Legislator Case Law & Legislation
Sentința nr. 369/2011 AI generated

Revision request improperly filed directly with high court instead of prosecutor, violating mandatory preliminary investigation procedure.

Case Number Sentința nr. 369/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice ordered the transfer of the revision request to the Prosecutor's Office at the Timișoara County Court, ruling against the petitioner and holding that the appeal was procedurally defective for bypassing mandatory preliminary steps. The dispute concerned a criminal revision petition lodged directly with the High Court against a prior appellate decision that had dismissed an inadmissible appeal challenging the rejection of a complaint against a prosecutor's non-prosecution resolution. The decisive legal basis was Article 397(1) of the Code of Criminal Procedure, which mandates that revision requests must be addressed to the prosecutor at the first-instance court to initiate the obligatory investigative procedure under Article 399 before any judicial review can occur, a requirement the Sections United precedent has established as a mandatory procedural bar.

Legislator headnote

AI generated

art. 397alin. (1) C. proc. pen, art. 394 alin. (1) lit. c) C. proc. pen, art. 399 alin. (1) C. proc. pen, art. 399 alin. (5) C. proc. pen, art. 397 C. proc. pen, art. 399 C. proc. pen; Revision request improperly filed directly with high court instead of prosecutor, violating mandatory preliminary investigation procedure: The dispute concerned a criminal revision petition lodged directly with the High Court against a prior appellate decision that had dismissed an inadmissible appeal challenging the rejection of a complaint against a prosecutor's non-prosecution resolution. The decisive legal basis was Article 397(1) of the Code of Criminal Procedure, which mandates that revision requests must be addressed to the prosecutor at the first-instance court to initiate the obligatory investigative procedure under Article 399 before any judicial review can occur, a requirement the Sections United precedent has established as a mandatory procedural bar.

Keywords

AI generated
criminal revision petition filing of criminal complaints judicial review investigative procedure preliminary ruling procedure procedural orders

Cited Legislation

AI generated
art. 397alin. (1) C. proc. pen
Main ground for the decision, as the court relies on this provision to order the transfer of the revision request to the competent prosecutor's office.
art. 394 alin. (1) lit. c) C. proc. pen
a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pe care a adresat-o direct instanței, în condițiile menționate și care face obiectul prezentei cauze.
art. 399 alin. (1) C. proc. pen
Totodată, în îndeplinirea atribuțiilor sale, în temeiul art. 399 alin.
art. 399 alin. (5) C. proc. pen
Totodată, în îndeplinirea atribuțiilor sale, în temeiul art. 399 alin.
art. 397 C. proc. pen
399, are caracter general obligatoriu, indiferent de natura hotărârii supuse revizuirii, aceste dispoziții legale constituind, alături de cele prevăzute de art. 397 C. proc. pen., norme generale de drept procesual penal.
art. 399 C. proc. pen
a fost greșit îndreptată la această instanță, nefiind parcursă procedura obligatorie prevăzută de art. 399 C. proc. pen.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 397 alin. (1) C. proc. pen.

Main ground for the decision, as the court relies on this provision to order the transfer of the revision request to the competent prosecutor's office.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei penale de față constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 4 iunie 2010, petiționarul A.L. a solicitat revizuirea deciziei penale nr. 1528 din 20 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 4576/30/2009, criticând modul în care au fost soluționate cauzele penale și civile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, în care este parte.

Cererea a fost înregistrată sub nr. 4937/1/2010, acvirarea dosarului în care s-a pronunțat decizia atacată, realizându-se la data de 15 februarie 2011.

In ședința din 7 martie 2011, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuția părților regularitatea sesizării instanței în raport cu dispozițiile art. 397alin. (1) C. proc. pen., conform cărora cererea de revizuire se adresează procurorului de la instanța care a judecat cauza în primă instanță.

Examinând cererea de revizuire formulată în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1293 din 4 iunie 2009 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. 9453/30/2009 s-a respins, ca tardivă, plângerea formulată de petiționarul A.L. împotriva rezoluției nr. 7331/P/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.

Recursul declarat de petiționar împotriva acestei hotărâri a fost respins, ca tardiv, prin decizia penală nr. 718/R din 28 octombrie 2009 a Tribunalului Timiș, în dosarul nr. 4576/30/2009.

Împotriva acestei ultime decizii, petiționarul a formulat recurs care a fost respins, ca inadmisibil, prin decizia penală nr. 61/R din 21 ianuarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Nemulțumit și de această hotărâre, petiționarul a introdus un nou recurs, prin decizia penală nr. 1528 din 20 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, calea de atac fiind respinsă, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii pronunțate în recurs de instanța Înaltei Curți de Casație și Justiție, petiționarul A.L. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pe care a adresat-o direct instanței, în condițiile menționate și care face obiectul prezentei cauze.

Revizuirea, ca mijloc procesual prin care sunt atacate hotărârile penale definitive care conțin grave erori de fapt, presupune o procedură bazată pe două etape, respectiv: o primă etapă care se desfășoară în fața procurorului și o etapă subsecventă care se desfășoară în fața instanței de judecată, cuprinzând două stadii: admiterea în principiu și rejudecarea cauzei în fond.

În acest sens se reține că potrivit art. 397 alin. (1) C. proc. pen., "cererea de revizuire se adresează procurorului de la parchetul de pe lângă instanța care a judecat cauza in primă instanță", aceluiași procuror revenindu-i competența de a iniția din oficiu procedura revizuirii.

Conform art. 399 alin. (1) C. proc. pen., după introducerea cererii de revizuire, procurorul ascultă, dacă este cazul, persoana care solicită revizuirea și, în cazul când este necesară efectuarea de cercetări pentru a verifica temeinicia cererii de revizuire, procurorul dispune în acest sens, prin ordonanță.

Totodată, în îndeplinirea atribuțiilor sale, în temeiul art. 399 alin. (5) C. proc. pen., după efectuarea cercetărilor, procurorul înaintează întregul material împreună cu concluziile sale instanței competente, actul de sesizare a instanței fiind referatul în care sunt consemnate concluziile procurorului cu privire la temeinicia cererii de revizuire, cât și motivarea concluziilor sale.

In concepția Codului de procedură penală, parcurgerea procedurii actelor de cercetare efectuate de procuror, în conformitate cu dispozițiile art. 399, are caracter general obligatoriu, indiferent de natura hotărârii supuse revizuirii, aceste dispoziții legale constituind, alături de cele prevăzute de art. 397 C. proc. pen., norme generale de drept procesual penal.

Considerentele anterior expuse corespund în totalitate cu rezolvarea ce a fost dată problemei în discuție prin deciziile nr. IV din 20 septembrie 2010 și nr. XVI din 6 aprilie 2009, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, în recurs în interesul legii.

In consecință, Înalta Curte constată că cererea de revizuire formulată de petiționarul A.L. a fost greșit îndreptată la această instanță, nefiind parcursă procedura obligatorie prevăzută de art. 399 C. proc. pen. care, în contextul concret al cauzei, revine în competența Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, cauza fiind judecată în primă instanță la Judecătoria Timișoara.

Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., va trimite cererea de revizuire formulată de revizuientul A.L. la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

In temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. trimite cererea de revizuire formulată de revizuientul A.L. la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 martie 2011.