Criminal complaint against judicial bailiff for abuse of office and forgery dismissed as time-barred and lacking intent

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 98 din 21 octombrie 2009, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondată, plângerea formulată de SC M.I. SRL București împotriva rezoluției nr. 69/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș.

S-au reținut următoarele:

La data de 5 octombrie 2005, SC M.I. SRL a solicitat efectuarea cercetărilor penale cu privire la executorul judecătoresc C.M.C. din Toplița, întrucât a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen. și 248 C. pen.

S-a motivat că petiționara, urmare încălcării atribuțiilor de serviciu de către executorul judecătoresc, a pierdut o licitație, precum și posibilitatea de a recupera o creanță de 552.000.000 lei la 23 august 2004, cauzându-i o pagubă ce, ca urmare a trecerii timpului a ajuns la peste un milion de lei.

Plângerea se referă la actele execuționale efectuate în Dosarul nr. E/42/2003, având ca obiect executarea silită și se referă în concret la actele de executare îndeplinite la 6 iulie, 7 iulie, 23 august, 24 septembrie și 30 septembrie 2004.

Astfel, la 6 iulie 2004 - a refuzat să actualizeze o creanță a părții vătămate în valoare de 2 miliarde lei, deși i s-a solicitat și a fost întocmit în acest sens, un proces-verbal la acea dată.

De asemenea, la 29 septembrie a dispus instituirea popririi în favoarea creditorului urmăritor B.I. asupra unor sume ale terțului proprit SC A. SRL Tg. Mureș, pe care acesta le datora către SC M.I. SRL, fără ca în favoarea acesteia să existe un titlu executoriu, susținându-se că executorul judecătoresc C. în mod abuziv nu a comunicat părții vătămate instituirea propririi, iar activitatea infracțională a fost extinsă de petiționar cu privire la toate actele întocmite de intimat.

În esență, procurorul a reținut că prin Sentința civilă nr. 1585/2002 a Tribunalului Harghita s-a dispus admiterea acțiunii formulate de reclamantul B.I. și obligarea pârâtei SC A.C. SA Tg. Mureș la plata către reclamantă a sumei de 357.120.000 lei, actualizată la data plății efective și a sumei de 585.676.800 lei penalități de întârziere de 2% pe zi, calculate până la data introducerii acțiunii și în continuare până la achitarea integrală.

La cererea creditorului urmăritor B.I. s-a întocmit Dosarul execuțional nr. E/42/2003 la biroul executorului judecătoresc C.M.C., care a procedat la efectuarea actelor de executare silită, inclusiv somația către SC A.C. SA la data de 10 martie 2003.

Prin adresa din 20 martie 2003, SC M.I. SRL a restituit executorului judecătoresc somația cu mențiunea că SC A.C. SA Toplița a fost radiată de la Registrul comerțului Harghita, adresa din str. N.B. - Toplița fiind declarat punct de lucru al SC M.I. SRL.

Ulterior, SC M.I. SRL a încunoștiințat pe intimat de împrejurarea că SC A.C. SA Toplița a fost radiată și că prin ordonanța președințială nr. 63 din 21 martie 2003, Curtea de Apel Tg. Mureș a dispus suspendarea executării silite; SC M.I. SRL era parte interesată, întrucât a fost acționar majoritar la SC A.C. SA.

Prin încheierile nr. 27/N și 32/N din 2003, Judecătoria Toplița a dispus intabularea dreptului de proprietate cu drept de ipotecă execuțională până la concurența sumei de 9.364.961.503 lei asupra imobilului înscris în Cartea funciară Toplița în favoarea creditorului B.I., respectiv notarea contestației la executare împotriva ipotecii execuționale înscrise în temeiul încheierii nr. 27-N/2003.

Ulterior, între părți, au avut loc mai multe procese având ca obiect contestații la executare și suspendarea executării.

La 31 martie 2004, când Judecătoria Toplița prin Sentința civilă nr. 174 a respins contestația la executare introdusă de debitoarea reclamantă SC M.I. SRL, având ca obiect anularea formelor de executare silită și respingerea cererii de executare silită.

La 8 aprilie 2004, s-a stabilit prin raportul de evaluare, valoarea de circulație a imobilului urmărit HOTEL C., cu terenul aferent de 4.165 mp, la suma de 13.939.660.680 lei, iar la 9 aprilie 2004, s-a emis publicația de vânzare la licitație publică a imobilului urmărit, prețul de strigare fiind cel menționat, situație comunicată și intimatei SC M.I. SRL.

La 24 mai 2004, creditorul urmăritor B.I. a făcut o cerere, manifestându-și voința de a participa la licitația din 24 mai 2004, iar la aceeași dată, la biroul executorului judecătoresc s-a înregistrat și cererea SC M.I. prin care notifică pe C.M.C. să aducă la cunoștință existența acțiunilor referitoare la imobilul urmărit.

Tot la 24 mai 2004, s-a încheiat un proces-verbal în prezența lui B.I., a reprezentanților SC M. și a avocaților acesteia, prin care s-a consemnat existența unui singur cumpărător, cerere depusă de creditor și pentru că acesta nu a fost de acord cu prețul, i-a solicitat continuarea executării silite.

La 25 mai 2004, s-a emis o nouă publicație de vânzare, pentru 5 iulie 2004, prețul fiind cu 25% față de cel inițial, publicația fiind comunicată Primăriei Toplița, SC M.I. și SC A.C. SA, dar vânzarea nu a avut loc.

Ulterior, au mai avut loc publicații de vânzare, iar părțile nu s-au înțeles, în principal cu privire la achiziționarea creanței și ofertei de cumpărare, SC M. fiind nemulțumită de faptul că, deși a oferit în final un preț superior celui la care a fost adjudecat, a fost împiedicată să dobândească imobilul.

S-a susținut că procesele-verbale întocmite la 6 iulie, 7 iulie, 23 august, 14 septembrie, 29 septembrie și 30 septembrie 2004 sunt făcute de executorul judecătoresc cu încălcarea dispozițiilor art. 3712 alin. (3) C. proc. civ. referitoare la actualizarea creanței pe care SC M.I. o avea, ci a actualizat numai creanța creditorului urmăritor B.I.

La datele ulterioare, a susținut petiționara, publicația de vânzare a fost emisă fără un act de executare silită anterior, s-a modificat data licitației, nu s-au consemnat cererile formulate, respectiv achiziționarea creanței și oferta de vânzare, iar acestea au continuat nelegalitatea adjudecării de către B.I. a imobilului și în fine, deși exista o contestație la executare, la 30 septembrie 2002 a procedat la distribuirea prețului.

Procurorul, prin rezoluția nr. 69/P din 30 martie 2008 a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., întrucât este prescrisă și scoaterea de sub urmărire penală pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.

S-a motivat că în raport de data ultimului act de executare - 30 septembrie 2004 - infracțiunea de fals intelectual este prescrisă, iar pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.

Plângerea formulată de petiționara SC M.I. SRL în condițiile art. 278 C. proc. pen. a fost respinsă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș, prin rezoluția nr. 297/II-2/2009 din 21 august 2009.

Curtea de Apel Tg. Mureș învestită cu soluționarea cauzei conform disp. art. 2781 C. proc. pen., a respins-o ca nefondată, întrucât nu s-a stabilit că executorul judecătoresc, intimatul C.M.C. a acționat cu intenția de a produce un prejudiciu intimatei, iar pentru infracțiunea de fals s-a împlinit termenul de prescripție.

Recursul declarat de SC M.I. SRL împotriva sentinței este nefondat.

1. În ce privește motivul vizând aprecierea greșită a împlinirii termenului de prescripție, din analiza cauzei rezultă că actele de executare, considerate ca fiind tot rezultatul unui fals intelectual, corect a reținut procurorul și instanța că a fost împlinit termenul de prescripție conform art. 122 lit. d) C. pen.

În cauză, urmărirea penală împotriva învinuitului intimat C.M.C. a fost începută numai pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, nu și pentru infracțiunea de fals intelectual.

În atare situație, termenul de prescripție este cel general de 5 ani, conform art. 122 lit. d) C. proc. pen. și nu cel de 7 ani prev. de art. 124 C. pen., întrucât nu a intervenit nici un act de natură a întrerupe cursul prescripției și cum trebuia comunicat făptuitorului, în speță, neînceperea urmăririi penale.

2. Cu privire la celelalte motive invocate de recurentă, Înalta Curte constată din examinarea cauzei, că acestea sunt nefondate.

Se susține că infracțiunea de abuz în serviciu se poate comite și prin intenție indirectă, ceea ce este corect din punct de vedere juridic, iar dacă actul executorului judecătoresc este întocmit cu grave neglijențe, sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Raționamentul este corect, dar în speță nu s-a dovedit intenția indirectă și nici încălcarea din culpă, a atribuțiilor de serviciu.

Între părți au existat, urmare întocmirii Dosarului de executare E/42/2003, multiple litigii civile în care, parte din actele executorului judecătoresc au fost anulate, altele menținute, dar aceste simple situații nu pot echivala cu atragerea răspunderii penale a executorului judecătoresc.

Legea prevede tocmai pentru înlăturarea eventualelor greșeli în punerea în executare a unor hotărâri definitive, existența unor căi de atac în justiție, la care, de altfel, recurenta petiționară a și apelat.

Motivarea recurentei în susținerea recursului cu împrejurarea că hotărârile civile irevocabile prin care s-au anulat actele executorului judecătoresc, sunt probe în susținerea vinovăției acestuia fie pentru abuz în serviciu, fie pentru neglijență în serviciu este nefondată.

Prin extindere, orice acțiune a unui organ judiciar, infirmată ulterior de organul judiciar superior, echivalează cu săvârșirea unei fapte penale pentru primul, ceea ce este inacceptabil.

Față de aceste motive, recursul va fi respins ca nefondat, conform dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara SC M.I. SRL București împotriva Sentinței penale nr. 98 din 21 octombrie2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 februarie 2010.