Legislator Case Law & Legislation
Sentința nr. 791/2011 AI generated

Jurisdiction declined and case transferred to Court of Appeal; prosecutor's no-prosecution orders remain in force.

Case Number Sentința nr. 791/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs No costs imposed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Criminal Section) granted the petitioner's request in part only to the extent of declining jurisdiction and ordered the case transferred to the Iași Court of Appeal for competent adjudication, without ruling on the merits; the challenged prosecutor's resolutions (the October 5, 2010 order declining to initiate criminal prosecution for abuse of office and the November 1, 2010 appellate resolution) thus remain in force pending the Court of Appeal's decision. The case concerns a criminal complaint under Article 278¹ of the former Criminal Procedure Code against a prosecutor's refusal to start prosecution for abuse of office (Article 247 Criminal Code), lodged after internal hierarchical review failed. Decisively, the High Court held that under transitional rules in Article XXIV of Law No. 202/2010, effective November 25, 2010, and Articles 29(1), 278¹(1), and 281(b) of the Criminal Procedure Code, jurisdiction over such complaints filed after that date lies with the Court of Appeal, not the High Court, because the application was registered on March 1, 2011; the ruling is final.

Legislator headnote

AI generated

art. 2781 C. proc. pen, art. 247 C. pen, art. 278 alin. (3) C. proc. pen, art. 29 alin. (1) C. proc. pen, art. 2781 alin. (1) C. proc. pen, art. 281 lit. b) C. proc. pen; Jurisdiction declined and case transferred to Court of Appeal; prosecutor's no-prosecution orders remain in force: În plângerea formulată la instanță potrivit art. 2781 C. proc. pen., în vederea supunerii soluției de netrimitere în judecată adoptate de procuror controlului jurisdicțional, petiționarul își exprimă nemulțumirea față de modul în care a fost soluționată plângerea sa împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale, arătând, într-un amplu memoriu, că 16 polițiști și procurori nu respectă legea și nu-și exercită atribuțiile de a efectua cercetări în urma celor sesizate.

Keywords

AI generated
declining of jurisdiction application for prosecution transitional justice rule of law lack of prosecutorial standing e-justice

Cited Legislation

AI generated
art. 2781 C. proc. pen
a formulat, în acord cu prevederile art. 2781 C. proc. pen.
art. 247 C. pen
plângere împotriva rezoluției procurorului de neîncepere a urmăririi penale față de B.E.S., prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui pentru infracțiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prevăzută de art. 247 C.
art. 278 alin. (3) C. proc. pen
822/P/2009, soluții menținute în urma controlului exercitat potrivit art. 278 alin. (3) C. proc. pen.
art. 29 alin. (1) C. proc. pen
Verificându-și competența materială în soluționarea prezentei plângeri, în raport cu prevederile art. 29 alin. (1) C. proc. pen., dar și ale art.
art. 2781 alin. (1) C. proc. pen
pen., dar și ale art. 2781 alin. (1) C. proc. pen.
art. 281 lit. b) C. proc. pen
Astfel, prevederile invocate în precedent precum și dispozițiile art. 281 lit. b) C. proc. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra plângerii de față pe baza lucrărilor și materialului din dosarul constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 4 martie 2011, petentul P.G.G. a formulat, în acord cu prevederile art. 2781 C. proc. pen. plângere împotriva rezoluției procurorului de neîncepere a urmăririi penale față de B.E.S., prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui pentru infracțiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prevăzută de art. 247 C. pen., respectiv rezoluția din 5 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, nr. 822/P/2009, soluții menținute în urma controlului exercitat potrivit art. 278 alin. (3) C. proc. pen. de către procurorul șef Secție Urmărire Penală și Criminalistică, prin rezoluția din 1 noiembrie 2010 (dos. 9259/4069/II/2/2010) prin care a fost respinsă plângerea petentului.

În plângerea formulată la instanță potrivit art. 2781 C. proc. pen., în vederea supunerii soluției de netrimitere în judecată adoptate de procuror controlului jurisdicțional, petiționarul își exprimă nemulțumirea față de modul în care a fost soluționată plângerea sa împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale, arătând, într-un amplu memoriu, că 16 polițiști și procurori nu respectă legea și nu-și exercită atribuțiile de a efectua cercetări în urma celor sesizate.

Examinând actele efectuate în cauză, Înalta Curte constată că prin rezoluția din 5 octombrie 2010 procurorul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui B.E.S., procuror promovat pe loc în funcția de procuror la parchetul de pe lângă Curtea de apel, prin ordinul nr. 424 din 16 februarie 2000, întrucât fapta sesizată de petentul P.G.G. nu există.

Inițial, plângerea penală a petiționarului fusese înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, iar prin ordonanța din 20 iulie 2010 s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, apreciindu-se că gradul profesional al magistratului procuror B.E.S. era cel corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Petiționarul a contestat soluția adoptată de procuror formulând plângere conform art. 278 alin. (3) C. proc. pen. la procurorul ierarhic superior în data de 20 octombrie 2010, iar prin rezoluția din 1 noiembrie 2010 i-a fost respinsă.

Și împotriva acestei rezoluții petiționarul a formulat plângere conform art. 2781 C. proc. pen. sesizând în acest sens instanța, la data de 1 martie 2011 (registratură), la data de 4 martie 2011 cauza fiind înregistrată pe rolul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Verificându-și competența materială în soluționarea prezentei plângeri, în raport cu prevederile art. 29 alin. (1) C. proc. pen., dar și ale art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. și având în vedere dispozițiile art. XXIV din Legea nr. 202/2010 – publicată în M.Of. nr. 714 din 26 octombrie 2010 și intrată în vigoare la 25 noiembrie 2010, Înalta Curte constată că în cauză competența de soluționare aparține Curții de Apel Iași.

Astfel, prevederile invocate în precedent precum și dispozițiile art. 281 lit. b) C. proc. pen. statuează că, urmare a modificării intervenite în materia procesual penală, prin Legea nr. 202/2010, competența de soluționare a plângerii formulate de petentul P.G.G. aparține Curții de Apel Iași, în împrejurarea în care sesizarea instanței s-a produs după intrarea în vigoare a Legii micii reforme (respectiv la 1 martie 2011), iar normele tranzitorii au prevăzut că dispozițiile referitoare la competența instanței din Codul de procedură penală, republicat, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse de legea în discuție, se aplică numai cauzelor cu care instanțele au fost sesizate după intrarea în vigoare a legii.

În virtutea considerentelor ce preced, Înalta Curte va trimite cauza având ca obiect plângerea formulată de petiționarul P.G.G. împotriva rezoluției nr. 822/P/2010 din 5 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică la Curtea de Apel Iași, spre competentă soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Trimite cauza având ca obiect plângerea formulată de petiționarul P.G.G. împotriva rezoluției nr. 822/P/2010 din 5 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, la Curtea de Apel Iași, spre competentă soluționare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 mai 2011.