Misappropriation of external counterpart funds for unauthorized domestic expenditure and statutory breach of destination

Asupra cauzei penale de față:

Prin rechizitoriul nr. 74/P/2002 din 17 decembrie 2003 al Ministerului Public, Parchetul Național Anticorupție au fost trimiși în judecată inculpații:

1.) M.I.A. - pentru săvârșirea infracțiunii de deturnare de fonduri, prevăzută de art. 3021 alin. (2) C. pen., abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată și continuată prevăzută de art. 248 raportat la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

2) T.I.E. - pentru săvârșirea infracțiunii de deturnare de fonduri prevăzută de art. 3021 alin. (2) C. pen. și complicitate la luare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

3) C.S. - pentru săvârșirea infracțiunii de deturnare de fonduri, prevăzută de art. 3021 alin. (2) C. pen.

4) J.D. - pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 254 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 61 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Prin același rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului J.D. - sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deturnare de fonduri prevăzută de art. 3021 alin. (1) și învinuitul G.A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 248 raportat la art. 2481 întrucât nu erau îndeplinite elementele constitutive ale acestor infracțiuni.

S-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru inculpații J.D. (pct. 4 din rechizitoriu) și I.A.M. (pct. 3 rechizitoriu) pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 254 C. pen., întrucât faptele nu există.

S-a dispus neînceperea urmăririi penale față de inculpatul I.A.M. și învinuitul G.A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 254 C. pen. (aspectele prezentate la pct. 2 din rechizitoriu), deoarece fapta nu există.

S-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii V.R. și I.M. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată prevăzută de art. 248 raportat la art. 2481 C. pen. (aspectele prezentate la pct. 2 din rechizitoriu), întrucât nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

S-a dispus disjungerea cercetărilor față de făptuitorul Z.V. sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzută de art. 3021 alin. (2) C. pen.

În esență, Parchetul a reținut în sarcina inculpaților următoarele fapte:

1) La 15 decembrie 1992, între Guvernul României - reprezentat de Ministerul Finanțelor și Statele Unite ale Americii, reprezentată de Agenția pentru Dezvoltare Internațională a fost încheiat Acordul de Credit nerambursabil pentru importul de mărfuri în baza căruia Guvernul american a acordat o donație de produse (suplimente proteice de soia) Guvernului Român, urmând ca sumele rezultate din vânzarea prin licitație a acestor produse să fie depuse de beneficiar într-un cont purtător de dobândă și să fie utilizată în scopul dezvoltării cadastrale din România.

În conformitate cu prevederile art. 2 din H.G. nr. 45/1993, Ministerul Agriculturii și Alimentației și Ministerul Finanțelor urmau să ia măsurile pentru punerea în practică a acordului.

La 8 februarie 1994 s-a deschis la Banca Agricolă un cont în care s-au depus sumele obținute în urma licitației - 6.083.189.000 lei.

La 30 septembrie 1999, Fondul în contrapartidă, însumând 26.830.943.134 lei a fost transferat din contul de la B.A. SA în contul Ministerului Finanțelor.

Prin H.G. nr. 818/1999, Ministerul Agriculturii și Alimentației trebuia să utilizeze acest Fond în contrapartidă pentru modernizarea și consolidarea rețelei geodezice a României (7,56 miliarde lei) precum și ca suport financiar pentru acoperirea cheltuielilor de condiționare și depozitare a grâului (19,24 miliarde lei).

Pentru că modernizarea și consolidarea rețelei geodezice nu a fost finalizată până la termenul fixat, 31 decembrie 1998, H.G. nr. 818/1999 a fost modificată prin H.G. nr. 949/1999 care a însărcinat Ministerul Agriculturii și Alimentației să folosească Fondul de contrapartidă în totalitate, ca suport financiar pentru condiționarea și depozitarea grâului.

Deși a semnat scrisoare de implementare nr. 1/1999 prin care accepta termenele și condițiile de utilizare a Fondului în contrapartidă, la 20, 22 și 23 decembrie 1999, inculpatul M.I.A., în calitate de ministru al agriculturii și alimentației a solicitat Ministerului Finanțelor transferul Fondului de contrapartidă în contul Ministerului Agriculturii și Alimentației.

Inculpatul a obținut transferul Fondului de contrapartidă, iar prin Ordinul nr. 155 din 23 decembrie 1999 1-a desemnat responsabil cu aducerea la îndeplinire a dispozițiilor sale pe învinuitul T.E.I., căruia i-a atribuit calitatea de secretar general adjunct.

Au fost deschise la ING Bank două conturi în care au fost transportate sumele din Fondul în contrapartidă, specimen de semnătură având T.E.I. și C.S.

La conturile Ministerului Agriculturii și Alimentației a avut acces în acea perioadă și numitul Z.V., fără a avea specimen de semnătură în bancă.

Fondul în contrapartidă a fost utilizat în perioada 13 ianuarie 2000 - 27 iulie 2000, contrar prevederilor H.G. nr. 949/1999, pentru un contract de consultanță încheiat între Ministerul Agriculturii și Alimentației și C.T. LTD Cipru privind tehnologii de uscare și depozitare a grâului, contract în valoare de 27 miliarde lei, pentru plata unor colaboratori și cheltuieli diverse (2.965.212.000 lei); pentru plata făcută unor societăți comerciale sau unei fundații pentru diverse lucrări și servicii.

Prin deturnarea destinației Fondului în contrapartidă și cheltuirea sumelor în lei aferente împrumutului extern acordat de US - AID a fost creat un prejudiciu în dauna Ministerului Agriculturii și Alimentației în sumă de 29.507.688.963,99 lei, iar faptele inculpaților M.I.A. , T.E.I. și C.S., în opinia Parchetului, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de deturnare de fonduri prevăzută de art. 3021 alin. (2) C. pen.

2) La 19 mai 1999 a fost întocmit de ministrul agriculturii și alimentației, inculpatul M.I.A. un raport prin care se solicita Administrației Naționale a Rezervelor Statului împrumutarea cantității de 5.000 tone ulei brut pentru SC S.O. SRL Râmnicul de Jos, județul Constanța pentru un termen de 180 zile, urmând ca împrumutul să fie garantat cu scrisoare de garanție bancară.

Acest împrumut a fost acordat de Administrația Națională a Rezervelor Statului.

Ministrul Agriculturii a semnat ulterior un raport prin care era de acord ca termenul de restituire a împrumutului de ulei să fie prelungit până la 30 mai 2000.

La 24 aprilie 2000 inculpatul a semnat un al treilea raport prin care era de acord cu prelungirea termenului de restituire cu încă 180 de zile.

Acest raport a primit avizul Administrației Naționale a Rezervelor de Stat, condiționat de reconstituirea garanției prin scrisoare de garanție bancară.

Cu acest prilej Administrația Națională a Rezervelor de Stat a constatat inexistența gajurilor așa cum au fost ele constituite prin cele 3 contracte de gaj fără deposedare pentru cantitatea de ulei împrumutată de SC S.O. SRL.

S-a mai constatat că în realitate această societate nu depusese nici un raport la Ministerul Agriculturii și Alimentației și nici nu solicitase un împrumut de la rezervele de stat, împrumut pe care, de altfel, nu îl putea restitui din cauza situației sale economice. împrumutul a fost acordat în fapt societății comerciale U.I. SA, care solicitase 4.000 tone ulei brut de floarea soarelui în martie 1999, cererea fiindu-i soluționată nefavorabil.

S-a constatat că cele două rapoarte de prelungire a termenului de restituire a împrumutului au fost întocmite din oficiu de către inculpatul M.I.A.

Parchetul a reținut că fapta inculpatului de a întocmi cele două rapoarte realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen.

Fapta inculpatului de a înlesni scoaterea de la rezervele de stat și acordarea cu titlu de împrumut a 5.000 tone ulei brut către SC S.O. SRL Râmnicul de Jos, județul Constanța, producând un prejudiciu de 130 miliarde lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 248 raportat la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

3. a) în anul 1998 denunțătorul N.V. a înființat societatea comercială G.M.T. România având ca obiect de activitate comerțul cu ridicata a cerealelor, semințelor și furajelor, precum și comerțul cu amănuntul.

La 15 iunie 2000, N.V. a fost revocat din funcția de administrator, fiind numit un nou administrator, V.T.

În aprilie 2000 a fost înființată societatea comercială G.M.T. A.I. SRL al cărei administrator unic era N.V.

În derularea activității, în ambele societăți comerciale N.V. a intrat în contact cu inculpații T.E.I. și J.D., ambii funcționari la Ministerul Agriculturii și Alimentației și prin intermediul lor a reușit obținerea unor prime pentru exporturile de grâu și porumb.

T.E.I. a pretins și primit suma de 50 de lei/kg din prima de 350 lei/kg grâu exportat, iar din prima de 400 lei/kg porumb exportat a pretins suma de 75 lei/kg.

Sumele de bani au fost primite atât de învinuitul T.E.I. cât și de inculpatul J.D., cel din urmă fiind cel care dispunea efectuarea plăților.

b) În conformitate cu dispozițiile Legii nr. 165/1998 s-a constituit la nivelul Ministerului Agriculturii și Alimentației un fond pentru finanțarea cheltuielilor aferente lucrărilor agricole destinat creditării producătorilor agricoli.

Numitul N.V., aflând de derularea programului de la inculpatul J.D., 1-a pus pe acesta în contact cu conducerea băncii W.B. SA, pentru ca aceste fonduri să fie derulate prin această bancă. Inculpatul J.D. a condiționat acordarea creditelor către minister de primirea unui procent de 10% din cuantumul creditelor. Procentul era luat de la N.V., care îl recupera de la producătorii agricoli, cu ocazia achiziționării produselor agricole.

Conform actului de trimitere în judecată, în perioada mai-noiembrie 2000, denunțătorul N.V. a oferit inculpatului J.D. 13 miliarde lei, în cinci tranșe, bani pe care nu a reușit ulterior să-i recupereze de la producătorii agricoli.

Fapta inculpatului J.D. care în calitate de director general în Ministerul Agriculturii a pretins personal sau prin intermediul inculpatului T.E.I. 6 miliarde lei în vederea acordării unor prime de export la grâu și porumb denunțătorului N.V. constituie, conform rechizitoriului, infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta săvârșită de T.I.E. reprezintă complicitate la luare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului J.D. care a pretins 13 miliarde lei de la denunțătorul N.V. în vederea facilitării unor credite pentru achiziționarea de produse unor producători agricoli constituie infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La data de 22 noiembrie 2003 a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție cu Rechizitoriul nr. 74/P/2002, iar dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr. 5788/2003.

La termenul din 2 februarie 2004 inculpatul J.D. a solicitat disjungerea cauzei în ceea ce-1 privește și restituirea cauzei la parchet pentru a face o urmărire penală cu respectarea art. 6 C. proc. pen.

Cererea i-a fost respinsă prin încheierea din 29 martie 2004 constatându-se că există cazul de conexitate prevăzut de art. 34 lit. d) C. proc. pen., cazul de indivizibilitate prevăzut de art. 33 lit. a) C. proc. pen., astfel încât disjungerea nu se justifică. Curtea a constatat de asemenea regularitatea actului de sesizare, respingând cererea de restituire a cauzei la parchet.

La același termen a fost admisă cererea formulată de A.N.R.S. și au fost introduse în cauză în calitate de părți civile cele trei unități teritoriale care au încheiat contract cu SC S.O. SRL: Unitatea Teritorială 310, Unitatea Teritorială 325, Unitatea Teritorială 345.

La termenul din 21 iunie 2004 s-a respins cererea formulată de partea civilă Administrația Națională a Rezervelor de Stat de scoatere din cauză și s-a amânat cauza pentru a da posibilitatea părții civile Ministerul Agriculturii să-și precizeze prejudiciul.

La 6 septembrie 2004, A.N.R.S. Unitatea Teritorială 345, A.N.R.S. Unitatea Teritorială 325 și A.N.R.S. Unitatea Teritorială 310 și-au precizat pretențiile. La aceeași dată, a fost depusă la dosar o adresă din partea Ministerului Agriculturii prin care acesta își preciza pretențiile.

La 6 septembrie 2004 cauza a fost amânată pentru imposibilitatea de prezentare a inculpatului M.I.A. . Au fost depuse precizări referitoare la prejudiciu de către A.N.R.S. Unitatea Teritorială 325 la 30 septembrie 2004.

În ședința publică din 15 noiembrie 2004 a fost audiat inculpatul M.I.A.

Audierea acestuia a continuat în ședința publică din 13 ianuarie 2005, dată la care au fost audiați și martorii din acte T.D., C.S.B., L.L.M., G.A. (filele 453-462).

În ședința publică din 16 februarie 2005 au fost audiați martorii M.M.D., N.C., R.C., T.D.D., M.S., U.S. (filele 519-554).

La termenul din 14 martie 2005, constatându-se lipsa martorilor citați, s-a dispus citarea acestora cu mandat de aducere.

La 11 aprilie 2005 au fost audiați martorii C.(D.)R.C., G.A.V., (filele 592-599) și s-a dispus citarea cu mandat de aducere a martorului N.V.

În cursul cercetării judecătorești a fost publicată Legea nr. 90 din 13 aprilie 2005, prin care a fost adoptată O.U.G. nr. 3 din 27 ianuarie 2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială ce conținea, printre altele, norme privind competența de urmărire penală și judecată a foștilor membri ai Guvernului.

Examinând incidența în cauză a noilor dispoziții legale de modificare a legii speciale, Înalta Curte a constatat că, în conformitate cu dispozițiile art. 20 și art. 24 din Legea nr. 115/1999, modificată prin Legea nr. 90/2005 în competența sa intră doar faptele săvârșite de membrii Guvernului, în funcție la data sesizării instanței, iar judecarea foștilor membri ai Guvernului pentru infracțiuni săvârșite în exercițiul funcției lor se efectuează potrivit normelor de procedură penală de drept comun, adică în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală, ce reprezintă dreptul comun în materie, în raport cu derogările expres prevăzute de noile dispoziții modificatoare.

Or, inculpatul I.A.M., ca fost membru al Guvernului, este trimis în judecată pentru infracțiuni săvârșite în exercițiul funcției de ministru, funcție pe care nu o mai deținea însă la data sesizării instanței.

Ca atare, Înalta Curte a constatat că nu mai este competentă să continue judecarea cauzei, această competență revenind Tribunalului București, în raport de infracțiunea prevăzută de art. 254 și respectiv art. 26 raportat la art. 254 C. pen. reținute în sarcina unora dintre inculpați, infracțiuni aflate în situațiile de conexitate și indivizibilitate prevăzute de art. 34 lit. d) și art. 33 lit. a) C. proc. pen. cu alte infracțiuni.

Astfel, prin sentința penală nr. 354 din 6 iunie 2005, pronunțată în dosarul nr. 5788/2003 Înalta Curte de Casație și Justiție și-a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului București.

După declinare, dosarul cauzei a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a II-a penală, la 7 iulie 2005, sub nr. 4226/2005.

La dosarul cauzei a fost depusă la 30 august 2005 o adresă din partea Guvernului României, Administrația Națională a Rezervelor de Stat - Unitatea teritorială 325 Orbeni/ Bacău prin care a arătat că-și menține pretențiile civile în cuantum de 15.750.491,844 lei reprezentând: 9.792.510,151 penalități calculate conform art. 7 din contractul nr. 117/1999 și art. 5 alin. (3) din Legea nr. 82/1992 și 5.997.981,693 - dobânda legală conform H.G. nr. 580/1997. S-a mai precizat că prejudiciul efectiv cauzat, în sumă de 43.890.000.000 lei, a fost recuperat.

La 29 august 2005 a fost depusă la dosarul cauzei de către Administrația Națională a Rezervelor de Stat, Unitatea Teritorială 345 o adresă prin care își mențineau constituirea de parte civilă pentru suma de 11.662.998.862 ROL cu titlu de penalități de întârziere și pentru suma de 5.627.859.766 ROL dobândă la vedere, în total 17.290.858.628 lei. S-a mai arătat că o parte din prejudiciul cu care s-au constituit inițial părți civile în cauză a fost recuperat - 35.565.666 lei, ca urmare a încasării acestei sume în dosarul de faliment SC S.O. SRL.

La 29 august 2005 a fost depusă de către Administrația Teritorială a Rezervelor de Stat, Unitatea Teritorială 310 prin care au arătat că își mențin constituirea de parte civilă împotriva inculpatului I.A.M. pentru suma de 2.080.839,35 lei din care 1.365.080,59 RON penalități calculate pentru perioada 31 martie 2000 - 29 aprilie 2000 conform art.10 din contractul nr. 4 din 8 iunie 1999 și 715.758,76 lei RON , dobânda la vedere pentru perioada 30 aprilie 2000 - 14 ianuarie 2002 conform H.G. nr. 580/1997.

Prin încheierea de ședință din 18 noiembrie 2005 instanța, în baza art. 42 alin. (2) C. proc. pen., a menținut actele îndeplinite și măsurile dispuse de Înalta Curte de Casație și Justiție și a dispus citarea martorilor încuviințați de Înalta Curte de Casație și Justiție, prorogând discutarea cererii formulate de inculpatul M.I.A. de reaudiere a unor martori.

S-a dispus, de asemenea, citarea martorilor N.V., G.G., V.T. și B.F.

În ședința publică din 17 februarie 2006 au fost audiați martorii N.V., G.G., B.F., V.T.

La cererea inculpatului M.I.A. , la termenul de judecată din 10 mai 2006, s-a luat un supliment de declarație acestuia, atașată la dosarul cauzei (filele 207, 211 vol. I, dosar instanță).

Prin încheierea de ședință din 27 septembrie 2006, deliberând asupra cererilor de probatorii formulate, instanța a respins cererea reprezentantului D.N.A. privind încuviințarea unei adrese prin care Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului să comunice care era personalul auxiliar ce-și desfășura activitatea la cabinetul ministerului I.A.M. la data de 19 mai 1999, apreciind-o ca nefiind utilă cauzei.

Instanța a încuviințat comunicarea originalului adresei nr. 533/C/A.G. din 19 mai 1999, pe care a apreciat-o ca fiind utilă cauzei.

La același termen a fost încuviințată proba solicitată de reprezentantul D.N.A. cu audierea martorilor: V.M., C.M., Z.V., D.F., T.P., B.N., I.F., B.G., B.C.G., B.T., S.M., E.M.

A încuviințat, de asemenea, proba solicitată de inculpatul T.E.I. de audiere a martorilor V.M., C.I. și E.F.A., prorogând discutarea probei cu audierea martorului L.J.

Instanța a admis pentru inculpata C.S. proba cu audierea martorilor Z.V., V.M. și I.M.C. o stea și a respins proba cu efectuarea unor adrese către Ministerul Finanțelor Publice, US - AID și P.W.H.C. A încuviințat, de asemenea, pentru inculpată și pentru inculpat A.I.M. întocmirea unei expertize financiar contabile.

Inculpatul M.I.A. a solicitat, iar instanța a încuviințat administrarea probei testimoniale, constând în audierea martorilor I.M.C., I.F., B.G., T.P., B.N., B.C.G., prorogând discutarea probei cu audierea martorului M.G.

A decis tribunalul că nu este utilă audierea în instanță a specialistului care a făcut raportul de constatare, dat fiind că s-a încuviințat efectuarea unei expertize contabile.

În ședința publică din 25 octombrie 2006 a fost audiată martora D.F., iar în ședința din 22 noiembrie 2006 au fost audiați martorii C.I., F.L.F.

Pentru expertiza contabilă încuviințată de instanță, s-au fixat obiectivele în ședința publică din 19 decembrie 2006.

În ședința din 16 ianuarie 2007 au fost audiați martorii Z.V., B.T., A.I., S.D., S.M., în ședința din 14 februarie 2007 martorii T.P., B.N., M.C., M.D.D., la 16 aprilie 2007 martorii I.F., B.P., E.M.E., J.G., B.I., la termenul din 11 iunie martorii B.G., C.M.I., la 3 septembrie 2007 martora B.C.G.

La termenul de judecată din 1 octombrie 2007, reprezentantul parchetului a invocat excepția de necompetență a Tribunalului București, ca urmare a dispozițiilor obligatorii din decizia nr. 665 din 5 iulie 2007 a Curții Constituționale, prin care au fost declarate neconstituționale prevederile art. 23 alin. (2) și (3) din Legea nr. 115/1999, situație în care, și pentru infracțiunile săvârșite de foștii miniștrii devin aplicabile dispozițiile Legii nr. 115/1999, extinzându-se regimul derogatoriu stabilit în cazul judecării membrilor Guvernului în exercițiu pentru infracțiuni săvârșite în această calitate și asupra foștilor membri ai Guvernului.

Prin sentința penală nr. 1438 din 29 octombrie 2007 a Tribunalului București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 28743/3/2005 a fost admisă excepția de necompetență a Tribunalului București și în baza art. 42 alin. (1) și (2) cu referire la art. 311 C. proc. pen. a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Tribunalul și-a întemeiat soluția pe dispozițiile deciziei nr. 665 din 5 iulie 2007 a Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 23 alin. (2) și (3) din Legea nr. 115/1999, reținându-se că exceptarea foștilor membri ai Guvernului de la procedura specială, derogatorie, prevăzută pentru membrii Guvernului, potrivit unui criteriu aleatoriu, stabilit în funcție de momentul declanșării procedurii în timpul mandatului sau după încetarea acestuia, constituie o încălcare a principiului egalității de tratament, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție.

În raport de aceste considerente și de prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție potrivit cărora deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial, Tribunalul a constatat că în prezenta cauză competența este atrasă pentru toți inculpații, în condițiile art. 35 C. proc. pen. de calitatea inculpatului I.A.M., de fost membru al Guvernului, pentru infracțiunile săvârșite în exercitarea funcției de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, iar această competență revine Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 4 februarie 2008 sub nr. 28743/3/2005.

Înalta Curte a dispus citarea martorilor P.C. și E.F.A. și a făcut demersuri în vederea finalizării și depunerii raportului de expertiză contabilă încuviințat.

La 17 octombrie 2008 a fost depusă expertiza contabilă la dosar.

Prin încheierea din 21 noiembrie 2008 a fost respinsă ca nefondată cererea de restituire a cauzei la Parchet pentru refacerea urmăririi penale, formulată de inculpatul M.I.A. , care a solicitat constatarea nulității absolute a urmăririi penale, deoarece Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție era cel competent să instrumenteze cauza și nu PNA.

Înalta Curte a constatat că în cauză competența revenea PNA, structură cu personalitate juridică, coordonată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, fiind determinată de calitatea de ministru a inculpatului M.I.A., respectiv calitatea de director a inculpatului J.D. (persoană cu funcție de conducere în cadrul unei autorități publice centrale, în condițiile art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002), aceștia fiind cercetați și, în parte, trimiși în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni prevăzute de Legea nr. 78/2000.

Prin aceeași încheiere au fost admise obiecțiunile la expertiza contabilă formulate de parchet și de inculpata C.(B.)S., cu referire la întinderea prejudiciului, calculat doar până la data finalizării expertizei (anul 2007) și fără a răspunde la pretențiile Ministerului Agriculturii și Alimentației privitoare la un eventual prejudiciu accesoriu. Au fost respinse celelalte obiecțiuni la expertiză formulate de parchet și de inculpați.

La 16 ianuarie 2009 a fost depus de expert răspunsul la obiecțiunile încuviințate de Înalta Curte.

La termenul din 12 februarie 2009 inculpatul M.I.A. a pus în discuție continuitatea completului de judecată, susținând că după reînregistrarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție cauza trebuia reluată în completul inițial. Dat fiind că se încalcă o garanție și un drept fundamental al inculpaților, a solicitat readministrarea probelor de către completul inițial investit cu soluționarea cauzei.

Instanța a constatat că susținerile referitoare la nerespectarea principiului continuității completului de judecată sunt neîntemeiate, întrucât de la momentul sesizării instanței prin hotărârea de dezinvestire pronunțată de Tribunalul București și al repartizării aleatorii a dosarului, principiul a fost respectat întocmai. Înalta Curte a apreciat că nu se impune readministrarea probelor întrucât, conform dispozițiilor art. 42 alin. (2) C. proc. pen., în cazul declinării de competență instanța căreia i s-a trimis cauza poate folosi actele îndeplinite și poate menține măsurile dispuse de instanța desesizată.

S-a insistat de către inculpata C.S. în audierea martorilor P.C. și E.F.A. și s-a solicitat audierea martorilor L.J. și M.G., precum și lămurirea situației inculpatului Z.V.

Înalta Curte a reținut că instanța a făcut toate demersurile necesare pentru ca martorii P.C. și E.F.A. să fie audiați, martorul P. fiind sancționat cu amendă prin încheierea din 26 septembrie 2008.

A apreciat că nu se impune însă audierea numiților L.J. și M.G., declarațiile acestora nefiind utile și concludente. De asemenea, nu se impune reaudierea martorului Z. și nici lămurirea situației juridice a acestuia, având în vedere limitele judecății fixate prin rechizitoriu.

Aceeași inculpată a invocat excepția de nelegalitate a H.G. nr. 949/1999, arătând că sunt incidente dispozițiile art. 44 alin. (2) C. proc. pen.

Înalta Curte, constatând că este evidentă legătura între actul normativ a cărui nelegalitate a fost invocată pe cale de excepție și soluționarea litigiului pe fond, a admis cererea formulată de inculpată și a dispus sesizarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ, pentru soluționarea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 949/1999, suspendând judecarea cauzei până la soluționarea excepției de nelegalitate invocată.

Încheierea a fost atacată cu recurs de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, dar prin decizia nr. 143 din 23 februarie 2009 a completului de 9 judecători, acesta a fost respins ca inadmisibil.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, la 20 martie 2009 sub nr. 28743/3/2005.

Prin sentința penală nr. 2562 din 16 iunie 2009 această instanță a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a H.G. nr. 949/1999.

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs inculpații J.D., M.I. și C.S.

Prin decizia penală nr. 4771 din 3 noiembrie 2009 au fost respinse ca nefondate recursurile formulate, cu motivarea că în ceea ce privește posibilitatea invocării excepției de nelegalitate cu privire la actele instituțiilor comunitare, atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acțiunii, trebuie să accepte caracterul definitiv al respectivului act, așa cum e cazul în speță, unde nu a fost respectat termenul prevăzut de lege pentru atacarea actului administrativ.

La 1 februarie 2010, pe rolul Secției de Contencios Administrativ și Fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregistrată revizuirea formulată de inculpata S.C. împotriva deciziei nr. 4771 din 3 noiembrie 2009 a aceleiași secții și prin decizia 3870 din 24 septembrie 2010 a fost respinsă revizuirea formulată, ca inadmisibilă.

La 17 noiembrie 2010 cauza a fost repusă pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fixându-se termen de judecată la 31 ianuarie 2011.

La acest termen, constatându-se că inculpatul J.D. este în imposibilitate de a se prezenta, instanța a dispus citarea acestuia la adresa indicată în dosarul penal, precum și citarea martorilor P.C. și E.F.A. cu mandat de aducere cu însoțitor. S-a dispus efectuarea unei adrese către Baroul București pentru desemnarea unui apărător din oficiu pentru inculpatul M.A.I.

La 23 februarie 2011 a fost depusă prin fax o adeverință medicală a martorului P.C. care a arătat că este în imposibilitate de a se prezenta deoarece este bolnav.

Mandatul de aducere pentru martorul E.F.A. nu a putut fi îndeplinit, deoarece acesta nu mai locuia la adresa indicată.

La termenul din 25 februarie 2011, inculpatul M.A.I. a solicitat amânarea cauzei în vederea angajării unui apărător sau pentru a lua legătura cu avocatul său, S.I.

Înalta Curte a acordat termen în continuare la data de 1 martie 2011, pentru a da posibilitatea inculpatului să-și angajeze apărător.

La 1 martie 2011 s-a primit prin fax o comunicare de la inculpatul M. prin care făcea cunoscut instanței că termenul acordat a fost prea scurt pentru a-și asigura un apărător și că în data de 27 februarie 2011 s-a accidentat la piciorul drept în urma unei căzături pe pârtia de schi de la Șuior, având piciorul imobilizat pentru 14 zile. A transmis și acte medicale în acest sens și a solicitat instanței să acorde un nou termen.

Înalta Curte, constatând că inculpatul M.A. este în imposibilitate de prezentare din motive medicale și pentru a-i da posibilitatea să-și angajeze un apărător, a acordat un ultim termen la 28 martie 2011, menținând dispoziția de citare a martorilor P.C. și E.F.A.

La 25 martie 2011, inculpatul M.I.A. a trimis prin fax o comunicare Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care solicita acordarea unui nou termen, întrucât urmează un tratament de refacere a mobilității piciorului accidentat constând în ședințe de fizioterapie și kinetoterapie și este în imposibilitate de a se prezenta, dar dorește să fie prezent în instanță și să fie asistat de un avocat ales.

Instanța a constatat imposibilitatea de aducere a martorilor P.C. și E.F. și întrucât Parchetul nu a mai insistat în audierea lor s-a revenit asupra acestei probe.

În ceea ce privește cererea inculpatului M.I., s-a constatat că au fost acordate mai multe termene pentru a-i da acestuia posibilitatea să se prezinte și să-și angajeze un apărător. Conform dispozițiilor procesual penale prezența acestuia nu este obligatorie la soluționarea cauzei și cum la dosar nu exista delegația vreunui apărător ales, instanța a apreciat că nu se impune acordarea unui nou termen, dreptul la apărare fiind respectat prin posibilitatea acordată apărătorului din oficiu (desemnat la un termen anterior), de a pune concluzii, trecându-se astfel la dezbaterea în fond a cauzei.

Din actele și lucrările dosarului Înalta Curte reține următoarea situație de fapt:

1. La 15 decembrie 1992 între Guvernul României, reprezentat de Ministerul Finanțelor și Statele Unite ale Americii, reprezentate de Agenția pentru Dezvoltare Internațională (AID) - a fost încheiat Acordul de credit nerambursabil pentru importul de mărfuri în baza căruia Guvernul American a acordat o donație în produse (suplimente proteice de soia) Guvernului român, urmând ca sumele rezultate din vânzarea prin licitație a acestor produse crescătorilor particulari de animale să fie utilizate în scopul dezvoltării sistemului cadastral din România.

Acordul a fost aprobat prin H.G. nr. 45 din 2 februarie 1993.

Conform acestui acord, sumele de bani obținute în urma licitației trebuiau utilizate în domeniul „accelerării cadastrului agricol necesar încheierii procesului de redistribuire a pământului, precum și pentru modernizarea și consolidarea rețelei românești de control și supraveghere a terenurilor și racordarea acesteia la Sistemul European de Referință (EUREF).

În conformitate cu prevederile art. 2 din H.G. nr. 45/1993, Ministerul Agriculturii și Alimentației și Ministerul Finanțelor erau cele îndrituite să pună în practică acest acord.

În urma vânzării la licitație a suplimentelor de soia s-a obținut suma de 6.083.189.000 lei, sumă ce a fost depusă în contul deschis la Banca Agricolă la 8 februarie 1994, când s-a încheiat programul de licitație.

La 5 aprilie 1993 Ministerul Finanțelor a delegat implementarea Acordului de credit nerambursabil (CIGA) Ministerului Agriculturii, urmând ca acesta din urmă să transmită documentația și rapoartele către US- AID, inclusiv cele privind utilizarea fondurilor create în urma acestui acord conform celor stabilite de părți.

Eliberarea sumelor din contul special se făcea după ce exista confirmarea din partea US-AID că obligațiile asumate au fost îndeplinite și cu aprobarea Ministerului Finanțelor.

Prin H.G. nr. 834 din 2 decembrie 1997 s-a stabilit ca Ministerul Agriculturii și Alimentației să utilizeze fondul de contrapartidă pentru modernizarea și consolidarea rețelei geodezice a României și racordarea la Sistemul European de Referință (Euref) și pentru formarea și echiparea a cinci echipe speciale în domeniul măsurătorilor de tip GPS și ca suport financiar pentru achiziționarea de echipamente, consumabile, mobilier, pentru 270 de echipe specializate în măsurători tip Stație Completă, în vederea utilizării cu eficiență a echipamentelor cu care au fost dotate prin programele Phare.

Instalarea în funcție a echipamentelor trebuia să se finalizeze până la 31 martie 1998, iar organizarea și modernizarea programului de cadastru din agricultură trebuia finalizat până la 31 decembrie 1998.

Întrucât aceste termene nu au fost respectate, prin H.G. nr. 818 din 7 octombrie 1999 a fost stabilită o nouă destinație a Fondului de contrapartidă constituit în baza Acordului de credit nerambursabil, și anume: 7,56 miliarde lei urmau să fie folosite pentru modernizarea și consolidarea rețelei geodezice și racordarea la Sistemul European de Referință, iar 19,24 miliarde lei ca suport financiar pentru acoperirea cheltuielilor de condiționare și depozitare a grâului unor producători agricoli stabiliți în baza criteriilor aprobate prin ordinul ministrului agriculturii și alimentației.

La 30 septembrie 1999, Fondul de contrapartidă, de 26.830.943.134,04 lei a fost transferat din contul de la Banca Agricolă SA în contul Ministerului Finanțelor, Direcția Generală Trezorerie și Contabilitate Publică a B.N.R.

Întrucât partea română nu respectase termenele de modernizare și consolidare a rețelei geodezice, US-AID nu a fost de acord cu utilizarea Fondului de contrapartidă și în acest scop, așa cum se stabilise prin H.G. nr. 818/1999 și a solicitat modificarea acestui act normativ.

De aceea, prin H.G. nr. 949 din 15 noiembrie 1999 a fost modificat art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 818/1999 în sensul utilizării în întregime a Fondului de contrapartidă ca suport financiar pentru acoperirea cheltuielilor de condiționare și depozitare a grâului.

Este de menționat că inculpatul M.I.A. adresase US-AID la 8 iulie 1999, înainte de intrarea în vigoare a H.G. nr. 818/1999 o scrisoare prin care a propus utilizarea Fondului de contrapartidă pentru dezvoltarea a patru ferme model privatizate, însă US -AID nu a fost de acord cu această propunere.

În zilele de 20, 22 și 23 decembrie 1999 (după emiterea H.G. nr. 949/1999, inculpatul M.I.A. - în calitate de ministru al agriculturii și alimentației - a adresat trei scrisori Ministerului Finanțelor, prin care a solicitat transferul fondului de contrapartidă în contul Ministerului Agriculturii și Alimentației.

În aceste scrisori se arăta că fondul va fi utilizat ca „suport financiar pentru acoperirea cheltuielilor de condiționare și depozitare a grâului ale unor producători agricoli stabiliți în baza unor criterii emise prin ordin al ministrului agriculturii și alimentației, așa cum se prevedea și în H.G. nr. 818/1999, respectiv, în H.G. nr. 949/1999.

La scrisoarea din 23 decembrie 1999 s-a anexat și un „Ordin al ministrului agriculturii și alimentației" (fără a fi indicat numărul) privind „criteriile de acordare a suportului financiar pentru acoperirea cheltuielilor de condiționare și de depozitare a grâului ale unor producători agricoli."

S-a constatat ulterior că era vorba de ordinul nr. 155/1999 emis în aceeași zi, 23 decembrie 1999, prin care inculpatul a dispus ca sumele din Acordul de credit nerambursat să fie utilizate „pentru realizarea de proiecte care să îndeplinească anumite criterii generale de performanță".

Prin acest ordin inculpatul l-a desemnat pe T.E.I. ca responsabil cu aducerea la îndeplinire a proiectului, indicându-1 pe acesta ca având calitatea de secretar general adjunct, deși la data emiterii ordinului nu mai îndeplinea această funcție, fiind detașat din 24 septembrie 1999 ca director general la SC Insula Mare a Brăilei.

La 8 octombrie 1999 a fost depusă la ING Bank o cerere din partea Ministerului Agriculturii și Alimentației, semnată de inculpatul T.E.I. în calitate de „secretar general adjunct" prin care solicita deschiderea a două conturi.

Conturile au fost deschise însă cu o zi înainte, la 7 octombrie 1999 (contul 0164728910 și 0164724017) pe numele CCE Programme Management Unit, care avea deja deschis un cont la aceeași bancă (0164720715)

La 6 octombrie 1999 a fost depus la ING Bank Ordinul 20997 din 6 octombrie 1999 privind înființarea Unității de Management a Proiectului pentru accelerarea privatizării societăților comerciale de stat din domeniul agricol, emis de inculpatul M.I.A. și un contract de colaborare, având ca obiect acordarea de sprijin financiar de către ACDI/VOCA Unității de Management din cadrul Ministerului Agriculturii și Alimentației pentru implementarea proiectului de privatizare a fermelor de stat, contract semnat din partea ministerului de inculpatul T.E.I.

Din evidențele existente la Ministerul Agriculturii rezultă însă că Unitatea de Management a Proiectului pentru accelerarea privatizării societăților comerciale de stat din domeniul agricol nu a funcționat în cadrul acestui minister (adresele nr. 44100 din 27 octombrie 2003 și 55315 din 7 octombrie 2003 a Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului).

Pentru conturile 0164728910 și 0164724017 au avut specimen de semnătură în bancă inculpații T.E.I. și C.S.

La aceste conturi a avut acces și martorul Z.V. - fost director la S.N.C.R. SA București - fără a avea specimen de semnătură în bancă. Prin adresa nr. 21023 din 26 octombrie 1999 semnată de inculpata C.S. și care poartă antetul Ministerului Agriculturii și Alimentației, Cabinet secretar general adjunct - Unitatea de Management Proiect s-a comunicat că Z.V. era împuternicit să efectueze diferite acte printre care și completarea, semnarea și prezentarea de CEC-uri, ridicarea de numerar în dolari SUA sau ROL de la casieria băncii, completarea și semnarea ordinelor de plată în numele și pentru Unitatea de Management Proiect din cadrul Ministerului Agriculturii și Alimentației.

La 12 ianuarie 2000 a fost deschis contul 0164724023 (dolari SUA) pentru derularea proiectului „Studiu pentru depozitarea cerealelor", contul fiind gestionat de T.E. și C.S.

Prin acest cont nu s-a efectuat însă nicio tranzacție.

La 11 ianuarie 2000 contul Ministerului Agriculturii și Alimentației nr. 0164728910 de la ING Bank România a fost alimentat cu suma de 28.166.113.888 lei prin transfer din contul Ministerului Finanțelor - Direcția Generală Trezorerie și Contabilitate Publică nr. 361180000302 deschis la BNR. Tranzacția a fost efectuată cu titlul de „Transfer sold Cont SUA -AID cf. Notei 346226" (comisionul perceput beneficiarului a fost de 150.000 lei).

La 24 aprilie 2000, contul Ministerului Agriculturii și Alimentației nr. 0164728910 a mai fost alimentat cu suma de 760.103.782,09 lei, cu titlu de „dobândă la disponibil credit US - AID pentru perioada 1 octombrie 1999 - 9 ianuarie 2000, tot prin transfer din contul Ministerului Finanțelor (comisionul perceput beneficiarului a fost de 150.000 lei).

Ca atare, în contul Ministerului Finanțelor a fost transferată suma totală de 28.926.217.670,60 lei, reprezentând disponibil din Fondul de contrapartidă.

În perioada 13 ianuarie 2000 - 29 iunie 2000 din acest disponibil au fost constituite la ING Bank România mai multe depozite, dobânzile totalizând 581.471.292,72 lei și fiind vărsate la Fondul de contrapartidă. Contractele de constituire a depozitelor au fost semnate de martorul Z.V., mai puțin cel din 24 ianuarie 2000, semnat de C.S.

Fondul de contrapartidă în sumă totală de 29.507.788.963,32 lei (din care 28.926.217.670,60 lei - disponibilul transferat din contul Ministerului Finanțelor și 581.471.292,73 lei dobânda aferentă depozitelor constituite) a fost utilizat în perioada 13 ianuarie 2000 - 27 iulie 2000, astfel:

1) la 24 ianuarie 2000, în baza unui ordin de cumpărare valută semnat de inculpata C.S., a fost schimbată suma de 22.938.860.000 lei în 1.246.000 dolari SUA care au fost transferați în contul Ministerului Agriculturii și Alimentației nr. 0164724017 deschis la ING Bank.

La aceeași dată, din acest cont au fost transferați în contul unui offshore, C.T. LTD din Limassol - Cipru, cu titlu de „servicii consultanță" 1.240.588,81 dolari SUA, comisionul perceput de bancă fiind de 1.341,90 dolari SUA.

Restul de 4.102,29 dolari SUA proveniți din schimbul valutar au fost păstrați în contul 0164724017 până la 27 iulie 2000 când au fost schimbați în lei, iar suma a fost transferată în contul 0164728910.

Pentru justificarea acestui transfer, au fost depuse la bancă contractul de consultanță MACAL/991202 din 18 ianuarie 2000, încheiat între Ministerul Agriculturii și Alimentației și C.T. LTD din Cipru, precum și factura externă COOH8 din 20 ianuarie 2000 emisă de offshore.

2) în perioada 13 ianuarie 2000 - 287 iulie 2000 din disponibilul Fondului de Contrapartidă a fost retrasă sub formă de numerar suma totală de 2.965.212.000 lei cu titlu de „plată colaboratori și cheltuieli diverse", fără a se prezenta la casieria băncii documente justificative.

Banii au fost ridicați de la ING Bank de martorul Z.V., care a și semnat în numele Ministerului Agriculturii și Alimentației toate cererile de retragere numerar.

3) - în perioada 19 ianuarie 2000 - 3 mai 2000, din contul Ministerului Agriculturii și Alimentației nr. 0164728910 a fost transferată suma totală de 1.456.114.329 lei în conturile unor societăți comerciale și fundații după cum urmează:

a) în zilele de 19 și 20 ianuarie 2000 a fost transferată suma totală de 1.000.264.655 lei în contul ICOTA (fost IGFCOT) cu titlu de contravaloare a unor lucrări de modernizare și consolidare a rețelei geodezice a României, în baza unor ordine de plată semnate de martorul Z.V.;

b) în zilele de 24 ianuarie 2000 și 3 mai 2000 a fost transferată suma totală de 38.301.487 lei în contul SC A.D. SRL, în baza unor ordine de plată semnate de inculpata C.S.;

c) la data de 9 martie 2000 a fost transferată în contul SC M.B.G. SRL suma de 118.977.390 lei, în baza unui ordin de plată semnat de martorul Z.V..

d) în zilele de 9 martie 2000 și 21 martie 2000 a fost transferată suma de 159.570.797 lei în contul SC T.I.E. SRL, în baza unor ordine de plată semnate de inculpata C.S.;

e) în zilele de 28 ianuarie 2000, 3 martie 2000 și 31 martie 2000 a fost transferată în contul Fundației C. suma totală de 39.000.000 lei, în baza unor ordine de plată semnate de inculpata C.S.

4) în perioada 24 ianuarie 2000 - 27 iulie 2000 a fost transferată suma totală de 2.217.047.556 lei în contul Trezoreriei Sectorului 3 și Inspectoratului de Stat Teritorial pentru Handicapați (ISTPH), cu titlu de impozit pe venit, CASS și contribuție pentru handicapați, în baza unor ordine de plată semnate de inculpații C.S. și T.E.I.

5) Restul banilor, până la concurența sumei de 29.507.688.963,32 lei au fost folosiți pentru plata comisioanelor percepute de ING Bank România pentru tranzacțiile menționate.

Din actele și probele administrate în cauză, Înalta Curte constată că inculpatul M.I.A. , în calitate de ministru al Agriculturii și Alimentație a schimbat destinația și a folosit Fondul de contrapartidă constituit din contravaloarea în lei a ajutorului nerambursabil primit din partea Statelor Unite ale Americii, și din dobânda bonificată și capitalizată, contrar destinației stabilite prin H.G. nr. 949/1999, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deturnare de fonduri.

Conform art. 3021 C. pen. „schimbarea fondurilor bănești sau a resurselor materiale, fără respectarea prevederilor legale, dacă fapta a cauzat o perturbare a activității economico-financiare sau a produs o pagubă unui organ ori unei instituții de stat sau unei alte unități din cele la care se referă art. 145, se pedepsește".

În declarația pe care a dat-o în fața instanței la 10 mai 2006, inculpatul M.I.A. a arătat că rolul său ca ministru al agriculturii în acea perioadă era să privatizeze producția din agricultură. Cum suma de 1,5 milioane dolari SUA era insuficientă pentru alocarea de subvenții la producător, a propus subvenționarea depozitării cerealelor în silozuri. întrucât stocarea de cereale nu mai era subvenționată de la buget ca în anii precedenți, (Banca Națională se opunea unei astfel de finanțări) și trebuia rezolvată această problemă, cei de la US-AID i-au propus să finanțeze schimbarea politicii de acordare a suportului financiar pentru depozitarea cerealelor din România după modelul american, și astfel a apărut scrisoarea de implementare nr. 1 din 3 august 1999 care purta trei semnături, cea a reprezentantului Ministerului de Finanțe I.C., a directorului US-AID România – J.R. și a sa.

Ca urmare a vizitelor pe care le-a făcut în Statele Unite a înțeles de la partea americană că nu va sprijini financiar nicio politică de subvenționare directă a agriculturii românești și că suportul vine doar pentru privatizarea societăților comerciale cu capital de stat și pentru constituirea unui cadru legal și instituțional legat de o agricultură privată. De aceea, a emis Ordonanța nr.56 din 30 ianuarie 2000 pentru reglementarea depozitelor de cereale, iar la sfârșitul lunii decembrie a solicitat prin trei adrese Ministerului de Finanțe să pună la dispoziția Ministerului Agriculturii banii stabiliți în H.G. nr. 949/1999 pentru a avea suportul financiar în vederea realizării O.G. nr. 56 modificată prin O.G. nr. 109/2000. Reprezentantul US-AID L.J. a colaborat în acea perioadă cu Ministerul Agriculturii și și-a dat acordul pentru măsurile luate. De altfel, într-un raport din aprilie 2001 al US-AID, la pag. 10 și 11, se face trimitere la legislația privind certificatele de depozit și la gradarea cerealelor precum și la o asociație de tip profesional A.M. care a lucrat la elaborarea legislației și care are legătură cu fondul de contrapartidă, întrucât cei ce au lucrat au primit bani din acest fond.

Inculpatul a mai învederat instanței că în urmă cu două luni, când se afla la Târgu Mureș i-a fost spartă mașina și i s-a sustras geanta în care avea documentele pe care înțelegea să le folosească pentru apărarea în această cauză, în special corespondența pe care a purtat-o cu domnul J. În una din aceste scrisori a relatat ambasadei SUA că modul în care a fost folosit restul de bani, potrivit acordului încheiat în 1992, este cel mai bun cu putință și a colaborat cu Ministerul Agriculturii foarte bine.

Declarația dată de inculpat nu are însă suport în probatoriul administrat în cauză.

La data de 15 decembrie 1992 s-a încheiat „Acordul de credit nerambursabil pentru importul de mărfuri" între Guvernul României reprezentat de Ministerul Finanțelor și Statele Unite ale Americii, reprezentate de AID.

Obiectivele acestui program erau sprijinirea Guvernului României în Procesul de Privatizare și de restructurare a sectorului zootehnic și creșterea viabilității acestuia pe termen lung, în condiții competitive de piață.

În acest scop partea americană oferea 21.500 tone metrice de supliment proteic de soia Guvernului Român pentru a fi vândute unor întreprinderi din România, iar sumele obținute în moneda națională urmau a fi utilizate pentru accelerarea cadastrului agricol, necesar încheierii procesului de redistribuire a pământului. în baza art.5.5 din Acord, beneficiarul (partea română) trebuia să deschidă un cont separat, distinct, unic purtător de dobândă, unde urmau a fi depuse toate sumele în monedă națională încasate în urma licitațiilor organizate pentru vânzarea suplimentului proteic de soia.

În secțiunea 7.6 a Acordului s-a stabilit că acesta poate fi amendat, modificat sau denunțat printr-un acord scris formulat de reprezentanții autorizați ai părților.

Prin H.G. nr. 45 din 2 februarie 1993 Guvernul României a aprobat Acordul și a stabilit ca Ministerul Agriculturii și Ministerul Finanțelor să ia măsurile ce se impun pentru punerea în practică a prevederilor acordului.

În perioada 1997-1999 Guvernul României a emis patru hotărâri de guvern privind modul de utilizare a sumelor de bani prevăzute prin Acord, inclusiv privind schimbarea destinației creditului ne rambursabil.

Potrivit H.G. nr. 834 din 2 decembrie 1997 Ministerul Agriculturii și Alimentației trebuia să utilizeze aceste fonduri pentru modernizarea și consolidarea rețelei geodezice a României.

Conform art. 818 din 7 octombrie 1999, Ministerul Agriculturii, cu acordul Agenției pentru Dezvoltare Internațională a SUA, trebuia să utilizeze aceste fonduri pentru modernizarea și consolidarea rețelei geodezice a României precum și pentru acoperirea cheltuielilor de condiționare și depozitare a grâului ale unor producători agricoli stabiliți în baza unor criterii emise prin ordin al ministrului agriculturii și alimentației. Sumele rămase neutilizate trebuiau restituite Ministerului Finanțelor în contul din care au fost alocate. În art. 2 alin. (2) se prevedea că Ministerul Agriculturii și Alimentației va întocmi anual contul de execuție pentru utilizarea sumei, care se anexează la bilanțul contabil asupra execuției bugetare proprii și raportul justificativ al acesteia.

Potrivit H.G. nr. 949 din 15 noiembrie 1999, suma prevăzută de H.G. nr. 818/1999 trebuia utilizată în totalitate de Ministerul Alimentației ca suport financiar pentru acoperirea cheltuielilor de condiționare și depozitare a grâului ale unor producători agricoli stabiliți în baza criteriilor aprobate prin ordin al ministrului agriculturii și alimentației.

Acest act normativ are un articol unic care dispune: „Alin. (1) al articolului 2 va avea următorul cuprins:

Art. 2 (1) Ministerul Agriculturii și Alimentației va utiliza suma prev. de art. 1 ca suport financiar pentru acoperirea cheltuielilor de condiționare și de depozitare a grâului ale unor producători agricoli stabiliți în baza criteriilor aprobate prin ordin al ministrului agriculturii și alimentației. 2. Anexa se abrogă.

Alin. (1) al art. 2 din H.G. nr. 818/1999 prevedea: „Ministerul Agriculturii și Alimentației, cu acordul Agenției pentru Dezvoltare Internațională a Statelor Unite ale Americii, va utiliza suma prevăzută la art. 1 potrivit destinației stabilite în anexă care face parte integrantă din prezenta hotărâre".

După apariția H.G. nr. 949 din 15 noiembrie 1999, inculpatul I.A.M., în calitate de ministru al agriculturii și alimentației a emis Ordinul nr. 155 din 23 decembrie 1999 prin care, în contra dispozițiilor hotărârii de guvern a dispus ca „sumele prevăzute pentru acoperirea cheltuielilor de condiționare și depozitare a grâului se utilizează pentru realizarea de proiecte care îndeplinesc următoarele criterii generale de performanță.

a) reducerea costurilor de urcare și manipulare în sectorul de depozitare prin introducerea de noi tehnologii, echipamente de procesare și management.

b) creșterea eficienței uscării prin scăderea consumurilor de energie și folosirea de noi tehnologii.

c) dezvoltarea de planuri strategice de depozitare și a unor planuri de amplasare a depozitelor, precum și a tipurilor de tehnologii utilizate.

d) creșterea nivelului de acces al producătorilor la facilitățile de stocare precum și la alte servicii.

e) îmbunătățirea sistemului de depozitare și uscare din cadrul rezervelor strategice, inclusiv elaborarea de studii de fezabilitate și analize ale situației actuale și pentru eventuale alternative.

f) subvenții pentru a putea realiza accesul la facilitățile de depozitare și uscare a unui număr cât mai mare de producători.

g) activități de cercetare și analiză pentru o mai bună aplicare a tehnologiilor de stocare distribuită în unități de capacitate mai mică.

h) analize de fezabilitate pentru îmbunătățirea tehnologiilor de aerare, uscare și a altor faze din procesul de condiționare și stocare.

i) activități de analiză și implementare a proceselor de uscare și depozitare care să permită detecția și menținerea în unități separate a produselor modificate genetic și a celor organice".

Deși baza legală invocată în Ordinul nr. 155 din 23 decembrie 1999 a fost art. 2 din H.G. nr. 949/1999, prevederile CIGA și amendamentele ulterioare încheiate cu US-AID, el contravenea H.G. nr. 949 din 15 noiembrie 1999, deoarece nu stabilea criterii de acordare a suportului financiar pentru acoperirea cheltuielilor de condiționare și depozitare a grâului ale unor producători agricoli, ci stabilea că aceste sume vor fi utilizate pentru realizarea unor proiecte.

Ca atare, ordinul permitea ca suma stabilită prin H.G. nr. 818/1999 să nu fie utilizată pentru subvenționarea unor producători agricoli ci pentru realizarea unor studii privind depozitarea cerealelor .

Ordinul (fila 119, vol. 4 u.p) a fost redactat prin utilizarea unei terminologii vagi, care să poată „justifica" utilizarea în orice mod a sumelor din Fondul de contrapartidă.

Așa-zisele „proiecte" ce urmau a fi finanțate din aceste sume nu aveau un obiect precis, ci trebuiau să îndeplinească doar anumite criterii generale de performanță, care în realitate erau niște obiective (reducerea costului de uscare, creșterea eficienței uscării, etc).

Astfel, mare parte din suma ce constituia Fondul de contrapartidă a fost utilizată pentru plata unor „servicii de consultanță" către un offshore cu sediul în Limasol (Cipru) - C.T. LTD.

Inculpatul M., ca și ceilalți doi inculpați, C.S. și T.E.I., au invocat faptul că H.G. nr. 949 din 15 noiembrie 1999 încălca Acordul de credit nerambursabil, invocând în acest sens și nelegalitatea acestui act normativ, și drept urmare nu li se poate imputa schimbarea destinației fixată prin H.G. nr. 949/1999 sumelor din Fondul de contrapartidă.

Prin H.G. nr. 45/1993 Ministerului Agriculturii și Alimentației i-a fost delegată autoritatea și responsabilitatea în implementarea Acordului CIGA, dar acesta nu a pus în practică prevederile legale privind utilizarea Fondului de contrapartidă, motiv pentru care US-AID, prin directorul misiunii a întocmit în luna august 1999 o scrisoare de implementare. Această scrisoare a fost semnată pentru partea română de I.M.C., secretar general în Ministerul Finanțelor și I.A.M., ministrul agriculturii și alimentației. Prin această scrisoare de implementare, nr. 1/1999, US-AID a fost de acord ca Ministerul Finanțelor să transfere suma totală aflată în contul în lei al Programului US-AID de Import al Mărfurilor, Contract de finanțare, CIGA nr. 180-0048 către Ministerul Agriculturii și Alimentației pentru a compensa lipsa din buget, cauzată de cheltuielile pe care trebuia să le achite Ministerul în vederea uscării și stocării grâului".

Prin adresa trimisă PNA la data de 13 noiembrie 2003 (vol. 2 u.p., pag.62) R.G., director al misiunii US-AID în România a precizat că această scrisoare, nr. 1 din 1999, conține singurul acord oficial între US-AID și Ministerul Agriculturii cu privire la utilizarea bunurilor Acordului de Finanțare privind importul de mărfuri 180-0048.

Conținutul acestei scrisori de implementare a fost reflectat ulterior în H.G. nr. 949/1999.

Cum această scrisoare de implementare a fost semnată de chiar ministrul I.A.M., nu se poate invoca de către acesta că nu a cunoscut care era voința US-AID referitor la Fondul de contrapartidă.

Invocarea nelegalității H.G. nr. 949/1999 de către inculpatul M.A.I. apare ca un non sens atâta vreme cât făcea parte din Guvernul care a adoptat acest act normativ, și ca atare a fost de acord cu conținutul lui.

Cele invocate de inculpat cu ocazia audierii în fața instanței, și anume că în cadrul vizitelor făcute în Statele Unite, partea americană 1-a lăsat să înțeleagă că banii din Fondul în contrapartidă nu pot fi folosiți pentru o subvenționare directă a agriculturii românești, ci doar pentru constituirea unui cadru legal pentru o agricultură privată sunt simple speculații, apărări ale inculpatului fără nici un fundament probator.

Intenția directă a inculpatului de a deturna banii din Fondul în contrapartidă rezultă din corespondența avută cu US-AID, atașată la dosarul cauzei.

La 7 iulie 1999 (înainte de adoptarea H.G. nr. 818/1999 și H.G. nr. 949/1999) inculpatul, în calitatea sa de ministru, a adresat domnului L.J. o scrisoare (înregistrată la minister sub nr. 138.123 din 8 iulie 1999, fila 377, vol. IV, d.u.p.) prin care a propus utilizarea Fondului de contrapartidă pentru dezvoltarea a patru ferme model privatizate.

Prin scrisoarea din 3 august 1999 D.R. (director de program US-AID în România) confirmă primirea scrisorii ministrului agriculturii din 7 iulie 1999 și își exprimă interesul pentru dezvoltarea fermelor private însă consideră că „activitățile Ministerului Agriculturii și Alimentației în asigurarea siguranței depozitării și a condiționării grâului constituie o utilizare mai potrivită a fondurilor în moneda locală".

Mai mult, la 21 septembrie 2009 ministrul agriculturii îi trimite reprezentantului US-AID, L.J. o scrisoare (16.586 din 21 septembrie 1999, fila 317 vol. 4, d.u.p.), prin care îl anunță că a continuat și finalizat lucrarea „Modernizarea și consolidarea rețelei geodezice a României și racordarea la Sistemul European de Referință (EUREF), motiv pentru care îi solicită să fie de acord cu modificarea Hotărârii de Guvern privind utilizarea sumei de 26.800.000 lei.

La 18 octombrie 1999, Reprezentantul US-AID îi adresează o scrisoare Secretarului General Adjunct al Ministerului Finanțelor, I.M.C. (fila 398, vol. IV, dos. u.p.) prin care își exprima dezamăgirea că Guvernul României a promulgat un act intern care autoriza folosirea anumitor fonduri furnizate de US-AID pentru proiecte de supraveghere cadastrală, arătând că o astfel de utilizare este în contradicție directă cu recentul acord încheiat, cu atât mai mult cu cât partea americană și-a exprimat explicit dezacordul pentru cheltuirea în continuare de fonduri pentru rețeaua geodezică.

De aceea s-a cerut părții române revizuirea actului intern și evitarea pe viitor a oricărei încălcări a acordului.

La 16 decembrie 1999, reprezentantul US-AID îi trimite o scrisoare ministrului agriculturii (fila 398, vol. IV, dos. u.p.) prin care își exprimă acordul privind transferul fondurilor la buget pentru a compensa activitățile de depozitare și condiționare a grânelor, însă învederează că autorizează transferul atâta timp cât el corespunde acordului scris semnat între Ministerul Finanțelor, Ministerul Agriculturii și US-AID. Actul guvernamental care dispune ca o parte a acestor fonduri să fie utilizate pentru supravegherea cadastrală contravine acordului scris. De aceea, până la schimbarea actului guvernamental fondurile vor rămâne în cont, fără a putea fi utilizate.

Toată această corespondență indică, fără dubiu, care era voința părții americane privind utilizarea Fondului în contrapartidă, precum și faptul că inculpatul Mure șan știa că această voință a fost transpusă în H.G. nr. 949/1999 și că ministerului pe care îl conducea îi era interzis să dea o altă destinație sumelor de bani ce alcătuiau acest fond.

Intenția inculpatului de a da o altă destinație acestor sume decât cea stabilită prin acord cu partea americană și prin H.G. nr. 949/1999 rezultă și din modul în care a fost făcut transferul sumei din contul Ministerului Finanțelor în contul Ministerului Agriculturii.

La sfârșitul lunii decembrie 1999, inculpatul M. a solicitat Ministerului Finanțelor să transfere de urgență suma de 26.800.000.000 lei și dobânzile aferente într-un cont al Ministerului Agriculturii și Alimentației pretins a fi deschis la ING Bank România. În adresa nr. 3647 din 23 decembrie 1999, inculpatul a menționat drept cont al Ministerului Agriculturii deschis la ING Bank România, contul 0164727023.

În conformitate cu prevederile secțiunii 5.5. din acordul CIGA sumele rezultate în urma licitațiilor de supliment proteic trebuiau depuse într-un cont separat, distinct, unic.

Contul în care au fost depuși acești bani avea nr. 0164728910 și nu îndeplinea condiția impusă în secțiunea 5.5. din Acord, deoarece între data de 7 octombrie 1999 și 11 ianuarie 2000 prin acest cont au fost realizate operațiuni de încasări și plăți ordonate de Ministerul Agriculturii.

Acest cont a fost deschis la 7 octombrie 1999 pentru Programme Management Unit.

La 6 octombrie 1999 s-a semnat între ACDI/VOCA și Ministerul Agriculturii un contract de colaborare pentru privatizarea fermelor de stat (fila 94, vol. IV, dos. u.p.) ACDI/VOCA a hotărât să sponsorizeze Ministerul Agriculturii și Alimentației din România pentru a implementa proiecte de privatizare. Programul propus urma a fi implementat și administrat de către Programul Special al Unității de Management (PSUM).

Abordarea ACDI/VOCA s-a făcut prin intermediul US-AID România, iar în temeiul contractului ACDI/VOCA punea la dispoziție PSUM 250.000 dolari SUA.

În contract se prevedea că PSUM trebuia să aibă un cont bancar propriu, astfel încât fondurile primite pentru acest proiect să poată fi separate de alte fonduri oferite ministerului și pentru a fi administrate mai ușor.

La 6 octombrie 1999 a fost emis și un Ordin (20997) privind înființarea Unității de Management de Proiect pentru accelerarea privatizării societăților comerciale de stat din domeniul agricol (fila 119, vol. IV, dos.u.p.).

Așa cum rezultă din conținutul acestui contract și din corespondența purtată de ministru cu US-AID privind folosirea Fondului de contrapartidă în scopul privatizării unor ferme, precum și din faptul că pentru ambele programe a fost deschis același cont la care aveau acces un număr mic de persoane (T.E., C.S. și Z.V.) se pare că intenția inculpatului M era aceea ca într-un unic cont să fie transferate sume de bani din două programe care aveau același obiectiv, iar cheltuielile făcute să fie justificate atât față de US-AID cât și față de ACDI/VOCA, ceea ce ar fi permis extragerea din cont a unei sume duble decât cea care trebuia justificată.

Este adevărat că acest posibil obiectiv al inculpatului nu apare în actul de trimitere în judecată pentru că un asemenea plan nu a putut fi dus la îndeplinire din cauza refuzului US-AID ca Fondul de contrapartidă să fie utilizat pentru crearea a patru ferme model. Chiar și în aceste condiții, depunerea sumelor provenind din Fondul în contrapartidă în conturile deschise pentru PSUM a fost utilizată de către inculpat pentru crearea unei confuzii între cele două programe, deși Ministerul Agriculturii a comunicat parchetului, în timpul cercetărilor (fila 171 , vol. V., dup), că Unitatea de Management Proiect nu a funcționat niciodată în cadrul ministerului.

Existența sau nu a unei astfel de intenții a inculpatului cu privire la cele două programe derulate de Ministerul Agriculturii nu are însă nicio relevanță asupra existenței infracțiunii de deturnare de fonduri.

Această infracțiune este una de rezultat, și pentru existența ei, urmarea imediată trebuie să constea în perturbarea activității economico-financiare sau producerea unei pagube unui organ ori unei instituții de stat sau unei alte unități din cele la care se referă art. 145 C. pen. O asemenea pagubă s-a produs, ea fiind egală cu suma cheltuită în alte scopuri decât cele prevăzute de US-AID.

Inculpații au invocat faptul că doar fondurile bugetare pot face obiectul acestei infracțiuni și că acest Fond în contrapartidă nu era un fond de la buget și de aceea infracțiunea de deturnare de fonduri nu subzistă, nefiind îndeplinite condițiile privind urmarea imediată, întrucât nu s-a produs vreun prejudiciu unui organ ori instituții de stat sau altei unități de genul celor prevăzute în art. 145 C. pen.

Conform Legii finanțelor publice nr. 72/1996 „instituțiile publice pot beneficia de alocații bugetare nerambursabile, granturi obținute în sistem competitiv, pe care le cuprinde în buget, în scopul realizării unor obiective sau programe în condițiile legii" (art. 70).

Instituțiile publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, efectuează operațiunile de încasări și plăți prin unitățile teritoriale ale trezoreriei statului în raza cărora își au sediul și unde au deschise conturile de venituri, cheltuieli și disponibilități.

„Este interzis instituțiilor publice de a efectua operațiunile de mai sus prin băncile comerciale." (art. 82).

Prin O.G. nr. 119/1999 privind creditul intern și controlul financiar preventiv sunt definite ca fiind fonduri publice sumele alocate din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de sănătate, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului.

Conform acestei prevederi legale, Fondul în contrapartidă, odată transferat la Ministerul Agriculturii reprezenta un fond public ce trebuia prins în bugetul ministerului.

Conform art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 818 din 14 octombrie 1999 -„Ministerul Agriculturii și Alimentației va întocmi anual contul de execuție pentru utilizarea sumei, care se anexează la bilanțul contabil asupra execuției bugetare proprii, și raportul justificativ al acesteia".

Transferul Fondului de contrapartidă într-un alt cont decât cel pentru care s-a făcut solicitarea către Ministerul Finanțelor (nr. 0164727023 care în fapt era inexistent) a condus la accesarea acestuia de către persoane cu drept de semnătură autorizate anterior de Ministerul Agriculturii și Alimentației - Unitatea de Management de Proiect, T.E. și C.S.

Faptul că prin împuternicirea nr. 21.023 din 26 octombrie 1999 semnată de C.S., numitul Z.V. avea drept de dispoziție asupra conturilor Ministerului Agriculturii și Alimentației reprezintă o delegare abuzivă a unor atribuții conferite numai reprezentanților legali ai persoanei juridice, adică ministrului.

Operațiunile privind utilizarea sumelor din contul 0164728910 nu au fost înregistrate în contabilitatea Ministerului Agriculturii și Alimentației, iar în arhiva ministerului nu există documente justificative privind utilizarea banilor din Fondul de contrapartidă.

În bilanțul încheiat la 31 decembrie 2000 nu se evidențiază modul de folosire al Fondului de contrapartidă.

Fondul de contrapartidă reprezenta un fond public, accesarea și utilizarea sa trebuia evidențiată prin întocmirea anuală a contului de execuție, însă această obligație nu a fost respectată de reprezentanții Ministerului Agriculturii și Alimentației.

Mai mult, Ministerul Agriculturii nu a solicitat, așa cum s-a stipulat în CIGA, avizul pentru utilizarea Fondului de contrapartidă (adresa nr. 251374 din 3 octombrie 2003 a Ministerului Finanțelor Publice către P.N.A.)

De asemenea, Ministerul Agriculturii și Alimentației nu a respectat dispozițiile pct. 2.2. din convenția încheiată de Ministerul Agriculturii și Alimentației și Ministerul Finanțelor la 5 martie 1993 prin care Ministerul Agriculturii trebuia să transmită confirmarea că fondurile valutare și în lei create prin CIGA au fost folosite conform acordului, însoțite de rapoarte justificative și de documente financiar-contabile.

Faptul că utilizarea sumelor din Fondul de contrapartidă nu a fost înregistrată în contabilitatea M.A.A. nu înseamnă că aceasta nu reprezintă un fond public și că folosirea ei contrar destinației și fără acordul Ministerului Finanțelor nu reprezintă infracțiune, deoarece nu s-a produs o pagubă bugetului de stat.

Prin deturnarea destinației Fondului de contrapartidă (prin folosirea banilor în alte scopuri decât cele stabilite prin H.G. nr. 949/1999) și cheltuirea sumelor în lei aferente împrumutului extern cu încălcarea prevederilor din Convenția încheiată la 5 aprilie 1993 a fost creat un prejudiciu în dauna beneficiarului acordului CIGA - Ministerul Agriculturii și Alimentației. Persoanele care au acționat în numele ministerului (inculpații M., T., C.) au pricinuit o pagubă bugetului de stat în sumă de 29.507.688.963,99 lei.

Așa cum s-a precizat și în expertiza financiar-contabilă încuviințată în faza de judecată: „Ministerul Agriculturii și Alimentației, instituție bugetară, a beneficiat de un credit nerambursabil pe care avea obligația să-1 utilizeze în scopul realizării programului, în condițiile H.G. nr. 949/1999, caz în care fondul a devenit parte integrantă a patrimoniului M.A.A. (fila 30 din expertiză).

Fapta inculpatului T.E.I. de a contribui la utilizarea fondului în contrapartidă contrar scopului prevăzut de lege reprezintă infracțiunea de deturnare de fonduri, prevăzută de art. 3021 alin. (2) C. pen.

Faptul că inculpatul a săvârșit fapta cu intenție, având o înțelegere cu inculpatul M. și inculpata C. în acest sens, este dovedit de actele depuse la dosar din care reiese că a semnat în numele Ministerului Agriculturii și Alimentației la 8 octombrie 1999 formularul de cerere de deschidere de cont, semnând în calitate de secretar general adjunct, deși la acea dată nu mai îndeplinea o astfel de funcție, fiind detașat de la 24 septembrie 1999 la SC „Insula Mare a Brăilei" SA.

De asemenea, inculpatul a semnat, în calitate de secretar general adjunct ordinul de plată privind transferul unor sume de bani din Fondul de contrapartidă, în numele Unității de Management Proiect, deși știa că o asemenea unitate nu există dar, fuseseră deschise conturi în numele acestei unități, (chiar inculpatul e cel care a semnat cererea pentru deschiderea celui de la doilea cont în valută la ING Bank România) tocmai pentru a crea o confuzie între programe, iar circuitul banilor din Fondul de contrapartidă să fie mai greu de urmărit

În declarația dată în fața instanței de judecată din 15 noiembrie 2004 (vol. I I.C.C.J., fila 406) inculpatul T.E. a învederat că la dosar nu există nicio reclamație din partea US-AID cu privire la modul cum au fost cheltuite sumele din Fondul în contrapartidă, și deși au trimis o adresă la Parchet prin care au comunicat că nu au aprobat modul de cheltuire a sumelor din fond, nu rezultă că l-ar fi dezaprobat.

Este firesc ca USAID să nu fi făcut nicio plângere, din moment ce nu a cunoscut că sumele din Fond au fost cheltuite, fără să i se ceară acordul, deși exista o asemenea obligație pentru Ministerul Agriculturii.

A mai arătat inculpatul că în timpul în care era detașat la SC „Insula Mare a Brăilei" SA nu a semnat în calitate de secretar general adjunct, ci de coordonator al Programului, fiind desemnat de partea americană ca interlocutor al ministerului cu USAID. Menționarea sa în ordinul ministrului agriculturii nr. 155 din 23 decembrie 1999 ca având funcția de secretar general adjunct este o simplă eroare.

A mai arătat inculpatul că în evidențele Ministerului Agriculturii nu s-au găsit acte doveditoare privind operațiunile făcute, deoarece acestea au fost predate părții americane.

A învederat, de asemenea, că nu a participat la negocierea contractului cu firma din Cipru, aceasta fiind aleasă de partea americană care a negociat și contractul.

Apărările inculpatului sunt lipsite de orice fundament, întrucât partea americană a comunicat că nu a știut nimic despre cheltuirea sumelor din fond, deci este exclus să fi primit documentația. De asemenea a comunicat că nu a auzit niciodată de firma de consultanță din Cipru (Adresa US-AID din 10 noiembrie 2003)

Raportat la faptul că la urmărirea penală a afirmat că nu i-a dat dispoziție inculpatei S.C. pentru semnarea documentelor de plată, iar în fața instanței recunoaște că a dat asemenea dispoziții, inculpatul a explicat că inițial a negat, întrucât nu i-a dat dispoziții în calitate de secretar adjunct, așa cum a fost întrebat de procuror, ci în calitate de coordonator al programului.

Inculpatul a arătat că a admis să se facă acele plăți întrucât toate aveau legătură cu programul privind depozitarea cerealelor. Fapta inculpatei C.S. de a contribui la utilizarea fondului în contrapartidă, contrar scopului prevăzut de lege, reprezintă infracțiunea de deturnare de fonduri, prevăzută de art. 3021 alin. (2) C. pen.

Inculpata, în calitate de director general al Direcției Generale Integrare Europeană și Cooperare Internațională, a semnat mai multe ordine de plată prin care s-au dispus plăți de 2.492.298.424 lei din Fondul de Contrapartidă.

A semnat, de asemenea, ordinul de plată externă în sumă de 1.241.897,71 dolari SUA, cu titlu de servicii de consultanță către C.T. LTD din Cipru, precum și contractul de consultanță.

Cu privire la plățile făcute către SC A.D. SRL, SC T.I.E. SRL și Fundația C., pentru care ordinele de plată au fost semnate de inculpata C.S., aceasta a declarat în faza de urmărire penală că s-au făcut cu știința US-AID.

Într-o primă declarație inculpata a precizat că plățile s-au făcut conform înțelegerii prealabile dintre T.E.I. și reprezentantul US-AID, L.J., pentru ca ulterior, în declarația din 18 noiembrie 2003 să arate că un alt reprezentant US-AID, V.M., a indicat societățile comerciale și fundația în favoarea căreia s-au efectuat plățile.

Așa cum am indicat, prin adresa din 13 noiembrie 2003 US-AID a precizat că nu a fost informat cu privire la modul cum a fost utilizat Fondul în contrapartidă și nu cunoaște nimic despre societățile sau fundația către care s-au făcut plățile.

În declarația dată în fata instanței la 15 noiembrie 2004, inculpata a arătat că nu avea atribuții privitoare la alocarea fondurilor și coordonarea activităților proiectelor PHARE. A fost însă membru în Unitatea de Management de Proiect, unitate care a fost legal constituită și pentru care a avut specimen de semnătură.

Tot ce a semnat în cadrul operațiunilor bancare din cadrul acestui program a fost urmarea dispozițiilor date de șeful său ierarhic, inculpatul T.E., care deși nu era la minister îi dădea ordine prin telefon.

Referitor la firma de consultanță din Cipru, inculpata a arătat că aceasta a fost aleasă de L.J., care 1-a informat și pe inculpatul T.E. despre alegere.

A mai arătat inculpata că partea americană a primit toate rapoartele și documentele în legătură cu plățile care se făceau, predarea acestora făcându-se către V.M.

În legătură cu contractul de consultanță încheiat cu SC C.T. inculpata a învederat instanței că nu a participat la negocieri și la întocmirea contractului, dar a semnat acest contract din ordinul lui T.E.

Inculpata a mai arătat că experții folosiți în cadrul Unității Management de Proiect nu au fost plătiți din Fondul de Contrapartidă, ci din alte fonduri atrase, dar aceste persoane au elaborat și acte normative privind certificatele de depozit și în acest caz au fost plătite din Fondul în Contrapartidă.

Apărările formulate de inculpată prin intermediul declarației sunt nefondate, întrucât sunt contrazise de actele aflate la dosar.

Având în vedere funcția pe care inculpata o deține în cadrul Ministerului Agriculturii este imposibil să nu fi cunoscut că Unitatea Management de Proiect nu a avut o existență reală și că toate sumele pentru care a dispus plata s-au făcut din Fondul în contrapartidă.

Mai mult, chiar inculpata a încasat sume ca expert, în Unitatea Management de Proiect, dar nu a motivat în vreun fel ce serviciu a prestat pentru această unitate pentru a fi plătită timp de 7-8 luni.

Declarațiile acesteia sunt total neverosimile, iar construcțiile juridice prezentate total hilare.

Astfel, inculpata susține că T.E., deși nu mai deținea o funcție în cadrul ministerului îi dădea ordine privind Unitatea Management Proiect, în care ea figura în calitate de colaborator extern, dar semna totuși contracte pe care nu le negociase și făcea plăți de milioane de dolari fără să știe care este obiectul plății, presupunând că T.E. știe ce face.

Nu trebuie uitat că inculpata deținea o funcție importantă în aparatul administrativ, fiind director general în cadrul unui minister și, ca atare, cunoștea importanța deciziilor și răspunderea pe care o avea pentru actele sale.

Unica explicație posibilă pentru modul în care a fost cheltuit Fondul în Contrapartidă este că inculpații M., C. și T. au avut o înțelegere privind modul în care să scoată aceste sume din cont, creând aparența unei confuzii cu Fondul Unității Management de Proiect (unitate care nu a existat în fapt și nu a avut nicio finanțare), utilizându-le în alt scop decât cel căruia fuseseră destinate.

Pentru faptele săvârșite, Înalta Curte îi va condamna pe inculpați la pedeapsa închisorii orientată spre minim, pedeapsă ce va fi executată în regim de detenție.

La individualizarea pedepsei va avea în vedere gravitatea concretă a faptei săvârșite, paguba produsă, gradul de participare la săvârșirea infracțiunii.

Va aplica, de asemenea, pentru fiecare din cei trei inculpați o pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale, constând în interzicerea drepturilor de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii.

Înalta Curte consideră necesară interzicerea acestor drepturi, având în vedere gravitatea faptelor săvârșite, precum și calitatea pe care o aveau inculpații la momentul comiterii infracțiunii.

De asemenea, va aplica pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. va admite, în parte, acțiunea civilă formulată de către partea civilă Ministerul Agriculturii Pădurilor, Apelor și Mediului și va obliga în solidar pe cei trei inculpați la 2.950.768,89 lei despăgubiri către partea civilă Ministerul Agriculturii s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 29.507.688.963 lei și penalități în sumă de 57.311.710.465,55 lei (fila 110 dosar nr. 5788 al Înalta Curte de Casație și Justiție).

Conform expertizei contabile întocmită în faza de judecată (fila 193 dosar nr. 28743/3/2005 a I.C.C.J.), suma din Fondul de contrapartidă a fost de 29.577.233.885 ROL din care 22.838.632.462 ROL transferați în contul unui offshore, 24.704.379 ROL - comision bancar, 75.523.159 ROL utilizați până la 27 iulie 2000.

Suma de 6.713.897.044 ROL, diferența dintre 29.577.233.855 și 22.863.336.841 a fost utilizată până la data de 27 iulie 2000, motiv pentru care de la această dată și până la 16 septembrie 2007 s-a calculat dobândă.

Suma de 22.863.336.841 ROL (formată din suma de 22.838.632.462 ROL și 24.704.379 ROL) a fost utilizată la data de 24 ianuarie 2000, motiv pentru care de la această dată și până la 16 septembrie 2007 s-a calculat dobândă.

Ca metodă de calcul a pagubei a fost avută în vedere dobânda practicată de trezoreria statului, conform Legii finanțelor publice nr. 72/1996.

Având în vedere că Ministerul Agriculturii s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 29.577.233.885 ROL, instanța va da eficiență principiului disponibilității, neputând obliga inculpații la despăgubiri mai mari (așa cum rezultă din expertiza contabilă), decât cele solicitate de partea civilă.

În ceea ce privește solicitarea părții civile de a obliga inculpații și la plata penalităților la suma ce constituie prejudiciul, invocând dispozițiile art. 3 din O.U.G. nr.61/2002 privind creanțele bugetare, Înalta Curte constată că nu există temeiuri pentru admiterea unei asemenea cereri.

Sumele din Fondul de contrapartidă nu au avut regim bugetar, și nu erau supuse prevederilor Legii nr. 72/1996 privind finanțele publice în vigoare la acea dată, ca atare nu erau purtătoare de penalități.

Este adevărat că sumele de bani aflate în Fondul de contrapartidă fac parte din patrimoniul Ministerului Agriculturii și că utilizarea lor neconformă cu destinația ar echivala cu un prejudiciu produs în paguba ministerului, dar ele aveau natura juridică a unui credit nerambursabil, și nu aceea a unor fonduri bugetare.

De aceea, Curtea va admite doar în parte acțiunea civilă formulată de Ministerul Agriculturii și îi va obliga în solidar pe cei trei inculpați la plata sumei de 2.950.768,89 lei (RON) către aceasta.

2. Înalta Curte reține că la data de 19 mai 1999 a fost întocmit și semnat de către M.I.A., Ministrul Agriculturii, un raport prin care solicita primului ministru acordarea unui împrumut de 5.000 tone ulei brut din rezerva de stat SC S.O. SRL Râmnicu de Jos, județul Constanța pentru o durată de 180 zile. Se menționa că garanția la acordarea împrumutului constă în scrisoarea de garanție bancară cu valabilitate până la 1 decembrie 1999 sau gaj fără deposedare.

La aceeași dată, 19 mai 1999, raportul a fost înregistrat la Administrația Națională a Rezervelor de Stat și a fost avizat de președintele G.A., fiind aprobat apoi de primul-ministru R.V., la aceeași dată.

În evidențele Ministerului Agriculturii acest raport apare înregistrat cu mențiunea „din oficiu", neexistând vreo cerere adresată în acest sens ministrului.

Ulterior, inculpatul M.I.A. a semnat un raport în cuprinsul căruia se prevedea că SC S.O. SRL Râmnicu de Jos este în imposibilitate de a respecta termenul de restituire a uleiului împrumutat din rezervele de stat din motive de natură tehnică și socială. De aceea, se solicită ca termenul de restituire a cantității de 5.000 tone să fie prelungit până la data de 30 mai 2000.

Raportul, confirmat de ministrul agriculturii a fost avizat favorabil de președintele Administrației Naționale a Rezervelor de Stat, G.A. și apoi aprobat de primul ministru R.V.

Ulterior, cu ocazia verificărilor efectuate la Ministerul Agriculturii, acest raport nu a fost identificat și s-a constatat că nu a fost înregistrat în registrul de corespondență.

Termenul de restituire a fost prelungit de președintele Administrației Naționale a Rezervelor de Stat până la 30 martie 2000 cu menținerea garanțiilor legale.

La 24 aprilie 2000, inculpatul M.I.A. a semnat un alt raport în favoarea SC S.O. SRL Râmnicu de Jos prin care se solicita prelungirea termenului de restituire a cantității de 5.000 tone ulei brut cu încă 180 zile de la momentul aprobării și a constituirii garanțiilor pentru depășirea momentului critic economic și social.

Acest raport, întocmit sub nr. l082/IAM din 24 februarie 2000 este semnat de ministrul M.I.A., iar în registre apare mențiunea „oficiu", „cabinet ministru - prelungire restituire ulei brut SC S.O. SRL Râmnicu de Jos". în documentele de la Ministerul Agriculturii nu a fost identificată vreo cerere făcută de SC S.O. SRL Râmnicu de Jos.

Raportul a fost avizat de G.A. la data de 24 aprilie 2000 și aprobat de primul-ministru M.I. Raportul a primit avizul Administrației Naționale a Rezervelor de Stat condiționat de reconstituirea garanției prin scrisoare de garanție bancară. Această condiție nu a fost agreată nici de SC S.O. SRL Râmnicu de Jos și nici de U. Internațional Slobozia, în calitate de garant.

Cu acest prilej, reprezentanții Administrației Naționale a Rezervelor de Stat au constatat inexistența gajurilor fără deposedare pentru cantitatea de ulei împrumutată de SC S.O. SRL.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că societatea comercială U.I. SA din Slobozia, unul din marii producători de ulei rafinat de floarea soarelui din România a avut relații comerciale cu Administrația Națională a Rezervelor de Stat, obținând fie sub formă de împrumut, fie pentru reîmprospătare, produse din rezerva de stat.

În luna martie 1999 a solicitat Administrației Naționale a Rezervelor de Stat un împrumut de 4.000 tone brut de floarea-soarelui, dar cererea nu a fost soluționată favorabil.

Societatea comercială S.O. SRL Râmnicu de Jos avea ca obiect de activitate fabricarea uleiurilor și a grăsimilor rafinate, în 1999 fiind debitoare la unitățile bancare unde contractase mai multe credite pentru investiții.

Art. 5 din Legea nr. 82/1999 prevede că în situații de criză atât pe plan intern, cât și pe plan extern se pot scoate produse din rezervele de stat cu titlu de împrumut pe termen scurt sau cu caracter definitiv.

SC S.O. SRL Râmnicu de Jos nu era o unitate producătoare de uleiuri importantă pentru economia țării, astfel încât să se justifice acordarea unui împrumut din rezervele de stat pentru a interveni pentru protecția populației în situații de criză, așa cum permite legea.

În luna mai 1999 SC S.O. SRL Râmnicu de Jos a intenționat însă să obțină un credit cu dobândă subvenționată pentru producția vegetală, credit ce se obținea la propunerea Ministrului Agriculturii și Alimentației.

În realitate, așa cum rezultă din declarațiile martorilor M.S. și U.Ș., director general, respectiv director comercial la SC S.O. SRL Râmnicu de Jos, date în fața instanței de judecată (filele 533 - 555 dosar nr. 5788 al Înalta Curte de Casație și Justiție), această societate nu a formulat o cerere de împrumut de ulei din rezerva de stat.

Aflat la Ministerul Agriculturii pentru aprobarea unui credit pentru sectorul zootehnic, martorul U.S. a fost întrebat dacă nu dorește să ia un împrumut de la rezervele de stat, constând în ulei.

După consultarea cu directorul general, M.S., martorul U.S. a decis să ia un asemenea împrumut pentru societate și la indicațiile unui funcționar din minister (numit B., conform declarației martorului) a formulat o cerere de împrumut pentru 5.000 de tone ulei, cererea fiind însă înlocuită de acel funcționar și doar semnată de martor.

În momentul în care conducerea SC S.O. SRL Râmnicu de Jos a fost contactată de directorul Agenției Naționale a Rezervelor Statului și a văzut care sunt condițiile pentru luarea împrumutului (termenul de restituire de doar 6 luni, garanțiile bancare) a dorit să renunțe la împrumut însă i s-a comunicat că nu este posibil, întrucât a fost aprobat de primul-ministru.

În aceste condiții directorul tehnic A.N.R.A. i-a informat că a găsit o modalitate de rezolvare, în sensul că SC U.I. SA Slobozia va depune și va lua cele 5.000 tone ulei.

În acest sens, între SC U.I. Slobozia și SC S.O. SRL Râmnicu de Jos s-a încheiat o convenție.

Această cantitate de ulei a ajuns direct la SC F.P. SA Constanța și a fost exportată în Germania.

Cei doi martori au arătat că nu au mai formulat vreo altă cerere de prelungire a termenului de predare a împrumutului.

În declarația dată în fața instanței la 13 ianuarie 2005 (fila 445) inculpatul M.I.A. a arătat că el a dat doar un aviz pentru acordarea împrumutului de ulei, nu era cel care decidea acordarea împrumutului și că a dat astfel de avize pentru mulți agenți economici.

Lipsa unei solicitări scrise de acordare a unui asemenea împrumut și de prelungire a termenelor pentru returnarea împrumutului se explică prin aceea că unii agenți economici veneau în audiență , și documentele întocmite cu acest prilej erau înregistrate cu mențiunea „din oficiu". Directorii și consilierii săi erau cei cu care se sfătuia pentru a semna mapa și a întocmi anumite documente, dar nu își amintește cine i-a recomandat să avizeze favorabil acest împrumut.

De asemenea, a recunoscut că nu a mai văzut vreun caz în care un aviz să fie dat în aceeași zi de la primul-ministru și de la președintele A.N.R.S. și își explică o asemenea posibilitate prin aceea că persoana care a venit să ia avizul pentru SC S.O. SRL era una foarte puternică.

În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor legale pentru acordarea unui astfel de împrumut, respectiv existența unei situații de criză privind uleiul, inculpatul a argumentat că în opinia sa, dacă o societate comercială avea probleme se puteau crea disfuncționalități și probleme locale pe piața prețului la acel produs prin absența lui de pe piață. De aceea s-a gândit că Administrația Națională a Rezervelor Statului poate fi folosită ca un regulator pe piață, în sensul că prin acordarea unor împrumuturi unor agenți economici se poate împiedica o creștere a prețului la acel produs.

Relevant pentru stabilirea faptului că inculpatul M.A.I. a aprobat prelungirea termenului de restituire a împrumutului de ulei, sunt actele care poartă avizul său, dar care nu se regăsesc înregistrate în evidența ministerului, precum și declarațiile date în faza de judecată de angajați ai ministerului din acea vreme - T.D.D., secretar general în cadrul Ministerului Agriculturii și Alimentației în perioada 1999 - 2000 (fila 522 dos. 5788 al Î.C.C.J.), C.R.C., secretară la cabinetul ministrului în perioada 1999 - 2000 (fila 592 dos. 5788/2003 al Î.C.C.J.), G.A.V., consilier la Direcția de Industrie Alimentară din cadrul Ministerului Agriculturii (fila 596, dos. 5788/2003 al Î.C.C.J.). Aprobarea prelungirii termenului de restituire a împrumutului fără să existe vreo cerere din partea SC S.O. SRL, dovedește că inculpatul știa cine este adevăratul beneficiar al împrumutului (SC U. Slobozia)

Din aceste declarații rezultă că nu era posibilă inițierea unor împrumuturi la Agenția Națională a Rezervelor Statului fără să existe în prealabil o cerere scrisă a agentului economic și că forma cererii existente la dosarul de urmărire penală este diferită de celelalte documente de același tip, întocmite în cadrul ministerului.

Edificatoare în acest sens este declarația martorului G.A.V., consilier la Direcția de Industrie Alimentară, care întocmea rapoartele de inițiere de către minister a unor împrumuturi de ulei de la rezervele de stat.

Conform declarațiilor martorului inițierea împrumutului era condiționată de depunerea unei cereri scrise din partea agentului economic, depusă la conducerea ministerului (la ministru sau la secretarii de stat).

O asemenea cerere scrisă a agentului economic trebuia înregistrată la registratura ministrului sau secretarului de stat.

După înregistrarea cererii se punea o rezoluție din partea cabinetului, după care cererea se trimitea la direcția generală unde martorul era consilier.

Directorul general o repartiza la Direcția de Industrie Alimentară martorului care răspundea de sectorul ulei.

Martorul personal verifica importanța agentului economic sub aspectul poziției lui pe piața uleiului, dacă a avut sau nu cereri de împrumut, capacitatea lui de a procesa cantitatea de ulei solicitată și capacitatea de a restitui la termen uleiul împrumutat.

Nota era prezentată apoi directorului direcției, B.T., care la rândul său o prezenta directorului general al Direcției generale de producție vegetală și industrie alimentară. Acesta o prezenta directorului de resort P.Ș. Pe acea notă fie secretarul de stat, fie directorul general punea una din cele două vize: „De acord, inițiați raportul" sau „Nu suntem de acord". în cel de al doilea caz lucrarea se arhiva. în cazul în care rezoluția era favorabilă se întocmea proiectul raportului de inițiere a împrumutului, care urma aceeași filieră și era prezentat de secretarul de stat ministrului A.M.

Martorul a mai învederat instanței că nu a primit niciodată vreo cerere prin care SC S.O. SRL să solicite un împrumut de ulei.

Martorul a mai arătat că SC U. SA Slobozia a beneficiat de împrumuturi de ulei de la rezervele statului, însă la acel moment nu se mai putea aproba un asemenea împrumut, întrucât avea datorii mari la BANCOREX.

În concluziile scrise depuse la dosar inculpatul M.A.I. a arătat că A.N.R.S. era o instituție subordonată Guvernului, iar primul-ministru era cel care lua decizia privind acordarea unor împrumuturi din rezerva de stat, ministerele de resort având doar rol consultativ.

Ministrul de resort informa printr-un raport pe primul ministru dacă situația economică din domeniul respectiv necesită accesarea rezervelor de stat, fără a avea rol decizional.

Înalta Curte constată că prin actul de inculpare i se reproșează tocmai faptul că a avizat un asemenea raport, fără ca societatea care solicita împrumutul să îndeplinească condițiile prevăzute de lege, și că atunci când a avizat acest raport a acționat abuziv, discreționar, ocolind procedura obișnuită, constând în obținerea unor avize prealabile de la direcțiile din minister îndrituite să cerceteze îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru astfel de împrumuturi.

Este adevărat că responsabilitatea acordării acestui împrumut nu revine în exclusivitate inculpatului, însă pentru alte persoane (reprezentanții celor două societăți comerciale) s-au efectuat cercetări într-un alt dosar penal, fiind trimise în judecată prin rechizitoriul nr. 111/P/2000 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

Faptul că răspunderea nu revine în exclusivitate inculpatului M., nu înseamnă însă că faptele nu au caracter infracțional și nu îndeplinesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Fără avizul favorabil al ministrului de resort căruia îi revenea sarcina de a analiza îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege privind acordarea împrumutului, primul-ministru nu ar fi aprobat un asemenea împrumut, știind că, în lipsa unor argumente foarte solide și temeinice care să combată aprecierea ministrului de resort, s-ar expune riscului de a fi acuzat de infracțiunea de abuz în serviciu.

De aceea, fapta inculpatului M.I.A. , care la 19 mai 1999, nesocotind dispozițiile Legii nr. 82/1992 privind rezervele de stat, a semnat un raport adresat primului-ministru, solicitând acordarea unui împrumut a 5.000 tone ulei brut de la rezervele de stat SC S.O. SRL Râmnicu de Jos, în situația în care nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru apelarea la astfel de împrumut, iar societatea nu avea posibilitatea să îl restituie, și în condițiile în care nu a solicitat efectuarea unor verificări de către structurile abilitate din minister, îndeplinește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice. întrucât la datele de 25 noiembrie 1999 și 24 aprilie 2000 inculpatul a semnat două acte, în baza aceleiași rezoluții infracționale, prin care aviza prelungirea termenului de restituire a împrumutului va fi reținută forma continuată a infracțiunii.

Deoarece faptele au avut ca efect diminuarea cu 10% a cantității de ulei brut din rezervele de stat, precum și producerea unui prejudiciu evaluat inițial la 130 miliarde lei, se va reține forma calificată a infracțiunii prevăzută de art. 2481 C. pen.

În baza art. 248 raportat la art. 2481 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Înalta Curte îl va condamna pe inculpat la pedeapsa închisorii orientată spre minim, cu executarea în regim de detenție.

La individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere gravitatea concretă a faptelor comise, valoarea prejudiciului, precum și persoana inculpatului.

Și pentru această infracțiune Curtea va aplica pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., după executarea pedepsei principale și pedeapsa accesorie constând în interzicerea pe durata pedepsei principale a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

În sarcina inculpatului M.I.A. s-a reținut legat de această faptă prin actul de inculpare și săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, constând în aceea că, fără a exista vreo cerere din partea SC S.O. SRL Râmnicu de Jos, a semnat în numele reprezentanților acestei societăți un raport privind aprobarea prelungirii termenului de restituire a împrumutului de ulei.

Având în vedere că în cazul infracțiunii de fals intelectual termenul prescripției speciale este de 7 ani și 6 luni, iar faptele au fost comise la 25 noiembrie 1999, respectiv 24 aprilie 2000, în cauză, deși există indicii ale săvârșirii acestei infracțiuni, a intervenit prescripția răspunderii penale.

De aceea, în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului M. pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen.

În ceea ce privește latura civilă, Curtea constată că A.N.R.S. s-a constituit parte civilă în cauză prin intermediul Unităților Teritoriale cu care au fost încheiate contractele de către SC S.O. SRL.

Prin adresa depusă la 15 martie 2011 (fila 72 dos. 28743/3/2005 a Î.C.C.J., A.N.R.S., Unitatea Teritorială 325 a comunicat instanței că s-a încasat de la SC S.O. SRL suma de 38.756,80 lei, rămânând de achitat pretențiile de 1.532.778,64 lei cu titlu de beneficiu nerealizat.

Prejudiciul efectiv cauzat - cantitatea de 2.182,3 tone ulei brut floarea soarelui a fost integral recuperat de la societatea garantă SC U.I. SA.

La 25 martie 2011 Ministerul Administrației și Internelor, Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, Unitatea Teritorială 310 a comunicat instanței că valoarea de 2.040.304,10 RON cu titlu de beneficiu nerealizat compusă din 1.324.545,34 RON - penalități calculate pentru perioada 31 martie 2000 - 29 aprilie 2000 și 715.758,76 RON, dobânda la vedere pentru perioada 30 aprilie 2000 - 14 ianuarie 2002.

La 25 martie 2011 Ministerul Administrației și Internelor, Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, Unitatea Teritorială 345 a comunicat instanței că SC U.I. SA Slobozia, garantul împrumutului a intrat în faliment, și în cadrul procesului, Unitatea Teritorială a primit cantitatea de 746.900 kg ulei brut floarea soarelui și suma de 7.367.501.000 lei cu care a achiziționat ulei brut de floarea soarelui reîntregind stocul rezervă de stat. De aceea suma cu care Unitatea se constituie parte civilă este de 1.693.129,06 RON compusă din 1.131.909,10 RON penalități de întârziere și 561.219,06 lei dobânda la vedere.

În baza art. 346 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge pretențiile civile formulate de partea civilă Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale - Unitatea Teritorială 310, partea civilă Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale - Unitatea Teritorială 325 și partea civilă Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale - Unitatea Teritorială 345, având în vedere că toate aceste unități au recuperat în natură prejudiciul creat.

Întrucât bunurile aparținând acestor unități ce au fost date cu împrumut SC S.O. SRL (5000 tone ulei brut) nu sunt supuse circuitului comercial, ele fiind achiziționate în vederea păstrării, urmând a fi utilizate în situații excepționale, solicitarea obligării inculpatului la sume constând în penalități de întârziere și beneficiu nerealizat este nefondată.

3. Inculpații J.D. și T.E.I. au mai fost trimiși în judecată în prezenta cauză pentru infracțiuni de corupție.

a) O primă faptă reținută de Parchet constă în aceea că T.E.I., secretar general adjunct, l-a cunoscut pe N.V., administrator al SC G.M.T. România și G.M.T. A.I. SRL, pe care l-a prezentat și inculpatului J.D., director general, iar cei doi înalți funcționari din Ministerul Agriculturii i-au sugerat numitului N.V. „că normele metodologice pentru Ordonanța nr. 31/1999 pentru acordarea unor prime la exportul de cereale vor fi astfel redactate, încât să îi favorizeze pe apropiații factorilor de decizie din Minister".

În derularea activității în ambele societăți comerciale martorul N.V. a intrat în contact nemijlocit cu inculpații T.E.I. și J.D. și prin intermediul lor, contra unor sume de bani, a reușit obținerea unor prime pentru exporturile de grâu și porumb.

T.E. a pretins ca din suma de 350 lei plătită pentru kilogramul de grâu exportat să-i fie plătită suma de 50 lei, iar din suma de 400 lei pentru kilogramul de porumb exportat a pretins suma de 75 lei, bani care au fost dați în tranșe, fie inculpatului J.D., fie inculpatului T.E.I.

Inculpatul J.D. era cel care dispunea efectuarea plăților, și calcula suma pe care martorul N. o datora, în urma primelor primite.

Astfel, în septembrie 1999, martorul N.V., în aceeași zi în care a fost emis ordinul de plată către societatea G.M.T. A.I. SRL, a ridicat în numerar, prin intermediul casierului firmei sale, martorul G.G., suma de 2 miliarde de lei de la Sucursala București a Băncii West Bank Arad. Banii au fost înmânați martorului de directorul sucursalei, martorul B.F., într-un sac de culoare verde, așa cum au fost ridicați de la Banca Națională.

În jurul orelor 19,00, denunțătorul N.V. s-a întâlnit la Restaurantul Spaniol cu inculpații T.E., J.D. și C.I.

Când martorul G.G. a venit cu banii de la bancă, N.V. a dat dispoziție ca aceștia să fie transferați în autoturismul marca Cielo cu care inculpatul T. venise la restaurant.

În perioada octombrie 1999 - martie 2000, denunțătorul N.V. a oferit inculpaților T. și J. suma de 4 miliarde lei.

O întâlnire a avut loc la Restaurantul Spaniol, iar alta la un restaurant din Calea 13 Septembrie și au participat martorii G.G., C.I. și J.E. Banii au fost transferați în portbagajul autoturismului Cielo cu care T.E.I. a venit la întâlnire.

Ultima tranșă de bani a fost dată de martorul N., inculpatului T.E.I. în biroul acestuia, în două plicuri mari, așa cum au fost ele pregătite de numitul B.F.

Ministerul Public a reținut că faptele inculpatului J.D. care, în calitatea sa de director general la Direcția Generală Economică și Relații Bugetare din Ministerul Agriculturii a pretins, în baza unei rezoluții delictuoase unice, personal sau prin intermediul inculpatului T.I.E. suma de 6 miliarde de lei, în vederea acordării unor prime de export grâu și porumb denunțătorului N.V., constituie infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În sarcina inculpatului T.E.I. s-a reținut infracțiunea de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

b) Parchetul a reținut în sarcina inculpatului J.D. infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că a pretins suma de 13 miliarde lei de la martorul N.V. în perioada mai - octombrie 2000, în vederea facilitării unor credite pentru achiziționarea de produse unor producători agricoli.

În conformitate cu dispozițiile Legii nr. 165/1998 s-a constituit la nivelul Ministerului Agriculturii și Alimentației un fond pentru finanțarea cheltuielilor aferente lucrărilor agricole destinat creditării producătorilor agricoli.

Numitul N.V. 1-a pus pe inculpatul J.D. în contact cu conducerea băncii West Bank SA Arad, pentru ca aceste fonduri să fie derulate prin această bancă. Inculpatul a condiționat acordarea creditelor de către minister de primirea unui procent de 10% din cuantumul creditelor. Acest procent era recuperat de martorul N.V. de la producătorii agricoli cu ocazia achiziționării produselor agricole.

În perioada mai - noiembrie 2000, denunțătorul N.V. a oferit inculpatului J.D. 13 miliarde lei, în cinci tranșe, bani pe care nu a reușit ulterior să-i recupereze de la producătorii agricoli.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările efectuate în cauză atât în faza de urmărire penală cât și în cea de judecată cu privire la aceste fapte reținute în sarcina inculpaților T.E.I. și J.D., constată că nu sunt suficiente probe pentru înlăturarea prezumției de nevinovăție.

La 6 decembrie 2002, numitul N.V., cercetat în mai multe dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, a denunțat săvârșirea unor fapte de corupție comise de funcționari superiori din cadrul Ministerului Agriculturii.

În declarațiile date în faza de urmărire penală la 6 decembrie 2002, 17 decembrie 2002, 28 februarie 2003, 3 martie 2003 (filele 7-21, vol. XX, dos. u.p.) martorul denunțător N.V. a arătat cu lux de amănunte, cum i-a cunoscut pe inculpații T.E.I. și J.D. ce sume au fost pretinse de aceștia, cum le-a înmânat sumele de bani și cine au fost martorii, așa cum s-a reținut în actul de trimitere în judecată.

Martorul B.F., fost director la Sucursala București a Băncii West Bank a arătat în declarația dată în faza de urmărire penală (fila 26, vol. XX) că N.V. desfășura activități prin intermediul Băncii West Bank din anul 1999, având, prin intermediul societăților sale rolul unui intermediar în sensul că prelua produse de la producători interni pe care le valorifica în străinătate.

În cadrul băncii erau cunoscute relațiile dintre N.V., T.E. și J.D.. De asemenea, erau cunoscute discuțiile pe care N. le purta cu președintele băncii, P.C. și vicepreședintele A.M., cărora le aducea la cunoștință care sunt condițiile impuse de cei doi funcționari din Ministerul Agriculturii pentru ca programele ministerului să se deruleze prin intermediul Băncii West Bank.

Începând cu anul 2000 N.V. a ridicat din contul societății sale G.M.T. - mai multe sume de bani, de aproximativ 2 miliarde lei în numerar și, deși în documente apare că banii erau destinați achiziționării de produse agricole, știa că acești bani aveau în realitate altă destinație, urmau să fie dați celor doi funcționari de la Ministerul Agriculturii, T. și J., deoarece aceștia decideau asupra acordării tranșelor de bani reprezentând prime de export sau facilități pentru producătorii agricoli.

Martorul a mai arătat că deși știa că N.V. avea obligații față de funcționarii de la Minister, și a luat de câteva ori masa cu aceștia, nu a văzut niciodată când denunțătorul le-a dat sume de bani.

În declarația dată în faza de urmărire penală (fila 29, vol. XX), martorul G.G., a arătat că a lucrat la societatea numitului N.V.

După apariția legii privind primele la export societatea a trebuit să lucreze mai mult în sensul efectuării unor demersuri pentru realizarea de exporturi pentru a beneficia de primele oferite de minister.

Printre atribuțiile de serviciu ale martorului era și aceea de a ridica de la bancă diverse sume de bani pentru efectuarea de plăți.

În iarna anului 2000, de 3 ori a ridicat în numerar de la West Bank sume cuprinse între 500 de milioane și un miliard de lei.

Prima sumă de bani pe care a ridicat-o, a fost pusă într-un sac de pânză bej, și s-a deplasat conform indicațiilor numitului N. la un restaurant cu specific spaniol, în jurul orelor 19,00, iar numitul N. a pus sacul cu bani în portbagajul propriei mașini. Altă dată când a ridicat bani i-a pus într-o cutie de carton pentru coli tip xerox. A mers la același restaurant, de unde a ieșit numitul N., însoțit de un domn elegant, iar cutia de bani a fost pusă în portbagajul unui autoturism Cielo.

A treia oară când a ridicat bani, a fost o sumă mare, de peste 500 milioane, bani pe care i-a așezat în două cutii de carton, a mers la același restaurant unde numitul N. i-a spus să-1 caute pe șoferul mașinii Cielo de data trecută și să îi dea banii.

De asemenea, unele sume de bani le-a predat direct lui N.V., în 3-4 rânduri, după ce le-a așezat în niște plicuri mari, tip burduf.

În faza de cercetare judecătorească a fost audiat martorul J.G., care a fost asociat al numitului N.V. (fila 187, dos. 28743/3/2006 al Tribunalului București).

Acesta a declarat că nu cunoaște modul în care a reușit N. să obțină credite în programul de finanțare. A arătat că numitul N. obișnuia să povestească despre relația sa de prietenie cu ministrul agriculturii, dar s-a dovedit că nici nu-1 cunoștea, deoarece se afla într-o seară împreună cu acesta la Restaurantul „Kafe Ole", iar patroana restaurantului, L.D., s-a oferit să-i facă numitului N. cunoștință cu ministrul agriculturii, deși se presupunea că se cunosc de mult.

Tot de la numitul N., martorul știa despre întâlnirile acestuia cu T., dar nu a fost niciodată la asemenea întâlniri. De J. nu a auzit până la arestarea acestuia.

Martorul a arătat că nu a fost la întâlnirile de la Restaurantul Spaniol sau de la Restaurantul din 13 Septembrie, de care vorbește N. în declarațiile sale.

În ceea ce privește mita pretins dată de N. de aproximativ 300 mii dolari, martorul pretinde că e greu de crezut că societatea lor putea „susține" o asemenea mită din moment ce profilul societății a fost în acea perioadă de până în 50 mii dolari.

În opinia sa, N. a fost arestat pentru că a delapidat din societate aproximativ 2 milioane de Euro pentru a-și cumpăra o casă, două apartamente pentru cumnată și socru și la acestea adăugându-se și cheltuielile foarte mari pe care le avea.

Principalul acționar la SC G.M.T. unde era administrator împreună cu N., era o firmă franceză care i-a făcut acestuia din urmă plângere pentru că a scos foarte mulți bani din firmă.

Martorul a mai arătat că B.F. și N. erau în relații foarte bune, iar N. a dispus virarea din contul altei societăți unde erau împreună administratori, a unei sume de bani (60 mii euro) către un cont din Elveția aparținând lui B.F.

Martorul a arătat că numitul G.G., deși era angajat al firmei, nu i-a spus nimic despre banii scoși de la bancă și duși la restaurant.

Știe că numitul G.G. ținea un caiet în care ținea o evidență a sumelor scoase, și verificând acest caiet a constatat că foarte multe sume plecau către soția lui N. și familia acesteia. Spre exemplu N. a luat aproximativ 2 miliarde de lei din seiful aflat la societate pentru a susține albumele discografice ale soției care era cântăreață și pentru a cumpăra diverse bunuri. Acești bani au fost cheltuiți în aproximativ 20 zile și alături de sumă apărea și destinatarul și pentru ce anume au fost cheltuiți.

În declarația dată în fața instanței la 17 februarie 2006 (fila 184, dosar 28743/3/2005, vol. I al Tribunalului București), martorul N. a arătat că își menține declarațiile de la urmărire penală, că i-a dat de mai multe ori bani lui T. atunci când se întâlneau la restaurant, fiind făcut transferul banilor dintr-un portbagaj în altul, că l-a cunoscut la o întâlnire și pe inculpatul J., dar că nu are cunoștință dacă banii ajungeau și la acesta. în cele 4 tranșe martorul a apreciat că i-a dat inculpatului T. 10 miliarde de lei.

Martorul N. a arătat că în a 2-a jumătate a anului 2000 a fost contactat de inculpatul J. care cunoștea relația sa cu numitul B.F. de la West Bank, și i-a propus ca această bancă să deruleze programul de finanțare a unor culturi agricole prin această bancă.

A discutat cu P. și B. necesitata ca și el să pătrundă în circuit întrucât cele 21 de societăți de la care cumpăra cereale necesitau credite, dar nu aveau bani, urmând ca el să dea în avans lui J. niște sume de bani (10% din creditele acordate) pentru ca West Bank să fie aleasă ca bancă ce urma să deruleze aceste contracte.

Martorul a arătat că în 7-8 rânduri i-a predat sume de bani inculpatului J., bani pe care îi aducea într-o valiză diplomat, iar odată a schimbat suma în valută pentru a fi mai puțin voluminoasă.

Martorul G.G. a declarat în fața instanței la 17 februarie 2006 (fila 188, vol. I, dos. 28743/3/2005 al Tribunalului București) că își menține declarațiile date la urmărire penală.

Acesta a arătat că ridica bani de la bancă, fiind împuternicit de numitul N.

O dată a fost chemat de N. la Restaurantul Spaniol cu suma de bani ridicată din bancă iar acești bani, aflați într-o cutie tip xerox i-a pus în portbagajul unei mașini Cielo care se afla în fața restaurantului, nefiind necesară deplasarea pe alte străduțe.

Altădată a luat bani din bancă și i-a transportat într-un sac al băncii la firma GMT, nu la un restaurant, și i-a predat martorului N.

Martorul B.F. a declarat în fața instanței (fila 190, vol. I dos. 28743/3/2005 al Tribunalului București) că nu știe ce a declarat la urmărirea penală, fiind în stare de șoc deoarece era arestat.

Martorul a învederat instanței că îl cunoștea pe N. întrucât acesta era client al băncii.

Ministerul Agriculturii a încheiat un acord semnat de directorul P.C. în 1998 sau 1999 referitor la aplicarea Legii nr. 165. În 2000, întrucât producția agricolă era slabă, inculpatul J. i-a pus în vedere lui P.C. să ramburseze finanțarea de care beneficiase, însă nu a asistat vreodată la o situație în care J. să condiționeze „finanțarea de comisioane sau șpăgi".

A mai arătat că numitul N. ridica în mod legal sumele din cont, și nu a știut vreodată că urmau a fi date inculpatului J.

A participat la o întâlnire cu N. și inculpatul J. în zona clubului Dinamo, fără ca T. să fie prezent, și au discutat despre restituirea alocației bugetare, fără să se vorbească despre vreo facilitate.

Analizând aceste declarații, Înalta Curte constată că deși aparent există unele indicii privind cooperarea între inculpații J. și T. pe de o parte și numiții N.V. și conducerea băncii West Bank pe de altă parte, cooperare ce putea avea și conotație infracțională (faptul că a fost preferată această bancă pentru derularea unor programe ale Ministerului Agriculturii deși nu îndeplinea condițiile impuse de BNR, aspectul că aceste persoane se cunoșteau între ele, că în faza de urmărire penală numitul B.F. a prezentat o variantă a modului în care s-au desfășurat faptele asemănătoare cu cea a numitului N.V., deși amândoi se aflau în stare de arest) nu există probe certe care să dovedească acuzațiile reținute pentru cei doi inculpați, J. și T. în actul de sesizare al instanței.

În primul rând, martorii N.V. și B.F. nu sunt credibili, deoarece la momentul denunțului erau arestați, iar declarațiile date puteau fi făcute pro causa în ceea ce îi privește, iar formularea unui denunț prin care să ajute organele de anchetă în investigarea altor fapte penale, să fie speculată în interes propriu (cei doi au fost ulterior puși în libertate în cauzele în care erau arestați).

În al doilea rând declarațiile date de martorii N.V., G.G. și B.F. sunt contradictorii.

Astfel, deși în faza de urmărire penală numitul Berbec afirmă că știa că o parte din sumele obținute cu titlu de primă la export de N. erau date inculpatului T., în fața instanței afirmă că nu știa acest lucru.

În faza de urmărire penală a arătat că pentru sumele scoase din bancă de N. apărea trecută o destinație fictivă, iar el știa că în realitate banii erau destinați mituirii funcționarilor din Ministerul Agriculturii, dar în fața instanței a arătat că nu s-a pus niciodată problema ca domnul J. să primească vreo sumă de bani ca urmare a programului în care a fost implicată banca și nici ca N. să fi dat acestuia sau inculpatului T. vreo sumă de bani.

Martorul G.G. a afirmat în faza de urmărire penală că de trei ori a scos bani din bancă și a fost sunat de numitul N. pentru a-i duce la restaurantul spaniol. Martorul a și precizat că la prima întâlnire i-a transportat într-un sac al băncii, iar în dățile următoare în cutii de carton tip xerox. în fața instanței martorul a arătat că o singură dată a fost chemat de numitul N. la restaurantul spaniol, iar suma de bani se afla într-o cutie tip xerox. A doua oară a transportat bani într-un sac al băncii, dar i-a dus la firma G.M.T. și i-a predat lui N.

Martorul N. a arătat în fata instanței că atunci când îl chema pe G.G. cu banii la restaurantul spaniol se retrăgeau cu mașina pe niște străduțe lăturalnice pentru a schimba banii în portbagajul mașinii Cielo, martorul G. a arătat în declarația dată în fața instanței că mașina Cielo se afla chiar în fața restaurantului și acolo a pus cutia cu bani în portbagajul acesteia.

Martorul N. vorbește de tranșe de bani de câte două miliarde de lei date inculpatului T., martorul G. declară că în general scotea din bancă sume de 500 de mii de lei, o singură dată suma fiind de 1 miliard de lei.

Relevant pentru credibilitatea martorilor N.V. și B.F. este faptul că ambii au declarat în faza de urmărire penală că pentru a evita un volum prea mare, banii destinați mitei erau scoși din bancă în bancnote de câte 500.000 lei. Verificând această susținere, Curtea constată că emisiunea acestei bancnote a avut loc în octombrie 2000, după finalizarea presupusei activități infracționale, astfel încât acest amănunt care putea fi relevant, având în vedere că a fost relatat de doi martori, pune sub semnul întrebării nu doar veridicitatea celor relatate, ci dă naștere unor întrebări privind buna-credință a celor doi și existența unei înțelegeri la momentul efectuării denunțului.

În faza de urmărire penală martorul G. a declarat că 1-ar putea recunoaște cu certitudine pe domnul elegant care îl însoțea pe N. și în mașina căruia a fost mutată suma de bani, în fața instanței a arătat că nu l-ar putea recunoaște.

Toate aceste inadvertențe, coroborate cu declarația martorului J.G. care a arătat că N.V. a scos sume mari de bani din conturile firmelor al căror administrator era, bani pe care îi cheltuia în interes personal și coroborate cu faptul că numitul N. a fost cercetat penal pentru astfel de fapte și ca atare era în interesul său să afirme că sumele respective au fost cheltuite în interesul societăților pe care administra prin implicarea acestora în anumite programe ce le putea aduce profit, nu pot fi interpretate decât în favoarea inculpaților din prezenta cauză.

Înalta Curte apreciază în cauză, referitor la aceste ultime două fapte reținute în Rechizitoriu că este aplicabil principiul in dubio pro reo, motiv pentru care îi va achita pe cei doi inculpați în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. întrucât nu s-a dovedit că a existat vreo faptă de luare de mită în cazul inculpatului J., respectiv de complicitate la luare de mită în cazul inculpatului T.E.I.

în ceea ce îl privește pe inculpatul M.I.A. , având în vedere că va fi condamnat pentru două infracțiuni , așa cum s-a arătat în precedent, Curtea va face aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea , la care va adăuga pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

1. Condamnă pe inculpatul M.I.A. la 7 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de deturnare de fonduri prev. de art. 302/1 alin. (2) C. pen.

Face aplic. art. 71, art. 64 lit. a), b) C. pen.

Condamnă pe același inculpat la 7 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată prev. de art. 248 rap. la art. 248/1 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Face aplic. art. 71, art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

Face aplic. art. 71, art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen.

2. Condamnă pe inculpatul T.E.I. la 7 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de deturnare de fonduri prev. de art. 302/1 alin. (2) C. pen.

Face aplic. art. 71, art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

În baza art. 11 pct.2 lit. a) rap.la art. 10 lit. a) C. proc. pen. achită pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită sub forma complicității prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

3.Condamnă pe inculpata C. (fostă B.)S. la 5 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de deturnare de fonduri prev. de art. 302/ 1 alin. (2) C. pen.

Face aplic. art. 71, art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

4. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. achită pe inculpatul J.D. pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită prev. de art. 254 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 254 C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. admite în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului și obligă în solidar pe inculpații M.I.A. , T.E.I. și C.(fostă B.)S. la 2.950.768,89 RON despăgubiri civile către partea civilă.

În baza art. 346 C. proc. pen. respinge pretențiile civile formulate de către partea civilă Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale - Unitatea Teritorială 310, partea civilă Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale - Unitatea Teritorială 325 și partea civilă Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale - Unitatea Teritorială 345.

În baza art. 191 C. pen. obligă pe inculpații T.E.I. și M.I.A. la câte 10.200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care câte 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

În baza art. 191 C. pen. obligă pe inculpata C. (fostă B.)S. la 10.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul J.D., în sumă de 50 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 aprilie 2011.