Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1094/2003 AI generated

Suspension of Penal Sentence Execution Denied Where Forensic Medical Expertise Confirms Treatability Within Penitentiary Healthcare Network

Case Number Decizia nr. 1094/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the final appeal of the convicted prisoner, thereby upholding the lower courts' decisions to deny the request for suspension of sentence execution due to medical incapacity. The prisoner challenged the denial of a request to interrupt the execution of his penal sentence, claiming that multiple health conditions (neuro-vegetative asthenia, thoracic kyphosis, and right sacro-ileitis) rendered him unable to serve time. The decisive legal basis was the requirement that medical impossibility of execution be established through a forensic medical examination; the National Institute of Legal Medicine concluded that the prisoner's ailments could be treated within the penitentiary system's healthcare network, negating the ground for suspension. As a result, the prisoner was ordered to pay 650,000 lei in judicial costs to the state, with 150,000 lei for the official defender advanced from the Ministry of Justice's fund.

Legislator headnote

AI generated

art. 453 lit. a) C. proc. pen; Suspension of Penal Sentence Execution Denied Where Forensic Medical Expertise Confirms Treatability Within Penitentiary Healthcare Network: Întemeindu-și soluția pe această expertiză medico-legală, instanța de fond, așa cum s-a arătat, a respins cerea formulată de petentul condamnat.

Keywords

AI generated
suspension of sentence medical examination prisoner grounds for cassation state of health legal systems

Cited Legislation

AI generated
art. 453 lit. a) C. proc. pen
455 cu referire la art. 453 lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul condamnat A.A.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față,

În baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 448 din 19 septembrie 2002 a Tribunalului Constanța, în baza art. 455 cu referire la art. 453 lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul condamnat A.A.

În motivarea cererii, însoțită de referatul medical întocmit de medicul de penitenciar, petentul condamnat arată că afecțiunile de care suferă îl pun în imposibilitatea executării pedepsei.

În cauză a fost administrată o expertiză medico-legală care atestă faptul că, într-adevăr, condamnatul A.A. prezintă multiple afecțiuni (astenie neuro-vegetativă circulatorie;cifoză toracală; sacro-ileită dreapta) care însă pot fi tratate în rețeaua sanitară a D.G.P., la nevoie cu internare în secția medicală sau cronici a Spitalului Penitenciar Poarta Albă.

Întemeindu-și soluția pe această expertiză medico-legală, instanța de fond, așa cum s-a arătat, a respins cerea formulată de petentul condamnat.

Aceleași motive au determinat instanța de apel, respectiv Curtea de Apel Constanța să dispună respingerea apelului formulat de acesta în termen legal (decizia penală nr. 273/P din 8 noiembrie 2002, dosar nr. 974/P/2002).

Condamnatul a atacat hotărârea cu recurs pe care l-a înaintat Curții Supreme de Justiție, secției penale, invocând aceleași motive care îl pun în imposibilitatea de a executa pedeapsa.

Curtea constată că recursul declarat este nefondat și urmează a fi respins, ca atare.

Imposibilitatea executării pedepsei nu poate fi constatată decât pe baza unei expertize medico-legale.

Or, acest act medical a fost dispus și efectuat la nivelul Institutului Național de Medicină Legală „Prof. dr. Mina Minovici" București și a concluzionat că afecțiunile pe care le prezintă petentul condamnat pot fi tratate în rețeaua sanitară a D.G.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul A.A. împotriva deciziei penale nr. 273 din 8 noiembrie 2002 a Curții de Apel Constanța.

Obligă recurentul la 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 150.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 martie 2003.