Sufficiency of evidence to initiate criminal investigation for judicial corruption based on disagreement with procedural rulings

Asupra cauzei penale de față constată:

Prin rezoluția nr. 194/P/2010 din 20 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial București, s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) din același cod, neînceperea urmăririi penale față de magistrații R.C. și V.C. - procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 București, L.G. - judecător în cadrul Judecătoriei Sector 1 București, S.A., T.I. și J.C. - judecători în cadrul Tribunalul București, C.N. și S.A. - judecători în cadrul Judecătoriei Sector 1 București și B.S. și M.A.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și, respectiv, dare de mită și complicitate la dare de mită prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen. și art. 26 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., ambele cu referire la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. S-a reținut de către procuror că sesizarea penală formulată în cauză cuprindea acuzațiile petiționarei C.I. privitoare la săvârșirea unor infracțiuni de corupție de către magistrații judecători și procurori implicați în soluționarea dosarelor deschise pe numele lui B.S., cu care petiționara se judeca de mai mulți ani.

Se arăta de către petiționară că pe parcursul soluționării dosarului nr. 26370/2/2005 al Curții de Apel București, având ca obiect desființarea căsătoriei încheiate între C.N.N. și B.S., s-ar fi formulat o serie de afirmații nereale în sensul că petiționara nu era fiica defunctului C.N.N., insulte ce ar fi fost reiterate de B.S. și în dosarele penale nr. 9918/290/2008 și nr. 6991/299/2008 înregistrate pe rolul Tribunalului București, precum și în dosarul civil nr. 31843/3/2004 al Curții de Apel București.

Considerând că afirmațiile astfel formulate aveau caracter insultător și calomnios, fiind contrazise de actele de stare civilă care atestau legătura de rudenie dintre petiționară și defunctul C.N.N., petiționara a solicitat tragerea la răspundere penală a făptuitoarei B.S. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 205 și art. 206 C. pen., plângerea penală fiind înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 București.

Plângerea formulată a fost soluționată de procurorii V.C. și R.C. care au decis a nu se începe urmărirea penală împotriva făptuitoarei B.S.

Soluția de netrimitere în judecată adoptată în cauză a fost contestată pe calea plângerii prevăzute de art. 278/1 C. proc. pen. la instanța Judecătoriei Sectorului 1 București.

Plângerea împotriva soluției de neurmărire penală a fost soluționată de judecătorul L.G.

Prin sentința pronunțată în dosarul nr. 6313/299/2010 al Judecătoriei Sector 1 București s-a dispus trimiterea cauzei la parchet în vederea parcurgerii procedurii prevăzute de art. 278 C. proc. pen., constatându-se că în caz soluția de neurmărire penală adoptată față de făptuitoarea B.S. nu fusese cenzurată de procurorul ierarhic superior.

Hotărârea pronunțată în primă instanță a fost menținută prin decizia nr. 870/R din 9 iunie 2010 a Tribunalului București, secția II-a penală, care a decis respingerea recursului formulat de petiționară.

Instanța de recurs a Tribunalului București a fost compusă din judecătorii T.I., S.A. și J.C.

În raport de situația de fapt prezentată, procurorul de caz a constatat că sesizarea penală formulată împotriva magistraților susmenționați avea la bază nemulțumirea petiționarei cu privire la soluțiile adoptate în cauza penală deschisă pe numele făptuitoarei B.S.

S-a reținut însă că acuzele de corupție aduse magistraților nu au fost însoțite de prezentarea niciunei probe concrete care să susțină pretinsul interes al magistraților de a decide în favoarea făptuitoarei B.S. și nici elemente care să confirme că făptuitoarea singură sau prin intermediului avocatului său ales M.A.M. ar fi remis bani sau alte foloase materiale magistraților cauzei în vederea obținerii unor soluții favorabile.

Aceeași concluzie a fost menținută și cu privire la acuzele de corupție aduse judecătorilor C.N. și S.A. din cadrul Judecătoriei Sector 1 București, fată de care se susținuse că ar fi primit promisiunea de bani sau alte foloase materiale de la B.S., prin intermediul avocatei M.A.M., pentru a menționa nereal calitatea de avocat a numitei D.D. care, în realitate, deținea funcția de secretar la Facultatea de contabilitate - Academia de Științe Economice București.

S-a mai reținut și că aspectele sesizate împotriva procurorului R.C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 București formaseră obiect de cercetare într-o plângere anterioară formulată de aceeași petiționară, dosarul penal nr. 296/P/2009 al DNA - Serviciul Teritorial București fiind soluționat prin neînceperea urmăririi penale, dispusă pe temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Rezoluția din 20 iulie 2010 a procurorului de caz a fost atacată cu plângere la procurorul șef al Serviciului Teritorial București din cadrul Direcției Naționale Anticorupție care a confirmat soluția adoptată în cauză, prin rezoluția din 2 septembrie 2010 emisă în lucrarea nr. 956/II/2/2010.

Nemulțumită de soluțiile adoptate la nivelul Ministerului Public, în termen legal, petiționara C.I. s-a adresat cu plângere la instanță, invocând insuficiența actelor efectuate în cursul anchetei preliminare și greșita aplicare a legii în circumstanțele cazului.

În concret, s-a arătat că petiționara nu a fost citată și audiată de procurorul de caz pentru lămurirea aspectelor ce vizau săvârșirea faptelor de către intimați, iar cercetarea preliminară efectuată în cauză s-ar fi raportat la infracțiunea de luare și dare de mită, deși prin sesizarea penală se reclamase traficul de influență comis pe lângă magistrații nominalizați de către făptuitoarea B.S., prin intermediul avocatei sale, M.A.M.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. 7729/1/2010 din 23 septembrie 2010.

Ulterior înregistrării dosarului, petiționara a depus mai multe memorii și înscrisuri privind evoluția proceselor civile și penale derulate între aceasta și intimata B.S., precum și acte de stare civilă și alte dovezi referitoare la legătura de rudenie cu tatăl său, defunctul academician C.N.N., și a faptului că intimata în cauză nu locuia la adresa din București, sector 2, unde fusese citată în timpul procesului instrumentat de intimata L.G., magistrat al Judecătoriei Sectorului 1 București.

Analizând plângerea formulată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea este nefondată, pentru considerentele ce urmează:

Plângerea penală formulată în cauză are la bază nemulțumirea petiționarei referitoare la soluțiile pronunțate de magistrații implicați în soluționarea dosarului privind cercetarea faptelor de insultă și calomnie săvârșite de intimata B.S., parte în procedura judiciară având ca obiect desființarea căsătoriei dintre intimată și defunctul academician C.N.N.

În respectiva procedură judiciară, intimata B.S. ar fi susținut că petiționara C.I. nu era fiica defunctului C.N.N. și, ca atare, nu justifica un interes legitim pentru a promova în justiție acțiunea în nulitatea căsătoriei.

Având în vedere că legătura de rudenie dintre petiționară și defunctul soț al intimatei era demonstrată de actele de stare civilă depuse la dosarului cauzei, petiționara a solicitat tragerea la răspundere penală a intimatei B.S. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de insultă și calomnie, dar și pentru fapta de a determina inducerea în eroare a judecătorului cauzei, prin formularea respectivelor afirmații nereale.

Soluția în plângerea penală astfel formulată a fost nefavorabilă petiționarei, procurorul însărcinat cu supravegherea urmăririi penale, respectiv, intimata R.C., dispunând neînceperea urmăririi penale față de intimata B.S.

Rezoluția de neurmărire penală adoptată în cauză a fost supusă cenzurii instanței în procedura prevăzută de art. 278/1 C. proc. pen.

Prin sentința penală nr. 6313/299/2010 a Judecătoriei Sector 1 București, pronunțată de intimata judecător L.G., s-a dispus trimiterea cauzei la parchet în vederea parcurgerii procedurii prevăzute de art. 278 C. proc. pen., hotărâre menținută prin decizia penală nr. 870/R din 9 iunie 2010 a Tribunalului București, secția II-a penală, în complet format din intimatele judecători T.I., S.A. si J.C.

În considerarea soluțiilor pronunțate care, în opinia petiționarei, erau în dezacord cu dispozițiile legale aplicabile și materialul probator al cauzei, s-a solicitat cercetarea penală a intimaților magistrați, precum și a intimatei B.S. și a avocatului acesteia, intimata M.A.M., sub acuzația de săvârșire a unor fapte de corupție.

Conform susținerilor petiționarei, intimatele V.C. și R.C. ar fi pretins și primit bani și alte foloase necuvenite de la intimata B.S., prin intermediul avocatei M.A.M.

În opinia petiționarei, aceasta era singura explicație pentru soluția de neurmărire penală adoptată față de intimata B.S., în condițiile în care din actele de stare civilă depuse la dosarul cauzei rezulta cu evidență că afirmațiile intimatei referitoare la inexistența relației de rudenie dintre petiționară și defunctul C.N.N. erau nereale și făcute în scopul de a induce în eroare instanța de judecată.

Cu privire la aspectul invocat, Înalta Curte arată că o hotărâre judecătorească nu se pronunță pe susținerile din cererea de chemare în judecată ori pe apărările formulate de adversarul din proces.

Părțile într-un litigiu civil își formulează propriile susțineri care nu condiționează cu nimic judecătorului cauzei și care sunt supuse permanent cenzurii acestuia; hotărârea judecătorească pronunțată finalmente constată adevărul judiciar stabilit pe baza probatoriului administrat - adevărul stabilit fiind dependent de acest probatoriu.

Ca urmare, afirmațiile formulate în cursul unui proces penal nu pot fi calificate ca acte de instigare la săvârșirea vreunei infracțiuni, demersul efectuat reprezentând o manifestare a dreptului la apărare, garantat oricărei persoane implicate într-o procedură judiciară.

Orice persoană implicată într-o procedură judiciară are dreptul de a prezenta observațiile sale cu privire la susținerile adversarului, de a le contesta și de a demonstra lipsa lor de temeinicie; motivațiile formulate sunt supuse controlului instanței care decide în cauză pe baza probelor administrate.

În consecință, pretinsele acte de corupție săvârșite în cursul anchetei preliminare de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București se cerea a fi individualizate în concret de petiționară, inclusiv prin indicarea mijloacelor de probă cu care înțelegea să-și probeze acuzațiile.

În speță, acuzele aduse intimatelor nu au fost susținute de nicio probă sau orice alte elemente de fapt din care să rezulte interesul acestora în soluționarea într-un anume fel a cauzei, plângerea penală formulată în caz, conținând practic opinia petiționarei cu privire la interpretarea normelor legale aplicabile stării de fapt.

Activitatea de urmărire penală este însă prevăzută în competența procurorului, iar întreaga activitate desfășurată, inclusiv soluția adoptată, este supusă cenzurii instanței, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, iar hotărârile pronunțate de judecător sunt la rândul lor examinate, pentru cauze de nelegalitate și ne temeinicie, de instanțele de control judiciar.

În acest context, pronunțarea unei soluții care nemulțumește una dintre părți nu constituie temei pentru declanșarea unei urmăriri penale împotriva magistratului cauzei, decât dacă există probe certe privind influențarea soluției procesului.

În caz, nu există nici măcar indicii că magistrații - judecători și procurori, implicați în soluționarea plângerii penale formulate împotriva intimatei B.S. ar fi comis vreo faptă cu semnificație penală ori că s-ar fi încercat coruperea actului de justiție de către intimată sau de avocatul M.A.M.

Or, așa cum s-a arătat, simpla bănuială privind comiterea unor infracțiuni de corupție, exprimată de o manieră generală și pe fondul nemulțumirii legate de soluțiile și măsurile procesuale adoptate de organele judiciare nu constituie temei suficient pentru declanșarea unei cercetări penale.

Potrivit normelor interne și legislației comunitare, magistrații nu pot fi urmăriți pentru opiniile exprimate în activitatea de anchetă și de judecată.

De asemenea, justețea măsurilor luate în cursul unei proceduri judiciare, inclusiv în ceea ce privește modalitatea de citare a părților în proces, se verifică tot prin intermediul căilor legale de atac, eventuale neregularități și erori săvârșite în procesul de instrumentare a cauzei, putând fi invocate și înlăturate de instanțele de control judiciar.

Din acest motiv, în sarcina intimatei L.G. nu se poate reține săvârșirea vreunei fapte de natură penală în corelație cu măsurile dispuse pentru citarea în proces a intimatei B.S.

Tot astfel, menționarea greșită a faptului că persoana la care se efectuase comunicarea actelor de procedură privind pe intimata B.S. deținea calitatea de avocat constituie o simplă eroare materială, ce nu afectează în niciun fel drepturile petiționarei și nu atrage nicio consecință asupra valabilității actelor astfel emise de magistrații nominalizați.

Toate aceste elemente au fost corect reținute și evaluate de procurorul de caz care, prin rezoluția ce face obiectul examinării de față, a decis neurmărirea penală a intimaților R.C., V., L.G., S.A., T.I., J.C., C.N., S.A., B.S. și M.A.M.

De asemenea, se constată că în raport de ansamblul faptic rezultat din verificările efectuate de procurorul de caz nu era necesară audierea petiționarei.

În condițiile în care plângerea petiționarei s-a întemeiat exclusiv pe nemulțumirea referitoare la soluțiile pronunțate în cauza penală privind pe intimata B.S., Înalta Curte constată că nu era necesară audierea separată a petiționarei în cursul actelor premergătoare, neexistând fapte și împrejurări care să necesite precizări suplimentare în raport cu conținutul plângerii inițiale.

Ca atare, va fi înlăturată critica petiționarei privitoare la insuficiența actelor de urmărire penală efectuate în caz.

De asemenea, se constată că soluția de urmărire penală adoptată în cauză a avut în vedere acuzele aduse intimaților prin plângerea penală, iar în raport de susținerile petiționarei, se constată că și încadrarea juridică dată faptelor reclamate a fost corespunzător efectuată de procurorul de caz, neputând fi primită critica în sensul modificării obiectului sesizării.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge plângerea petiționarei, constatând legalitatea și temeinicia rezoluției de neurmărire penală emisă în cauză, sub toate aspectele.

Față de soluția pronunțată pe fondul cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. alin. (2) și ale art. 193 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 274 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea petiționarei la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 200 lei, precum și la plata cheltuielilor judiciare efectuate de intimatele B.S. și M.A.M., în sumă de câte 500 lei fiecare, cenzurând în acest sens cuantumul onorariilor avocațiale achitate, conform dovezilor depuse la dosar, în raport de complexitatea cauzei și munca depusă de avocați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara C.I. împotriva rezoluției nr. 194/P/2010 din 20 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial București.

Menține rezoluția atacată.

Obligă petiționara la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă petiționara la plata sumelor de câte 500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către intimatele B.S. și M.A.M.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 martie 2011.