Out-of-time appeal admitted; murder conviction appeal quashed and remanded for breach of mandatory citation rules

Asupra recursului peste termen de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 65 de la 1 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. 17874/99/2006 a fost condamnat inculpatul I.E.N. la pedeapsa de 18 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiune prevăzută de art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen., art. 176 lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 5 ani.

A constatat că infracțiunea de omor calificat, dedusă judecății a fost comisă în condiții de concurs real, prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen., cu infracțiunea de tâlhărie prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (1) lit. b) C. pen. (comisă la data de 02 din 03 aprilie 2004) pentru care acesta a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare prin Sentința penală nr. 797 din 2 noiembrie 2004 a Tribunalului Iași, menținută și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 07 din 06 ianuarie 2005 a Curții de Apel Iași.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. a contopit pedepsele sus-arătate și a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă principală de 18 ani închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 5 ani.

A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.

În baza art. 36 alin. (1) și art. 88 alin. (1) C. pen. a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată acestuia durata arestării preventive de la 14 februarie 2000 la 19 decembrie 2003, precum și perioada deja executată de la 03 aprilie 2004 și până la 24 aprilie 2007.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul să le plătească părților civile C.P. și C.F. prin reprezentantul lor legal C.M., suma de 2280 lei noi (22.800.000 lei vechi), respectiv câte 1140 lei noi (11.400.000 lei vechi) fiecăruia, reprezentând prestație periodică pentru perioada cuprinsă între 14 martie 1998 - 27 martie 2003, precum și suma de 50 lei noi (500.000 lei vechi) lunar pentru fiecare minor până la majoratul acestora, începând cu data de 27 martie 2003, cu același titlu.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, modificată și completată prin O.U.G. nr. 72/2006 a obligat inculpatul să plătească suma de 125,40 lei noi (1.254.000 lei vechi) către partea civilă Serviciul de Ambulanță al Județului Iași, cu sediul în Iași, str. P., județul Iași, reprezentând cheltuieli ocazionate de transportul victimei cu ambulanța, la spital.

A constatat că Spitalul Clinic nr. 3 Iași nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 6.000 lei noi cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În pronunțarea acestei sentințe, tribunalul a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași dat în Dosarul nr. 13997/P/1998 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului I.E.N. pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, faptă prevăzută de art. 174, 176 lit. c) C. pen.

Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut, atunci, în sarcina inculpatului I.E.N. faptul că, în noaptea de 14 din 15 martie 1998 i-a aplicat, într-un loc public, victimei C.G., mai multe lovituri cu piciorul în zona capului, care, în final au condus, la decesul acesteia.

Prin același rechizitoriu s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpatei C. (actuală R.) L. sub acuzația săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută și pedepsită de art. 260 alin. (1) C. pen.

Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut în sarcina inculpatei C. (actuală R.) L., în esență, faptul că, în cursul urmăririi penale aceasta a dat mai multe declarații mincinoase în calitate de martor, cu scopul de a susține apărarea inculpatului I.E.N.

Ca urmare a sesizării prin rechizitoriul sus-menționat, cauza a fost înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Iași la data de 05 septembrie 2000 sub nr. 8591/2000.

În cursul cercetării judecătorești, în acest ciclu procesual au fost audiați: a) inculpații I.E.N. (acesta a depus și memorii) și C.L. niciunul nerecunoscând infracțiunile imputate; b) partea vătămată și civilă C.M., în mod formal, în sensul că a declarat că se constituie parte civilă cu suma 15.000.000 lei vechi, ulterior fiind reaudiată; c) martorii propuși de acuzare sau de inculpat: N.M.; Ț.V., O.I., O.M., C.P., B.V., T.C., E.R. și P.V. (martor asistent la audierea părții vătămate C.M.).

Prin Sentința penală nr. 292 de la 24 mai 2001, Tribunalul Iași l-a condamnat pe inculpatul I.E.N. la pedeapsa principală de 18 ani închisoare, la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 7 ani și la pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 și art. 64 C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. (prin schimbarea încadrării juridice, conform art. 334 C. proc. pen. din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 174, art. 176 lit. a) C. pen.); a menținut starea de arest preventiv a inculpatului I.E.N. și i-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive; a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă C.M.; a obligat inculpatul I.E.N. la plata sumei de 1.245.000 lei vechi despăgubiri civile către partea civilă Serviciul de Ambulanță Iași, constatând totodată că Spitalul Clinic nr. 3 Iași nu a formulat pretenții civile în cauză; a condamnat-o pe inculpata C. (actuală R.) L. la o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută și pedepsită de art. 260 alin. (1) C. pen., cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani și 4 luni.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași (procurorul a invocat greșita schimbare a încadrării juridice și omisiunea aplicării dispozițiilor art. 61 alin. (1) C. pen. în cazul inculpatului I.) și cei doi inculpați.

II. Procedura în fața Curții de Apel Iași - primul apel (dosar nr. 3001/2001).

În acest ciclu procesual, în fața Curții de Apel Iași s-au efectuat următoarele acte de procedură: a) au fost audiați ori reaudiați martorii O.I., O.M., Ș.L., N.M., Ț.V., E.R. (f. 53) și C.P.; b) a fost audiată și reaudiată soția victimei C.M., în calitate de martor; c) Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași a depus un proces-verbal întocmit cu prilejul verificărilor efectuate la SC „A.” SA Iași din care a rezultat că martorul Ț.V. nu a fost angajat al acestei societăți în luna martie 1998; printr-o Adresă cu nr. 4993 din 06 decembrie 2003, această societate a confirmat acest lucru;

d) inculpatul I.E.N. a depus mai multe memorii, o schiță a locului faptei (concepută de el) și note de concluzii scrise.

Prin Decizia penală nr. 66 din 05 martie 2002 Curtea de Apel Iași a admis apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalului Iași și ale celor doi inculpați, a desființat Sentința penală nr. 292 de la 24 mai 2001, atât în latura penală, cât și în cea civilă, dispunând trimiterea cauzei la Tribunalul Iași pentru rejudecare și menținând starea de arest a inculpatului I.E.N.

În motivarea acestei decizii s-a arătat, printre altele, că hotărârea primei instanțe este nelegală sub aspectul nesoluționării acțiunii civile în ceea ce-i privește pe minorii victimei. S-a arătat că victima avea doi copii minori, caz în care prima instanță trebuia să dispună citarea acestora și, în baza art. 17 alin. (4) și art. 347 C. proc. pen. să exercite și să rezolve din oficiu acțiunea civilă în ceea ce-i privește. S-a dispus ca la rejudecare, prima instanță să aibă în vedere și motivele de apel ale procurorului și ale inculpaților.

III. A doua procedură în fața Tribunalului Iași (Dosar nr. 4348/2002).

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Iași la data de 21 martie 2002 sub nr. 4348/2002.

În rejudecare, cu prilejul reluării cercetării judecătorești s-a procedat la: a) a fost audiat formal inculpatul I.E.N., care a precizat că-și menține declarațiile anterioare; b) s-au depus la dosar copii ale certificatelor de naștere ale copiilor minori ai victimei, precum și după certificatul de deces al victimei și după cartea acesteia de muncă; c) a fost audiată formal, exclusiv în latură civilă, partea vătămată C.M., care a precizat că se constituie parte civilă cu suma de 15.000.000 lei vechi, reprezentând cheltuieli de înmormântare, solicitând totodată, în numele celor doi minori și o prestație periodică; d) a fost audiată inculpata C.L.; e) au fost audiați martorii B.I. și C.D. zis „N.” (ambii în latura civilă propuși de partea civilă C.M.), O.M.P., O.Ș.L. și O.I.; f) Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Iași a răspuns solicitării instanței și a comunicat faptul că victima a beneficiat de ajutor de șomaj în perioada 14 mai 1993 - 7 februarie 2004 și de alocație de sprijin în perioada 1 mai 1994 - 29 octombrie 1995.

Prin Sentința penală nr. 287 de la 27 martie 2003, Tribunalul Iași l-a condamnat pe inculpatul I.E.N. la pedeapsa principală de 18 ani închisoare, la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 5 ani și la pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 și art. 64 C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav prevăzută și pedepsită de art. 174, art. 176 lit. c) C. pen.; a menținut starea de arest preventiv a inculpatului I.E.N., a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive; l-a obligat pe inculpatul I.E.N. la plata sumei de 15.000.000 lei vechi către partea civilă C.M., cu titlu de daune materiale (reprezentând cheltuieli de înmormântare), precum și la suma de 22.800.000 lei vechi către minorii C.P. și C.F., reprezentând prestație periodică pentru perioada cuprinsă între 14 martie 1998 - 27 martie 2003 și, în continuare, câte 500.000 lei vechi lunar, pentru fiecare minor până la majorat; l-a obligat pe inculpatul I.E.N. la plata sumei de 1.245.000 lei vechi despăgubiri civile către partea civilă Serviciul de Ambulanță Iași, constatând totodată că Spitalul Clinic nr. 3 Iași nu a formulat pretenții civile în cauză; a condamnat-o pe inculpata C. (actuală R.) L. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșire infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută și pedepsită de art. 260 alin. (1) C. pen., cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel doar inculpatul I.E.N.

Prin urmare pentru inculpata C. (actuală R.) L. Sentința penală nr. 287 de la 27 martie 2003 a Tribunalului Iași a rămas definitivă, prin neapelare.

IV. Procedura în fața Curții de Apel Iași - al doilea apel (Dosar nr. 2473/2003).

Prin Decizia penală nr. 248 de la 1 iulie 2003 Curtea de Apel Iași a respins apelul declarat de către inculpatul I.E.N., ca nefondat.

Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs doar inculpatul I.E.N.

V. Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție (Dosar nr. 3289/2003).

La dosarul instanței de recurs, inculpatul a depus mai multe memorii.

Prin Decizia penală nr. 6047 de la 19 decembrie 2003 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de către inculpatul I.E.N., a casat atât Sentința penală nr. 287 de la 27 martie 2003 a Tribunalului Iași, cât și decizia penală recurată, numai cu privire la acest inculpat, iar, în baza art. 333 C. proc. pen., a restituit cauza la parchet pentru completarea urmăririi penale. Prin aceiași decizie a fost revocată măsura arestării preventive a inculpatului și s-a dispus punerea acestuia în libertate, de îndată.

În motivarea acestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că urmărirea penală efectuată în cauză este incompletă, existând o dualitate a probelor administrate, ce conduc la aprecieri diferite, fie în sensul agresării victimei de către inculpat, fie în sensul lovirii ei de către frații O.

Ca atare, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că se impune: a) confruntarea persoanelor audiate în cauză, pentru eliminarea contrazicerilor existente între declarațiile lor; b) confruntare părții vătămate cu inculpatul I.E.N. și martorii O.I. și O.M.; c) confruntarea martorilor Ț.V., E.R. și C.L., atât cu inculpatul, cât și cu O.I., O.M., O.Ș.L. și partea vătămată C.M., pentru a se stabili unde anume se afla fiecare la momentul agresării victimei și ce anume au văzut; d) efectuarea unei reconstituiri la fața locului. S-a mai arătat că organele de urmărire penală vor trebui să încunoștințeze avocatul inculpatului pentru a i se da posibilitatea de a participa la administrarea mijloacelor de probă.

VI. Procedura cu prilejul reluării urmăririi penale la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași.

După restituirea cauzei la procuror, acesta a apreciat că martorii N.M., Ț.V. și E.R. au făcut afirmații mincinoase cu privire la împrejurările săvârșirii faptei din noaptea de 14 din 15 martie 1998, atunci când au fost audiați de către instanțele de judecată.

Ca atare, după restituirea cauzei, urmărirea penală s-a desfășurat, concomitent, pe două planuri: 1) în Dosarul nr. 1399/P/1998 s-au reluat cercetările pentru completarea urmăririi penale față de inculpatul I.E.N. în ceea ce privește infracțiune de omor deosebit de grav, în sensul stabilit de Înalta Curte de Casație și Justiție; 2) s-au efectuat acte de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă ori de instigare la mărturie mincinoasă, formându-se un nou dosar, cu nr. 2006/P/2006, față de martorii R. (fostă C.) L., N.M., Ț.V. și E.R.

Ulterior, prin ordonanța procurorului din data de 25 august 2006 s-a dispus conexarea Dosarului nr. 2006/P/2006 la Dosarul nr. 13999/P/1998, apreciindu-se că acest lucru este necesar în interesul unei mai bune înfăptuiri a justiției, mai ales că între aceste dosare existau strânse legături.

În concret, în Dosarul nr. 1399/P/1998 s-au efectuat următoarele acte de urmărire penală:

a) s-au efectuat confruntări, în prezența avocatului, între:

- partea vătămată C.M. și inculpatul I.E.N.;

- între partea vătămată C.M. și martorii O.I., Ț.V., O.Ș.M.;

- între martorii Ț.V. și O.I., Ț.V. și O.Ș.L., Ț.V. și O.Ș.M.;

- între inculpatul I. și martorii Ț.V., O.I., O.Ș.M.;

b) au fost audiați martorii B.V. și Ț.M.;

c) s-a efectuat o testare cu tehnica poligraf a martorului O.I., pentru detecția psihologică a comportamentului simulat, constatându-se că la întrebările relevante ale cauzei, în cazul acestuia nu au fost evidențiate modificări semnificativ caracteristice stresului emoțional; s-a încercat o testare similară și a inculpatului I.E.N., însă acesta a refuzat în două rânduri;

d) s-a încercat audierea ca martor a numitului U.G., însă s-a constatat că nu mai este posibil acest lucru, întrucât a decedat;

e) la data de 18 iulie 2006 au fost reaudiați partea vătămată C.M. și martorul Ț.V., declarațiile lor fiind înregistrate și audio-video; ulterior, înregistrările acestor declarații au fost și transcrise și redate în procese-verbale;

f) tot la aceeași dată s-au efectuat confruntări între martorii Ț.V., O.I., O.Ș.L. și partea vătămată C.M., cât și separat între martorul O.I. și partea vătămată C.M. Avocatul inculpatului nu a fost prezent, deși a fost încunoștințat;

g) la data de 19 iulie 2006, în prezența avocatului inculpatului s-au efectuat confruntări între inculpatul I.E.N. și martorii O.I., O.Ș.L., între inculpat și partea vătămată C.M.;

h) a fost audiat inculpatul I.E.N.;

i) a fost audiată ca martor R. (fostă C.) L., declarația acesteia fiind înregistrată audio-video și apoi redată și în scris, prin procesul-verbal din 31 august 2006. Avocatul inculpatului nu a fost prezent, deși a fost încunoștințat;

j) s-a solicitat și s-a obținut un extras din registrul de naștere de la Primăria Târgu Frumos, după actul de naștere al numitului C.C.R., fiul martorei R. (fostă C.) L., din care a rezultat că acesta s-a născut la ... 1997, tatăl său nefiind cunoscut, la data comiterii faptei deduse judecății, având cca. 5 luni și jumătate.

În Dosarul nr. 2006/P/2006 s-au efectuat următoarele acte de urmărire penală:

a) au fost audiați în calitate de învinuiți numiții N.M., Ț.V. și R. (fostă C.) L.;

b) s-a atașat o copie după certificatul de deces, la data de 13 septembrie 2005 a numitului E.R.;

c) în vederea verificării realității declarațiilor învinuitului Ț.V. cercetat pentru „mărturie mincinoasă”, la data de 12 iulie 2006, s-a efectuat o cercetare la fața locului, în baza art. 129 C. proc. pen., în prezența acestuia, precum și a martorului Ț.M., a părții vătămate C.M., fiecare din cei indicând locul unde au văzut victima căzută, cât și locul unde se aflau fiecare dintre ei; s-a întocmit un proces-verbal în prezența unui martor asistent și s-au efectuat fotografii judiciare;

d) a fost audiată, în două rânduri, în calitate de martor, numita C.M.;

e) au fost audiați martorii C.A. (fiica victimei), Ț.M., O.I. și E.A.;

g) s-au solicitat relații de la SC „E.S.” SRL - Târgu Frumos, care prin administratorul I.E. a comunicat că, în data de 14 martie 1998, societatea nu s-a aprovizionat cu materiale de construcții și că numitul Ț.V. nu a fost angajat al societății și nici nu a executat ocazional paza pentru această societate ori la imobilul din str. B.

După conexare s-a efectuat o expertiză psihiatrică a inculpatului, după care i s-a prezentat, în prezența avocatului, întregul material de urmărire, în două rânduri.

VII. A treia procedură pe fond în fața Tribunalului Iași, ca urmare a celei de-a doua sesizări, prin rechizitoriul din 13 octombrie 2006 - prezentul dosar (Dosar nr. 17874/99/2006).

În baza acestui nou rechizitoriu (al doilea) din 13 octombrie 2006, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, la data de 18 octombrie 2006 sub nr. 17874/99/2006.

În cursul cercetării judecătorești, în acest ultim ciclu procesual, au fost audiați, în detaliu: a) inculpatul I.E.N., acesta depunând și un memoriu; b) partea vătămată și civilă C.M.; c) martorii propuși de acuzare sau de inculpat Ț.V., D.I., R.L., T.C., B.V., C.P. și N.M.

În ceea ce-l privește pe martorul Ț.V. față de acesta procurorul de ședință s-a sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută și pedepsit de art. 260 C. pen. Ca urmare a cercetărilor întreprinse de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pașcani, prin rezoluția dată în Dosarul nr. 2266/P/2007 la 22 iunie 2007 (comunicată în copie), s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul Ț.V. pe considerentul că „există o cauză de nepedepsire”, respectiv pentru că acesta și-ar fi retractat (a se vedea copiile declarațiilor acestuia date la parchet) declarația dată în fața Tribunalului Iași. Raportat la această situație, instanța a procedat la reaudierea martorului Ț.V. care, în esență, și-a menținut declarația dată inițial, precizând că „nu-și amintește să fi fost la Parchet și să fi dat declarații”.

La solicitarea inculpatului s-au solicitat precizări de la I.M.L. Iași pentru a preciza - în măsura în care este posibil - în completarea și pe marginea raportului de necropsie din 6 mai 1998 (privind autopsia cadavrului numitului C.G.) dacă leziunile tanatogeneratoare evidențiate în acest raport au putut fi produse cu un obiect contondent de tip „bocanc” sau a unui obiect contondent de tipul unui „pantof cu toc și talpă subțire” ori cu alt tip de obiect contondent, precum și mecanismul de producere a acestora (loviri de sus în jos, înainte-înapoi, prin călcare sau altfel), cât și poziția probabilă a agresorului față de victimă. Prin două adrese, ultima mai clară, din 7 octombrie 2007, I.M.L. Iași a făcut o serie de precizări în sensul solicitat.

În vederea clarificării antecedenței penale a inculpatului s-au solicitat și s-au atașat la dosarul cauzei: a) copia Sentinței penale nr. 797 din 02 noiembrie 2004 a Tribunalului Iași, menținută și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 07 din 06 ianuarie 2005 a Curții de Apel Iași prin care acesta a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare; b) fișa de cazier judiciar actualizată; c) copia sentinței penale nr. 51 din 23 martie 1995 a Tribunalului Iași prin care acesta fusese condamnat în antecedență (precum și a Deciziei penale nr. 55 din 25 mai 1995 pronunțate în recurs de Curtea de Apel Iași).

B. Cu privire la situația de fapt și la aspectele de drept reținute de tribunal.

În fapt,

În anul 1998, inculpatul I.E.N. era locuitor al satului Buznea, comuna Târgu Frumos (actualmente comuna Ion Neculce), județul Iași.

Inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, întrucât prin Sentința nr. 51 de la 23 martie 1995 a Tribunalului Iași (modificată doar în latura civilă prin Decizia penală nr. 55 de la 25 mai 1995 a Curții de Apel Iași, menținută și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 811 de la 3 aprilie 1996 a Curții Supreme de Justiție) a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare pentru comiterea, în timpul minorității, mai exact la data de 20 martie 1993 a trei infracțiuni concurente de tentativă la omor, viol și tâlhărie. Inculpatul a fost liberat condiționat din executarea acestei pedepse la data de 12 noiembrie 1997, cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 1016 zile.

Victima C.G. (în vârstă de 43 de ani) și soția acestuia, partea civilă C.M. locuiau, în anul 1998, în orașul Târgu Frumos, str. B., județul Iași, cei doi având împreună 9 copii, din care, la data comiterii faptei, doi erau minori. Soții C. aveau o situație materială precară, ambii fiind persoane fără ocupație și neșcolarizate.

La data de 14 martie 1998, partea civilă C.M. (potrivit declarațiilor sale), împreună cu o fiică, a fost la cerșit în municipiul Iași, întorcându-se cu trenul în orașul T.F., la domiciliu, în jurul orelor 16:00. Seara, până în jurul orelor 21:00, membrii familiei C. au luat cina, iar cei doi soți și fiul lor major, C. au consumat împreună ½ litru de votcă.

În jurul orelor 23:00 - 24:00, soții C. s-au hotărât să meargă împreună spre barul „G.” amplasat în orașul Târgu Frumos, pe str. B., întrucât victima dorea să-și cumpere țigări. Pentru că nu aveau bani, victima - potrivit declarațiilor părții vătămate C.M. - a luat cu ea niște portocale (obținute la cerșit), cu intenția de a le vinde sau de a le da la schimb pentru țigări. Soții C. au plecat spre barul respectiv, în intervalul orar 0:00 - 01:00.

În seara aceleiași zile de 14 martie 1998, martorul O.I. (atunci în vârstă de 16 ani) și fratele său, martorul O. (actualmente, prin căsătorie, O.Ș.) M. (atunci în vârstă de 19 ani), ambii având, în sat, porecla de „B.” au hotărât să meargă la discoteca ce se organiza de regulă în satul Buznea, la disco-barul „M.”. Ca atare, cei doi frați - care locuiau la acea dată, în satul Buznea, comuna Târgu Frumos (actualmente comuna Ion Neculce), în jurul orelor 22:00 au plecat de la domiciliu spre discotecă, pe traseu trecând și pe la locuința, din același sat, a verișorului lor, inculpatul I.E.N., zis „E.” (atunci în vârstă de 22 de ani), invitându-l să meargă și el la discotecă. Inculpatul a fost de acord și le-a solicitat acestora să-l aștepte să se îmbrace. În prealabil, martorul O.Ș.M. vorbise și cu prietena sa, martora Ș.L. (atunci în vârstă de 19 ani) să-l însoțească la discotecă, aceasta fiind de acord. Întrucât ea locuia în vecinătatea casei sale, martorul O.Ș.M. a trecut, mai întâi, pe la locuința sa, convenind să se întâlnească apoi în stradă, în apropierea clădirii fostei C.A.P., situată vis-a-vis de locuința inculpatului I., ceea ce s-a și întâmplat.

În jurul orelor 21:15, cei patru tineri, respectiv frații O., martora Ș.L. și inculpatul I.E.N. au plecat împreună spre disco-barul sus-indicat. În momentul în care au ajuns aici au constatat că acesta era închis, astfel încât, de comun acord, cei patru tineri au plecat din satul Buznea, au traversat bariera de cale ferată dublă, ce despărțea satul de oraș și s-au îndreptat spre barul „B.B.” situat în centrul orașului Târgu Frumos (bar administrat de numitul B.), unde au ajuns în jurul orelor 23:00. Aici, tinerii au stat cca. 30 de minute, interval în care băieții au consumat câte o bere, iar fata un suc.

În jurul orelor 23:30, cei patru tineri au plecat spre domiciliile lor din satul B., dar pe traseu, pe str. B., s-au oprit, în jurul orelor 23:45, la barul non-stop, denumit „G.” (administrat de numitul A.G. și cunoscut anterior și sub denumirile de „R.” ori "L.S.” -, în care atmosfera de voie bună era asigurată de regulă, de o formație de muzicieni, angajați special în acest scop. Din compunerea acestei formații făceau parte mai multe persoane, printre care și martorii C.P. și B.V. În bar, se afla și fratele martorului C.P., numitul C.D. și el membru al formației. În declarația sa, din cursul urmăririi penale martorul C.P. a susținut că, în acea seară la cunoscut efectiv pe inculpatul I.E.N., zis „E.”, „cineva” prezentându-i-l ca fiind „cel mai tare din Buznea”.

În acest bar, în care erau mai mulți clienți-consumatori, băieții din grup au consumat bere, iar fata suc și, probabil, și 100 ml lichior, toți stând la aceeași masă. La un moment dat, la masa acestora a venit martorul T.C. cu prietena sa, C.R., primul cunoscându-se cu inculpatul și vorbind ceva cu acesta. Grupul celor patru tineri a stat în acest bar până în jurul orelor 1:00 - 1:15 (interval în care frații O. au jucat și la aparatele de jocuri mecanice amplasate în bar), când martorei Ș.L. i s-a făcut rău, a ieșit afară și a vomat. Prietenul ei, martorul O.Ș.M. a ieșit cu ea afară. După ce și-a revenit, martora și prietenul ei au reintrat în bar, dar a comunicat celorlalți băieți din grup că nu se simte bine. În aceste condiții, cei patru tineri s-au hotărât să plece spre casele lor.

Până la acest moment al evenimentelor întâmplate în noaptea de 14/15 martie 1998, declarațiile inculpatului I.E.N. și ale martorilor O.I., O.Ș.M. și O.Ș.L. se coroborează între ele.

În acea seară cei patru tineri erau îmbrăcați și încălțați în linii mari, după cum urmează: 1) inculpatul I.E.N. purta o geacă din cojoc de culoare maro cu blană până în talie și cu guler alb, pantaloni de „culoarea piersicii deschise” (verde), o maletă neagră, pantofi de culoare neagră, cu toc și talpă subțire și nu avea nimic pe cap; 2) martora Ș.E. purta o fustă scurtă (mini-jup) din stofă de culoare maro, ciorapi și pantofi cu toc de culoare neagră, precum și un pulover de culoare albă și o geacă tip F. de culoare neagră; 3) martorul O.Ș.M. purta o geacă de tercot de culoare vișinie, pantaloni de culoare gri închis din același material, ghete din piele de culoare neagră, iar pe cap avea o șapcă de culoare neagră; 4) martorul O.I. purta o geacă din fâș peste care avea o vestă de culoare verde cu glugă, blugi albaștri și bocanci din piele de culoare neagră, iar pe cap acea șapcă similară celei a fratelui său.

Cei patru tineri au ieșit cam în același timp din barul „G.”, odată cu ei ieșind și martorul T.C. cu prietena lui C. (aceasta, în acea perioadă lucra ori lucrase până în curând, în calitate de barman la respectivul bar, dar în acea seară nu era de serviciu). În fața barului, I.E.N. a mai stat câteva minute de vorbă cu martorul T.C. În fața barului se mai aflau și martorii C.P. și B.V. care fumau câte o țigară. Lângă aceștia se afla și martorul C.D., zis „N.”, care a aruncat un chiștoc de țigară spre grupul celor patru tineri, unul dintre băieții din grup enervându-se și intenționând să-l agreseze fizic pe martor. Au intervenit însă martorii B.V. și T.C., iar unul din băieții din grupul celor patru i-a spus amicului lor nervos - care, se parte, că era inculpatul I. - „Haide E. nu mai face panaramă!”. În aceste condiții conflictul inițiat doar la nivel verbal s-a stins. Trebuie precizat că existența acestui conflict minor la barul „G.”, în care a fost implicat inculpatul I.E.N. a fost confirmat, în declarațiile lor de mai mulți martori, respectiv: Ș.L., B.V. ș.a.

Apoi, grupul celor patru tineri (inculpatul și martorii O.) a plecat spre satul B. către domiciliile lor. De la bar, împreună cu grupul celor patru tineri a mers cca. 60 - 70 m și martorul B.V., după care s-a despărțit de ei, oprindu-se la domiciliul său. În concret, în față mergeau martorii O.I., O.Ș.M. și O.Ș.L., inculpatul împreună cu martorul B.V. venind la câțiva zeci de metri din urmă. După ce s-a despărțit de martorul B.V., inculpatul a grăbit pasul și i-a ajuns pe martorii O., în apropierea pasajului de trecere la nivel cu calea ferată. De aici grupul celor patru tineri (care ieșise anterior din barul „G.”), a continuat să se deplaseze pe strada B. din orașul Târgu Frumos spre satul B., pe partea dreaptă a străzii, cam pe aceiași linie, în următoarea ordine: 1) spre marginea din dreapta a străzii se deplasa martora O.Ș.L.; 2) lângă aceasta era prietenul său, martorul O.Ș.M., care era ținut de braț de aceasta; 3) al treilea spre axul străzii mergea inculpatul I.E.N.; 4) ultimul înspre axul drumului se deplasa martorul O.I.. Drumul tinerilor dinspre barul respectiv spre domiciliile lor din satul B. trecea pe la o barieră de cale ferată.

De la barul „G.” până la liniile de barieră de cale ferată (adică un pasaj de trecere la nivel cu calea ferată) este o distanță de cca. 250 - 300 m. Trebuie precizat că prin acea locație trecea o linie dublă de cale ferată (pe 2 sensuri). Pasajul de trecere la nivel cu calea ferată avea o lungime de 12 m și o lățime de 7 m, fiind betonat, între liniile de cale ferată fiind montate dale de beton. Pasajul era prevăzut, la acea dată, cu avertizor acustic și luminos, precum și cu două semibariere. Distanța dintre cele două sensuri ale căii ferate era de 2,70 m, iar distanța totală între prima și ultima șină de cale ferată (din cele patru) era - potrivit schițelor și măsurătorilor făcute cu prilejul cercetărilor la fața locului - de cca. 6 m.

Cei patru tineri au traversat bariera de cale ferată spre satul Buznea (denumită și „bariera Buznea”), iar la cca. 5 - 10 m de această barieră s-au întâlnit cu soții C., care se deplasau pe partea stângă a șoselei (raportat la sensul lor de deplasare, respectiv partea dreaptă - pentru cei patru tineri) și care - așa cum s-a arătat mai sus - se îndreptau către același bar „G.” cu intenția de a-și cumpăra țigări.

La acel moment (al întâlnirii) inculpatul mergea împreună cu martorul O.I., iar în fața acestora, la câțiva metri, mergeau O.Ș.M. și O.Ș.L.

La momentul întâlnirii, martorul O.Ș.M. avea o țigară în mână din care fuma, lucru care a fost observat de către victima C.G., care i-a cerut martorului să-i dea și lui o țigară.

Martorul O.Ș.M. i-a răspuns victimei C.G. că nu mai are alte țigări, a mai tras un fum din țigara pe care o avea în mână, după care i-a oferit-o victimei, cel mai probabil aruncând-o spre aceasta. În acest timp, inculpatul I.E.N. și martorul O.I., au ajuns și s-au oprit lângă cei ce discutau pe tema solicitării de țigări. Victima i-a reproșat martorului O.Ș.M. faptul că i se dă doar un „chiștoc” și l-a înjurat, după care s-a aplecat totuși să ia restul de țigară, moment în care martorul, iritat că a fost insultat, i-a aplicat o lovitură cu piciorul în zona abdominală, în urma căruia victima a căzut în șezut.

Imediat victima C.G. s-a ridicat și a început să se fugă spre orașul Târgu Frumos, trecând liniile cale ferată, în direcția barului „G.” și proferând înjurături, la adresa grupului de tineri. În momentul în care victima a fost lovită, soția acesteia, partea civilă C.M. a început să protesteze, să vocifereze și a fugit, la rându-i, spre bariera de cale ferată.

Ambii soți C. vociferau și vorbeau succesiv, atât în limba română, cât și în limba rromanes (cei doi fiind de etnie rromă).

Auzind înjurăturile și constatând că soții C. nu au încetat să-i insulte pe toți din grup, inculpatul I.E.N. s-a întors și a început să alerge spre victimă și soția acesteia.

Partea civilă C.M., văzând că ea și soțul sunt urmăriți, a trecut doar prima linie de cale ferată, iar apoi a luat-o spre stânga, fugind pe terasamentul dintre cele două linii de cale ferată înspre direcția Pașcani, iar, după aproximativ 20 metri, a traversat și cealaltă linie spre Târgu Frumos, coborând în dreapta, într-un stufăriș de lângă calea ferată. Aici era și un canal cu apă, iar partea vătămată, după cum a declarat s-a udat la picioare cu această ocazie. De aici, pe o poartă, a intrat în incinta Centrului de colectare a laptelui (fostul „I.C.I.L”), amplasat în zonă, mai exact în curtea acestui punct de colectare a laptelui. Apoi, de aici, a ieșit pe o altă poartă spre strada principală, unde a văzut că soțul ei era căzut și lovit dincoace de bariera de cale ferată (spre orașul Târgu Frumos), iar pe cei trei tineri și fata care-i însoțea aflându-se dincolo de calea ferată și fugind înspre satul Buznea.

Între timp, inculpatul I.E.N. ajunsese victima, după ce aceasta trecuse deja liniile de cale ferată spre Târgu Frumos, respectiv la cca. 7 - 8 m de calea ferată (la cercetarea la fața locului sau fost identificate urme de culoare brun-roșcat - sânge, la 7,60 m de prima șină de cale ferată) și i-a aplicat o lovitură cu pumnul, în urma căreia victima a căzut cu fața în sus.

Imediat apoi, inculpatul a început să-i aplice victimei lovituri puternice cu picioarele, în special peste cap, față și gât. În acest timp, martorii O.I., O.Ș.M. și O.Ș.L., care rămăseseră în apropierea locului unde se întâlniseră inițial cu victima (deci dincolo de bariera de cale ferată), se uitau de la o distanță de aproximativ 15 - 29 metri. Toți trei au declarat că l-au văzut pe inculpatul I. aplicându-i mai multe lovituri victimei căzut, de sus în jos, cu piciorul, în zona capului.

Martorul O.Ș.M. a strigat la inculpat să-l „lase în pace pe țigan” (referindu-se la victimă și la etnia sa) și să meargă spre casă, după care, văzând că inculpatul I.E.N. nu s-a oprit din lovit victima, a vrut să se ducă să-l oprească, însă prietena sa, care-l ținea de braț, nu i-a dat voie. În aceste condiții, martorul O.Ș.M. i-a spus fratelui său, martorul O.I., să meargă el și să-l ia pe inculpat acasă.

Martorul O.I. s-a deplasat spre locul unde inculpatul i-a aplicat lovituri victimei, a strigat la acesta și l-a tras de mână, iar inculpatul I.E.N. a încetat să mai lovească victima, plecând, grăbit, împreună cu martorul, spre localitatea Buznea. Cei doi au traversat bariera de cale ferată și i-au ajuns din urmă pe martorii O.Ș.M. și O.Ș.L. Cei patru tineri s-au deplasat apoi spre locuințele lor, frații O. ajungând acasă în jurul orelor 01:45. Cei trei martori O. au susținut că, pe drumul spre casă, inculpatul era nervos și a afirmat „că-i va omorî pe toți țiganii”, după care le-a solicitat să nu spună nimănui despre agresarea bărbatului respectiv.

Vizibilitatea în zona în care victima a fost agresată era parțială, fiind asigurată de luminile intermitente de pe stâlpul indicator de la trecerea la nivel cu calea ferată, precum și de lumina ce provenea de la un bec de neon amplasat pe un stâlp din rețeaua de electricitate, stâlp ce se afla la cca. 35 - 40 m de bariera de cale ferată înspre orașul Târgu Frumos. Deși era iarnă nu era zăpadă (din planșele foto se observă doar câteva „pete” izolate de zăpadă).

Între timp, așa cum s-a arătat, soția victimei, partea civilă C.M. a traversat curtea Centrului de Colectare a Laptelui (I.C.I.L.), a ieșit în stradă și s-a îndreptat spre barieră, întrucât a văzut că soțul său era căzut. În timp ce se deplasa spre barieră, a văzut când grupul din care făcea parte inculpatul, se îndepărta grăbit, deplasându-se spre satul Buznea. Partea civilă C.M. și-a data seama că soțul său era într-o stare gravă, ca urmare a loviturilor aplicate și a început să țipe. I-a pus mâna la cap victimei și i-a ridicat capul, murdărindu-se de sânge.

Imediat apoi, partea civilă C.M. s-a deplasat în apropiere (în direcția centrului orașului Târgu Frumos) la Stația de Reșapare a SC „M.” S.A. Iași, cu intenția de a-i cere paznicului de serviciu la această unitate să anunțe telefonic ambulanța.

S-a impus precizarea că Stația de Reșapare este situată pe str. B. din orașul Târgu Frumos, la o distanță de cca. 100 m de bariera de cale ferată, respectiv pe cealaltă parte a străzii raportat la clădirea I.C.I.L.-ului. În acea seară, paznic de serviciu la Stația de Reșapare era martorul D.I., care stătea într-o cabină amplasată lângă poartă și special amenajată pentru paznici. Potrivit acestui martor, între această stație și bariera de cale ferată, la cca. 40 m de barieră, era amplasat un stâlp de electricitate pe care era montat un bec de neon, ce era în funcțiune. Martorul a susținut că, mai înainte ca partea civilă să vină la cabina sa și să-i ceară să anunțe ambulanța, a auzit gălăgie și înjurături pe stradă, motiv pentru care a ieși să vadă ce se întâmplă. A observat înspre bariera de cale ferată silueta uneia sau a două persoane, pe care nu le-a putut recunoaște pentru că erau prea departe, iar vizibilitatea scăzută. Nu și-a dat seama ce se întâmplă acolo, motiv pentru care a reintrat în cabina de pază. Martorul a susținut că nu a dat prea mare importanță la ceea ce auzise, deoarece pe acea stradă, pe care erau amplasate trei baruri, „în mod obișnuit, noaptea, au loc altercații, bătăi, scandaluri”.

Partea civilă C.M. a ajuns la cabina de pază de la Stația de reșapare, unde se afla martorul D.I., cam la cca. 15 minute după ce acesta reintrase în cabină. Cu această ocazie, martorul a văzut că partea civilă era murdară de sânge pe mâini și a aflat de la aceasta că „trei băieți din Buznea” i-ar fi bătut soțul, care este în stare gravă. Martorul i-a comunicat părții civile că nu poate suna la ambulanță, întrucât telefonul unității era încuiat.

În aceste condiții, partea civilă C.M. s-a reîntors spre bariera de cale ferată, la locul unde era căzută victima. La câteva minute, lângă ea a ajuns martorul C.D., zis „N.” (muzicant în formația barului „G.” și fratele victimei), care, văzând ce s-a întâmplat, a alergat până la cabina de pază a martorului DI., cerându-i să sune telefonic la ambulanță. Aflând că nu era posibil acest lucru, martorul C.D., zis „N.” s-a deplasat înspre centrul orașului, solicitând ajutorul unor gardieni publici, care au venit la fața locului.

Practic, martorul C.D., zis „N.” s-a deplasat spre barul „G.”, unde l-a găsit pe gardianul Ț.M., care era de serviciu în acea zonă, precum și pe un coleg de-al acestuia. Martorul Ț.M. (și colegul său) s-a deplasat imediat în locul unde avusese loc agresiunea, unde a găsit-o pe partea civilă C.M., plângând și ținând capul victimei în mâini.

Faptul că acest martor era de serviciu în acea seară a fost confirmat, în unele din declarațiile lor din anul 1998, și de martorii O. (în special de O.Ș.L., care a arătat că atunci când au plecat toți patru spre barul „B.B.” s-au întâlnit cu doi gardieni publici pe stradă, martorii O. și inculpatul vorbind cu unul dintre ei, pe nume Ț., întrucât acesta era verișor cu cei trei).

Martorul Ț.M. (căruia i se mai spune și „M.”) a fost audiat în cauză, pentru prima dată, abia la reluarea urmăririi penale, depoziția sa fiind elocventă. Astfel, acesta a susținut, printre altele, că:

a) se afla în barul G. cu colegul său și beau o cafea, când au fost anunțați de o persoană că la bariera de cale ferată „moare cineva”;

b) s-au îndreptat înspre acel loc, drumul de la bar la bariera de cale ferată fiind în curbă, astfel încât de la bar nu se putea vedea până la barieră;

c) când a ajuns la fața locului a văzut un bărbat căzut, iar, lângă el, o femeie care plângea și-i ținea capul în mână, sub care era o „baltă de sânge”; d) „femeia a spus că soțul ei a fost bătut de un tânăr dintr-un grup de patru persoane”, spunând că nu-i cunoaște și că aceștia au plecat spre satul Buznea;

e) victima nu vorbea și era puternic lovit în zona feței, unde era ”plin de sânge”;

f) a anunțat imediat poliția și ambulanța prin intermediul stației de emisie-recepție din dotare;

g) ambulanța a ajuns destul de repede și a preluat victima;

h) a doua zi, dimineața, în jurul orelor 9:20 a fost trezit din somn de mama sa, pentru că era căutat de numita I.M., mama inculpatului; martorul a precizat că „am fost surprins s-o văd pe aceasta la mine acasă, pentru că eram certați cu familia I. și nu vorbeam de cca. 7 ani”;

i) mama inculpatului l-a întrebat despre incidentul din seara trecută, moment în care martorul și-a amintit că în seara precedentă îl văzuse pe inculpat, cu 2 băieți și o fată, pe stradă, discutând „în treacăt cu ei” dintre cei patru „I.E.N. fiind cel mai înalt”;

j) mama inculpatului, care era „speriată și tremura” i-a spus că „dacă știi ceva (despre incident) să taci din gură, să nu spui nimic la nimeni!”; k) în anul 2004, după eliberarea inculpatului din penitenciar, acesta i-a transmis, printr-o altă persoană „să aibă grijă de fata sa”, lucru pe care el l-a perceput ca „pe o amenințare indirectă”;

l) după arestarea, în anul 2000 a inculpatului a văzut-o de mai multe ori pe soția victimei pe la locuința tatălui inculpatului;

m) după ce inculpatul a fost prins „s-a auzit prin oraș că, de fapt, tot timpul a stat ascuns în beciul părinților săi”, iar „când a fost ridicat de poliție l-am văzut și eu pe inculpat: avea barbă mare și plete”; n) „C.L. a fost prietenă și cu I.E.N. (...)”.

În jurul orelor 2:00 - 2:30 la fața locului a ajuns o mașină a ambulanței care a preluat victima și a transportat-o la Spitalul Clinic de Neurochirurgie Iași, unde a fost internată la orele 3:45 cu diagnosticul „contuzie cerebrală difuză; criză comițială de tip grand-mal; stare de ebrietate (agresiune)”. În ciuda intervențiilor medicilor, în aceeași dimineață a zilei de 15 martie 1998, în jurul orelor 9,20 victima a decedat.

În urma necropsiei efectuate asupra cadavrului victimei C.G., medicul-legist din cadrul L.E.M.L Iași, prin raportul de constatare medico-legală din 6 mai 1998 a concluzionat că: „1) Moartea numitului C.G. a fost violentă; 2) Ea s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute, consecutivă comei cerebrale traumatice secundară hematoamelor intracerebrale, contuziei și dilacerării cerebrale, hemoragiei perintroculare, contuziei pontine și fracturilor craniene; 3) Leziunile tanatogeneratoare au putut fi produse în cadrul unui traumatism cranio-cerebral și facial prin lovire activă cu obiecte contondente; 4) Fractura cornului stâng a osului hioid cu infiltrarea hemoragică a țesuturilor moi perihiodiene atestă comprimarea regiunii latero-cervicale stângi cu corp dur sau lovirea activă a acestuia cu corp dur, neavând caracter tanatogenerator; 5) Fractura și fisura costală au putut fi produse cel mai probabil în cadrul manevrelor de resuscitare cardiacă externă; 6) Celelalte leziuni prezentate de sus-numitul (echimoze, excoriații, plăgi contuze, chemozis, luxații și expulsii dentare postraumatice) nu au avut caracter tanatogenerator și, în cazul supraviețuirii victimei, ar fi necesitat 14 - 15 zile îngrijiri medicale pentru vindecare; 7) În momentul decesului sângele victimei conținea 0,33 % alcool etilic; 8) Sângele victimei aparține grupei sanguine O.I.”.

Comisia de Avizare și Control din cadrul L.E.M.L Iași a avizat acest raport de expertiză, comunicând avizul din 15 mai 1998 încă din cursul urmăririi penale.

În cursul cercetării judecătorești, așa cum s-a arătat mai sus, la cererea inculpatului s-au solicitat o serie de lămuriri de la I.M.L. Iași pentru a preciza în măsura în care este posibil, în completarea și pe marginea Raportului de necropsie nr. 228/C din 6 mai 1998 (privind autopsia cadavrului numitului C.G.) tipul mijlocului sau obiectului contondent cu care a fost lovită victima, precum și mecanismul de producere a leziunilor tanatogeneratoare.

Prin adresa din 7 octombrie 2007, Comisia de Avizare și Control a Actelor Medico-Legale din cadrul I.M.L. Iași a comunicat instanței următoarele: a) cadavrul victimei C.G. prezenta la examenul extern echimoze „în ochelari”, plagă contuză intersprâncenară, suprasprâncenară, înfundare nazală, excoriație mentonieră, plagă și echimoză a buzei inferioare și superioare, precum și excoriații și echimoze ale umărului drept, brațului drept, antebrațului stâng, genunchiului stâng; b) forma morfologică a acestor leziuni nu permit a le diferenția cu ce fel de încălțăminte au fost produse, nici modul lor de producere și nici poziția victimă-agresor; c) echimozele și excoriațiile se puteau produce, atât prin mijloace contondente (lovire cu pumnii și picioarele încălțate), cât și prin obiect contondente (piatră, băț); d) din aspectul leziunilor, nu se poate deduce dacă s-au produs „de sus în jos, înainte-înapoi sau prin cădere”, toate alternativele de producere fiind posibile; e) răsunetul lezional intern ce a constituit cauza morții (leziuni complexe meningo-cerebrale) atestă că, indiferent de tipul de leziuni externe oro și cranio-cerebrale, acestea și-au asumat acțiunea în rezultatul produs (oprirea funcțiilor cerebrale), fiind deci în afara posibilităților științifice de a deduce care din ele a fost direct legală cauzal de acest rezultat.”

A doua zi, duminică, 15 martie 1998, în jurul prânzului frații O.I. și O.M.P. s-au întâlnit cu inculpatul I.E.N. la un bar din satul Buznea. A fost ultima dată când martorii l-au văzut pe inculpat. În seara aceleiași zile, frații O.I. și O.Ș.M. au mers la discoteca „M.” din localitatea Buznea, unde de la mai mulți tineri au aflat, că în noaptea precedentă, lângă bariera de cale ferată a fost bătut un bărbat, care ulterior a fost transportat în Iași la un spital unde a decedat. Martorul O.Ș.M. a aflat acest lucru, mai întâi, de la gardianul public Ț.M. Cei doi martori și-au dat seama despre cine este vorba și, în aceste condiții, au plecat spre casă.

În data de 16 martie 1998, inculpatul I.E.N. a fost căutat de organele de urmărire penală la domiciliu, constatându-se că acesta este plecat. Tatăl inculpatului a comunicat anchetatorilor, cu acea ocazie, că fiul lui plecase de la domiciliu din după-amiaza zilei de 15 martie 1998, în loc necunoscut (a se vedea procesul-verbal întocmit cu acest prilej). Inculpatul nu a putut fi găsit, sustrăgându-se cercetărilor. În aceste condiții, la data de 4 septembrie 1998, procurorul a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpat și a emis un mandat de arestare a acestuia, în lipsă.

Inculpatul a fost depistat abia la data de 14 februarie 2000, când s-a și pus în executare mandatul de arestare în lipsă. La data de 16 februarie 2000, s-a încercat a i se lua prima declarație inculpatului, ocazie cu care i s-a adus la cunoștință învinuirea și când acesta nu a dorit să dea declarație.

După cum a rezultat din declarațiile sale, inculpatul a adoptat o poziție procesuală necorespunzătoare și oscilantă, nerecunoscând fapta imputată și încercând să transfere orice responsabilitate în sarcina martorilor O.I. și O.Ș.M. Principala sa apărare a constat în aceea că el se deplasa din urma martorilor O., când, la un moment dat, l-a văzut pe O.I. lovind victima care era căzută, el intervenind și oprindu-l pe agresor.

Inculpatul a negat constant orice implicare în agresarea victimei s-a sustras cca. 2 ani urmăririi penale (fără a oferi explicații plauzibile pentru acest comportament) și și-a făcut succesiv apărări necredibile. Între propriile sale declarații există inadvertențe semnificative privitoare la: 1) barurile prin care a fost în acea seară; 2) numărul persoanelor cu care a ieșit din bar și cu care și-a continuat drumul; 3) locul unde se aflau martorii O. ori partea vătămată C.M. - ba la 3 m, ba pe terasamentul căii ferate la 8 m, în dreapta; 4) persoanele care au agresat victima (în cele mai multe depoziții a susținut că doar O.I. a făcut acest lucru, dar în două a precizat fie expres, fie a sugerat că și O.M. ar fi lovit-o) ș.a.

Mai mult, prin intermediul familiei sale, în special a mamei, inculpatul și-a construit o apărare bazată pe determinarea mai multor persoane, care nu au fost la fața locului și nu au perceput incidentul (este vorba de martorii R. (fostă C.) L., N.M., Ț.V. și E.R.) să dea declarații mincinoase în cauză. Se remarcă ca o trăsătură generală că nicio altă persoană dintre cele audiate în cauză, nici chiar inculpatul, nu au confirmat prezența la locul incidentului a vreunuia dintre acești patru martori, ultimii trei susținând că erau fie ascunși, fie în locuri întunecate, de unde nu puteau fi văzuți de nimeni.

În plus, tot prin aceleași mijloace, inculpatul și familia sa, au influențat și declarațiile părții vătămate, care au evoluat de la precizarea faptului că nu a văzut care dintre „cei trei băieți” i-a lovit soțul, până la a indica - în ultimele declarații - cu detalii, persoane care a făcut acest lucru și a precizat că, în mod cert, inculpatul nu a lovit victima. Se remarcă și inconstanța părții vătămate în declarațiile sale.

Nu în ultimul rând, în același scop, al consolidării apărării făcute, inculpatul, tot prin intermediul mamei sale, a încercat să influențeze și alți martori, elocvente în acest sens fiind declarațiile martorului Ț.M.

Versiunea susținută de inculpat - după cum s-a arătat mai sus și după cum s-a detaliat și în cele ce urmează a fost infirmată categoric de analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate.

Inculpatul nu și-a asumat niciun moment responsabilitatea faptei comise. Potrivit rapoartelor de expertiză medico-legale întocmite în cauză, inculpatul I.E.N. „nu prezintă tulburări psihice și a săvârșit fapta de care a fost acuzat cu discernământ”.

- În concret, la data de 22 februarie 2000, inculpatul I.E.N. a fost audiat efectiv, pentru prima dată, în prezența avocatului ales, prilej cu care a declarat, printre altele, că: a) nu recunoaște fapta imputată; b) a confirmat integral situația de fapt relatată în declarațiile lor de cei trei martori O., până la momentul ieșirii din barul „G.”; c) a ieșit din acest bar împreună cu cei trei martori O., dar el a mai rămas cca. 5 minute în fața barului unde a mai discutat cu doi tineri: unul cu prenumele de „C.”, iar celălalt cu porecla de „C.” (acesta fiind muzicant la bar); d) s-a deplasat apoi spre casă împreună cu cei doi tineri cca. 15 - 20 m, iar aceștia s-au întors înapoi; e) el și-a continuat drumul „după verișorii săi”, iar când a ajuns la bariera de cale ferată l-a văzut „pe O.I. cum bătea un țigan, ce era căzut cu fața în sus”, verișorul său, lovind victima „cu talpa piciorului peste față”; f) la o distanță de cca. 3 m a văzut-o pe soția victimei care „țipa” și cerea agresorului să înceteze, el spunându-i acesteia „să fugă în stuf, pentru a nu fi bătută, ceea ce ea a și făcut”; g) martorul O.I. a lovit victima și în prezența sa, oprindu-se doar când el și ceilalți doi martori l-au tras de mână; apoi, cu toții au plecat spre casă, lăsând victima căzută; h) în prezența sa victima „a fost bătută doar de O.I.”; pe drum, frații O. i-au spus că-și vor spăla ghetele de sânge; a văzut că „Ghetele lor și ale L. erau murdare de sânge”; i) el era încălțat în acea noapte cu o pereche de pantofi din piele, cu talpa de cauciuc, ușori și flexibili; j) pe data de 16 martie 1998 a plecat ilegal în Serbia, întorcându-se pe data de 10 februarie 2000, iar după această dată s-a ascuns la domiciliu, în subsolul casei, sub pardoseala sufrageriei; k) pe 12 februarie 2000 a fost vizitat la domiciliu de martora C.L. care i-a spus că ar fi aflat de la O.M., că de fapt, fratele acestuia ar fi „vinovat de moartea victimei”.

Cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală (în prima fază de urmărire penală), inculpatul a susținut că victima ar fi fost „omorâtă de ambii frați O.”.

Cu ocazia audierii, la data de 2 noiembrie 2000 (Dosar nr. 8591/2000), de Tribunalul Iași, inculpatul a făcut, în esență aceleași susțineri, precizând că: a) nu a văzut-o la fața locului, pe C.L. și nici alte persoane; b) frații O. purtau blugi și șepci; c) martorii O.M. și Ș.L. era la cca. 3 m de locul unde victima era agresată; d) în acea seară el a consumat cca. 2 beri.

La reluarea urmăririi penale, inculpatul și-a menținut aceiași poziție, făcând printre altele succesiv (cu prilejul audierii și confruntărilor) următoarele precizări: a) în acea noapte cei trei martori O. au plecat din barul „G.” înaintea sa, el rămânând și mai „discutând puțin cu o persoană din bar”, după care a „plecat pe strada B., după verișorii săi”, b) în timp ce O.I. lovea victima, O.M. o fugărea pe partea civilă C.M.; c) după ieșirea din barul „G.” el s-a întâlnit cu martorul B.V. cu care a discutat cca. 1 - 2 minute, după care a plecat împreună cu acesta spre casă, despărțindu-se după o distanță de cca. 100 m; d) când el s-a apropiat de calea ferată l-a văzută pe O.I. lovind victima căzută, iar pe ceilalți doi martori (O.M. și Ș.L.), aflându-se între liniile de cale ferată, la cca. 10 m distanță de locul agresiunii; o femeie, care striga, se afla la cca. 10 m de victimă, înspre Pașcani, după ce l-a luat pe O.I. de lângă victimă l-a văzut pe O.M. „făcând câțiva pași spre acea femeie, dar, la cerere sa, „s-a întors”; e) „când m-am apropiat l-am văzut pe O.I. lovind cu piciorul o persoană căzută (...) pe stradă, dincoace de barieră, spre oraș, la cca. 5 m de calea ferată (...) în apropiere, tot trecută de calea ferată, dar aflată pe terasamentul căii ferate, partea spre Pașcani (în dreapta pe direcția mea de mers), se afla, cam la 8 m de șosea, o femeie care țipa (...) Ș.L. era trecută de calea ferată, cam la 5 m, iar O.M. era între liniile de cale ferată și mergea spre soția victimei”.

În acest ultim ciclu procesual, inculpatul I.E.N. a declarat, printre altele că: a) nu recunoaște fapta imputată și și-a menținut toate declarațiile anterioare; b) în acea seară a plecat cu cei trei martori O., la discotecă, dar pentru că nu s-a mai organizat, s-au dus la barul „G.” din Târgu Frumos, fără a mai trece pe la alte baruri (nu a fost în barul lui Blaj; c) după cca. o oră de stat în bar, el și cei trei martori O. au plecat spre casă; din bar au ieșit odată cu ei și numiții B.V. (care cânta la vioară în formația barului) și T.C., ce era însoțit de o fată pe nume C.; d) aceste două ultime persoane au plecat într-o direcție opusă celei în care el s-a deplasat apoi spre casă; e) după ce a ieșit din bar, el și martorul B.V. au stat de vorbă în fața localului cca. 2 - 3 minute, timp în care cei trei martori O. au plecat înainte spre casă; f) apoi, el s-a deplasat împreună cu martorul B.V. din urma verișorilor săi (martorii O.) o distanță de cca. 100 m, când s-a despărțit de acest martor, care s-a îndreptat spre casa lui; g) el și-a continuat drumul înspre casă, din urma verișorilor săi, pe care nu-i vedea (dar martorul B. a susținut contrariul, pentru că era departe și era întuneric, iar, la un moment dat, când se afla la cca. 30 m de calea ferată, a auzit țipete venind dinspre aceasta; h) a grăbit pasul, iar când s-a apropiat l-a văzut pe O.I. cum lovea cu piciorul un bărbat căzut, în zona feței, de 3 ori; i) l-a luat de mână pe O.I., i-a cerut să se oprească; j) în acel moment a văzut că soția victimei era „undeva în partea dreaptă”, iar pe martorul O.M. că se afla dincolo de liniile de cale ferată și alerga înspre soția victimei; k) i-a cerut și acestuia să se oprească, martorul conformându-se; l) apoi au plecat cu toții spre casă și nu știe ce s-a mai întâmplat; m) el nu a văzută pe nimeni pe stradă; n) în acea seară el era încălțat cu pantofi cu talpa plată, cu pantaloni maro, cu o haină fără glugă, fiind cu capul descoperit; în schimb, verișorii săi aveau șepci de culoare închisă pe cap, hanorace cu glugă și erau încălțați cu bocanci, iar Ș.L. avea ghete albe, o fustă scurtă și o geacă albă; o) a doua zi, auzind că victima a decedat, s-a speriat, „crezând că poate fi acuzat de complicitate” și, pentru că avea antecedente penale, a plecat imediat în Iugoslavia.

Apărările inculpatului nu s-au coroborat cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

Astfel, singurele persoane care au dat declarații constante în cauză, în toate ciclurile procesuale, au fost martorii oculari O.I., O.Ș.M. și O.Ș.L. Declarațiile acestora concordă în cele mai mici amănunte, atât între ele, cât și cu restul ansamblului probator ce a fost reținut de instanță (documentația medicală, procesul-verbal de cercetare la fața locului, declarațiile martorilor din bar etc.). Mai mult, sub aspect faptic, până la momentul ieșirii din barul „G.”, declarațiile acestora s-au coroborat chiar și cu depozițiile inculpatului. În plus, deși inculpatul și-a construit întreaga apărare afirmând că frații O. și, în special, martorul O.I., ar fi cel care a lovit victima, toți cei trei martori oculari nu au ascuns niciunul din detaliile care le era defavorabil ori care-l avantajau pe inculpat. Astfel, acești trei martori au făcut relatări constante care s-au coroborat cu cele ale inculpatului în ceea ce privește articolele de îmbrăcăminte și tipul de încălțăminte purtate în acea seară de cei patru tineri (singurele inadvertențe, care se regăsesc însă doar în unele declarații, fiind acelea că O.I. ar fi fost încălțat cu adidași cu dungi albe cu negru și nu cu ghete). În plus, acești martori au confirmat că inculpatul era încălțat cu pantofi și că nu avea nimic pe cap (confruntările efectuate, la reluarea urmăririi penale, fiind elocvente) și că ei (frații O.) aveau ghete. Din altă perspectivă, acești trei martori nu au ascuns nici împrejurarea că martorul O.Ș.M. a fost cel care a lovit primul victima cu piciorul în zona toraco-abdominală, în cadrul unui prim incident.

Apoi, martorul O.I. după reluarea urmăririi penale, a fost testat cu tehnica poligraf în vederea detectării psihologice comportamentului simulat (sens în care s-a întocmit un raport de constatare tehnico-științifică), constatându-se că, în ceea ce-l privește, nu au fost evidențiate modificări care să fie caracteristice stresului emoțional. În schimb, inculpatul a refuzat să fie testat în acest sens. Este adevărat că acest raport de constatare nu constituie un mijloc de probă de natură a dovedi, direct sau indirect, vinovăția inculpatului ori nevinovăția altor persoane. El este doar un mijloc care oferă unele indicii de natură să canalizeze ancheta într-o anume direcție și față de o anume persoană. Cu toate acestea, rezultatele acestuia (adică indiciile oferite) nu pot fi ignorate întru totul. Instanța însă nu a reținut acest mijloc de probă ca pe unul pe baza căruia să stabilească vinovăția inculpatului, ci doar ca pe un element care, alături de multe altele, consolidează credibilitatea depozițiilor martorului O.I.

Toate aceste elemente, coroborate și cu altele, ce vor fi evidențiate mai jos, determină instanța să aprecieze că depozițiile martorilor O.I., O.Ș.M. și O.Ș.L. corespund adevărului și că s-a impus a fi reținute la stabilirea situației de fapt sus-prezentate.

În schimb, atât partea civilă C.M., cât și inculpatul și martorii propuși de acesta au dat declarații succesive, inconstante și parțial diferite, care nu s-au coroborat cu restul ansamblului probator, decât doar unele din declarațiile părții civile și a inculpatului și numai parțial.

În concret, încă din cursul urmăririi penale inculpatul a solicitat audierea în apărarea sa, ca martori a numitelor, R. (fostă C.) L. și N.M. Prima a declarat că ar fi văzut incidentul și că victima a fost lovită de martorul O.I. și nu către inculpat. Cea de-a doua i-a susținut declarațiile primeia, arătând că aceasta i-a povestit ei ce văzuse în acea noapte.

S-a dovedit, ulterior, fără putință de tăgadă, că numita R. (fostă C.) L. nu a fost la fața locului și nu a văzut nimic, declarând mincinos, în scopul de a-i susține apărarea inculpatului I. În prima fază de urmărire penală, această martoră a fost testată cu tehnica poligraf în vederea detectării psihologice comportamentului simulat (sens în care s-a întocmit un raport de constatare tehnico-științifică), constatându-se că, în ceea ce o privește, au fost evidențiate modificări care să fie caracteristice stresului emoțional, la întrebările relevante cauzei. De altfel, aceasta a și fost condamnată definitiv pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă. Ulterior aceasta și-a retractat declarațiile mincinoase.

Ulterior condamnării, atât cu prilejul reluării urmăririi penale, cât și în fața acestei instanțe, martora R. (fostă C.) L. a arătat, constant că nu a fost la locul incidentului și nu a văzut nimic, declarând inițial nereal, la solicitarea mamei inculpatului. În toate declarațiile, date ulterior condamnării sale definitive (inclusiv în declarația dată în fața acestei instanțe), martora R. (fostă C.) L. a arătat, printre altele, că: a) „la rugămintea și cumva la presiunea familiei I. am mințit în acest dosar; b) nu am văzut când a avut loc agresiunea în noaptea de 14/15 martie 1998, când mă aflam la domiciliul părinților”; c) „despre cele întâmplate am aflat, a doua zi de la tatăl meu”; tot a doua zi, inculpatul a fugit din localitate, mama acestuia spunându-i că „de frică, deși nu este vinovat”; d) „în după-amiaza aceleiași zile am aflat că agresorii sunt inculpatul și martorii O.; e) „în februarie 2000, imediat după ce inculpatul a fost găsit de poliție acasă, am fost contactată de familia I. care mi-a reproșat că eu am spus poliției locul în care se afla I.E., dar eu am negat acest lucru, iar aceștia mi-au pus condiția să dovedesc contrariul”, sens în care „mama inculpatului mi-a cerut să depun declarație mincinoasă”; f) în noaptea de 14/15 martie 1998, „am fost cu copilul meu mic, care atunci avea cca. 5 luni” (- n. t. - împrejurarea confirmată de copia certificatului de naștere a minorului); g) în acea perioadă locuiam cu părinții mei, în vecinătatea casei inculpatului, cu care am fost colegă la gimnaziu și amică”; e) în noaptea de revelion a anului 2000, la petrecerea organizată de ea și alți tineri, „a apărut un bărbat mascat, care i-a spus că este tatăl copilului ei, unul dintre invitați afirmând că acesta ar fi inculpatul E.N.”; f) la sugestia mamei inculpatului, pentru a da credibilitate declarațiilor sale, a convins-o pe martora N.M. să dea declarații prin care să-i susțină versiunea, în sensul de a arăta, nereal, că în acea noapte ar fi fost pe la dânsa și apoi i-ar fi povestit ce a văzut lângă barieră; această martoră „nu a văzut însă nimic”; h) în anul 2000 a fost confruntată cu partea vătămată C.M., care i-ar fi reproșat că a participat la agresarea victimei, confundând-o cu martora Ș.L. (care este verișoara sa și cu care seamănă din punct de vedere fizic).

Faptul că martora C.L. a mințit a rezultat din primele sale depoziții date abia în anul 2000. Astfel, la data de 18 mai 2000 aceasta a susținut că, în acea seară, a fost în vizită la fosta sa profesoară N.M. din orașul Târgu Frumos, iar la orele 23:00 a plecat spre casă. Martora N. a însoțit-o până la o distanță de cca. 100 m de bariera de cale ferată, când s-a întors, ea continuându-și drumul spre casă, în fața sa deplasându-se un tânăr, pe care apoi l-a recunoscut în persoana inculpatului. A auzit țipete, iar inculpatul a alergat spre bariera de cale ferată. În acel moment ea și-a continuat drumul dar pe lângă un gard de pe partea dreaptă a străzii, iar de la 20 m a văzut în apropierea căii ferate pe frații O. lovind victima, dar și pe „Ș.L., care era îmbrăcată în blugi și lovea victima cu piciorul în zona organelor genitale”. Or, la necropsie victima nu a prezentat leziuni în acea zonă, iar martora Ș. în acea seară purta fustă (aspect confirmat chiar și de inculpat). Tot în cursul primei urmăriri penale, C.L. a mai susținut și o altă versiune, respectiv cum că în acea seară venea, de fapt, de la o întâlnire cu numitul L.C., susținere pe care ulterior a retractat-o.

În ceea ce o privește pe martora N.M., aceasta, deși profesoară a dat dovadă de lipsă totală de spirit civic și de sfidare a organelor judiciare, continuând să susțină cu obstinație împrejurări faptice pe care, după cum chiar și ea a arătat, nu le-a perceput nemijlocit. În concret, în prima sa declarație a susținut că: a) în acea seară fusese vizitată de C.L. care a plecat pe la orele 21:30 - 22:00 (și nu 23:00 cum declarase aceasta; oricum este de observat că fapta s-a comis mult mai târziu); b) că a condus-o o porțiune de drum, după care s-a întors acasă; c) în aceiași seară, mai înainte ca ea să ajungă acasă, a fost ajunsă din urmă de C.L., care era speriată și care i-a relatat ce a văzut (pe inculpatul I. care a alergat la bariera CFR să salveze un bărbat lângă care erau frații O. și Ș.L.), martora solicitându-i să înnopteze la ea, ceea ce s-a și întâmplat (N.T. - Însă, în niciuna din declarațiile date, în prima fază de urmărire penală, martora C.L. nu a susținut că s-ar fi întors și că ar rămas peste noapte la domiciliul martorei N.).

Mai mult, cu prilejul confruntării cu partea vătămată, martora C.L. a susținut că „în momentul în care toți patru au început să alerge spre Buznea (...) am ieșit din centrul de colectare a laptelui și am mai mers spre centrul orașului Tg. Frumos, spre locuința doamnei N.M.” Or, martora C. nu susținuse până atunci și nici în restul declarațiilor că intrase în incinta centrului de colectare a laptelui.

Ulterior, cu prilejul primei judecăți a cauzei, martora C. a precizat că atunci când a văzut grupul de persoane sus-arătat, s-a „abătut de la strada principală și a mers pe lângă gardul clădirii „Centrului de Colectare a Laptelui”, de unde a văzut mai întâi pe Ș.L. lovind victima, iar apoi și pe O.I. Nici în această declarație nu a susținut că în acea seară s-ar fi întors la N.M. S-a mai observat și faptul că nici martora C. și nici N. nu au putut motiva plauzibil considerentele pentru care prima venise în acea seară de sâmbătă, la o oră, atât de târzie, în vizită, simpla argumentare că aceste vizite erau „obișnuite și periodice” pentru că „învățătoarea era un fel de mentor”, nefiind suficientă.

Și celelalte declarații date în cauză de martora N.M. au, în esență, același conținut cu prima, din anul 2000, cu precizarea că se remarcă o anumită evoluție în aceste depoziții, în sensul că la fiecare nouă audiere, martora și-a mai adus aminte câte un amănunt ori este precisă asupra unor date cu privire la care inițial a susținut că nu-și aduce aminte.

La reluarea urmăririi penale, martora N.M. a susținut, într-o declarație olografă că „nu am fost la fața locului”, iar declarațiile date „au fost din auzite” și făcute „cu bune intenții”. Ea a mai arătat, separat și că: a) nu știe și nu-și aduce aminte când anume a fost la ea „C.L., care a fost prietenă cu inculpatul încă înainte de producerea incidentului”; b) „din povestirile unor tinere am înțeles că la un revelion care s-a organizat după ce inculpatul a dispărut, ar fi participat și acesta, dar avea ținuta și fizionomia schimbate”; c) abia în anul 2000, martora C.L. „a rugat-o personal să depună mărturie și să declare ceea ce ea i-a relatat”, o rugăminte similară fiindu-i făcută și de mama inculpatului. Cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală, în calitate de învinuită, N.M. a declarat că „nu am condus-o niciodată pe C.L. spre localitatea Buznea după orele 23:00; am condus-o doar în martie 1998, după orele 21:00 - 22:00, dar după puțin timp s-a întors, spunându-mi că s-a întâmplat ceva la barieră, fără a-mi preciza ce anume și că va merge la discotecă”.

În această ultimă fază de judecată, martora N.M. și-a modificat parțial depoziția în sensul că a susținut, printre altele, că: a) martora C. i-a povestit despre un incident pe care ea l-a văzut pe strada dinspre barieră, „atunci când se îndrepta spre discotecă”; b) în noaptea faptei, după incident, martora C. a venit la domiciliul meu și mi-a povestit ce a văzut pe stradă”; martora vroia să se ducă la discotecă (...)” dar în cele din urmă a rămas să doarmă la mine în acea noapte”; c) că familia inculpatului și acesta era foarte apropiat de familia martorei C. și, în special, de aceasta și de surorile sale; d) că una din surorile martorei C. l-a vizitat pe inculpat la locul de detenție; e) că ea nu a văzut nimic.

S-a remarcat faptul că, în această ultimă declarație, martora N.M. nu a mai susținut că martora C.L. a vizitat-o în acea seară și că ea ar fi condus-o vreo porțiune de drum.

Raportat la toate cele mai sus arătate, la inadvertențele dintre propriile depoziții ale martorei N.M. (care oricum ar fi putut fi doar un martor indirect) s-a constatat că declarațiile inițiale ale martorei R. (fostă C.) L., precum și declarațiile martorei N.M. au fost date „pro causa”, nu corespund adevărului și, de aceea, au fost înlăturate.

După cum s-a arătat mai sus, prin intermediul familiei sale, inculpatul și-a construit o apărare bazată pe determinarea mai multor persoane, care nu au fost la fața locului și nu au perceput incidentul, să dea declarații mincinoase în cauză. În acest sens, pe lângă martorii R. (fostă C.) L. și N.M., propuși în cursul urmăririi penale, inculpatul a solicitat audierea și a martorilor Ț.V. și E.R. (care, de asemenea, după cum se va arăta în continuare, au dat declarații neconforme cu adevărul), pentru prima dată abia după trimiterea în judecată, susținând că și aceștia ar fi fost martori oculari, văzând fapta „din curtea lor”. În esență, acești martori, au susținut, în primele depoziții, că au văzut incidentul și că ar fi observat că inculpatul nu a lovit victima, car ar fi fost agresată de frații O.

În ceea ce-l privește pe martorul Ț.V. acesta a dat declarații contradictorii, oscilante și vădit neconforme cu adevărul, susținerile sale fiind categoric infirmate de restul mijloacelor probatorii administrate în cauză și de verificările efectuate.

În prima sa declarație, martorul Ț. a susținut la 4 ianuarie 2001 că: a) era de serviciu, ca paznic, la abatorul vechi de păsări, când a auzit strigăte și s-a dus lângă „canton” să vadă ce se întâmplă; b) la o distanță de cca. 50 m a văzut o persoană căzută la pământ, lângă care erau alte două persoane în picioare, una lovind victima cu piciorul, iar cealaltă ținând-o (inițial martorul, în aceiași declarație a susținut că cea de-a doua persoană alerga de-a lungul căii ferate, în direcția în care alerga și soția victimei, respectiv spre Pașcani); c) a văzut când a apărut o a treia persoană, care i-a oprit pe cei doi să mai lovească victima, cu toții plecând apoi împreună; d) în zonă a mai văzut o femeie care se afla la cca. 5 - 6 m de locul unde victima era căzută, precum și o femeie cu părul lung, ce stătea lângă peretele clădirii I.C.I.L.-ului, femeie pe care a recunoscut-o în sala de judecată ca fiind numita C.L.

Audiat în prima fază procesuală a apelului martorul Ț. a susținut că: a) a văzut „doi bărbați și o femeie care loveau o persoană căzută”, dar „nu-și poate da seama” dacă și femeia lovea; b) către acel loc se mai îndreptau un bărbat și o femeie, probabil „inculpatul și prietena lui”, bărbatul cerând agresorilor să înceteze; c) în acest timp, partea civilă C.M. se afla la o distanță de cca. 20 m de victimă, pe calea ferată, unde țipa, unul din cei ce agresaseră victima alergând apoi către aceasta.

După ce Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași a depus, la dosar, un proces-verbal întocmit cu prilejul verificărilor efectuate la SC „A.” SA Iași din care a rezultat că martorul Ț.V. nu a fost angajat al acestei societăți în luna martie 1998, împrejurare confirmată de această societate printr-o adresă cu nr. 4993 din 06 decembrie 2003, martorul a fost reaudiat în aceiași fază procesuală, prilej cu care a revenit parțial și a declarat, printre altele, că: a) „nu am fost niciodată încadrat și nici nu a lucrat la SC „A., ci de fapt, pretam anumite tipuri de activități, ca ziler, la SC „E.” cu sediul în Târgu Frumos”, în sensul că încărca și descărca materiale de construcții și avea grijă de gospodăria patronului E.R., neavând încheiat vreun contract de muncă sau de altă natură, în acest sens; b) pe 14 martie 1998, la sediul societății au sosit două camioane încărcate cu materiale de construcție, una din mașini rămânând în curtea abatorului, iar alta în afară; de aceea el a rămas să asigure paza camioanelor peste noapte; c) în timp ce se afla în curtea abatorului a auzit gălăgie, iar apoi a văzut cum un bărbat fugărea o femeie, iar un altul (însoțit de o femeie) lovea o persoană căzută; d) dinspre oraș „a văzut venind un alt bărbat care s-a alăturat celorlalți și și-a continuat drumul”; „din urma lor victima s-a ridicat, a mers câțiva metri ajutat de soție și a căzut din nou” (N.T.: or, cu siguranță victima nu s-a mai ridicat); la scurt timp a venit o ambulanță; e) el a perceput cele relatate de la cabina CFR și nu de la cabina amplasată la poarte abatorului, pe interior.

După reluarea urmăririi penale în cauză, martorul Ț.V. a fost confruntat cu mai multe persoane și a fost reaudiat, prilej cu care a arătat, printre altele că: a) în acea seară era de pază la depozitul de materiale a lui E.R. și dormea în cabina uneia din cele 2 mașini, fiind trezit din somn de un glas de femeie care striga „săriți, ne omoară”; b) a coborât din mașină și s-a deplasat înspre cabina de cale ferată, de unde, la cca. 20 m, a văzut doi băieți cu hanorace, șepci, bocanci și o fată cum loveau toți trei o persoană căzută la pământ”; c) revine și precizează că nu a văzut-o și pe fată lovind, dar a văzut că aceasta avea un pantof cu toc în mână; d) la puțin timp, unul din cei doi băieți ce au lovit victima a fugit, pe lângă calea ferată, după femeia care țipa, dar nu a ajuns-o pentru că aceasta a intrat în curtea I.C.I.L.-ului, de unde a ieșit în drum după ce au plecat agresorii; e) la un moment dat, când victima nu mai era lovită de nimeni, a venit un băiat, care nu avea nimic pe cap, și care i-a întrebat pe agresori care a fost motivul conflictului; f) că martora Ș.L. (cu care a fost confruntat era „îmbrăcată într-o pereche de pantaloni, cu o geacă, iar în mână avea un pantof cu toc” (or, martora purta fustă!), iar băieții au lovit victima „în zona pieptului”; h) nu poate identifica niciunul dintre cei patru tineri și nu poate preciza dacă inculpatul cu care a fost confruntat este vreuna din persoanele pe care le-a văzut în acea seară pe stradă.

Reaudiat la data de 18 iulie 2006, declarația fiindu-i înregistrată audio-video, martorul a susținut că: el nu a văzut de fapt nimic, că nu știe unde a fost în acea noapte și că nu-și menține declarațiile anterioare, pe care le-a dat pe baza celor relatate lui de patronul său, E.R. și la sugestia acestuia, tocmai de aceea declarațiile sale fiind contradictorii pentru că „nu mai țineam minte exact ceea ce îmi spusese acesta de la un termen la altul.” Cu prilejul unei noi confruntări cu martorii O.I. și O.Ș.L., precum și cu partea vătămată C.M. Martorul Ț.V. a făcut aceiași susținere, respectiv că el nu a văzut nimic, declarațiile sale având la bază susținerile numitului E.R.

La solicitarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, SC E.S.” SRL Târgu Frumos, prin administratorul I.E. a comunicat că, în data de 14 martie 1998, societatea nu s-a aprovizionat cu materiale de construcții și că numitul Ț.V. nu a fost angajat al societății și nici nu a executat vreodată, ocazional, paza pentru această societate ori la imobilul din str. B.

Mai mult, așa cum s-a arătat, în vederea verificării realității declarațiilor învinuitului Ț.V. cercetat pentru mărturie mincinoasă, la data de 12 iulie 2006, s-a efectuat o cercetare la fața locului, în baza art. 129 C. proc. pen., în prezența acestuia, precum și a martorului Ț.M., a părții vătămate C.M., fiecare din cei indicând locul unde au văzut victima căzută, cât și locul unde se aflau fiecare dintre ei; s-a întocmit un proces-verbal în prezența unui martor asistent și s-au efectuat fotografii judiciare. Cu această ocazie, spre deosebire de martorul Ț.M. (gardianul care a ajuns la fața locului și a anunțat ambulanța) și partea civilă C.M. care au indicat că locul unde victima a căzut și a fost agresată a fost șosea, foarte aproape de barieră (indicațiile celor doi coincid), martorul Ț.V. a indicat că acel loc era undeva lângă un gard dincolo de șanțul betonat ce mărginea șoseaua. Or, niciun martor nu a susținut că victima ar fi căzut ori ar fi fost agresată în alt loc decât pe șosea.

Reaudiat de procurori, în aceeași zi, după efectuarea cercetării la fața locului, în calitate de învinuit, Ț.V. și-a menținut, în principiu, toate declarațiile mincinoase anterioare, de această dată, făcând următoarele precizări: a) de lângă cantonul CFR a văzut cum o persoană se afla, la cca. 30 - 40 m de cale ferată, căzută, pe aceiași parte cu cantonul și la cca. 3 m de șosea, unde era lovită de 2 băieți; b) „nu mai era nimeni în apropiere”; c) ulterior a văzut venind dinspre oraș un bărbat și o femeie, care erau împreună și și-au continuat drumul pe șosea, întrebându-i pe agresori care a fost motivul care a generat conflictul; d) după aceea, cei trei bărbați și fata au plecat, trecând bariera de cale ferată, ulterior văzând cum a ieșit din curtea I.C.I.L.-ului partea civilă C.M.; e) el nu a mai stat pentru că „a fost strigat de patronul său, E.R., care ieșise în drum și care l-a întrebat ce s-a întâmplat, el răspunzându-i că s-au bătut niște țigani”; f) „nu am memorie bună și nu-mi aduc aminte (...)”.

Reaudiat, la data de 13 iulie 2007, în aceeași calitate, Ț.V. și-a retras toate declarațiile anterioare, susținând că a mințit, că el nu a văzut nimic, dar a fost „sfătuit și învățat” de patronul său de atunci, E.R. să declare în acest fel.

Despre numitul Ț.V., martorul Ț.M. (gardian public) a declarat că acesta mai făcea uneori de pază, dar în acea seară el nu l-a văzut, dar poate spune despre el că „este consumator de băuturi alcoolice și bea aproape în fiecare zi.” La rândul său, martorul D.I. (care era paznic la stația de reșapare) a declarat că „nu știe că Ț.V. să fi fost paznic, în acea perioadă, la depozitul unde a fost vechiul abator”.

În fața acestei instanțe, martorul Ț.V. a revenit iarăși asupra declarațiilor sale, susținând, printre altele, că: a) la data comiterii faptei, el era paznic a SC „R.” ce avea închiriat un spațiu pentru abator; b) la orele 22:00 a auzit strigăte pe stradă și a ieșit „din incinta societății”, observând, de după cantonul CFR, unde „s-a ascuns”, o încăierare în apropiere de calea ferată, la 20 - 30 m unde doi bărbați (îmbrăcați cu hanorace cu glugă, precum și cu șepci și încălțați cu bocanci, având pantalonii băgați în bocanci), lângă care mai era o femeie, loveau o persoană căzută; c) „de fapt, doar unul o lovea”; d) între timp, dinspre oraș a mai venit un bărbat, cu capul descoperit și purtând o geacă de piele, ce nu a lovit victima; acest bărbat „seamănă cu inculpatul I., prezent în sala de judecată”; e) persoanele respective au plecat apoi de acolo, unde a venit o femeie, care era soția victimei; f) a plecat și el „spre magazin”, pentru că a strigat la el, șeful său, E.R.”; g) „femeia care a plecat cu băieții este C.L. și ea ținea în mână un pantof”; h) a mai văzut o femeie lângă peretele clădirii I.C.I.L.-ului pe care nu o cunoaște; j) victima „era căzută la câțiva metri de șinele de cale ferată, lângă semafor, spre orașul Târgu Frumos”; k) pe femeia care fugea pe lângă șina de cale ferată a mai văzut-o „după ce a intrat în magazie pentru 5 minute”, dar și după ce a ieșit afară „când a văzut-o lângă victimă”; l) femeia care-i însoțea pe agresori avea părul lung și „purta o căciuliță pe cap”, dar nu a recunoscut-o; m) când a fost citat prima dată, E.R. i-a spus că au fost citați în legătură cu „ceea ce ți-am spus eu ție”; n) nu știe ce a văzut E.R. „când a ieșit la poartă, dar el era lângă acesta, uitându-se” spre locul unde avea loc conflictul; „E. m-a întrebat ce se întâmplă și eu i-am spus că doi bărbați au lovit pe un altul.”

Analiza doar a acestei ultime declarații a relevat multiplele contradicții și incoerența martorului, care oferă în 2007, detalii pe care nu le-a putut furniza în 2001: căciulița de pe capul fetei (martora Ș. nu purta așa ceva), pantalonii băgați în bocanci ș.a.), nefiind însă sigur dacă a văzut personal sau i-a spus „patronul”. De asemenea, s-a observat că, de această dată, martorul a indicat un alt loc de muncă și a precizat succesiv că a văzut conflictul ba din spatele cantonului CFR, ba că a mai reintrat și în magazie (sau magazin?), ba de la poartă, de lângă „patron”.

Față de martor, procurorul de ședință s-a sesizat din nou, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă. La Parchetul de pe lângă Judecătoria Pașcani, care a declanșat cercetări în acest sens, față de martor, acesta a revenit din nou, asupra declarațiilor sale, retractându-le și afirmând că nu a văzut ce s-a întâmplat, „fiind determinat de C.G. (!?!) și nevasta acestuia să declare aspecte nereale”. În prealabil, el a dat o declarație olografă, în care a susținut că, de fapt, a văzut tot ce s-a întâmplat, că-și menține declarațiile anterioare, cu precizarea că E.R. nu l-a învățat să declare în niciun fel.

Față de retractarea declarațiilor, tribunalul a dispus reaudierea martorului Ț.V., care a revenit iarăși asupra declarației de retractare și a susținut că: a) deși își recunoaște semnăturile de pe declarațiile data la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pașcani, el „nu-și amintește” să fi fost la această unitate de parchet (?!?); b) „el a văzut 2 bărbați și o femeie lovind un bărbat.”

Depozițiile martorului Ț.V. au fost totalmente contradictorii, vădit necredibile, nu s-au coroborat cu restul ansamblului probator, fiind infirmate de verificările efectuate și, de aceea, ele au fost înlăturate.

În ceea ce-l privește pe martorul E.R. și acesta a dat declarații contradictorii, oscilante și vădit neconforme cu adevărul, susținerile sale fiind categoric infirmate de restul mijloacelor probatorii administrate în cauză și chiar de declarația soției sale.

În prima sa declarație, martorul E.R. a susținut la 15 februarie 2001 că: a) într-o noapte a auzit câinii lătrând și țipete și a ieșit afară din casă, el locuind la cca. 30 m de locul unde s-a comis fapta; b) a văzut victima căzută și cum era lovită cu piciorul de o fată și de un băiat, în timp ce un alt băiat alerga după soția victimei; c) la un moment dat, a apărut un al treilea băiat, îmbrăcat în negru și cu capul descoperit, care a intervenit și i-a despărțit, aceștia plecând împreună; d) a văzut în zonă, la o distanță de cca. 15 m, o femeie, care nu s-a apropiat; e) el a perceput conflictul de la cca. 30 m.

La data de 6 noiembrie 2001, cu prilejul audierii sale de către Curtea de Apel Iași, martorul E.R. a susținut că: a) pe data de 14 sau 15 martie 1998, după ora 12:00 a auzit scandal și a ieșit în balcon, de unde la o distanță de cca. 30 m a văzut o femeie care țipa și alergând, fiind urmărită de o persoană îmbrăcată în alb; b) la cca. 10 m de acea femeie, un bărbat și o femeie loveau o altă persoană căzută; c) la un moment dat, dinspre oraș a venit o altă persoană, care i-a luat pe agresori de lângă victimă și au plecat împreună, vorbind, el auzindu-i spunând că incidentul s-a datorat de la o țigară; d) la locul unde era victima a văzut în total: 3 bărbați și o femeie; e) el a dat declarație „la cererea părinților inculpatului”; f) „nu pot să dau niciun nume căruia să-i fi relatat despre ceea ce am văzut.”

Martora E.A., soția martorului E.R., audiată după decesul acestuia a declarat, printre altele, următoarele: a) știe că numitul „Ț.V. nu a lucrat niciodată pentru societatea fiului și a fostului său soț; b) ea, „întotdeauna a dormit cu soțul ei, în aceiași cameră la parterul locuinței!; c) „soțul meu nu mi-a povestit niciodată că ar fi văzut când C.G. a fost bătut la bariera din apropierea locuinței noastre.”

Au fost vădite contradicțiile între depozițiile acestui martor, care vorbește de agresarea victimei de către o față (deși restul ansamblului probator indică, fără echivoc, faptul că agresorul a fost un bărbat) și care nu a fost văzută de niciun alt martor, la fața locului (cu excepția lui Ț., care doar în anumite depoziții, a arătat că „patronul” fie a văzut și el, fie l-a întrebat ce s-a întâmplat). În plus, martorul a susținut că a văzut cele relatate, fie de la balcon, fie că a ieșit din casă, în condițiile în care soția sa a declarat că dormeau la parter și că soțul ei nu i-a spus niciodată că ar fi perceput conflictul. De altfel, este puțin credibil că în ipoteza în care, la miezul nopții, martorul s-ar fi trezit și ar fi ieșit să vadă ce s-a întâmplat să nu-i fi spus soției sale, mai ales că, a doua zi, întreaga comunitate locală vorbea (așa cum au arătat toți martorii) despre incidentul de lângă barieră și despre moartea victimei C.G., despre care E.A. a susținut că era cunoscut prin aceea că, atunci când ajungea în stare de ebrietate, se deplasa pe stradă cântând.

În ceea ce o privește pe partea vătămată (constituită parte civilă) C.M. aceasta a fost audiată în cauză, în total, de 10 ori, fiind confruntată în mod repetat (de 8 ori), atât cu inculpatul, cât și cu martorii O., Ș., Ț., C. ș.a. Declarațiile sale au fost caracterizate prin poziția oscilantă, au fost inconstante și parțial diferite, sub cele mai multe aspecte ele necoroborându-se cu restul ansamblului probator. S-a remarcat faptul că aceasta și-a adus aminte în anii 2006 - 2007 detalii și amănunte pe care nu le-a putut indica în anii 1998 - 2000. Dacă în prima sa declarație, partea civilă a susținut că a văzut cum a fost lovit soțul ei de un tânăr, ulterior a revenit succesiv și a arătat: ba că nu a văzut nimic, ba că nu inculpatul I. i-a lovit soțul, ba că nu este sigură, ba că victima a fost lovită de o singură persoană, ba de doi băieți și chiar și de fată (care i-ar fi dat cu piciorul în zona organelor genitale), ba că rudele inculpatului i-au cerut să dea declarații într-un anume fel, ba că nu i-au cerut etc.

În prima sa declarație, care se presupune, de regulă, că reflectă cel mai fidel adevărul, partea civilă a susținut nereal că ea ar fi fost fugărită pe aceiași stradă principală, până la Stația de Reșapare, pe o distanță de cca. 50 m (or, toate mijloacele de probă, inclusiv declarațiile sale ulterioare, a relevat că partea civilă a fugit la stânga printre liniile de cale ferată, a coborât într-un stufăriș, spre Centrul de Colectare a Laptelui și abia apoi a ajuns în stradă) că a văzut când soțul ei a fost lovit de un tânăr (în fapt ea nu a văzut) și că incidentul a avut loc puțin după orele 23:00 (în realitate incidentul a avut loc cel mai devreme în jurul orelor 01:00). De aceea, această primă declarație (ca și celelalte), a fost reținută de instanță doar parțial și anume doar cu privire la aspectele faptice necontestate și care s-au coroborat cu restul ansamblului probator.

Ulterior, în mai multe declarații (inclusiv atunci când depoziția sa a fost înregistrată audio-video), partea civilă C.M. a arătat că, de fapt, nu a văzut momentul când victima a fost lovită, după bariera de cale ferată și de către cine anume. Instanța a reținut că aceasta este versiunea reală și are în vedere în acest sens, atât toate declarațiile acesteia analizate în ansamblu, cât și declarațiile mai multor martori coroborate cu procesele-verbale de cercetare la fața locului și planșele foto anexă, din care a rezultat că, partea civilă, nu avea cum să vadă în mod obiectiv și practic momentul lovirii soțului ei.

Astfel, probele administrate au evidențiat faptul că partea civilă a trecut prima linie de cale ferată, iar apoi a luat-o spre stânga, fugind pe terasamentul dintre cele două linii de cale ferată, iar apoi a luat-o spre stânga, fugind pe terasamentul dintre cele două linii de cale ferată înspre direcția Pașcani, cu spatele spre bariera de cale ferată (după cum a rezultat și din planșa foto, conform indicațiilor ei), iar, după aproximativ 20 metri, a traversat și cealaltă linie spre orașul Târgu Frumos, coborând în dreapta într-un stufăriș (evidențiat, de asemenea, la cercetarea de la fața locului) de lângă calea ferată. De aici a trecut un canal cu apă, iar apoi pe o poartă, a intrat în incinta punctului de colectare a laptelui a fostului „I.C.I.L.”, amplasat în zonă, mai exact în curtea acestui punct de colectare a laptelui. Apoi, de aici a ieșit pe o altă poartă spre strada principală, unde a văzut că soțul ei era căzut, iar pe cei trei tineri și fata care-i însoțea aflându-se dincolo de calea ferată și fugind înspre satul Buznea. Este evident deci că, dat fiind traseul urmat de partea civilă, faptul că era noapte și că pe cel puțin anumite porțiuni din acest traseu vizibilitatea către șoseaua principală era obstaculată de clădirea I.C.I.L.-ului și de gard, este foarte puțin probabil ca partea civilă să fi văzut momentul lovirii soțului ei în zona capului.

Dacă la aceste argumente s-a adăugat și multiplele inadvertențe din declarațiile părții civile (indicate mai sus), precum și faptul că era noapte, că partea vătămată are un nivel de instruire aproape inexistent, că, așa cum chiar ea a arătat, în acea seară consumase alcool (votcă), cât și faptul că familia inculpatului a încercat influențarea sa, concluzia la care s-a ajuns mai sus (în sensul că M.C. nu a văzut efectiv momentul agresării soțului) este cu atât mai credibilă.

În acest ultim ciclu procesual, partea civilă C.M. a declarat, printre altele că: a) în acea seară, în timp ce se deplasa cu soțul ei, spre Târgu Frumos, la un bar, pentru a cumpăra țigări, înainte de a trece calea ferată, s-au întâlnit cu o fată și trei băieți;

b) doi dintre cei trei băieți aveau hanorace cu glugă, iar pe cap șepci de culoare albă (or, acestea erau de culoare închisă), fiind încălțați cu bocanci, c) cel de-al treilea băiat, mergea în urma celorlalți trei tineri, la cca. 10 - 15 m, nu avea nimic pe cap, fiind încălțat cu pantofi și îmbrăcat cu o geacă neagră;

d) victima a cerut de la unul din cei doi băieți, ce mergeau mai în față, o țigară, iar tânărul care fuma i-a aruncat restul de țigară pe care o avea în mână; e) în momentul în care soțul ei s-a aplecat după țigară, același tânăr l-a lovit cu piciorul în zona feței, victima căzând, dar ridicându-se repede; f) și ea și victima au fugit înspre oraș, cei doi băieți și fata alergând după ei;

g) cei doi tineri cu șapcă i-au ajuns, au trântit victima jos și au lovit-o, repetat, cu picioarele, în cap și în zona organelor genitale (or, victima nu a fost lovită în această zonă);

h) fata ce-i însoțea nu a lovit victima, dar îi instiga pe cei doi băieți să-i lovească soțul;

i) tânărul cu capul gol, nu a lovit victima în niciun fel, ci, din contră, el a venit în apărarea sa, pentru că cei doi băieți cu șepci vroiau să o lovească și pe ea;

j) ea a fugit „prin niște tufișuri și s-a ascuns”; din „tufișurile, care se aflau la cca. 20 m, în care m-am ascuns am văzut cum cei doi tineri îl loveau pe soțul meu în cap”; k) „din tufișuri am fugit și m-am ascuns în curtea unui centru de colectare a laptelui”; de aici a ieșit în stradă și a început să țipe după ajutor;

l) la fața locului a venit un gardian, care a anunțat ambulanța; s-a apropiat de soțul lovit și l-a luat în brațe;

m) nu poate preciza dacă inculpatul I., prezent în sale de judecată, este vreunul dintre cei 3 tineri pe care i-a văzut în acea seară;

n) dintre cei trei băieți l-ar putea recunoaște doar pe cel care i-a dat țigara victimei, care este mai înalt decât inculpatul și are un semn de tăietură la nas și care a fost prezent în instanță la termenul de judecată anterior (n.t. la acel termen fusese prezent martorul O.I., ce nu a putut fi audiat din motive procedurale; or, toate probele au relevat că cel ce i-a dat țigara victimei a fost fratele acestuia, O.Ș.M.).

Chiar dacă declarațiile părții vătămate C.M. au evoluat în sensul susținerii apărărilor inculpatului, totuși două elemente au fost constate în toate declarațiile sale și anume: a) faptul că înainte de a trece calea ferată, ea și soțul ei s-au întâlnit efectiv cu patru tineri, din care o fată și trei băieți, aceștia fiind ulterior recunoscuți ca fiind frații O. și inculpatul I.; b) faptul că a fugit pe terasamentul căii ferate și s-a ascuns într-un stufăriș, de unde a intrat în curtea I.C.I.L.-ului (fostului Centru de Colectare a Laptelui), iar de aici a ieșit în drum (acest de-al doilea element lipsește ca atare decât în prima declarație). Partea vătămată nu a susținut niciun moment că inculpatul I. ar fi venit ulterior la locul faptei ori că nu i-a însoțit, dintr-un început, pe frații O., la momentul întâlnirii, ci doar că era mai în urmă. Aceste două împrejurări sunt esențiale și ele dovedesc netemeinicia apărărilor inculpatului.

Atât partea vătămată C.M., cât și fiica acesteia, C.A., dar și martorii C.P. („am auzit personal de la soția victimei că mama inculpatului i-ar fi propus să-i dea bani și alte produse pentru a-i salva fiul de la închisoare”) și Ț.M. au făcut referire repetate cu privire la faptul că familia inculpatului I. a încercat să o influențeze pe partea vătămată C.M., căreia dată fiind situația sa materială precară și numărul mare de copii, i-a trimis ori dat, în mai multe rânduri, alimente, partea civilă fiind văzută chiar „de mai multe ori la locuința familiei inculpatului, după arestarea acestuia”.

În ceea ce privește declarațiile martorilor menționați mai sus și a părții vătămate audiate în cauză, instanța a constatat că așa cum s-a arătat, pe parcursul procesului penal, în diferite faze (și chiar în aceiași fază procesuală) au suferit modificări mai mult sau mai puțin semnificative. Aceste modificări ale declarațiilor date de unii martori ori de partea civilă fie nu au fost explicate de aceștia în niciun mod, fie au fost justificate într-o manieră puerilă ce nu poate fi primită. Diferențele dintre declarațiile părții civile și a martorilor menționați (iar în unele situații chiar între depozițiile succesive ale acelorași persoane) au fost determinate, în cauză, de factorii sus-menționați, în special de influențarea lor de către familia inculpatului (în sensul că au dat declarații neadevărate, cu privire la aspecte faptice pe care nu le-au perceput). Tocmai de aceea s-a și impus prezentarea lor succintă.

La stabilirea valorii probatorii a declarațiilor martorilor instanța a ținut seama de toți acești factori. S-a mai reținut și că, în mod firesc, declarația unei persoane trebuie evaluată prin prisma modului și împrejurărilor (noapte sau zi, de aproape sau nu etc.) în care a perceput faptele, a raporturilor sale cu părțile, a vârstei, pregătirii și educației sale, a sursei din care provine „mărturia” (directă sau indirectă), cât și a momentului la care persoane a fost audiată. Astfel, este binecunoscut faptul că dacă o persoană este audiată la distanță mare în timp față de momentul la care a perceput o anume situație faptică amintirile sale nu mai sunt la fel de precise. Or, ceea ce caracterizează mărturiile persoanelor propuse de inculpat în apărare (și care au fost înlăturate) este, în mod surprinzător, tocmai un proces invers, adică: în loc de o „diluare” a informațiilor se remarcă o „aducere aminte” cu privire la detalii minore, după ani de zile și în condițiile în care inițial aceste detalii nu au putut să fie furnizate.

Pe de altă parte, tribunalul a reținut, că declarațiile unui martor ori părți nu au o valoare probatorie prestabilită, în sensul că nu există o ierarhizare între declarațiile unei persoane date în diferitele faze procesuale. Întotdeauna valoarea probatorie a unui mijloc de probă (inclusiv a declarațiilor unui martor sau părți, atunci când acestea prezintă modificări sau completări pe parcursul procesului penal) se stabilește prin coroborarea și cu restul ansamblului probator. Prin urmare, depoziția unui martor nu ar putea fi înlăturată pe considerentul că nu a fost dată întocmai și în fața instanței sau pentru că, sub anumite aspecte, conține modificări ori completări. Tocmai de aceea, pornind și de la aceste considerente, instanța a reținut situația de fapt mai sus descrisă doar pe baza acelor declarații sau părți din declarații care s-au coroborat cu restul mijloacelor de probă administrate în cauză și care sunt credibile.

Se mai impune și precizarea faptului că o altă apărare constantă a inculpatului a avut ca premisă modul în care era el încălțat. Cu alte cuvinte, inculpatul, prin avocații săi, a insistat repetat cu privire la faptul că el era încălțat în acea seară cu pantofi cu talpă subțire, în timp ce frații O. aveau bocanci (situație recunoscută, de altfel, de aceștia) și doar niște lovituri aplicate de picioare încălțate cu bocanci ar fi putut cauza victimei respectivele leziuni, atât de grave. Această apărare este doar o simplă supoziție lipsită de orice fundament, fiind, în același timp, total irelevantă în cauză, precizările medicilor legiștii (menționate mai sus) fiind elocvente în acest sens, întrucât respectivele leziuni puteau fi produse, la fel de bine, atât de picioare încălțate cu pantofi, cât și de picioare încălțate cu ghete, precum și de orice alte corpuri sau mijloace contondente.

În ceea ce-l privește pe martorul B.V. s-a constatat faptul că în primele sale trei declarații din anii 1998 - 2000 nu a susținut că ar fi plecat împreună cu inculpatul I.E.N. spre casă, ci că mergea din urma grupului de patru tineri din care și inculpatul făcea parte. Abia în declarațiile ulterioare, martorul B.V. a arătat, în mod constant, că el și inculpatul I. s-au deplasat în aceiași direcție din urma martorilor O., iar când s-a despărțit de inculpatul i-a văzut mai în față, pe stradă, pe acești martori, care nu ajunseseră încă la bariera de cale ferată.

Martorii C.P., T.C. și D.I. au dat declarații relativ constante. Martorul C. a arătat de pildă, că atunci când grupul tinerilor din care făcea parte și inculpatul a plecat, acesta nu a rămas mai în urmă.

Situația de fapt astfel cum a fost reținută de instanță a fost dovedită, pe deplin, cu mijloacele de probă analizate detaliat mai sus, respectiv: a) procesele-verbale de cercetare la fața locului și planșele foto anexă; b) raportul de constatare medico-legală (autopsia) al I.M.L. Iași, împreună cu avizul Comisiei de Avizare și Control din cadrul I.M.L. Iași; c) declarațiile părții vătămate și declarațiile martorilor menționați mai sus (mai puțin ale celor care au fost înlăturate), cu rezervele și precizările sus-arătate, d) procesele-verbale de confruntare, e) relațiile comunicate de unele societăți cu prilejul verificării locului de muncă a martorului Ț., precum și celelalte înscrisuri depuse la dosar, inclusiv relațiile comunicate de Serviciul de Ambulanță Iași; f) raportul de expertiză psihiatrică a inculpatului; g) declarațiile inculpatului, cu rezervele arătate și doar parțial, în măsura în care s-au coroborat cu celelalte probe.

În drept,

Faptele inculpatului I.E.N. care, în noaptea de 14/15 martie 1998, în jurul orelor 01:00 - 01:30, întru-un loc public (respectiv pe șoseaua Târgu Frumos - Buznea, în apropierea unei treceri la nivel cu calea ferată), i-a aplicat victimei C.G., multiple lovituri, cu picioarele, în special după ce aceasta căzuse pe șosea (tot ca urmare a agresării de către el), în zona capului, cauzându-i astfel leziuni cranio-cerebrale și faciale grave în urma cărora aceasta a decedat în dimineața aceleiași zile de 15 martie 2008, la orele 09:20, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei instanța, în baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea acesteia din infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută și pedepsită de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i), art. 176 lit. c) C. pen. în sensul arătat, respectiv în infracțiunea de omor calificat. Această schimbare de încadrare juridică a fost pusă în discuția contradictorie a părților și ea este pe deplin justificată, întrucât anterior inculpatului nu a mai săvârșit o infracțiune de omor în formă consumată, ci doar o infracțiune de tentativă la omor calificat. Întotdeauna dispozițiile legale de incriminare a unei infracțiuni trebuie interpretate în sens restrictiv și literal, întrucât legea penală este de strictă interpretare. Referindu-se la o persoană care a mai săvârșit anterior un omor, agravanta de la art. 176 lit. c) C. pen. se referă evident la o persoană care a mai comis anterior o infracțiune de omor în formă consumată. Dacă legiuitorul ar fi dorit să aibă în vedere și situația celui care anterior a mai comis doar o tentativă la omor atunci ar fi utilizat sintagma „persoana care a mai săvârșit anterior o infracțiune de omor”, care, date fiind dispozițiile art. 144 C. pen., ar fi acoperit/inclus și această ipoteză.

Inculpatul a săvârșit fapta în condiții de pluralitate intermediară prevăzută de art. 40 C. pen., respectiv în timpul liberării condiționate a executării pedepsei de 7 ani închisoare ce-i fusese aplicată anterior pentru comiterea unor infracțiuni în timpul minorității, prin Sentința penală nr. 51 de la 23 martie 1995 a Tribunalului Iași (rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 811 din 03 aprilie 1996 a Curții Supreme de Justiție). Inculpatul fusese liberat condiționat din executarea acestei pedepse la data de 12 noiembrie 1997, cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 1016 zile.

Această stare de agravare facultativă nu mai poate fi însă reținută de către tribunal în sarcina inculpatului, întrucât s-ar încălca principiul neagravării situație în propria cale de atac. În concret, instanța este obligată, mai întâi, să țină cont de principiul neagravării situației în propriul recurs prevăzut de art. 3858 C. proc. pen., care se extinde în orice ciclu procesual subsecvent a cărei declanșare a fost posibilă doar ca urmare a exercitării căii de atac a recursului exclusiv de către inculpat.

Prin urmare, având în vedere că instanța a fost învestită cu rejudecarea cauzei, printr-un nou rechizitoriu, numai ca urmare a admiterii recursului declarat doar de către inculpatul I.E.N., inculpatului nu i se pot reține în sarcină stări legale de agravare facultativă a pedepsei (cum este pluralitatea intermediară), omise a fi reținute de instanțe, în primele cicluri procesuale.

Tot din acest considerent nu se va mai face nici aplicația dispozițiilor art. 61 C. pen. care obligă revocarea restului de pedeapsă rămas neexecutat de 1016 zile, ca urmare a liberării condiționate.

Evident că, în cauză nu există probe certe că inculpatul ar fi acționat cu intenția directă de a ucide victima (respectiv nu există date că inculpatul ar fi prevăzut și urmărit expres să-i cauzeze decesul).

Însă, modalitatea în care s-a comis fapta imputată acestuia a relevat, fără echivoc că inculpatul a acționat cel puțin cu intenție indirectă (conform art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. pen.) adică a prevăzut rezultatul faptei sale și, deși nu l-a urmărit expres, a acceptat posibilitatea producerii lui. Cu alte cuvinte, alergând după victimă, lovind-o și determinând astfel căderea ei pe o suprafață dură (șosea), iar apoi aplicându-i lovituri repetate, multiple, cu piciorul în zona capului, a feței și a gâtului, acțiuni urmate de abandonarea victimei, inculpatul, chiar dacă nu a urmărit expres să-i cauzeze decesul acesteia, a prevăzut că există posibilitatea producerii morții și a acceptat acest lucru.

În cazul intenției indirecte, făptuitorul a prevăzut rezultatul faptei sale (adică decesul victimei) și deși nu l-a urmărit expres, a acceptat posibilitatea producerii lui. Neputându-se proba obiectiv poziția psihică cu care a acționat inculpatul decât prin analiza coroborată a modalităților prin care acesta și-a exteriorizat comportamentul, cât și a unor împrejurări faptice se impune evidențierea acestora.

Astfel, analiza coroborată a următoarelor împrejurări concrete a relevat că inculpatul a acționat cu intenție indirectă, respectiv a prevăzut și a acceptat posibilitatea producerii decesului victimei ca urmare a acțiunii sale: a) mijloacele folosite (lovire repetată, cu piciorul încălțat, în zona capului, facială și cervicală, inclusiv de sus în jos), b) regiunea corpului vizată (cea a capului - una vitală); c) intensitatea, profunzimea și numărul loviturilor; d) urmările efectiv produse (foarte grave: a se vedea concluziile raportului medico-legal, ce atestă inclusiv o ruptură a osului hioid); e) modul de aplicare a loviturilor: inclusiv de sus în jos; g) atitudinea ulterioară a inculpatului care a fugit de la fața locului.

Față de situația de fapt și de drept reținută, instanța a dispus condamnarea inculpatului.

La individualizarea judiciară a pedepsei și a modului ei de executare, instanța a ținut cont de dispozițiile art. 72 C. pen. Astfel, a ținut cont, pe de-o parte, de dispozițiile generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială (respectiv de la 15 ani și 25 de ani de închisoare și interzicerea unor drepturi), de împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta, de faptul că inculpatul era sub influența alcoolului (la fel ca și victima, de altfel), de împrejurările ce au generat conflictul, de mijloacele folosite, de urmările grave și ireversibile produse, precum și de gradul de pericol social concret al faptei. Pe de altă parte s-a ținut seama de: poziția procesuală necorespunzătoare adoptată de inculpat, care nu a recunoscut niciun moment comiterea faptei și care a dat dovadă de lipsă de empatie față de victimă, de faptul că a încercat să transfere orice responsabilitate în sarcina unor alte persoane, de faptul că inculpatul s-a sustras cca. 2 ani urmăririi penale, iar ulterior, prin intermediul familiei, a încercat (și inițial și reușit) să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea mai multor martori (ce au fost determinați să de mărturii mincinoase), cât și a părții civile. De asemenea, s-a ținut seama și de persoana inculpatului care: este cunoscut cu antecedente penale, anterior fiind condamnat definitiv, inclusiv pentru comiterea unei tentative de omor; de faptul că după ce a fost pus în libertate de Înalta Curte de Casație și Justiție a mai comis o nouă infracțiune cu violență; de faptul că este o persoană tânără, necăsătorită și fără copii.

În funcție de toate aceste criterii, instanța i-a aplicat inculpatului o pedeapsă principală cu închisoarea, pe care, văzând și art. 3858 C. proc. pen. (cum s-a arătat mai sus) o va orienta peste minimul special prevăzut de lege, înspre mediu, mai exact în același cuantum anterior de instanțe.

Pe lângă pedeapsa principală a închisorii, în baza art. 65 alin. (2) C. pen., instanța i-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 5 ani ce va fi executată în condițiile art. 66 C. pen.

S-a constatat apoi că infracțiunea de omor calificat, dedusă judecății a fost comisă în condiții de concurs real, prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen., cu infracțiunea de tâlhărie prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (1) lit. b) C. pen. (comisă la data de 02 din 03 aprilie 2004) pentru care acesta a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare prin Sentința penală nr. 797 de la 2 noiembrie 2004 a Tribunalului Iași, menținută și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 07 de la 6 ianuarie 2005 a Curții de Apel Iași.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. instanța a dispus contopirea pedepselor aplicate pentru infracțiunile concurente, inculpatul urmând să aibă de executat pedeapsa rezultantă principală de 18 ani închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 5 ani.

S-a dispus ca pedeapsă principală rezultantă a închisorii astfel aplicată să fie executată de inculpat în regim de detenție, aplicându-i-se acestuia și pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.

La stabilirea conținutului pedepsei accesorii, instanța a ținut cont, conform art. 71 alin. (3) C. pen., atunci când a dispus și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. e) C. pen., de faptul că natura infracțiunii săvârșite și modalitatea de comitere a acesteia nu pot fi compatibile cu dreptul de a fi tutore sau curator pe perioada executării pedepsei principale (ori până la considerarea ca executată a acestei pedepse). Instanța nu a dispus însă și interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., întrucât inculpatul a comis infracțiunea reținută în sarcina sa fără a se folosi de o anumită funcție, de o anumită profesie ori de o anume activitate. De asemenea, nefiind părinte, văzând și infracțiunea comisă, instanța nu a dispus nici interzicerea drepturilor părintești prevăzute de art. 64 lit. d) C. pen.

În baza art. 36 alin. (1) și 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 14 februarie 2000 la 19 decembrie 2003, precum și perioada deja executată de la 03 aprilie 2004 și până la 24 aprilie 2007.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, constatând că pretențiile Serviciului de Ambulanță al Județului Iași sunt întru totul întemeiate și dovedite cu mijloace de probă mai sus enunțate (în special: înscrisurile emanând de la aceasta și actele medico-legale), tribunalul, în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, modificată și completată prin O.U.G. nr. 72/2006 l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 125,40 lei noi (1.254.000 lei vechi) către aceasta cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli ocazionate de transportul victimei cu ambulanța, la spital.

S-a constatat că Spitalul Clinic nr. 3 Iași (unde a fost internată victima până la momentul decesului) nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal.

De asemenea, în cauză s-a constituit parte civilă și partea civilă C.M., atât în nume propriu, cât și în numele părților civile minore C.P. și C.F.

Astfel, partea civilă C.M. a cerut, în primul ciclu procesual, suma 15.000.000 lei vechi reprezentând cheltuieli de înmormântare, solicitând totodată, în numele celor doi minori și o prestație periodică pentru aceștia. În cauză, la solicitarea părții civile, pentru dovedirea acestor pretenții, au fost audiați martorii B.I. și C.D., zis „N.”.

Martorul B.I. a declarat că nu știe ce cheltuieli exacte a făcut partea civilă la înmormântare, însă a fost de față când aceasta s-a împrumutat, în acest scop, de la numita C.G. cu suma de 7.000.000 lei vechi. În plus, mai știe că aceasta s-a mai împrumutat și de la alte persoane, de bani, pentru a-i folosi la înmormântarea victimei.

Susțineri similare a făcut și martorul C.D., zis „N.”. Și el a vorbit de împrumutarea unor sume de bani similare și de faptul că partea civilă a respectat tradiția, făcându-i toate pomenirile soțului decedat.

În această nouă fază procesuală, partea civilă a solicitat daune în cuantum de 150.000.000 lei vechi, fără a face precizări suplimentare.

S-a impus precizarea prealabilă că și în ceea ce privește soluționarea acțiunii civile operează același principiu, menționat mai sus, prevăzut de art. 3858 C. proc. pen., al neagravării situației inculpatului în propria cale de atac. Prin urmare, instanța nu va putea acorda despăgubiri într-un cuantum mai mare decât cel stabilit de Tribunalul Iași cu prilejul ultimei soluționări a cauzei pe fond (respectiv cele stabilite prin Sentința penală nr. 287 de la 27 martie 2003).

În ceea ce privește prejudiciul material cauzat părții civile C.M. s-a reținut că, în speță, s-a probat cu certitudine, prin declarațiile celor doi martori, că s-au efectuat cheltuieli cu înmormântarea victimei, partea civilă împrumutându-se în acest sens de la mai multe persoane. Partea civilă a solicitat inițial cu acest titlu doar suma de 15.000.000 lei vechi (respectiv 1.500 lei noi). Tribunalul, statuând în echitate, a apreciat că această sumă este întru totul justificată, fiind cert că s-au efectuat cheltuieli cu înmormântarea victimei. S-a apreciat că suma solicitată în acest sens este, de astăzi, chiar modică raportat la cheltuielile pe care le presupune, în mod obișnuit, o ceremonie funerară. De aceea, tribunalul, în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să-i plătească părții civile C.M. suma de 1.500 lei noi (15.000.000 lei vechi) cu titlu de daune materiale.

În ceea ce privește solicitarea de obligare a inculpatului la plata unei prestații periodice în favoarea părților civile minore C.P. și C.F., instanța a apreciat că și aceasta este întemeiată. Astfel, s-a probat cu înscrisuri și nu numai, că părțile civile minore sunt copii victimei și că anterior acestea se aflau în întreținerea, creșterea și educarea victimei și, evident, a soției acesteia.

Cu alte cuvinte, anterior decesului victimei, cei doi minori aveau un drept legal la întreținere de la victimă care, potrivit art. 86 și următoarele C. fam., avea față de aceștia o obligație legală de întreținere până la majoratul lor, și, mai mult, aceștia au beneficiat, în fapt, efectiv și cu caracter de stabilitate de întreținere din partea lui C.G., cu care locuiau împreună, împrejurare care justifică presupunerea legitimă că această întreținere ar fi fost prestată și în viitor.

Prin urmare, prin fapta inculpatului, celor doi minori (la data faptei) C.P. și C.F. li s-a cauzat un prejudiciu material localizat în aceea că au fost lipsiți de întreținerea prestată de victimă în folosul lor, în condițiile arătate. Ca atare, aceștia au fost îndreptățiți la repararea acestui prejudiciu.

Trebuie precizat că temeiul angajării răspunderii civile delictuale a inculpatului îl reprezintă dispozițiile art. 998 C. civ. În consecință se impune repararea prejudiciului cauzat celor doi minori, ca urmare a faptului că au fost lipsiți de dreptul menționat, prin obligarea inculpatului la plata unei pensii de întreținere lunare către aceștia care să compenseze această lipsă.

Cum victima nu realiza, la momentul decesului, venituri salariale ar trebui să se aibă în vedere, la stabilirea cuantumului acestei pensii, salariul minim pe economie (prezumat a putea fi obținut de orice persoană sănătoasă și capabilă de muncă, cum era victima), precum și dispozițiile art. 94 C. fam. referitoare la cuantumul obligației legale datorată de părinte față de doi copii. Având în vedere că, în prezent, salariul minim net pe economie este de cca. 440 de lei noi, instanța ar trebui să-l oblige pe inculpat să le plătească celor doi minori, împreună, 1/3 din această sumă (conform art. 94 C. fam.), respectiv suma de cca. 146 lei noi lunar cu titlu de despăgubiri începând cu data comiterii faptei (14/15 martie 1998) și până la majoratul acestora.

Dar cum instanța este ținută să respecte, așa cum s-a arătat anterior, principiul prevăzut de art. 3858 C. proc. pen., inculpatul nu poate fi obligat decât la plata sumelor stabilite cu acest titlu anterior prin Sentința penală nr. 287 de la 27 martie 2003 a Tribunalului Iași. Prin această sentință s-a avut în vedere, ca reper, un alt cuantum al salariului minim net pe economie, mai mic, stabilindu-se mai exact o sumă de 100 lei noi/lunar pentru ambii minori. Dar această sumă este mai mică decât cea arătată mai sus. De aceea, instanța a avut-o în vedere pe aceasta.

Raportat la aceste considerente, instanța, în baza dispozițiilor art. 14 și 346 și art. 17 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul să le plătească părților civile C.P. și C.F., prin reprezentantul lor legal C.M., suma de 2280 lei noi (22.800.000 lei vechi), respectiv câte 1140 lei noi (11.400.000 lei vechi) fiecăruia, reprezentând prestație periodică pentru perioada cuprinsă între 14 martie 1998 - 27 martie 2003, precum și suma de 50 lei noi (500.000 lei vechi) lunar pentru fiecare minor până la majoratul acestora, începând cu data de 27 martie 2003, cu același titlu.

În ceea ce privește prejudiciul moral, instanța a constatat că nici în primul ciclu procesual și nici în acesta nu s-au solicitat expres daune morale și, prin urmare, văzând și principiul prevăzut de art. 3858 C. proc. pen., ele nu ar putea fi acordate, în ceea ce le privește pe părțile civile minore, nici măcar din oficiu, deși este cert că acestor minori le-a fost afectat, în mod esențial și ireversibil, climatul socio-familial în care conviețuiau, prin decesul tatălui lor.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

În termen legal, sentința astfel pronunțată a fost apelată de inculpatul I.E.N. care a solicitat achitarea conform dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

S-a arătat că probatoriul administrat în cauză a fost greșit apreciat, întrucât din declarațiile martorilor a rezultat cu certitudine faptul că acesta nu este autorul faptei.

În cauză nu există martori direcți, martori oculari în afara martorilor O. care erau interesați în condamnarea inculpatului.

Acești martori se impuneau a fi ascultați prin comisie rogatorie în Italia, aspect reiterat și la judecarea apelului.

Instanța a încălcat principiul rolului activ și al aflării adevărului hotărând o condamnare în lipsa unui probatoriu concludent cauzei.

Prin Decizia penală nr. 151 de la 18 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 17874/99/2006 a fost respins, ca nefondat apelul declarat de inculpatul I.E.N. împotriva Sentinței penale nr. 65 de la 1 februarie 2008 a Tribunalului Iași, pe care a menținut-o.

A fost obligat inculpatul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că prin sentința în discuție, prin soluția adoptată de instanța fondului a fost cea de condamnare a inculpatului I.E.N. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174, 175 lit. i), art. 176 lit. c) C. pen.

Potrivit art. 345 alin. (2) C. proc. pen. soluția condamnării poate fi dispusă atunci când pe baza probelor administrate în cauză s-a dovedit că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat.

Potrivit art. 62 C. proc. pen., instanța este obligată a lămuri cauza sub toate aspectele pe bază de probe, iar aceste probe au fost apreciat conform art. 63 C. proc. pen.

Din examinarea cuprinsului sentinței pronunțate s-a constatat că instanța fondului a respectat aceste prevederi și a procedat la evaluarea temeinică și în detaliu a tuturor mijloacelor de probă ce au fost administrate în faza de urmărire, de judecată în primă instanță, cât și într-o primă judecată în calea de atac a apelului.

Ca situație de fapt s-a reținut că, în noaptea de 14/15 martie 1998 inculpatul I.E.N. împreună cu martorii O.I., O.Ș.M. și O.Ș.L., în jurul orelor 1:00 au plecat din barul „G.” din Tg. Frumos spre localitatea Buznea.

Aceștia au mers împreună și după ce au trecut bariera CFR s-au întâlnit cu victima C.G. care era însoțit de C.M.

Aceștia din urmă se deplasau spre piața din Tg. Frumos cu intenția de a cumpăra țigări.

Inculpatul era însoțit de martorul O.I., iar în fața acestora se afla O.Ș.M. și O.Ș.L.

Victima C.G. a solicitat o țigară de la O.Ș.M. care fuma.

Acesta i-a răspuns că nu are, dar a mai tras un fum din țigară după care a aruncat-o spre victimă.

Aceasta din urmă a reproșat faptul că i se dă „un chiștoc”, s-a aplecat, moment în care O.Ș.M. i-a aplicat o lovitură cu piciorul în zona pieptului, în urma căreia victima a căzut jos, dar s-a ridicat și a continuat deplasarea spre oraș proferând înjurături.

Într-o atare situație inculpatul a început să alerge spre victimă și soția acestuia.

C.M. a luat-o spre stânga pe terasamentul căii ferate în direcția Pașcani, după care a coborât în dreapta într-un stufăriș și ulterior pe o poartă în incinta punctului de colectare a laptelui.

I.E.N. a ajuns victima după ce a trecut de calea ferată și i-a aplicat lovituri cu pumnii în urma cărora aceasta a căzut.

Inculpatul a continuat să-i aplice lovituri puternice cu picioarele în special peste cap, față și gât.

În acest timp O.I., O.Ș.M. și O.Ș.L. se uitau de la aproximativ 15 - 20 metri.

O.Ș.M. a strigat la inculpat să lase în pace victima și să meargă acasă.

O.I. s-a deplasat spre locul conflictului, moment în care inculpatul a încetat să o mai lovească și au plecat spre localitatea Buznea ajungând din urmă pe O.Ș.M. și O.Ș.L.

Martora C.M. a traversat curtea punctului de colectare, a ieșit în stradă îndreptându-se spre barieră, întrucât văzuse că soțul era căzut.

În deplasare a văzut când grupul din care făcea parte inculpatul mergeau spre Buznea.

Ajunsă la locul unde se afla victima a început să țipe și a fugit până la un atelier de reeșapare unde a solicitat sprijinul paznicului D.I.

Întrucât nu exista un telefon martora a mers la barul „G.” și i-a spus gardianului Ț.M. care era de serviciu în zonă să anunțe ambulanța.

A sosit serviciul de asistență medicală și a transportat victima la Spitalul nr. 3 Iași, unde aceasta a decedat.

În ceea ce privește ascultarea martorilor O.I. și O.M. s-a constatat că aceștia au fost audiați în faza urmăririi penale, în fața instanței (Dosar nr. 8591/2000); în fața Curții de Apel (Dosar nr. 3001/2001).

În rejudecare la tribunal (Dosar nr. 4348/2002) martorii au fost din nou ascultați, cât și în reluarea procedurii în faza anchetei la procuror.

În rejudecare la tribunal, cât și în actuala fază a apelului acești martori nu au putut fi audiați, întrucât se află în afara teritoriului țării - în Italia -, iar comisia rogatorie solicitată nu poate fi dispusă nefiind cunoscut locul de domiciliu sau reședință.

Prin urmare situația de fapt corect reținută de către instanța fondului și vinovăția inculpatului a fost dovedită prin procesele-verbale de cercetare la fața locului și planșele foto anexă; raportul de constatare medico-legală a autopsiei și avizul Comisiei de Avizare și Control din cadrul I.M.L Iași, declarațiile părții civile C.M. și ale martorilor, cât și procesele-verbale de confruntare.

Verificând și din oficiu conținutul hotărârii, nu s-a constatat nici existența altor temeiuri care să conducă la desființarea sentinței.

Astfel, instanța a procedat la schimbarea încadrării juridice conform dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. într-o infracțiune de omor calificat și a motivat corespunzător incidența acestor dispoziții incriminatoare.

Pedeapsa stabilită a fost just și corect individualizată în raport cu dispozițiile art. 72 C. pen., având relevanță existența antecedentelor penale, cât și pedeapsa definitivă stabilită prin Sentința penală nr. 797 de la 2 noiembrie 2004 care se află în concurență, art. 33 lit. a) C. pen., cu fapta dedusă judecății.

A fost soluționată și acțiunea civilă alăturată celei penale prin stabilirea justă a despăgubirilor materiale către partea civilă C.M. și prestația periodică în favoarea minorilor aflați în întreținerea victimei, iar inculpatul nu a formulat critici sub acest aspect.

Față de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., apelul declarat în cauză de inculpatul I.E.N. a fost respins, ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., apelantul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul I.E.N., ce a fost apreciat ca fiind un recurs peste termen.

Prin Decizia penală nr. 2395 de la 23 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul peste termen declarat de inculpatul I.E.N. împotriva Deciziei penale nr. 151 din 18 decembrie 2008 a Curții de Apel Iași, secția penală.

A fost obligat recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, s-a avansat din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul condamnat I.E.N., prin avocat, ce a făcut obiectul Dosarului nr. 7223/1/2009.

Prin încheierea de ședință de la 21 ianuarie 2010 a Înaltei Curți a fost admisă în principiu contestație formulată de contestatorul I.E.N.

Prin Decizia penală nr. 1449 de la 15 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 7223/1/2009 a fost admisă contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat I.E.N. împotriva Deciziei penale nr. 2395 din 23 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 17874/99/2006.

A fost desființată decizia penală atacată și anulat mandatul de executare a pedepsei inculpatului I.E.N. cu nr. 67/2008 emis la data de 13 ianuarie 2009 de Tribunalul Iași.

A fost fixat termen la data de 27 mai 2010, cu citarea recurentului inculpat I.E.N. și a intimatelor părți civile C.M., C.F., prin reprezentant legal C.M., C.P., prin reprezentant legal C.M. și Serviciul Județean de Ambulanță Iași.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 50 lei a fost plătit din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

În considerentele deciziei menționate, Înalta Curte, examinând contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat I.E.N. împotriva deciziei menționate, în raport cu motivele invocate, potrivit art. 386 lit. a) C. proc. pen., în condițiile art. 392 alin. (1) din același cod a constatat ca aceasta este întemeiată.

În esență, instanța a reținut că din analiza cauzei a rezultat că prin rechizitoriul emis la 13 octombrie 2006 în Dosarul nr. 1399/P/1998 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași a fost trimis în judecată inculpatul I.E.N.fără ocupați, cunoscut cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i), art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen.

În primă instanță, la Tribunalul Iași, la Dosarul nr. 17874/2006 se află depusă o cerere formulată de avocatul G.L., avocat ales al inculpatului I.E.N., datată 15 mai 2007 și în care a fost indicată adresa de domiciliu în acel moment, la familia R.D.

Totodată, la Dosarul nr. 7223/1/2009 al Înaltei Curți, având ca obiect contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat I.E.N., se află adresa Biroului Executări Penale al Tribunalului Iași, în care s-a menționat că mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 67/2008 emis pe numele condamnatului nu a fost pus în executare până în prezent, că prin adresa nr. 2367014/BEL la data de 1 iunie 2009, Inspectoratul General al Poliției Române - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Internațional Interpol a comunicat Tribunalului Iași faptul că persoana condamnată I.E.N. a fost arestată provizoriu la data de 1 iunie 2009 în localitatea Cuneo, Italia, solicitându-se a se aprecia asupra posibilității formulării unei cereri de extrădare a acestuia, că prin încheierea de ședință din data de 2 iunie 2009 Tribunalul Iași a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se solicita extrădarea condamnatului, că la data de 24 iunie 2009 Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești a transmis pe canale diplomatice Republicii Italiene, cererea de extrădare, aceasta fiind în curs de soluționare pe rolul Curții de Apel din Torino, neprimindu-se alte informații cu privire la condamnat.

La data de 23 iunie 2009 când a fost judecat recursul peste termen formulat de inculpatul I.E.N. a rezultat că acesta a fost citat în comuna Ion Neculce, sat Buznea, județul Iași, pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare, existând mențiunea „destinatar plecat definitiv în străinătate”, dovadă aflată la Dosarul nr. 17874/99/2006 al Înaltei Curți, precum și în Tg. Frumos, prin afișare la Consiliul Local Tg. Frumos, județul Iași, la dosarul mai sus arătat, existând procesul-verbal încheiat la 14 mai 2009 prin care se atestă afișarea la avizierul Consiliul Local al orașului Tg. Frumos a citației privind pe recurentul inculpat.

De asemenea, din partea introductivă a Deciziei penale nr. 2395 de la 23 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 17874/99/2006 a rezultat că au lipsit recurentul-inculpat pentru apărarea căruia s-a prezentat avocat M.L., apărător desemnat din oficiu și intimatele părți civile, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Astfel, Înalta Curte, verificând modul de îndeplinire a procedurii de citare a recurentului-inculpat I.E.N. la data judecării recursului peste termen, respectiv 23 iunie 2009, față de conținutul adresei Biroului Executări Penale al Tribunalului Iași, în care se menționează expres că la data de 1 iunie 2009 persoana condamnată I.E.N. a fost arestată provizoriu în localitatea Cuneo, Italia, a constatat că instanța de recurs a încălcat dispozițiile art. 38511 alin. (2) C. proc. pen. și anume că judecarea recursului nu poate avea loc decât în prezența inculpatului, când acesta se află în stare de deținere, în sensul că a judecat cauza în lipsa recurentului inculpat, care nu a fost citat la locul de deținere, Casa C., via R., Cuneo.

De altfel, recurentul inculpat I.E.N. nu a fost citat nici la adresa indicată în mod expres în primă instanță, de către apărătorul ales, aflată la Dosarul nr. 17874/2006 al Tribunalului Iași, respectiv sat Mînjești, comuna Mogoșești, la familia R.D., așa cum impuneau și dispozițiile art. 38511 alin. (1) C. proc. pen. care prevăd că judecarea recursului se face cu citarea părților.

Astfel, Înalta Curte a considerat că în cauză este incident cazul de contestație în anulare invocat, respectiv art. 386 lit. a) C. proc. pen., în sensul că judecarea recursului peste termen formulat de recurentul inculpat I.E.N. a avut loc la data de 23 iunie 2009, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, care a pronunțat Decizia penală nr. 2395/2009 în Dosarul nr. 17874/99/2006, ca instanță de recurs, fără îndeplinirea procedurii de citare cu recurentul inculpat.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte, în baza art. 392 alin. (1) C. proc. pen., a admis contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat I.E.N. împotriva Deciziei penale nr. 2395 din 23 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 17874/99/2006 și a desființat decizia penală atacată, dispunând și măsurile ce au mai fost evidențiate.

Astfel, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți, ca instanță de recurs sub nr. 3249/1/2010 la data de 19 aprilie 2010, având ca obiect recursul peste termen declarat de recurentul inculpat I.E.N. împotriva Deciziei penale nr. 151 din 18 decembrie 2008 a Curții de Apel Iași, secția penală.

La termenul de judecată de la 27 mai 2010, în recursul peste termen declarat, cu privire la procedura de citare a recurentului-inculpat, magistratul asistent a învederat faptul că Ministerul Justiției - Direcția de Drept Internațional și Tratate a înaintat Adresa nr. 64094/2009 din care a rezultat că nu a fost posibilă notificarea citației, deoarece recurentul inculpat a fost eliberat din Penitenciarul Alba la data de 27 aprilie 2010.

De asemenea, magistratul asistent a învederat faptul că la dosarul cauzei a fost depusă o cerere din partea avocatului ales al recurentului inculpat, avocat G.L. prin care a solicitat acordarea unui nou termen de judecată, pentru imposibilitate de prezentare motivată de faptul că, la 27 mai 2010 are loc Adunarea Generală a Baroului Iași, prezența fiind obligatorie, precum și citarea recurentului-inculpat la reședința sa din Italia, respectiv, M., v. M., Italia, precum și dovada reședinței recurentului-inculpat, fiind consemnate concluziile reprezentantului Ministerului Public.

Înalta Curte, după deliberare, conform art. 302 alin. (2) raportat la art. 6 alin. (1), (3) și (4) C. proc. pen., constatând întemeiată cererea formulată de apărătorul ales al recurentului-inculpat, pentru a-i da posibilitatea să se prezinte și constatând lipsă de procedură cu recurentul-inculpat, în vederea citării acestuia la adresa din Italia indicată, în temeiul art. 178 alin. (8) C. proc. pen. a amânat cauza la 9 septembrie 2010, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la dosarul Înaltei Curți.

La termenul de astăzi, au lipsit recurentul-inculpat, aflat în stare de libertate, reprezentat de apărător ales, avocat G.L. și intimatele părți civile C.M., C.F. prin reprezentant legal C.M., C.P. prin reprezentant legal C.M. și Serviciul Județean de Ambulanță Iași, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Apărătorul recurentului-inculpat a depus înscrisuri referitoare la domiciliul actual al inculpatului și la domiciliul membrilor familiei acestuia.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea probei cu înscrisuri.

Înalta Curte, deliberând a încuviințat proba cu înscrisuri, apreciind ca fiind pertinentă, utilă și concludentă soluționării cauzei și depunerea acestora la dosar.

Apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul asupra recursului peste termen, în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 și 21 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului peste termen, casarea deciziei instanței de apel și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului.

În acest sens, cu privire la primul motiv de casare a susținut că la momentul pronunțării deciziei instanței de apel, inculpatul avea domiciliul stabilit în Italia, la adresa indicată la momentul punerii în libertate, constând într-un domiciliu procedural ales în România, având în vedere că familia sa era în străinătate.

În ce privește al doilea motiv a solicitat achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., susținând că nu au fost audiați nemijlocit martorii oculari, acestea fiind singurele persoane ce puteau oferi relații, detalii referitoare la împrejurările săvârșirii infracțiunii. Aceștia au fost citați, însă domiciliau în Italia, astfel că a făcut o adresă tradusă în limba italiană, pentru efectuarea comisiei rogatorii, însă instanța a respins această solicitare.

Drept urmare, ar opera principiul in dubio pro reo, întrucât nu s-a dovedit cu certitudine că inculpatul a lovit partea vătămată, singurele declarații ce confirmă învinuirea fiind date în fața procurorului, iar nu nemijlocit în fața instanței.

În concluzie a solicitat admiterea recursului peste termen, astfel cum a fost formulat, iar în situația trecerii peste aceste critici a cerut în subsidiar, reținerea dispozițiilor art. 74 - 76 alin. (2) C. pen. și aplicarea unei pedepse într-un cuantum aproximativ egal cu cel deja executat. Sub acest aspect a invocat faptul că inculpatul are un copil minor în întreținere, a dat dovadă de sinceritate, a colaborat cu organele judiciare, iar impactul asupra familiei părții vătămate s-a stins, astfel că poate fi reintegrat social.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului peste termen declarat de inculpat au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul peste termen declarat de recurentul inculpat I.E.N. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare invocate respectiv art. 3859 pct. 21, 18 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul peste termen al inculpatului ca fiind fondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă că în apel, încă de la primul termen de judecată de la 5 iunie 2008, apelantul inculpat I.E.N. a fost citat în comuna Ion Neculce, sat Buznea, județ Iași, așa cum rezultă din citativul aflat la Dosarul nr. 17874/99/2006 al Curții de Apel Iași, secția penală.

La termenul de judecată de la 5 iunie 2008, în apel, la apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat avocat Ș.D., apărător desemnat din oficiu de către Baroul de Avocați Iași, cu delegație la acest termen și partea civilă intimata C.M., fiind lipsă de procedură de citare cu inculpatul apelant I.E.N., în sensul că a fost restituită citația emisă pe numele acestuia, cu mențiunea factorului poștal „Destinatar plecat din țară”, citație care este atașată la dosarul cauzei.

Avocatul Ș.D. a solicitat acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoștință de actele și lucrările dosarului, având în vedere că este și lipsă de procedură cu inculpatul apelant, susținând în continuare, că apelul a fost declarat de doamna avocat G.L. și s-ar putea să se prezinte domnia sa, fiind consemnate și poziții părții civile și reprezentantei Ministerului Public, iar după deliberare, instanța de apel a constatat lipsă de procedură de citare cu inculpatul apelant I.E.N., având în vedere cererea de amânare formulată oral de către apărătorul inculpatului apelant, de a lua cunoștință de actele și lucrările dosarului, cerere față de care reprezentanta Ministerului Public nu s-a opus, a admis-o pentru a studia dosarul în vederea pregătirii apărării și a acorda termen la data de 26 iunie 2008 pentru când va fi citat inculpatul apelant I.E.N. la ultimul domiciliu cunoscut, cu mandat de aducere care va fi pus în executare de către Jandarmeria Iași, precum și prin afișare la locul săvârșirii faptei, respectiv Consiliul Local al orașului Tg. Frumos, județul Iași, cu emiterea adresei la SEIP Iași, prin care s-a solicitat adresa ultimului domiciliu al inculpatului apelant I.E.N., repetarea procedurii de citare cu părțile civile intimate care nu au fost prezente, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la dosarul curții de apel.

Din procesul-verbal al mandatului de aducere al apelantului inculpat citat în această modalitate în satul Buznea, comuna Tg. Frumos încheiat de organele de poliție a rezultat că din verificările efectuate la domiciliul acestuia a constatat că acesta este plecat din țară, aspect confirmat de numitul D.F., în calitate de vecin, înscris la dosarul curții de apel.

La toate termenele de judecată ulterioare de la 26 iunie 2008, 18 septembrie 2008, 16 octombrie 2008, 13 noiembrie 2008, 11 decembrie 2008, acesta din urmă fiind și termenul la care au fost consemnate dezbaterile asupra apelului declarat de inculpat, fiind amânată pronunțarea, apelantul inculpat I.E.N. a lipsit la toate termenele de judecată, acesta fiind citat, atât la domiciliul din sat B., cât și prin afișare la sediul Consiliului Local Tg. Frumos, așa cum rezultă din încheierile de ședință de la termenele invocate, aflate la dosarul curții de apel.

De asemenea, din analiza cauzei rezultă că în primă instanță, la Tribunalul Iași, la Dosarul nr. 17874/2006 se află depusă o cerere formulată de avocatul G.L., avocat ales al inculpatului I.E.N., datată 15 mai 2007 și în care a fost indicată adresa de domiciliu în acel moment, la familia R.D.

Legiuitorul a prevăzut în conținutul dispozițiilor art. 177 alin. (1), (2), (3), (4) C. proc. pen., așa cum a fost modificat și respectiv introdus un nou alineat prin Legea nr. 356/2006, condiții privind locul citării în anumite situații pentru învinuit sau inculpat, cât și pentru alte persoane, astfel:

„(1) Învinuitul sau inculpatul se citează la adresa unde locuiește, iar dacă aceasta nu este cunoscută, la adresa locului său de muncă, prin serviciul de personal al unității la care lucrează.

(2) Dacă printr-o declarație dată în cursul procesului penal învinuitul sau inculpatul a indicat un alt loc pentru a fi citat, el este citat la locul indicat.

(3) În caz de schimbare a adresei arătată în declarația învinuitului sau inculpatului, acesta este citat la noua sa adresă, numai dacă a încunoștințat, organul de urmărire penală ori instanța de judecată de schimbarea intervenită, sau dacă organul judiciar apreciază pe baza datelor obținute potrivit art. 180 că s-a produs o schimbare de adresă.

(4) Dacă nu se cunoaște adresa unde locuiește învinuitul sau inculpatul și nici locul său de muncă, citația se afișează la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială s-a săvârșit infracțiunea. Când activitatea infracțională s-a desfășurat în mai multe locuri, citația se afișează la sediul consiliului local în a cărui rază se află organul care efectuează urmărirea penală.

Potrivit art. 291 alin. (1) C. proc. pen.:

„(1) Judecata poate avea loc numai dacă părțile sunt legal citate și procedura este îndeplinită.

Dispozițiile art. 375 alin. (2) din C. proc. pen. stipulează în mod expres că „Judecata apelului se face cu citarea părților”.

Înalta Curte, verificând modul în care instanța de apel a judecat apelul declarat în cauză, prin prisma dispozițiilor legale în materia citării părților, în raport și cu motivul de recurs invocat, privind necitarea legală a inculpatului în apel la domiciliul indicat, constată că instanța de apel, la data când au fost susținute concluziile părților, în dezbateri, la termenul de judecată de la data de 11 decembrie 2008, fiind amânată pronunțarea la data de 18 decembrie 2008, procedura de citare nu a fost legal îndeplinită cu apelantul inculpat, întrucât acesta nu a fost citat nici la ultimul termen de judecată, ca de altfel la niciunul din termenele anterioare și la adresa indicată de către apărătorul acestuia, în primă instanță, respectiv la Tribunalul Iași, la Dosarul nr. 17874/2006, potrivit cererii formulată de avocatul G.L., avocat ales al inculpatului I.E.N., datată 15 mai 2007 și în care a fost indicată adresa de domiciliu în acel moment, la familia R.D.

Astfel, instanța de apel neverificând dosarul primei cauze, în care se afla adresa expres indicată de către apărătorul inculpatului și nu l-a citat pe apelantul inculpat la acea adresă echivalează cu nelegala îndeplinire a procedurii de citare, pentru termenul de judecată de la 11 decembrie 2008, când au fost consemnate și concluziile părților, în dezbateri, potrivit încheierii de ședință de la acel termen, fiind amânată pronunțarea și respectiv la data pronunțării deciziei instanței de apel, la 18 decembrie 2008.

Altfel spus, Înalta Curte consideră că prima instanță de control judiciar la data judecării apelului declarat în cauză de către apelantul inculpat I.E.N. a încălcat dispozițiile prevăzute de art. 375 alin. (2) cu referire la art. 291 alin. (1) cu referire la art. 177 alin. (1), (2), (3), (4) C. proc. pen., în materia citării inculpatului, acesta lipsind.

În raport cu cele mai sus menționate, Înalta Curte consideră că motivul de recurs invocat de către recurentul inculpat I.E.N., privind nelegala sa citare în condițiile arătate este fondat, întrucât a influențat și soluția pronunțată, așa încât este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 21 C. proc. pen.

Înalta Curte consideră că motivul de recurs privind lipsa de procedură arătată este preeminent, față de consecința pe care o impune, respectiv rejudecarea cauzei, în apel, în raport, cu celelalte motive invocate de către inculpat pe fondul recursului întemeiate pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 și 14 C. proc. pen., susținute oral referitoare la soluția de achitare pentru inexistența faptei în ce privește infracțiunea de omor calificat, ca urmare a schimbării de încadrare juridică din infracțiunea de omor deosebit de grav, precum și acela formulat în subsidiar de reindividualizare a pedepsei aplicate, prin reținerea de circumstanțe atenuante judiciare, care urmează a fi examinate cu ocazia rejudecării apelului inculpatului.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul peste termen declarat de recurentul inculpat I.E.N. împotriva Deciziei penale nr. 151 din 18 decembrie 2008 a Curții de Apel Iași, secția penală.

Se va casa decizia atacată și se va trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de inculpatul I.E.N. la instanța de apel, Curtea de Apel Iași cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în materia citării părților, iar în ceea ce privește citarea apelantului inculpat acesta va fi citat la toate adresele indicate în România, la adresa indicată în Italia, M., via M., iar în eventualitatea în care nu s-ar mai cunoaște niciuna din adresele la care ar locui inculpatul, se va aprecia asupra citării, prin afișare la Consiliul Local Tg. Frumos, urmând a fi avute în vedere motivele de apel invocate, de către inculpat, cât și celelalte motive de recurs formulate de inculpat în condițiile susținerii și dezvoltării lor, în scopul pronunțării unei decizii legale și temeinice.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției, suma menționată fiind urmarea asigurării asistenței obligatorii, ce a avut loc la termenul de judecată de la 27 mai 2010, de către doamna avocat C.A., cu împuternicirea avocațială emisă la 11 mai 2010, (Dosarul nr. 3249/1/2010 al Înaltei Curți), potrivit art. 6 cu referire la art. 5 din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistență juridică și/sau reprezentare ori de asistență extrajudiciară, precum și pentru asigurarea serviciilor de asistență juridică privind accesul internațional la justiție în materie civilă și cooperarea judiciară internațională în materie penală încheiat între Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul peste termen declarat de recurentul inculpat I.E.N. împotriva Deciziei penale nr. 151 din 18 decembrie 2008 a Curții de Apel Iași, Secția Penală.

Casează decizia atacată și trimite cauza pentru rejudecarea apelului declarat de inculpatul I.E.N. la instanța de apel, Curtea de Apel Iași.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 9 septembrie 2010.