Abuse of office and procedural prejudice claims arising from valid summonses in criminal proceedings

Asupra plângerii de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Persoana vătămată C.C., rezidentă în Italia, prin procuratorul A.M., a formulat plângere penală în conformitate cu disp. art. 222 alin. (1)-(3) C. proc. pen., prin care a solicitat efectuarea de cercetări penale, sub aspectul săvârșirii infr. prev. și ped. de art. 246 C. pen. de către prim procurorul L.I. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, P.N., procuror la aceeași structură a Ministerului Public și M.C., agent șef adjunct, șef al Postului de Poliție Tâmboiești, județul Vrancea, pretins a fi fost comise cu ocazia instrumentării dosarului nr. 1296/P/2010.

Inițial, plângerea a fost înregistrată sub nr. 254/P/2010, la grefa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, care prin ordonanța cu același număr din data de 10 august 2010, având în vedere că L.I., prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, a fost promovat pe loc la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, începând cu data de 1 ianuarie 2001, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică.

2. Plângerea penală formulată de petiționar a fost soluționată prin rezoluția nr. 913/P/2010 din 17 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, în sensul că s-a dispus în baza art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de intimații L.I., prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, P.N., procuror la aceeași structură a Ministerului Public și M.C., agent șef adjunct, șef al Postului de Poliție Tâmboiești, județul Vrancea sub aspectul săvârșirii infracțiunii reclamate, întrucât faptele nu există.

Din actele premergătoare administrate în cauză, procurorul a reținut că, drept consecința plângerii penale formulate la data de 3 martie 2010 de persoana vătămată C.C., prin procurator A.M., s-a format la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea dosarul nr. 1296/P/2010, ce a avut ca obiect infr. prev și ped. de art. 250 alin. (1), (2) C. pen. pretins a fi fost săvârșită de agentul de poliție V.M.F. de la Postul de Poliție Tâmboiești, jud. Vrancea.

Dosarul a fost repartizat spre soluționare magistratului procuror P.N. care, prin rezoluția nr. 1296/P/2010, din data de 22 iulie 2010, a dispus neînceperea urmăririi penale, față de numitul V.M.F. sub aspectul săvârșirii infr. prev. și ped. de art. 250 alin. (1) și (2) C. pen., în conformitate cu dispozițiile art. 10 lit. b) C. proc. pen.

Cu ocazia efectuării actelor premergătoare în dosarul nr. 1296/P/2010, agentul de poliție M.C. de la Postul de Poliție Tâmboiești, a citat pe numitul A.M. în vederea prezentării pentru data de 20 iulie 2010, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, în calitate de avocat.

Partea vătămată, C.C. a fost citată separat de către procuror, pentru a se prezenta pentru audieri la data de 25 iunie 2010, în aceeași cauză, însă la data menționată nu s-au prezentat nici avocatul A.M. și nici susnumita parte vătămată.

Ulterior, procuratorul avocat A.M. a formulat în numele persoanei vătămate C.C. plângere penală, ce constituie obiectul prezentei cauze, sesizând faptul că, atât citarea sa, cât și a susnumitei persoane vătămate, au avut un caracter abuziv, întrucât „nu îndeplinește cerințele codului de procedură civilă".

Analizând aspectele sesizate de persoana vătămată prin prisma situației de fapt expuse, procurorul a constatat că nu pot fi reținute indicii de natură penală privind existența faptelor reclamate în sarcina niciunuia dintre procurorii sau a lucrătorului de poliție, care au instrumentat această cauză.

Astfel, procuratorul A.M. și persoana vătămată C.C., au fost citați în dosarul nr. 1296/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, cu respectarea dispozițiilor art. 175-181 C. proc. pen.

A mai reținut că deși persoana vătămată avea la îndemână exercitarea căilor legale de atac împotriva rezoluției nr. 1296/P/2010 din data de 22 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, nu Ie-a utilizat, însă în mod tendențios a formulat plângere penală împotriva procurorilor și lucrătorilor de poliție care au instrumentat cauza suscitată.

3. Plângerea împotriva acestei rezoluții, formulată în temeiul art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 8963/3995/11-2/2010 din data de 26 octombrie 2010 a procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

4. În plângerea adresată instanței la data de 1 noiembrie 2010, petenta a atacat rezoluția menționată, reiterând în esență susținerile din plângerea penală și solicitând desființarea acesteia și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale, arătând că acest a efectuat verificări superficiale care nu antamează niciunul din aspectele invocate.

Examinând actele premergătoare efectuate în cauză, Curtea constată că plângerea este nefondată pentru următoarele considerente:

Procurorul a apreciat în mod corect că intimații nu se fac vinovați de săvârșirea vreunei infracțiunii în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, deoarece aceștia au emis citațiile în dosarul penal nr. 1296/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea cu respectarea dispozițiilor legale, în vederea prezentării petiționarei - citată în calitate de parte vătămate - și/sau a mandatarului său - indicat în plângerea penală -, în scopul precizării plângerii și a efectuării actelor de cercetare care se impuneau în cauză.

Împrejurarea că mandatarul a fost citat, pentru operativitate, prin intermediul postului de poliție al localității unde își avea domiciliul, nu este de natură să altereze respectivul act procedural, atâta vreme cât s-a indicat unitatea de parchet unde trebuia să se prezinte și numele procurorului care instrumenta plângerea formulată chiar de către mandatar.

Pe de altă parte, în plângerea penală ce face obiectul prezentei cauze, la pag. 3 pct. 5, petenta contestă citarea mandatarului său în calitate de avocat, întrebându-se de unde au reținut cei trei făptuitori că mandatarul lucrează în calitate de avocat; or, observând atât plângerea penală cât și celelalte memorii și plângeri aflate la dosarul cauzei, depuse de partea vătămată, prin mandatar, rezultă că acesta din urmă și-a indicat calitatea de avocat în toate aceste înscrisuri, astfel că este explicabil de ce intimații l-au citat în această calitate.

In altă ordine de idei, nu rezultă care este vătămarea suferită de petiționară sau de mandatarului său ca urmare a citării acestuia din urmă în calitate de avocat.

Ca atare, apreciind că activitățile desfășurate de intimați sunt conforme cu dispozițiile legale în materie și cum din verificările efectuate nu rezultă nici un indiciu în legătură cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu sau a prejudicierii intereselor procesuale ale persoanei vătămate, Înalta Curte constată că rezoluția procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale este legală și temeinică, astfel că, văzând și prevederile art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționară, prin mandatar și, pe cale de consecință, va menține rezoluția atacată, urmând ca, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționara să fie obligată la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționara C.C., prin procurator M.A., împotriva rezoluției nr. 913/P/2010 din 17 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică.

Menține rezoluția atacată.

Obligă petiționara la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 ianuarie 2011.