Sexual exploitation of a minor: refusal to suspend prison sentence under Art. 861 Penal Code due to high social danger and post-execution recidivism
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of a defendant, upholding the lower court's judgment that convicted two men for trafficking of minors under the aggravated form of Romanian Law No. 678/2001, resulting in prison sentences and accessory penalties that remain in force. The case involved the sexual exploitation of a 16-year-old minor over several nights in early 2008, where the defendants hosted the victim and facilitated sexual acts with third parties for monetary gain; the recidivist defendant specifically challenged the refusal to suspend his sentence and the severity of the three-year imprisonment imposed. The Court determined that the lower instances correctly applied Article 72 of the Penal Code for sentence individualization, noting that the high social danger of the crime and the defendant's post-execution recidivism precluded the application of Article 861 of the Penal Code regarding suspension under supervision, thereby rejecting the claim for leniency and ordering the appellant to pay 600 RON in judicial costs.
Legislator headnote
AI generatedart. 334 C. proc. pen, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 99 C. pen, art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, art. 37 lit. b) C. pen, art. 36 alin. (3) C. pen; Sexual exploitation of a minor: refusal to suspend prison sentence under Art. 861 Penal Code due to high social danger and post-execution recidivism: 678/2001, resulting in prison sentences and accessory penalties that remain in force. The case involved the sexual exploitation of a 16-year-old minor over several nights in early 2008, where the defendants hosted the victim and facilitated sexual acts with third parties for monetary gain; the recidivist defendant specifically challenged the refusal to suspend his sentence and the severity of the three-year imprisonment imposed. The Court determined that the lower instances correctly applied Article 72 of the Penal Code for sentence individualization, noting that the high social danger of the crime and the defendant's post-execution recidivism precluded the application of Article 861 of the Penal Code regarding suspension under supervision, thereby rejecting the claim for leniency and ordering the appellant to pay 600 RON in judicial costs.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural provision cited to reject the cassation appeal as unfounded.
Provision cited to impose judicial costs on the appellant against the state.
Full text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 354/F din 2 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Ialomița s-a dispus în baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpatul Z.I.F. din infracțiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din același act normativ, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 99 C. pen., în infracțiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din același act normativ, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 - 76 C. pen., text în baza căruia s-a dispus condamnarea la o pedeapsă de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii de 24 de ore la 22 iulie 2009 și arestarea preventivă de la 23 iulie 2009 la 3 august 2009.
În baza art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 74 - 76 C. pen. a fost condamnat inculpatul B.F.A. la 3 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
S-a constatat că infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu cea pentru care inculpatul B.F.A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare prin Sentința penală nr. 3 din 9 ianuarie 2009 a Judecătoriei Slobozia, definitivă la 8 aprilie 2009, și s-a dat spre executare inculpatului pedeapsa de 3 ani închisoare.
Conform art. 36 alin. (3) C. pen. s-a scăzut din durata pedepsei de 3 ani închisoare perioada executată, de la 15 aprilie 2009 la 12 ianuarie 2010.
În baza art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei li s-au interzis inculpaților drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 14 C. proc. pen. combinat cu art. 998 - 999 C. civ., inculpatul Z.I.F. a fost obligat la plata sumei de 2.000 RON, daune morale către partea civilă M.T.
Conform art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 și art. 118 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul Z.I.F. a sumei de 1.600 RON.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut, pe baza probatoriilor administrate, următoarea situație de fapt:
În perioada 2 martie - 10 martie 2008, inculpatul Z.I.F. a adus-o și a găzduit-o în locuința sa pe minora M.T., în vârstă de 16 ani, pe care a exploatat-o sexual în sensul că i-a adus mai mulți bărbați din zona respectivă cu care a întreținut relații sexuale contra cost. Banii obținuți au fost opriți în cea mai mare parte de inculpat. Timp de două nopți minora a fost găzduită, la propunerea inculpatului T., în locuința inculpatului B.F.A., ambii inculpați aducând bărbați cu care a întreținut relații sexuale în schimbul unor sume de bani (de obicei 20 sau 30 de RON).
Instanța a reținut că faptele inculpaților au fost amplu și temeinic dovedite nu numai prin declarațiile părții vătămate și ale martorilor P.S., O.J., Z.I., A.M., N.F., D.M. și B.C., ci și prin procesele-verbale de redare a convorbirilor și comunicărilor telefonice, care nu au fost contestate.
Inițial inculpatul Z. a negat săvârșirea faptelor, precizând că nu cunoștea vârsta victimei, pentru ca ulterior să recunoască învinuirea.
Schimbarea de încadrare juridică a fost dispusă de tribunal prin înlăturarea prevederilor art. 99 C. pen. în ceea ce-l privește pe inculpatul Z., deoarece la momentul epuizării activității infracționale, desfășurate în formă continuată, acesta devenise major.
Împotriva Sentinței nr. 354/F din 2 decembrie 2010 a Tribunalului Ialomița, inculpații au declarat apeluri nemotivate, solicitând cu ocazia dezbaterilor reindividualizarea pedepselor, în sensul reducerii acestora, printr-un mai mare efect dat circumstanțelor atenuante. Apelantul inculpat Z.I.F. a mai solicitat și aplicarea prevederilor art. 861 C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
În faza procesuală a apelului nu s-au administrat probatorii noi.
Examinând actele și lucrările dosarului în contextul prevederilor art. 371 alin. (2) și art. 378 C. proc. pen., Curtea a reținut că apelurile nu sunt întemeiate.
Instanța de fond a făcut o analiză completă și corectă a probatoriilor administrate, stabilind situația de fapt corespunzătoare adevărului și dând activității infracționale a inculpaților încadrarea juridică legală.
În ceea ce privește individualizarea pedepselor, se constată că au fost respectate criteriile instituite prin art. 72 C. pen., în funcție de scopurile urmărite de legiuitor prin art. 52 C. pen.
Faptele prezintă un grad de pericol social, generic și concret, ridicat. Exploatarea sexuală a unei minore în vârstă de 16 ani și obținerea de foloase materiale din această activitate relevă necesitatea unui tratament sancționator adecvat.
Deși ambii inculpați sunt fără ocupație și loc de muncă, având un comportament social anterior total necorespunzător (îndeosebi inculpatul B., recidivist și săvârșind infracțiunea de față în concurs real cu o altă faptă penală), instanța de fond le-a aplicat largi circumstanțe atenuante personale și a coborât în mod semnificativ pedepsele sub minimul special prevăzut de lege. Nu se poate, în niciun caz, primi teza apelanților că aceste sancțiuni ar fi prea severe și există temeiuri să fie reevaluate.
Așa fiind, Curtea a constatat că sentința atacată este legală și temeinică sub toate aspectele, astfel încât apelurile vor fi respinse ca nefondate, conform prevederilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Împotriva Deciziei penale nr. 112/A din 7 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a declarat recurs inculpatul B.F.A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 2131/98/2010.
Recurentul-inculpat a criticat decizia atacată pentru netemeinicie și nelegalitate invocând motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. și solicitând aplicarea dispozițiilor art. 861 C. pen.
Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 3856 alin. (1) și art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că instanța de apel a reținut în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comise încadrarea juridică corespunzătoare, precum și o corectă individualizare a pedepsei și constată că recursul formulat de recurentul-inculpat B.F.A. nu este fondat, pentru motivele care vor fi expuse în continuare.
Înalta Curte reține că principiul individualizării sancțiunilor de drept penal privește deopotrivă stabilirea, cât și aplicarea acestor sancțiuni și adaptarea acestora în funcție de gradul de pericol social al faptei, al periculozității făptuitorului.
Pedeapsa pe lângă funcția de constrângere ce o exercită asupra condamnatului îndeplinește și funcția de exemplaritate și de reeducare a acestuia, pedeapsa fiind menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului.
Funcția de exemplaritate a pedepsei se manifestă și decurge din caracterul ei inevitabil atunci când a fost săvârșită o infracțiune. Funcția de exemplaritate a pedepsi nu se poate restrânge la exemplaritatea pedepsei aplicate, în sensul de gravitate, ce ar viza maximul pedepsei prevăzute pentru respectiva infracțiune.
Individualizarea judiciară a pedepsei și a modului ei de executare trebuie să aibă în vedere toate criteriile referitoare la dispozițiile dreptului penal general, de limitele speciale ale pedepsei, de gradul de pericol social al faptei comise, de persoana infractorului și de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.
La individualizarea pedepsei stabilită în sarcina inculpatului instanța de fond a luat în considerare criteriile generale de individualizare prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen., aplicând o pedeapsă de 3 ani închisoare, pedeapsă menținută în mod corect și de instanța de apel, nefiind aplicată pedeapsa maximă de 20 de ani închisoare, așa cum prevedea încadrarea juridică dată uneia dintre fapte, și față de starea de recidivă postexecutorie a inculpatului în care se afla la momentul săvârșirii faptei, astfel că nu se impune coborârea pedepsei întru-un cuantum mai redus față de textul incriminator.
S-a ținut cont și de pericolul social la faptelor săvârșite de persoana inculpatului și de împrejurările comiterii faptelor, respectiv că în perioada 2 martie - 10 martie 2008, timp de două nopți, inculpatul împreună cu coinculpatul T. au găzduit, în locuința inculpatului, pe minora M.T., în vârstă de 16 ani, ambii inculpați aducând bărbați cu care aceasta a întreținut relații sexuale în schimbul unor sume de bani, a stării de recidivă în care se afla inculpatul, care agravează răspunderea penală, astfel că nu se impune a se acorda o eficiență mai mare acestor dispoziții, aceste criterii fiind reținute de ambele instanțe în individualizarea pedepselor stabilite în sarcina inculpatului.
Pentru aceleași considerente Înalta Curte nu poate dispune aplicarea dispozițiilor art. 861 C. pen., chiar dacă pedeapsa reținută în sarcina inculpatului este într-un cuantum mai redus de 4 ani închisoare, respectiv de 3 ani închisoare, Înalta Curte constată că scopul pedepsei prev. de art. 52 C. pen. poate fi atins în cazul inculpatului B.F.A. numai prin aplicarea unei pedepse în regim de detenție, astfel că inculpatul nu a creat convingerea instanței de recurs că poate beneficia de aceste prevederi prin dispunerea suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicate inculpatului.
Fată de aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică și în raport de dispozițiile art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.F.A. împotriva Deciziei penale nr. 112/A din 7 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.F.A. împotriva Deciziei penale nr. 112/A din 7 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat B.F.A. și pentru intimata parte civilă M.T. se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 7 noiembrie 2011.