Pre-trial detention maintenance for recidivist accused of armed robbery and grievous bodily harm under public order danger standard

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea de ședință din data de 30 iunie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 14294/3/2010, Curtea de Apel București, secția I penală, a dispus, în baza art 3002 rap. la art. 160b C. proc. pen. menținerea stării de arest preventiv a inculpatului Ș.M.

Pentru a pronunța această încheiere instanța de apel a reținut că temeiurile inițiale ale arestării preventive continuă să existe, astfel că, chiar dacă pronunțarea unei hotărâri de condamnare la 8 ani închisoare, în primă instanță, nu înfrânge prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpatul, este îndeplinită cerința prevăzută de art. 143 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina lui.

S-a apreciat, de asemenea, că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului rezultând din natura și gravitatea faptelor de care acesta este acuzat, de perseverența infracțională a inculpatului.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul Ș.M., care a susținut că nu se mai mențin temeiurile care au determinat arestarea sa și că judecata poate continua cu el în stare de libertate.

Examinând încheierea recurată prin prisma motivelor invocate de către inculpat, dar și din oficiu, în condițiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:

Inculpatul Ș.M. a fost trimis în judecată și condamnat în primă instanță la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare pentru săvârșirea, în concurs real, a infracțiunilor prevăzute de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), 175 lit. i) - 176 alin. (1) lit. d) C. pen. și de art. 211 alin. (1), (2) lit. b), c) și alin. (21) lit. b) C. pen., ambele cu aplic. art. 37 lit. b) și art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, s-a reținut, în esență, că în noaptea de 24/25 octombrie 2009 inculpatul a pătruns fără drept, având asupra sa un briceag, într-o dependință a unui bloc situat pe Șos. S., de unde a sustras o baterie de grup sanitar și trei țevi din cupru după care, fiind imobilizat la puțin timp, într-un loc public, de martorul G.C.E. și de partea vătămată G.A.M., pentru a-și asigura scăparea, inculpatul a lovit pe partea vătămată cu briceagul în partea stângă a toracelui, provocându-i leziuni ce i-au pus acesteia viața în primejdie.

Măsura arestării preventive a inculpatului a fost dispusă prin Încheierea din camera de consiliu din 26 octombrie 2009 a Tribunalului București, secția a II-a penală, apreciindu-se că sunt îndeplinite cerințele art. 143 și 148 lit. f) C. proc. pen. Ulterior, măsura preventivă a fost prelungită/menținută cu respectarea dispozițiilor legale în materie.

În prezent cauza se află pe rolul Curții de Apel București pentru soluționarea apelului declarat de către inculpat împotriva hotărârii de condamnare.

Potrivit art. 3002 C. proc. pen. instanța este datoare să verifice din oficiu, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului arestat și potrivit art. 160b alin. (1) și alin. (3) C. proc. pen când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea se mențin și impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea stării de arest a inculpatului.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de apel a apreciat că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 3002 rap. la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., iar menținerea duratei arestării preventive a inculpatului se impune, având în vedere că temeiurile care au determinat arestarea inițială se mențin și impun, în continuare, privarea de libertate a acestuia.

Astfel, probele administrate în cauză până în prezent nu fac să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care a fost trimis în judecată, ci, dimpotrivă, au confirmat aceste acuzații, împotriva inculpatului fiind pronunțată o hotărâre de condamnare în primă instanță, chiar dacă aceasta nu este definitivă.

În același timp, subzistă cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului fiind mai mare de 4 ani și existând probe că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În aprecierea acestei ultime condiții, Înalta Curte are în vedere, ca și instanța de apel, natura și gravitatea faptelor pentru care este cercetat inculpatul, împrejurările și modalitatea în care se reține că a acționat: pe timp de noapte, având asupra sa un briceag pe care nu a ezitat să-l folosească pentru a-și asigura scăparea, punând în primejdie viața unei persoane, la care se adaugă datele negative care circumstanțiază persoana inculpatului: recidivist, fără ocupație.

Fapte de natura celor de care este acuzat inculpatul - îndreptate nu numai împotriva patrimoniului ci și a vieții și integrității corporale a unei persoane - prezintă, în concret, o gravitate sporită și au o puternică rezonanță socială negativă, presupun o stare de indignare, de dezaprobare publică iar judecarea inculpatului în stare de libertate ar întreține climatul infracțional și ar crea inculpatului impresia că poate persista în sfidarea legii, ignorând valorile sociale ocrotite de legiuitor.

Pentru aceasta, punând în balanță dreptul inculpatului la libertate individuală, pe de o parte, și necesitatea protecției ordinii publice împotriva pericolului concret pe care l-ar prezenta lăsarea acestuia în libertate, în cauză protejarea ordinii publice și a valorilor sociale ocrotite de lege are un caracter preponderent, având în vedere caracterul grav al faptelor de care inculpatul este acuzat.

Respectând astfel marja de apreciere ce revine autorității publice Înalta Curte consideră că menținerea măsurii arestării preventive este nu doar proporțională scopurilor urmărite de legiuitor în art. 136 C. proc. pen., dar și necesară atingerii scopurilor indicate de lege, respectiv buna desfășurare a procesului penal.

Menținerea măsurii arestării preventive se justifică și din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului care, în aplicarea dispozițiilor art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale, a arătat că motivele pentru a menține o persoană arestată în detenție preventive sunt „suficiente și pertinente" atunci când interesul public al menținerii ordinii în cauză trece înaintea dreptului persoanei de a fi judecată în libertate, în condițiile în care ordinea publică rămâne realmente amenințată raportat la persoana în cauză și la natura infracțiunii, care produce o anumită tulburare socială.

Față de cele reținute, apreciind că încheierea atacată este legală și temeinică, menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului fiind necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, având în vedere și împrejurarea că în cauză a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în primă instanță ceea ce este de natură să justifice continuarea privării de libertate în condițiile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul declarat de inculpat ca nefundat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în care se va include și plata onorariului apărătorului desemnat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ș.M. împotriva Încheierii din 30 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 14294/3/2010 (1442/2010).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică azi, 4 august 2010.