Prescription of corporate credit abuse charge triggering recalculation of cumulative sentences in organized fraud and money laundering case
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the appeals of three defendants, partially quashed the lower courts' decisions, and re-adjudicated the case to order the cessation of criminal proceedings for the specific offense of bad-faith use of company credit (Art. 272 para. 2 of Law 31/1990) for all three appellants due to the lapse of the special statute of limitations for criminal liability; consequently, the court recalculated their final prison sentences by removing the surcharges associated with that expired offense (leaving the lead defendant with a 5-year sentence, the second defendant with a 4-year sentence, and the third defendant with a 3-year and 6-month sentence plus a two-year ban on certain rights), while upholding all other convictions and civil liability rulings from the lower instances. The dispute arose from a complex organized crime scheme involving the association for the commission of crimes, money laundering, private document forgery, and fraud regarding the quality of goods, where the defendants allegedly purchased low-quality Chinese electrical products, affixed false labels of a reputable German brand, and sold them at inflated prices to a state energy utility while using fictive banking and fiscal documents to funnel profits through intermediated companies. The decisive legal basis was the application of the special statute of limitations (Art. 124 in conjunction with Art. 122 para. (1) lit. d) of the Penal Code), which extinguished criminal liability for the specific corporate credit abuse charge given the severity of the applicable penalty range, leading to the mandatory discontinuation of proceedings for that count under Art. II pct. 2 lit. b) of the Code of Criminal Procedure, while the ICCJ rejected other cassation grounds regarding evidence evaluation and legal characterization, affirming the guilt for the remaining offenses.
Legislator headnote
AI generatedart. 323 alin. (1) din C. pen, art. 10 lit. d) C. proc. pen, art. 26 C. pen, art. 13 C. pen, art. 290 C. pen, art. 41 alin. (2) din C. pen; Prescription of corporate credit abuse charge triggering recalculation of cumulative sentences in organized fraud and money laundering case: 272 para. 2 of Law 31/1990) for all three appellants due to the lapse of the special statute of limitations for criminal liability; consequently, the court recalculated their final prison sentences by removing the surcharges associated with that expired offense (leaving the lead defendant with a 5-year sentence, the second defendant with a 4-year sentence, and the third defendant with a 3-year and 6-month sentence plus a two-year ban on certain rights), while upholding all other convictions and civil liability rulings from the lower instances. The dispute arose from a complex organized crime scheme involving the association for the commission of crimes, money laundering, private document forgery, and fraud regarding the quality of goods, where the defendants allegedly purchased low-quality Chinese electrical products, affixed false labels of a reputable German brand, and sold them at inflated prices to a state energy utility while using fictive banking and fiscal documents to funnel profits through intermediated companies. The decisive legal basis was the application of the special statute of limitations (Art. 124 in conjunction with Art. 122 para. (1) lit. d) of the Penal Code), which extinguished criminal liability for the specific corporate credit abuse charge given the severity of the applicable penalty range, leading to the mandatory discontinuation of proceedings for that count under Art. II pct. 2 lit. b) of the Code of Criminal Procedure, while the ICCJ rejected other cassation grounds regarding evidence evaluation and legal characterization, affirming the guilt for the remaining offenses.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the operative order to admit the appeals and partially quash the lower court decisions for re-adjudication.
Legal basis cited in the dispositive to order the cessation of criminal proceedings for the expired offense.
Substantive provision cited in the dispositive to establish the expiration of the special statute of limitations, justifying the dismissal of the specific charge.
Provisions cited in the dispositive to justify the merger of remaining penalties and the recalculation of the final sentences after removing the time-barred offense.
Provisions cited in the dispositive to impose accessory penalties and define the rights and duties regarding the execution of the imprisonment.
Provision cited in the dispositive regarding the execution of the complementary penalty of rights deprivation for one of the defendants.
Full text
Deliberând asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 60 din 3 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția penală, s-au dispus următoarele:
I. În baza art. 323 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul C.V. - fiul lui C. și A., cetățenia română, la o pedeapsă de 3 ani închisoare;
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen.
În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 1 an închisoare;
În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 3 C. pen. a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 1 an 6 luni închisoare;
În baza art. 23 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 4 ani închisoare;
În baza art. 297 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 ani închisoare;
În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 1 an închisoare, urmând să execute în final o pedeapsă de 5 ani închisoare cu aplicarea 71, 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen.
II. În baza art. 323 alin. (1) din C. pen. a fost condamnat inculpatul C.C. - fiul lui C. și A., cetățenia română, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 3 ani închisoare;
În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 13 C. pen. a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 1 an 6 luni închisoare;
În baza art. 23 alin. (1) literele a și c din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 4 ani închisoare;
În baza art. 297 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 ani închisoare;
În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final o pedeapsă rezultantă de 4 ani 6 luni închisoare cu aplicarea 71, 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen.
III. În baza art. 323 alin. (1) din C. pen. a fost condamnat inculpatul O.G. - fiul lui M. și V., cetățenia română, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 3 ani închisoare;
În baza art. art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 2 ani 6 luni închisoare și interzicerea pe o durată de 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 litera la teza II, lit. b) și c) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară;
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen.
În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 1 an închisoare;
În baza art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 3 C. pen. a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 1 an 6 luni închisoare;
În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 23 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 ani 6 luni închisoare;
În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 3 ani 6 luni închisoare, la care a adăugat un spor de 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare cu aplicarea 71, 64 lit. a) teza II, lit. b) și c) C. pen. și interzicerea pe o durată de 2 ani a drepturilor prev. de art. 64 litera la teza II, lit. b) și c) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară.
IV. În baza art. 323 alin. (1) din C. pen. a fost condamnat inculpatul O.D. - fiul lui N. și M., cetățenia română, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 3 ani închisoare;
În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 23 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 ani 6 luni închisoare;
În baza art. 297 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. la fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de: 3 ani închisoare;
În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 3 ani 6 luni închisoare, la care a adăugat un spor de 3 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final o pedeapsă rezultantă de 3 ani 9 luni închisoare cu aplicarea 71, 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen.
V. În baza art. 290 din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. a fost condamnat inculpatul N.M. - fiul lui V. și M., cetățenia română, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 1 an închisoare;
În baza art. 264 C. pen. a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 6 luni închisoare;
În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare cu aplicarea 71, 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiționată a pedepsei principale pe perioada unui termen de încercare de 3 ani stabilit conform art. 82 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen.
VI. În baza art. 290 din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. a fost condamnată inculpata P.V. - fiica lui G. și E., cetățenia română, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 1 an închisoare;
În baza art. art. 264 C. pen. a fost condamnată inculpata la o pedeapsă de 6 luni închisoare;
În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiționată a pedepsei principale pe perioada unui termen de încercare de 3 ani stabilit conform art. 82 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenția inculpatei asupra prevederilor art. 83 C. pen.
În baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul O.G. la plata sumei de 4.148 RON, plus majorări de întârziere, până la data stingerii sumei datorate în favoarea părții civile A.N.A.F. București - D.G.F.P. Bihor, cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. și art. 998 și 999 C. civ. au fost obligați inculpații C.V., C.C. și O.G., în solidar, la plata sumei de 114.919,91 RON în favoarea părții civile SC E.B. SA - sucursala E. Mureș - Iernut, cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art. 118 lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul O.G. a sumei de 171.500 RON reprezentând folos necuvenit.
În baza art. 25 din Legea 656/2002 cu referire la art. 118 lit. e) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpatul C.V. a sumei de 1.039.000 lei, respectiv de la inculpatul C.C. a sumei de 2.490.000 RON.
În baza art. 445 C. proc. pen. s-a dispus anularea ca false a următoarelor înscrisuri: facturile fiscale emise de SC N.V. SRL Oradea (f.208-306, vol. II), facturile fiscale emise de SC R.I. SRL Galați cu notele de intrare - recepție întocmite de SC N.V. SRL Oradea (f. 9-19, vol. III; f. 3 - 24, vol. IV;), chitanțele emise de SC R.I. SRL Galați (f. 20 - 128, vol. III; f. 94 - 124, 156 - 184, 209 - 211, 245, vol. IV), facturile fiscale emise de SC C. SRL Tecuci cu notele de intrare - recepție întocmite de SC N.V. SRL Oradea (f. 249-314, vol. IV), chitanțele fiscale emise de SC C. SRL Tecuci (f. 336 - 373, 414 - 415, vol. IV), dispozițiile de plată emise de SC N.V. SRL Oradea (f. 60 - 92, 126 - 154, 186 - 207, 213 - 243, 316 - 334, 375 - 412, 417 - 430, 433 - 466, vol. IV), precum și facturile fiscale emise de SC C. SRL Râmnicu - Vâlcea și evidențiate de SC N.V. SRL Oradea (f. 475 - 479, vol. IV).
În baza art. 191 alin. (2) C. pen. au fost obligați inculpații C.V., C.C., O.G. și O.D. la plata a câte 2000 lei fiecare, cheltuieli judiciare în favoarea statului.
În baza art. 191 alin. (2) C. pen. au fost obligați inculpații N.M. și P.V. la plata a câte 1.000 RON fiecare, cheltuieli judiciare în favoarea statului.
În baza art. 13 din Legea 241/2005 s-a dispus comunicarea unui copii a prezentei hotărâri, după rămânerea definitivă a acesteia, Oficiului Național al Registrului Comerțului.
Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele :
În fapt, potrivit rechizitorului, s-a reținut că în cursul lunii ianuarie 2004, inculpatul C.V. i-a propus administratorului de fapt de la SC N.V. SRL Oradea, O.G., să-i predea documentele financiar-contabile și ștampila societății pentru a derula în interesul propriu și a altora, activități comerciale pe seama acesteia. În urma acestui acord, O.G. urma să primească un folos material pentru sine de 5% din valoarea cifrei de afaceri desfășurate pe seama firmei sale.
După ce a preluat documentele financiar-contabile și ștampila SC N.V. SRL Oradea, inculpatul C.V. a inițiat și constituit o asociație în vederea comiterii de infracțiuni, grupare din care au făcut parte C.C., O.D. și O.G.
În concret, C.V. a folosit SC N.V. SRL Oradea pentru a justifica livrarea unor produse electrice în valoare de peste 90 miliarde lei vechi către SC E.E.G. SRL Timișoara - administrată de O.D. și pentru a scoate din conturile bancare ale firmelor beneficiare, suma de peste 40 miliarde lei vechi (prin folosirea procedurilor de compensare între SC E.E.G. SRL și SC R.I. SRL în suma de 23.621.860.385 lei (2.362.186 RON) și compensare între SC E.E.G. SRL și SC C. SRL în suma de 20.110.000.000 lei vechi (2.011.000 RON).
Beneficiarii direcți ai sumelor ridicate în numele SC N.V. SRL Oradea sunt C.V., C.C. și O.G., în timp ce O.D. - administratorul SC E.E.G. SRL Timișoara, a cedat în cadrul procedurilor de compensare, firmei din Oradea suma de peste 40 miliarde lei vechi, deși nu a avut nici un raport comercial ci aceasta.
Pentru a da o aparență de legalitate raporturilor comerciale dintre SC N.V. SRL Oradea și SC E.E.G. SRL Timișoara, C.V. și O.G. i-au determinat pe contabila SC C. SRL TECUCI - P.V. și pe administratorul SC R.I. SRL GALAȚI - N.M., să emită în luna februarie 2005 înscrisuri financiar-contabile fictive referitoare la livrarea în cursul anului 2004 de bunuri electrice în valoare de peste 90 miliarde lei și să semneze pe xerocopiile înscrisurilor bancare că ar fi încasat suma de peste 40 miliarde lei vechi. Aceste înscrisuri falsificate, au fost apoi folosite de SC N.V. SRL Oradea la întocmirea bilanțului contabil pe anul 2004, pe care l-a prezentat inspecției fiscale din cadrul D.G.F.P. Bihor, dând aparența de legalitate a unor operațiuni comerciale pe care nu Ie-a desfășurat cu cele trei firme mai sus menționate.
Totodată, organul de control fiscal în baza verificărilor încrucișate a constatat că în anul 2004, administratorul de fapt al SC N.V. SRL Oradea - O.G. a desfășurat în mun. Oradea activități comerciale pe seama firmei sale în valoare de peste 200.000.000 lei vechi, activități pe care nu Ie-a evidențiat în contabilitate, sustrăgându-se astfel de la plata taxelor și impozitelor datorate statului. Sumele de bani ce trebuiau ridicate și evidențele de SC N.V. SRL Oradea, au fost transferate în conturile personale ale celor care s-au asociat și au fost folosite în interesul propriu sau al altora, așa cum rezultă din înscrisurile bancare. Prin acest procedeu s-a disimulat proveniența ilicită a banilor.
Audiat fiind inculpatul C.V. (f. 179 vol. I) nu recunoaște comiterea faptelor susținând că având un partener origine chineză care importa din China produse electrice, acesta i-a prezentat mai multe oferte ce vizau produse folosite în această țară și destinate sistemului energetic național al Chinei. I-a prezentat câteva oferte de produse,prezentând etichete cu caractere chinezești, confirmându-i totodată că există pe fiecare produs inscripția S. dar în litere chinezești. Inculpatul a achiziționat aceste produse (fiind asigurat că sunt de bună calitate, sistemul energetic chinez nepermițând folosirea de produse de proastă calitate) și întrucât legea română îl obliga să traducă inscripția mărfii pe produs, a poziționat pe fiecare produs etichete cu cuvântul „S.” păstrând însă nealterați parametrii de funcționare și inscripțiile care indicau acești parametri. Inculpatul declară că nu a apelat la un traducător autorizat atunci când a inserat inscripția „S.” pentru a verifica dacă într-adevăr este reală, pentru că avut încredere în cetățeanul chinez, inserarea inscripțiilor realizându-se la depozitul societății SC E.E. SA din Cluj Napoca.
Întrucât începând cu anul 2003 Biserica Penticostală - Structura națională i-a impus în mod direct după numirea sa ca pastor să nu mai fie implicat în activități de conducere a unor societăți comerciale, activitatea de conducere era realizată de fratele său - coinculpatul C.C. pe care îl consilia de aproape. Pentru desfășurarea activității a împrumutat sume mari de bani de la prieteni foarte buni care administrau societăți comerciale. Cu acei bani, în numele societăților se cumpărau produse, care se revindeau cu profit, iar din acel profit fiecare își reținea un comision de 5%. Inculpatul mai declară că a adăugat un adaos comercial de 20% prețului produsului S. China, preț acceptat de SC E.E SA, SC N.V. SRL Oradea a intrat în relații comerciale datorită faptului că administratorul acesteia - inculpatul O.G. l-a căutat, i-a solicitat ajutorul având o mamă bolnavă. în acest sens inculpatul O.G. i-a comunicat că se pot realiza rulaje de fonduri prin societatea sa contra unui comision de 5% care să-i revină lui. Inculpatul O.G. știa despre obiectul afacerilor pe care SC E.E. SA București le realiza și în acest sens a și lăsat oamenilor care lucrau la această firmă un facturier semnat și un set de avize semnate de el. Inculpatul O.G. nu știa carte astfel că a fost ajutat de contabilele ce lucrau la societatea inculpatului C.V., acesta semnând doar niște bilete la ordin în copie iar aceste acte evidențiau operațiuni deja efectuate și în baza cărora s-au încasat bani și s-au plătit către creditori.
Audiat fiind (f. 1678 vol. I) inculpatul O.G. recunoaște comiterea faptelor precizând că a apelat la coinculpatul C.V. care era pastorul bisericii penticostale din Galați, căruia i-a propus să deruleze afaceri pe seama SC N.V. SRL Oradea, fapt ce i-ar fi facilitat obținerea unor venituri primului enunțat. Inculpatul C.V. a fost de acord, context în care i-a predat acestuia documentele firmei, ștampila societății, facturiere și avize semnate, aceste fiind predate în alb. Inculpatul C.V. i-a propus un comision de 5% iar afacerile s-au derulat aproximativ 7 luni din ianuarie 2004 și până în iulie 2004. I s-au returnat actele firmei în ianuarie 2005 cu toate operațiunile contabile evidențiate, aceste activități fiind realizate de contabilii firmelor administrate de familia C. Inculpatul declară că obținut un beneficiu de 170.000 RON ca urmare a desfășurării afacerii pe firma SC N.V. SRL Oradea, însă nici un moment nu a avut cunoștință că operațiunile comerciale ale inculpatului C.V. sunt ilegale, deoarece în această situație nu ar fi acceptat să predea documentele și ștampila firmei. Nu a semnat acte ale firmei decât atunci când s-a efectuat operațiunea de înscriere în contabilitate a activităților derulate, iar documentele erau în copie. Pe inculpatul N.M. îl cunoaște, fiind consăteni și recunoaște că l-a prezentat pe acesta coinculpatului C.V. ca fiind o persoană ce i-ar putea ajuta cu înscrisuri justificative ale unor activități derulate pe firmă. Inculpatul mai declară că atât N.M. cât și contabila acestuia P.V. au fost cazați împreună cu el la un hotel din București având însă, asemenea lui, deplină libertate de mișcare.
Audiat fiind în fața instanței inculpatul C.C. nu a recunoscut comiterea faptelor declarând că nu îl cunoaște pe inculpatul O.G. nici alte aspecte legate de activitatea SC N.V. SRL Oradea. În cursul anului 2004 a fost solicitat de fratele său, coinculpatul C.V. să introducă la plată diverse înscrisuri bancare care au fost girate în favoarea sa. S-a conformat, nu a cunoscut nimic despre activitatea comercială desfășurată de fratele său iar banii pe care i-a ridicat i-a predat acestuia. Nu are cunoștință despre faptul achiziționării unor produse electronice de origine chinezească de la un complex din București, a făcut o astfel de deplasare dar strict pentru a-l însoți pe numitul B. și doar pentru considerente de siguranță, în contextul în care fratele său C.V. îi predase lui B. o sumă importantă de bani cu care numiții S. și S.S.M. urmau să achiziționeze respectivele piese. Nu cunoaște ce piese s-au achiziționat și nici ce s-a întâmplat mai departe ce acestea.
Audiat fiind (f. 264 vol. I) inculpatul N.M. a recunoscut comiterea faptelor însă nu consideră că a acționat cu vinovăție.
Cunoscându-I pe O.G. l-a contactat în cursul anului 2005 solicitându-i să-l ajute în comercializarea unor mărfuri. Acesta i-a cerut să se deplaseze la București să-i predea ștampila firmei, chitanțierul și facturierul, motivând că are nevoie de acestea pentru efectuarea operațiunilor de comercializare, spunându-i că șeful său este plecat la Timișoara, context în care cu el se va putea discuta doar peste 2 zile pentru a-și da acordul în vederea predării mărfii. Cu acest prilej inculpatul O.G. i-a predat suma de 700 dolari reprezentând un avans din prețul total al mărfii comercializate. Inculpatul declară că a plecat la București însoțit de coinculpata P.V., deoarece el personal nu avea cunoștințe necesare în materie.
Peste 2 săptămâni a fost contactat de inculpatul O.G. care i-a cerut să revină în București, s-a deplasat tot cu P.V., au fost cazați la un hotel unde li s-a spus că vor rămâne 2-3 zile până când va veni șeful său din Timișoara. Au predat buletinele fiind necesare la recepție iar în noaptea următoare în jurul orei 23.00, au fost căutați de inculpatul O.G. care Ie-a cerut să se deplaseze la sediul firmei deoarece a sosit șeful său. Ajungând acolo a constatat că înscrisurile predate inițial în alb erau completate, facturile atestând atât operațiuni de achiziționare de mărfuri de la firma sa dar și operațiuni potrivit cărora firma sa SC R. SRL s-ar fi aprovizionat cu marfă de la alte societăți pe care însă nu le cunoștea. Coinculpata P.V. i-a spus că se „află într-o mare încurcătură „dar că nu poate să-i spună mai multe și ar fi bine să plece cât mai repede. Cu aceeași ocazie i s-a remis un bilet la ordin pentru aproximativ 540 milioane lei spunându-i-se că-i poate scoate de la bancă pe numele său. Sfătuit de coinculpata P.V. nu s-a atins de bani și a trimis biletul la ordin organelor de anchetă.
Inculpatul a declarat că nu a predat niciodată coinculpatului O.G. marfa cu privire la care s-au înțeles să-l ajute la comercializare deoarece a doua oară când a fost contactat să vină la București inculpatul O.G. i-a spus doar să se grăbească pentru că a intervenit o nouă problemă. în sala de judecată inculpatul l-a recunoscut pe C.V. ca fiind „șeful” coinculpatului O.G.
Deși legal citat coinculpatul O.D. nu a răspuns chemării instanței pentru a fi audiat, în cursul urmăririi penale relatând că este administratorul SC E.E.G. SRL Timișoara iar firma sa este menționată într-un lanț de relații comerciale cu mai multe societăți printre care și SC N.V. SRL Oradea. A înființat SC E.E.G. SRL Timișoara în anul 2002 la solicitarea lui C.V. (care-i este cumnat), care i-a comunicat că nu mai poate figura ca administrator al vreunei societăți deoarece avea probleme cu fosta societate - SC R. SA Brașov. A acceptat rugămintea inculpatului C.V., a participat la derularea afacerii cu SC E.T. SA Cluj-Napoca, rolul său fiind de a semna înscrisurile emise de firma sa. Inculpatul C.V. nu a avut oficial nici o calitate în firmă însă în realitate el a condus societatea, a desfășurat activitățile comerciale financiare și bancare în numele acestei firme. Inculpatul nu contestă faptul semnării unui număr de 10 facturi fiscale din totalul celor 48 prezentate de procuror, din care rezultă că firma sa ar fi achiziționat de la firma din Oradea diferite piese în valoare de peste 90 miliarde lei vechi, dar a făcut acest lucru la solicitarea inculpatului C.V. fără ca în realitate să preia efectiv produsele menționate în înscrisuri sau să fi plătit sumele de bani. Concluzionează că a predat în alb facturi fiscale ale societății sale inculpatului C.V. și oamenilor lui, iar atunci când și-a dat seama că pe seama firmei sale desfășoară activități pe care nu le mai poate controla a vrut să pună capăt acestei stări de lucruri, a fost amenințat de C.V. telefonic că deține un ordin de plată semnat în alb pe care-l poate introduce la plată pentru sume de 3 miliarde lei, context în care necunoscând valoarea penală a acestui instrument de plată a executat ordinele sale, oferindu-i toate actele societății - facturi, chitanțe, avize de însoțire a mărfii - toate în alb.
Inculpata P.V. nu a fost audiată nici în cursul urmăririi penale nici în fața instanței, aceasta invocând motive de sănătate care o împiedică să facă deplasarea la Oradea, rezumându-se să întocmească memorii în care arată că ținea evidența contabilă a SC R. SRL aparținând inculpatului N.M., l-a însoțit pe acesta la București iar la circa o săptămână au fost rechemați la București, sechestrați timp de 3 zile de trei indivizi de etnie romă al căror șef era C.V. Sub escortă au fost obligați să se deplaseze la sediul unei societăți unde a constatat că pe lângă actele întocmite pentru SC R. SRL, se aflau și facturi întocmite în numele societății SC C. SRL. C.V. i-a cerut să contabilizeze actele așa cum cere el pentru că el este șeful tranzacțiilor și el face plata. Prin telefon i s-a comunicat cum trebuie să închidă pozițiile cu furnizorii și chiar cu SC N.V. SRL. Deși nu a vrut să înregistreze nici o factură la nici una din cele 2 societăți, datorită amenințărilor făcute de nenumărate persoane din clanul lor a cedat prin contabilizarea actelor. în conturile celor două societăți nu s-a înregistrat nici o sumă reală de încasare, singurul document de plată în original eliberat a fost către SC C. SRL în valoare de 38000 lei iar pentru SC R. SRL în jur de 54.800 RON, care însă nu Ie-a depus în bancă pentru încasare (nici ea și nici N.M.) deoarece nu au vrut să fie părtași la escrocherii.
Examinând actele și lucrările dosarului, probele administrate în cursul urmăririi penale și în fața instanței de judecată instanța de fond a reținut următoarele:
La actul de control din 7 martie 2005 efectuat de Serviciul de investigații fiscale din cadrul D.G.F.P. Bihor, privind SC N.V. SRL Oradea, înmatriculată din 10 decembrie 2003 - administrată de O.V., a creat suspiciuni legate de realitatea operațiunilor comerciale derulate în cursul anului 2004 cu SC E.E.G. SRL Timișoara - administrată de O.D., având ca obiect livrarea unor produse electrice în valoare de 93.978.872.616 lei vechi sens în care au fost emise un număr de 48 facturi fiscale. Suspiciunile au fost amplificate și de faptul că din înscrisurile bancare nu rezultă alimentarea conturilor firmei din Oradea cu suma de peste 40.000.000.000 lei vechi de către firma din Timișoara (f. 43 - 44 vol. I urmărire penală).
Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că în cursul anului 2003, inculpatul C.V. a conceput un circuit comercial cu produse electrice de origine chinezească, precum și un circuit bancar - girări succesive a unor plăți prin procedura de compensare în lanț (inginerie financiar - bancară) prin care să obțină în scurt timp și prin interpunerea altor persoane fizice sau juridice, profituri de circa 7 -17 ori mai mari decât suma investită. Planul infracțional a avut ca punct de pornire informațiile obținute de inculpat cu privire la investițiile ce urmau a se derula la societățile de distribuire a energiei electrice din cadrul Sistemul Energetic Național, privind achiziționarea de piese și produse electrice necesare completării stocurilor. Astfel, inculpatul urma să achiziționeze de pe piața liberă produse electrice de origine chinezească de calitate inferioară și pe care să le comercializeze ca produse de calitate superioară sub sigla mărcii S., la un preț între 7 - 17 ori mai mare decât cel recomandat pentru produsele originale (f.383, vol. I). Suma investită în achiziționarea produselor electrice a fost dobândită prin împrumuturi obținute de la diferite persoane fizice (f. 331 - 345, vol. I). După restituirea sumelor împrumutate, din profitul astfel obținut, o parte urma să fie folosită pentru coruperea unor funcționari din cadrul societăților aparținând S.E.N. - a se vedea rechizitoriul nr. ll/P/2005 al D.N.A. - serviciul teritorial Brașov (f. 92 - 156, vol. I), iar cealaltă parte urma să fie folosită în interesul propriu sau al fratelui său - inculpatul C.C. (f. 316 - 330, vol. I).
La planul infracțional conceput de inculpatul C.V. a aderat fratele său - inculpatul C.C., constituind astfel o afacere de familie și nucleul asocierii infracționale la care vor adera sau sprijini și alte persoane. Inculpatul C.C. a fost cooptat doar la unele dintre activitățile de achiziționare și transport a produselor electrice chinezești, fiind persoana care a dobândit partea cea mai mare a sumelor provenite din infracțiunile comise pe seama SC N.V. SRL Oradea - 2.490.000 RON (f. 275 - 306, vol. I).
Pentru realizarea acestui plan infracțional, frații C. aveau nevoie de ajutorul și sprijinul unor administratori de societăți comerciale, prin intermediul cărora să desfășoare activitatea de livrarea a produselor electrice de origine chinezească - SC E.E.G. SRL Timișoara, precum și activitatea de ridicare a banilor - SC N.V. SRL Oradea. Mai exact, frații C. au conceput să - și desfășoare activitatea infracțională pe seama unor societăți comerciale interpuse - din zone diferite ale țării, astfel încât numele lor să nu fie evidențiate în înscrisurile fiscale și bancare ale acestora. În acest scop au fost cooptați inculpații O.D. - în cursul anului 2003 și O.G. (fiul administratoarei O.V.) - la începutul anului 2004. Sprijinul acestora a constat în punerea la dispoziția inculpatului C.V., în alb, a documentelor fiscale și bancare ale firmelor din Timișoara și Oradea, precum și a ștampilelor. Totodată, au acceptat să prezinte organelor de control fiscal înscrisuri fictive - completate din dispoziția inculpatului C.V., astfel încât activitatea infracțională să nu poată fi depistată în cazul unor verificări încrucișate. Suma pe care ar fi trebuit să o încaseze de la inculpatul C.V. era de cca. 5% din cifra de afaceri derulată pe seama firmelor respective. în perioada septembrie 2004 - ianuarie 2005, inculpatul O.G. a încasat din creditul societății sale - SC N.V. SRL Oradea, suma totală 171.500 RON (f. 432 - 466, vol. IV).
Urmare a verificărilor încrucișate efectuate de organele fiscale, precum și a investigațiilor penale, a rezultat că în perioada 2003 - 2004, inculpații C.V. și C.C. au achiziționat la negru - fără eliberarea facturilor și chitanțelor fiscale, produse electrice de origine chinezească de la comercianții chinezi din Complexul comercial D. București. Acesta este considerentul pentru care organul de urmărire penală nu a putut intra în posesia înscrisurilor doveditoare ale sumei totale cu care au fost achiziționate produsele electrice de origine chinezească. Urmare a examinării facturilor de livrare a acestor produse către beneficiarii S.I.S.E. – E.T.N. Cluj-Napoca și SUD Brașov, precum și către SC E. SA Mureș - Iernut, a rezultat că prețurile de vânzare au fost între 7 - 17 ori mai mari decât cele recomandate pentru produsele originale S. (f. 382 - 390, vol. I).
Din declarațiile martorilor C.C. și S.D. rezultă că produsele electrice chinezești au fost achiziționate de către inculpatul C.C. fiind transportate și depozitate inițial la locuința inculpatului C.V. din municipiul Tecuci, strada V., iar începând cu luna martie 2004 în spațiul închiriat de la SC C. SA Cluj-Napoca (f. 530 - 533 vol. IV).
În esență, martorul S.D. audiat fiind în cursul urmăririi penale și în fața instanței a declarat că în perioada lunilor februarie mai 2004, în mod repetat, a achiziționat de la complexul D. București produse electrice de origine chinezească (contactori și siguranțe) pe care Ie-a încărcat într-un tir și mai multe microbuze și Ie-a trimis la depozitul C. din Cluj-Napoca închiriat de C.V. Aceste produse erau preluate la Cluj-Napoca de martorul C.C. S-a deplasat de două ori la Complexul D. cu bani cash - circa 30 - 40 miliarde lei vechi cu care a achiziționat aceste produse de la comercianți chinezi, iar în celelalte rânduri s-a deplasat numai pentru a ridica aceste produse care fuseseră achitate deja de C.V. De fiecare dată a fost însoțit de S.S.M., la ridicarea mărfii primind de la comercianții chinezi doar avize pentru transportul mărfii, fără însă a primi certificate de calitate. în orice caz martorul relatează că prețurile erau mici iar comercianții chinezi nu eliberau niciodată facturi fiscale, produsele ridicate de la aceștia nefigurând practic pe nici o firmă(f. 562 - 563 urmărire penală, 268 vol. I instanță).
În depozitul închiriat de la SC C. SA Cluj-Napoca, la indicația inculpatului C.V. care i-a pus la dispoziție un laptop și o imprimantă, S.S.M. a confecționat etichete cu sigla S., folosind ca model cataloagele de prezentare ale produselor și echipamentelor electrice fabricate de concernul german. în paralel, martorul C.C. și alte persoane angajate ocazional au dezlipit de pe produsele electrice etichetele originale conținând caractere chinezești și au lipit în locul lor eticheta cu sigla S. pentru a da aparență că bunurile respective sunt fabricate de renumitul producător german și pentru a justifica prețul foarte mare cu care urmau să fie valorificate mai departe.
Relevantă în acest sens este declarația martorului C.C.C. care acceptând să lucreze pentru C.V. fără contract de muncă, urma să execute ordinele date de acesta la depozitul din Cluj Napoca lucrând alături de S.S.M. și alți 3 zilieri. La solicitarea inculpatului C.V. martorul se deplasa la depozit unde descărca produsele electrice, iar într-un răstimp de câteva zile avea loc operațiunea de înlocuire a etichetelor originale cu cele realizate de S.S.M. Tot aici și tot cu concursul lui S.S.M. la solicitarea inculpatului C.V. erau întocmite facturile fiscale pe seama furnizorului SC E.E.G. SRL Timișoara (f. 518-519 urmărire penală f. 63 vol. II instanță).
În scopul înlăturării oricărui element care să indice proveniența reală a produselor achiziționate din depozitul en-gros, la solicitarea inculpatului C.V. au fost înlocuite și cutiile, fiind apoi aplicate etichete marca S., martorul S.D. relatând că în mod cert produsele electrice livrate mai departe nu erau asamblate în aceleași cutii în care fuseseră achiziționate de la comercianții chinezi.
Rezultă că în perioada 2003 - 2004, frații C. s-au folosit de SC E.E.G. SRL Timișoara pentru a livra către cele două societăți S.I.S.E. – E.T. Sud Brașov și Nord Cluj-Napoca, produse electrice de origine chinezească de calitate inferioară - substituite în calitate superioară marca S. și au debitat creditul SC N.V. SRL Oradea cu suma de totală de 4.163.186,0385 RON.
Din lucrarea din 25 ianuarie 2006 a Gărzii Financiare Cluj (f. 9 - 65 vol. VII), rezultă că în anul 2004, SC I.S. SA Câmpia-Turzii a emis bilete la ordin în valoare totală de 4.009.000 RON către SC E.E.G. SRL Timișoara, reprezentând plata prin compensare în lanț a contravalorii energiei electrice furnizate de SC E.T. NORD SA Cluj în cursul anului 2003. Din înscrisurile bancare anexate - în valoare totală de 4.009.000 RON, au fost girate în perioada 02 iunie 2004 - 10 august 2004 către SC N.V. SRL Oradea ordine de plată în valoare totală de 1.390.000 RON (f. 46 - 61, vol. VII și 12 - 162, vol. VIII).
Din lucrarea din 05 aprilie 2006 a Gărzii Financiare Cluj (f. 113 -116, vol. VII), rezultă că SC E.T. Nord SA Cluj nu a avut raporturi comerciale cu SC E.E.G. SRL Timișoara, ci numai cu SC E.S. SA București - Sucursala de întreținere și S.C E.E. Nord SA Cluj-Napoca (S.I.S.E. - E.T. Nord Cluj-Napoca), între care s-a încheiat contractul cadru de prestări servicii și achiziții produse înregistrat din 27 august 2003 - valabil pe o perioadă de 5 ani (f. 118-122, vol. VII). Contractul cadru a stat la baza comenzilor de întreținere și servicii energetice nr. x din 19 septembrie 2003 și y din 09 octombrie 2003 (f. 124 - 133, vol. VII) emise de SC E.T. NORD SA Cluj, comenzi în valoare totală de 4.711.049,5 RON - onorate în totalitate de S.I.S.E. - E.T. Nord Cluj - Napoca prin selectarea ofertelor numai de la SC E.E.G. SRL Timișoara. Totodată, S.I.S.E. - E.T. Nord Cluj - Napoca a preluat în cursul anului 2004 în custodie de la SC E.E.G. SRL Timișoara alte cantități de produse electrice de origine chinezească decât cele achiziționate și la care ne-am referit, acestea fiind restituite urmare a anchetelor penale și fiscale care au fost declanșate (f. 458 - 482, vol. VIII).
Din centralizatorul de la f. 170 - 261, vol. I, rezultă că SC I.S. SA Câmpia-Turzii a achitat către SC E.E.G. SRL Timișoara suma totală de 1.390.000 RON - numai cu Bilete la ordin (cont x - pentru suma de 60.000 RON, cont y - pentru suma de 600.000 RON, cont z - pentru suma de 670.000 RON), sumă care a fost girată către SC N.V. SRL Oradea și apoi către inculpatul C.C.. La procedura de compensare, din dispoziția inculpatului C.V., în numele SC E.E.G. SRL Timișoara a participat martora C. (fostă M.) O.M.
Din declarațiile date de martora C.O.M. atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței de judecată, tribunalul a reținut că, deși nu a avut nici o calitate în firma SC E.E.G. SRL Timișoara, a reprezentat această firmă la operațiunile de compensare a plăților ce se impuneau ca urmare a raportului comercial avut cu mai multe societăți dintre care și S.I.S.E. - E.T. Nord Cluj Napoca. A participat la operațiunile de compensare în baza unei împuterniciri primită direct de la C.V., la acea vreme martora fiind convinsă că firma de la Timișoara îi aparține acestuia, iar numele administratorului real - O.D. - nu îi spune nimic. Martora declară că a semnat doar ordine de compensare, ordine de plată și probabil facturi de primire a unor bunuri, altele decât produse electrice precum și contractul de închiriere a unui spațiu situat în incinta SC C.SA Cluj-Napoca - la dispoziția lui C.V. Nu cunoaște nimic despre relația dintre SC E.E.G. SRL Timișoara și SC N.V. SRL Oradea și nu are cunoștință cine este inculpatul O.G. Fiindu-i prezentate facturile fiscale emise de către această firmă către SC E.E.G. SRL Timișoara în care la rubrica delegat apare numele său, aceasta declară că semnătura nu-i aparține iar seria de pe buletin este greșită. Fiindu-i prezentate de asemenea înscrisurile bancare prin care firma din Oradea a girat suma totală de 40 miliarde lei vechi către firmele SC R.I. SRL Galați și SC C. SRL Tecuci, martora a precizat că pe nici una din acestea nu este semnătura sa, de asemenea nici pe celelalte înscrisuri bancare prin care firma din Oradea ar fi girat sume de bani către persoane fizice (f. 526-527 u.p., f. 62 vol. II instanță).
Din adresa din 19 ianuarie 2006 a Gărzii Financiare Brașov cu referire la procesul - verbal din 08 septembrie 2005 - întocmit în Dosarul penal nr. ll/P/2005 al D.N.A. - serviciul teritorial Brașov, rezultă că în perioada martie - iunie 2004, SC E.E.G. SRL Timișoara a livrat către S.I.S.E. - E.T. Sud Brașov produse electrice în valoare totală de 22.539.591,3 RON - din care produse substituite în valoare de 9.304.809,4 RON. Plata facturilor s-a efectuat prin compensare - 20.756.729,1 RON, prin file cec - 1.710.000 RON și prin Ordine de plată - 70.000 RON (f. 113 - 138, vol. V).
Din lucrarea din 08 august 2005 a Gărzii Financiare Brașov (f. 1-4, vol. V), rezultă că la data de 20 aprilie 2004 (a se vedea procesul - verbal de ședință nr. 1109 - f. 70-72, vol. V), a fost achitată de SC T.U.T.B. SA Brașov către SC E.E.G. SRL Timișoara - prin compensare în lanț a contravalorii energiei electrice furnizate de SC E.T. Sud SA Brașov în luna aprilie 2004, suma de 1.966.186 RON,care a fost girată către SC N.V. SRL Oradea și apoi către inculpații C.C. și C.V. La procedura de compensare, din dispoziția înv. C.V., în numele SC E.E.G. SRL Timișoara a participat numitul S.S.M., care nu a putut fi audiat în cauză - fiind plecat în Canada (a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. ll/P/2005 al D.N.A. - serviciul teritorial Brașov).
Din cele relatate mai sus, rezultă că frații C. au livrat în perioada 2003 - 2004, către cele două societăți S.I.S.E. - E.T. Sud Brașov și Nord Cluj-Napoca produse electrice de origine chinezească în cantități mult mai mari decât cele care privesc operațiunile de compensare girate de SC E.E.G. SRL Timișoara către SC N.V. SRL Oradea.
Pe baza înscrisurilor puse la dispoziție de instituțiile bancare, s-a stabilit că frații C. s-au împrumutat, pe seama SC N.V. SRL Oradea, de la diferite persoane fizice cu suma totală de 566.000 RON, respectiv de la G.P., S.I.D., S.D.M., V.L.V., V.A. și de la A.I. (procesul-verbal de constatare, f. 331 - 351,vol. I). Aceste înscrisuri nu au fost evidențiate în contabilitatea firmei din Oradea.
Astfel, din declarația martorului G.P. instanța a reținut că, în data de 21 aprilie 2004, a încheiat cu inculpatul C.V. contractul de împrumut nr. 26 (f. 545 vol. IV u.p.) având ca obiect suma de 800 milioane lei vechi, în contract figurând că a împrumutat efectiv societății comerciale SC N.V. SRL Oradea, despre care la acea dată cunoștea că aparținea inculpatului. Acesta din urmă a venit cu contractul deja semnat în numele firmei din Oradea astfel că martorul a semnat apoi în dreptul numelui său precizând că nu-l cunoaște pe O.G. care în contractul de împrumut figurează ca reprezentant al SC N.V. SRL Oradea. Pentru ridicarea sumei de bani martorul a primit 3 înscrisuri bancare de plată emise de SISE Electrica Transilvania pe numele său (aflate la f. 543 - 544 vol. IV u.p.). Martorul precizează că nu a avut în realitate nici o afacere cu S.I.S.E. - E.T. Sud Brașov, SC E.E.G. SRL Timișoara sau cu SC N.V. SRL Oradea, iar suma de 800 milioane lei vechi a împrumutat-o lui C.V. (f. 539 - 540 vol. IV u.p., a cărui declarație a fost citită în instanță conform art. 327 alin. (3) C. proc. pen.).
Martorul V.A. audiat fiind în cursul urmăririi penale și în fața instanței a declarat că la firma SC A. SRL Brașov este asociat împreună cu S.I.D., iar în anul 2004 au avut o afacere cu exploatarea minieră V. din Deva în valoare de 1.250.000.000 lei vechi. întrucât această firmă nu a avut posibilitate de plată, a cesionat o creanță în același cuantum pe care o avea de încasat de la debitorul SC C. SA București. La începutul lunii mai 2004 au primit de la aceasta din urmă firmă fire electrice de bobinaj în valoare de 1.250.000.000 lei vechi pe care împreună cu S.D. au hotărât să o vândă la SC E.E.G. SRL Timișoara, despre care știau că aparține inculpatului C.V. La indicația lui C.V. marfa a fost lăsată în custodie la S.I.S.E. - E.T. Sud Brașov. După aproximativ 2 săptămâni a primit de la S.D. 2 file CEC având deja date completate cu privire la firma care a emis CEC-ul și firmele care au girat suma respectiv cele din Timișoara și Oradea. L-a întrebat pe S.D. de ce suma nu este virată în contul firmei SC A. SRL Brașov, dar acesta l-a asigurat că este în regulă, că atât firma din Oradea cât și cea din Timișoara aparțin lui C.V. Martorul a ridicat suma menționată pe cele 2 file CEC și apoi a operat în registru de casă al firmei sale, firmă pe care el a creditat-o cu sume de 800 milioane lei vechi, astfel că suma de 700 milioane lei vechi girată de firma din Oradea pe numele său personal a reprezentat în fapt o restituire a creditului mai sus amintit. Diferența de până la 1.311.000.000 lei vechi reprezentând contravaloarea facturii a fost încasată de S.D. prin aceeași modalitate (f. 547-548 urmărire penală, vol. IV, f. 267 vol. I instanță).
Martora V.L.F. audiată fiind a declarat că în primăvara anului 2004 fără a se încheia un act doveditor, S.D. i-a solicitat un împrumut în sumă de 250.000.000 lei vechi pentru o perioadă de 1 lună de zile. La termen S.D. i-a adus o filă CEC în care era consemnat suma de mai sus, martora fiind bucuroasă că-și poate recupera suma, context în care nu a cerut lămuriri suplimentare cu privire la firmele menționate pe fila CEC (f. 557 - 558 urmărire penală - vol. IV, f. 280 - vol. II instanță).
Martorul S.I.D. a confirmat aceleași îngrijorări relatate de V.A. cu privire la comercializarea firelor de bobinaj în valoare de 1,25 miliarde lei vechi ridicate de la SC C. SA București filiala Zalău. După ce marfa a fost lăsată în custodie la solicitarea inculpatului C.C. la S.I.S.E. - E. Sud Brașov, după aproximativ o săptămână, martorul a fost sunat să se prezinte la serviciul financiar unde a primit mai multe file CEC deja completate pe SC E.E.G. SRL Timișoara în sumă de peste 1,3 miliarde lei. A luat aceste instrumente de plată apoi s-a deplasat la București și Ie-a predat lui C.V., urmându-i să-i dea atât banii consemnați pe factura fiscală ce atesta vânzarea firelor de bobinaj cât și împrumuturile anterioare nerestituite. După câteva ore s-au reîntâlnit C.V. i-a dat mai multe file CEC, pe de o parte din ele apărând la girant firma SC N.V. SRL Oradea despre care C.V. i-a spus că este tot a lui. în afara acestei relații comerciale martorul a mai declarat că împreună cu soția sa i-au împrumutat inculpatului C.V. peste 2 miliarde lei vechi.
Pentru ridicarea banilor martorul, soția și soții V. au deschis un cont la bancă și i-au comunicat inculpatului C.V. că au nevoie de înscrisuri care să justifice ridicarea banilor. Acesta i-a asigurat că vor primi contractele de împrumut de la SC N.V. SRL Oradea, lucru care s-a întâmplat în ziua următoare, înscrisuri cu care s-a prezentat la F.B. și au introdus instrumentele de plată.
La f. 331 - 332 vol. I urmărire penală se regăsește un proces verbal cuprinzând contractele de împrumut depuse la bănci de martorii enunțați în vederea ridicării sumelor de bani, contracte ce nu au fost evidențiate în contabilitatea SC N.V. SRL Oradea și nici înscrisurile bancare, suma totală împrumutată ridicându-se la 5.660.000.000 lei vechi. Această sumă a fost investită de frații C.V. și C.C. pentru achiziționarea produselor electrice de origine chinezească de calitate inferioară, iar suma obținută din vânzarea acestor produse substituite în calitate superioară S. este de 4.163.186,0385 RON, rezultând astfel un profit de 3.597.186 RON. Întreaga sumă obținută din vânzarea produselor electrice de origine chinezească a fost folosită de frații C. în interes propriu și pentru restituirea împrumutului (566.000 RON ) obținut de la persoanele fizice mai sus menționate.
Pe baza adresei Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - serviciul teritorial Oradea și a unor documente puse la dispoziție de acest serviciu, la sediul agenției naționale de administrare fiscală – D.G.F.P. Bihor s-a efectuat un calcul estimativ având ca obiect stabilirea impozitului pe profit și a TVA-ului cuvenit statului, în ipoteza achiziției de produse în valoare de 5.600.000.000 lei vechi și o vânzare de 41.631.860.385 lei vechi. S-a concluzionat că impozitul pe profit s-ar ridica la 7.557.113.526 lei vechi, iar TVA-ul la 5.743.406.280 lei vechi (vol. I f. 33 - 34 u.p.). de precizat că nu există o constituire de parte civilă a D.G.F.P. Bihor în acest sens, procesul verbal întocmit la data de 12 martie 2007 efectuând un calcul ipotetic la solicitarea organelor de urmărire penală.
Pentru a acoperi activitatea evazionistă desfășurată cu produsele electrice de origine chinezească, precum și ridicarea sumelor de bani girate de firmele din Timișoara și Oradea, inculpatul C.V. - prin angajații de la SC E.E.G. SA București, a întocmit documentele fiscale fictive care să ateste circuitul acestor produse pe seama firmelor SC R.I. SRL Galați, SC C. SRL Tecuci, SC N.V. SRL Oradea și SC E.E.G. SRL Timișoara (f. 208 - 306, vol. II, f. 9 - 129, vol. III și f. 3 - 431, vol. IV). Practic înainte să se ajungă la beneficiarul final, produsele electrice contrafăcute S. au fost vândute succesiv între mai multe societăți și comerciale controlate tot de inculpatul C.V. pentru ca administratorii de drept ai acestora să poată încasa ulterior beneficiile financiare promise, cu toate că, în realitate, marfa nu a intrat niciodată în gestiunea lor și a fost transportată de la furnizorul inițial direct în locurile de depozitare și apoi la beneficiar.
Potrivit notei de constatare din 30 august 2005 a Gărzii Financiare rezultă că pentru produsele facturate ulterior către SC E.E.G. SRL Timișoara SC N.V. SRL Oradea a avut la rândul său, doi furnizori respectiv SC R.I. SRL Galați și SC C. SRL Tecuci. SC R.I. SRL Galați a emis către SC N.V. SRL în perioada 10 februarie 2004 - 31 martie 2004 un număr de 11 facturi fiscale (f. 3 - 23 vol. IV urmărire penală) în valoare totală de 54.625.975.784 lei vechi. Având în vedere că facturile respective au fost ridicate de la AFP Tecuci, județul Galați doar la data 26 mai 2004, rezultă că acestea au fost completate în fals prin antedatare și ca atare nu reflectă operațiuni economice reale între părți. în mod similar au fost completate în fals un număr de 33 facturi fiscale în sumă de 6.644.899.114 lei vechi potrivit cărora SC C. SRL Tecuci ar fi livrat că SC N.V. SRL Oradea produse (rulmenți, freze, burghie, piulițe, semeringuri, contactori) în valoarea menționată (f. 247 - 313 vol. IV).
Prin urmare circuitul comercial SC R.I. SRL Galați - SC N.V. SRL Oradea - SC E.E.G. SRL Timișoara respectiv circuitul comercial SC C. SRL Tecuci - SC N.V. SRL Oradea - SC E.E.G. SRL Timișoara este unul fictiv al documentelor care nu reflectă operațiuni economice reale.
Întocmirea facturilor fiscale false a fost posibilă în contextul în care la solicitarea inculpatului C.V., N.M. - administrator al SC R.I. SRL Galați, respectiv P.V. - contabilă la SC C. SRL Tecuci, au întocmit în mod repetat înscrisuri fiscale fictive prin care atestau în mod nereal raporturile comerciale din anul 2004 cu produse electrice chinezești substituite în produse de calitate superioară S. între SC R.I. SRL Galați și SC C. SRL Tecuci pe de o parte respectiv SC N.V. SRL Oradea.
Prin același procedeu, au fost întocmite și evidențiate xerocopiile înscrisurilor bancare care atestau în mod necorespunzător adevărului că sumele de bani achitate de beneficiarii produselor electrice, au fost girate succesiv către furnizorii acestor produse și nu către frații C. sau alte persoane fizice. Aceste aspecte sunt dovedite prin declarațiile martorilor B.C. (f. 504 - 508, vol. IV), C. (fostă M.) O.M. (f. 525 - 527,vol. IV) și N.M. (f. 509 - 513,vol. IV), care se coroborează cu declarațiile inculpaților O.G. (f. 221 - 240,vol. IX) și O.D. (f. 189 - 196,vol. IX).
Relevantă în sensul celor de mai sus este declarația martorei N.M., care audiată fiind în cursul urmăririi penale, respectiv în fața instanței a declarat că I-a cunoscut pe inculpatul C.V. în anul 2002, acesta dorind să înființeze în Timișoara o firmă pe numele viitorului soț al martorei. întrucât martora s-a opus, inculpatul C.V. a apelat la coinculpatul O.D. Deși C.V. i-a cerut martorei să fie contabila firmei, aceasta a refuzat neavând încredere în el însă ulterior cunoscându-i și familia lui O.D. martora i-a cerut - în scopul protejării sale - să-i solicite lui C.V. înscrisurile fiscale derulate pe firma din Timișoara pentru a le evidenția în contabilitate. în aceste împrejurări a întocmit bilanțul pe 2003 pe care nu I-a semnat deoarece nu avea nici o calitate în această firmă. în toamna anului 2003 activitatea firmei din Timișoara a fost derulată pe relația cu S.I.S.E. - E.T. Nord Cluj-Napoca și în care au fost implicați C.V., M.O., N.P. și S.D. în această perioadă O.D. a fost ținut împreună cu familia sa la Timișoara tocmai pentru a nu cunoaște cifra de afaceri rulată pe seama firmei sale în relația cu partenerul din Cluj-Napoca. C.V. i-a promis lui O.D. că îi va da un procent de 5% din cifra de faceri rulată pe seama firmei din Timișoara. La începutul anului 2004 martora a fost solicitată de C.V. să se prezinte la o cameră de hotel din Timișoara împreună cu O.D. și N.P.
C.V. se afla singur în cameră, i-a predat o plasă în care se găseau înscrisuri fiscale din lunile martie - aprilie 2004, îndosariate pe furnizori și beneficiari respectiv, pe T. Brașov, SC N.V. SRL Oradea, C.C. Câmpia Turzii și S.I.S.E.E. Transilvania Brașov. Martora a aflat de la O.D. că facturile fiscale au fost redate pe calculator de S.S.M., pe o parte din acestea la rubrica de primire figurând semnătura lui O.D. Doar după declanșarea verificărilor fiscale încrucișate și a anchetelor penale martora a aflat de la O.D. că piesele electrice au fost achiziționate în totalitate de la un cetățean chinez din Complexul D. din București. După ce s-a declanșat ancheta penală la Timișoara martora a cunoscut-o pe M.O., ambele fiind convocate la orele 7.30 dimineața la restaurantul S. din Timișoara de către inculpatul C.V. pentru a spune ce să declare la organele de anchetă. Ulterior s-a reîntâlnit cu M.O. la Cluj-Napoca, aceasta din urmă comunicându-i că a fost folosită de inculpatul C.V. Pe perioada controlului au apărut neclarități în legătură cu înscrisurile bancare, astfel că s-a solicitat prezența lui O.G. - administratorul firmei din Oradea. Atunci a fost prima dată când martora l-a întâlnit pe O.G. și reține, că, cu acea ocazie s-a încheiat un proces verbal de predare-primire a acestor înscrisuri bancare. Abia în acel moment martora și-a dat seama că este ceva în neregulă în legătură cu sumele de bani girate de firma din Timișoara, moment în care s-a retras de la ajutorul acordat lui O.D. După controlul fiscal efectuat la firma din Timișoara martora a avut o discuție cu O.D. pe seama înscrisurilor bancare girate către firma din Oradea, la care acesta i-a spus că nu cunoaște nimic despre aceste documente bancare și că el personal nu a primit nici o sumă de bani (f. 510 - 513 urmărire penală, f. 266 vol. I instanță).
a. Din centralizatorul de la f. 170 -261, vol. I, rezultă că SC N.V. SRL Oradea, în perioada 30 aprilie 2004 - 10 august 2004, a girat suma totală de 4.163.186 RON către: inculpatul C.C. - 2.490.000 RON, inculpatul C.V. - 1.039.000 RON, iar diferența de 634.186 RON altor persoane, reprezentând întregul profit al afacerii desfășurate cu produsele electrice chinezești. Pentru ridicarea sumelor de bani mai sus menționate, frații C. au încheiat contracte fictive de împrumut cu SC N.V. SRL Oradea, pe care le-au folosit la instituțiile bancare (f. 57 și 132, vol. IX). Contractele nu au fost evidențiate în contabilitatea firmei, la fel ca și sumele de bani transferate în conturile lor personale. Prin acest procedeu frații C. au disimulat proveniența ilicită a banilor.
Din banii transferați de la SC N.V. SRL Oradea, inculpatul C.C. a cumpărat, în perioada 14 iunie 2004 - 28 iunie 2004, suma totală de 346.171 euro (schimb valutar), iar la data de 23 iulie 2004 a achitat suma de 250.000 euro, cu titlu de diferență pentru achiziționarea imobilului situat în București, str. I.P., sector 1 (f. 93 - 94, vol. IX). Totodată, în perioada 04 august 2004 - 11 august 2004 a folosit în interes personal suma totală de 760.000 RON (f. 275 - 315, vol. I).
Din banii transferați de la SC N.V. SRL Oradea, inculpatul C.V. a cumpărat, în perioada 14 mai 2004 - 17 mai 2004, suma totală de 67.737 euro (schimb valutar) pe care a folosit-o în interes personal. La data de 18 iunie 2004 a cheltuit în interes personal suma de 766.131,1614 RON (f. 262 - 274, vol. I).
Totodată, s-a dovedit că inculpații N.M. - administrator SC R.I. SRL Galați și P.V. - contabila SC C. SRL Tecuci, au ajutat gruparea fraților C. în scopul de a zădărnici aflarea adevărului cu privire la circuitul produselor electrice chinezești substituite în produse S. și a banilor obținuți, prin punerea la dispoziție, în alb, a înscrisurilor fiscale și bancare aparținând firmelor lor. Astfel, în primăvara anului 2005 - la sediul SC E.E.G. SA București, au fost întocmite înscrisurile fiscale care privesc livrarea fictivă de produse electrice în cursul anului 2004 către SC N.V. SRL Oradea (f. 9 - 129, vol. III și f. 3 - 431, vol. IV).
b. Din procesul-verbal de constatare din 02 noiembrie 2005 întocmit de organul de control fiscal din cadrul D.G.F.P. Bihor (f. 2 - 14, vol. II), rezultă că inculpatul O.G. a desfășurat activități comerciale pe seama SC N.V. SRL Oradea și cu SC A. SA Oradea, SC T.G.E. SRL Oradea, precum și cu SC C. SRL Râmnicu-Vâlcea. O parte din aceste operațiuni comerciale nu au fost evidențiate în contabilitate și declarate organului de control fiscal - respectiv 5 facturi fiscale emise de cele două firme din Oradea - stabilindu-se un impozit pe profit în sumă de 794 RON și TVA de plată în sumă de 603 RON, la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere (f. 8, vol. II).
S-a stabilit că în luna iulie 2004 nu au fost evidențiate 2 facturi emise de SC N.V. SRL Oradea pentru care s-a stabilit un impozit pe profit în sumă de 813 RON și TVA de plată în sumă de 618 RON la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere (f. 8, vol. II).
Totodată, s-a constatat că în perioada august - septembrie 2004 au fost înregistrate în evidența contabilă cheltuieli cu telefonul mobil (furnizor Orange) fără a deține documente justificative și cheltuieli cu apa potabilă (furnizor SC L.F. SRL Oradea), deși societatea nu are angajați, cheltuieli în sumă totală de 727 RON - care sunt nedeductibile. Ca urmare, s-a stabilit un impozit pe profit în sumă de 182 RON la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere (f. 9, vol. II).
În aceeași modalitate s-a procedat și pentru perioada octombrie - decembrie 2004 când au fost evidențiate cheltuieli nedeductibile în sumă totală de 1.515 RON, stabilindu-se astfel un impozit pe profit în sumă de 379 RON la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere (f. 9, vol. II).
Raportat la înregistrarea cheltuielilor nedeductibile cu furnizorul SC L.F. SRL Oradea s-a reținut că societatea a dedus fără drept TVA în sumă de 55 RON (f. 10, vol. II).
În urma verificărilor încrucișate privind relația dintre SC N.V. SRL Oradea și SC C. SRL Râmnicu-Vâlcea în valoare de 27.281 RON, a rezultat că administratorul firmei din Râmnicu-Vâlcea - M.A. - nu a avut asemenea relații comerciale cu firma din Oradea (f. 13, vol. II; f. 468 - 470, vol. IV).
Din raportul de constatare tehnico - științifică din 15 august 2006 (f. 481 - 485, vol. IV) efectuat de Serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J. Vâlcea rezultă că scrisul de completare a facturilor fiscale nu a fost executat de M.A. sau alte persoane din cadrul firmei din Râmnicu-Vâlcea, ceea ce dovedește că raportul comercial menționat mai sus a fost fictiv. Prin aceasta, SC N.V. SRL Oradea a dedus fără drept TVA în sumă de 4.356 RON și și-a diminuat impozitul pe profit cu suma de 5.731 RON (f. 13, vol. II).
D.G.F.P. Bihor se constituie parte civilă în cauză cu suma totală de 4.148 RON plus majorări de întârziere până la data stingerii sumei datorate (f. IV, vol. I instanță).
Din înscrisurile existente la f. 433 - 466, vol. IV, rezultă că în perioada septembrie 2004 - ianuarie 2005, inculpatul O.G. a debitat creditului societății cu suma totală de 171.500 RON, în care scop a emis dispozițiile de plată nr. 155 - 180. în declarația consemnată la f. 231, vol. IX, inculpatul O.G. a recunoscut că nu a dispus de bani pentru a credita SC N.V. SRL Oradea și că banii i-a folosit în interesul familiei sale.
La data declanșării cercetărilor penale, față de bunurile inculpaților erau deja luate măsurile asigurătorii în cauzele penale instrumentate de Direcția Națională Anticorupție (f. 155 - 156, vol. I).
Faptele descrise la pct. I lit. a) și b) au fost dovedite cu următoarele probe: proces verbal de consemnare a unor acte premergătoare - f. 38 - 89, vol. I; adresa din 30 ianuarie 2006 a S. SRL București - f. 163-169, vol. I; centralizator ridicare filă cec și bilete la ordin - f. 170 - 261, vol. I; proces verbal de constatare înscrisuri bancare privind pe inculpatul C.V., f. 262 - 274, vol. I; proces verbal de constatare înscrisuri bancare privind pe inculpații C.C., f. 275 - 315,vol. I; adresa din 13 martie 2007 a B.N.P. – S.T. - f. 316-330, vol. I; proces verbal de constatare înscrisuri bancare privind SC N.V. SRL Oradea, f. 331 - 351, vol. I; actul de constatare din 03 noiembrie 2005 al D.G.F.P. Bihor - f. 2 - 369, vol. II; centralizator plăți bancare SC T. SA Brașov - SC E.E.G. SRL Timișoara și înscrisurile anexă - f. 130 - 279, vol. II; raport de constatare tehnico - științifică din 15 august 2006 - f. 480 - 485,vol. IV; declarațiile martorilor B.C., N.M., C.C.C. și C.O. - f. 504 - 527, vol. IV și acte de constatare efectuate de organele fiscale din Brașov, Cluj-Napoca, Timișoara și Bacău - f. 1 - 307, vol. V, f. 2 - 572, vol. VII și f. 2 - 242, vol. VIII.
II. Prin plângerea penală formulată la data de 07 iulie 2006 SC E. București SA - Sucursala E. Mureș, Iernut a solicitat tragerea la răspundere penală a inculpatului O.D. - administratorul SC E.E.G. SRL Timișoara pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune cu privire la calitatea mărfurilor - prev. de art. 297 C. pen. (f. 352 - 361).
În motivarea sesizării s-a arătat că în cursul lunii februarie 2004, conform celor 3 facturi fiscale anexate, au fost achiziționate de la firma din Timișoara contactori S. Sirius care în realitate sunt contactori de origine chinezească de calitate inferioară - așa cum rezultă din nota de constatare tehnico - științifică din 11 mai 2006 întocmit de SC S. SRL București (f. 382 - 390, Vol. I).
Partea vătămată a apreciat că produsele astfel achiziționate au fost plătite cu un preț de circa 4 ori mai mare decât cel real - deși SC S. SRL București a arătat că prețurile din facturi sunt de 7 - 17 ori mai mari decât prețurile recomandate, motiv pentru care s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 114.919,91 RON, conform calculului de la f. 357 - 360,vol. I.
Activitatea dintre SC E.E.G. SRL Timișoara a fost coordonată de C.V. și C.C. (care au achiziționat produsele electrice chinezești și au organizat distribuirea lor) și care la rândul lor au avut concursul inculpatului O.D., care în calitate de administrator a pus la dispoziția inculpatului C.V. atât documentele fiscale cât și ștampila SC E.E.G. SRL Timișoara, tocmai pentru crea o aparență de legalitate a circuitului produselor respective.
Faptele descrise la pct. II s-au dovedit cu următoarele probe: plângerea penală formulată de C.T. Iernut - 352 - 361, vol. I, ordonanța de ridicare de înscrisuri din 09 mai 2006 și înscrisurile anexe - f. 362 - 372, vol. I, planșa fotografică - f. 373 - 378, vol. I și constatarea tehnico - științifică și planșa foto - f. 382 - 390, vol. I.
Potrivit concluziilor constatării tehnico - științifice și planșei foto aparatele examinate nu sunt de fabricație S., neprezentând elemente specifice (formă constructivă, culori, siglă, inscripționare) aparatelor originale. S-a concluzionat, de asemenea, că prețurile din factură prezentate sunt de 717 ori mai mari decât prețurile recomandate de către firma S.
Concluziile acestei constatări au infirmat apărările inculpatului C.V., care constant a susținut că nu se consideră vinovat, deoarece nu a făcut altceva decât să înlocuiască eticheta originală S. scrisă cu caractere chinezești cu etichete conținând marca S., astfel cum cere legislația română. în realitate inculpatul a cumpărat aceste produse fără facturi și esențial, fără certificate de calitate, mizând, spune inculpatul, pe buna credință a cetățeanului chinez. Evident o astfel de apărare nu a putut fi primită, în contextul în care produsele achiziționate erau destinate sistemului energetic național românesc, inculpatul comercializând contactorii chinezești la prețuri de 7 - 17 ori mai mare decât cel real.
Solicitarea inculpatului C.V. prin apărător ales privind restituirea cauzei la parchet pe considerent că D.I.I.C.O.T. nu avea competența cercetării prezentei cauze este nefondată.
Dispozițiile art. 12 lit. n) din Legea nr. 508/2004 stabilesc că sunt de competența D.I.I.C.O.T. infracțiunile prevăzute în Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, infracțiune pentru care inculpații au fost cercetați și trimiși în judecată.
Același inculpat a invocat faptul că nu poate fi condamnat în prezenta cauză pentru comiterea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni în condițiile în care prin rechizitoriul DNA Brașov a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, grup din care se reține că ar fi făcut parte și martori respectiv inculpați din prezenta cauză.
În opinia instanței acest aspect a fost lipsit de relevanță, în contextul în care lecturând rechizitoriul aflat la f. 93 - 156 vol. I. urmărire penală, s-a constatat că inculpatul C.V. este trimis în judecată, alături de alți inculpați, pentru infracțiuni diferite de cele ce fac obiectul prezentei cauze (mai puțin infracțiunea de spălare de bani), iar coinculpații sunt în marea majoritate cu totul alte persoane și, ca atare, nu se poate vorbi de una și aceeași asociere, cu atât mai mult cu cât starea de fapt expusă în rechizitoriu privește o activitate infracțională mul mai complexă, implicând și persoane față de care se reține că inculpatul C.V. ar fi comis infracțiunea de dare de mită.
I. Fapta inculpatului C.V. de a iniția împreună cu coinculpatul C.C., constituirea unei asocieri pentru săvârșirea de infracțiuni, constituie infracțiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen. texte în baza cărora a fost condamnat la o pedeapsă de: 3 ani închisoare
Fapta inculpatului C.V. de a întocmi, în mod repetat, înscrisuri fiscale fictive privind circuitul produselor electrice chinezești substituite în produse de calitate superioară S., precum și înscrisuri care atestă în mod nereal împrumutarea unor sume de bani privind SC N.V. SRL Oradea, constituie infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată - prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., texte în baza cărora a fost condamnat la o pedeapsă de: 1 an închisoare
În actul de sesizare al instanței s-a reținut că fapta inculpatului C.V. de a-l ajuta pe inculpatul O.G. să evidențieze în cursul anului 2004, în contabilitatea SC N.V. SRL Oradea înscrisuri fiscale fictive privind circuitul produselor electrice chinezești substituite în produse de calitate superioară S., cu scopul de a nu declara veniturile realizate de 3.597.186 RON și de a se sustrage de la plata impozitului pe profit și a TVA-ului - în sumă totală de 1.330.051 RON, ar constitui infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală - prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005.
Instanța a apreciat că nu sunt întrunite în cauză elementele constitutive ale acestei infracțiuni nici în forma prevăzută de art. 9 lit. b) și nici art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005. în esență, așa cum s-a arătat la pct. I lit. a), organele de anchetă au solicitat D.G.F.P. Bihor un calcul ipotetic al TVA-ului și impozitului pe profit datorat statului, sens în care s-a încheiat procesul - verbal din 12 martie 2007 (vol. I, f. 33, 34 urmărire penală). în fapt, nu s-a procedat la efectuarea unui control efectiv la SC N.V. SRL Oradea și nu au fost verificate situațiile comunicate de această societate organului fiscal. De altfel, în cauză D.G.F.P. Bihor nici nu a formulat vreo constituire de parte civilă în sensul celor constatate și nici nu aveau cum atâta timp cât prin acel proces verbal au făcut doar un calcul estimativ pe baza unor înscrisuri puse la dispoziție de organele de cercetare penală.
Ca urmare, instanța în baza art. II pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. l-a achitat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. (pct. 1 lit. a)).
Fapta inculpatului C.V. de a-l determina, în mod repetat, pe inculpatul O.G. să folosească creditul SC N.V. SRL Oradea - în sumă totală de 3.597.186 RON, în interesul său și al fratelui său, coinculpatul C.C., constituie infracțiunea de instigare la folosirea cu rea-credință a creditului societății într-un scop contrar intereselor acesteia - prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 272 pct. 2 Legea nr. 31/1990 republicată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen. (potrivit actualei numerotări art. 266 devenind art. 272), texte în baza cărora l-a condamnat la o pedeapsă de: 1 an 6 luni închisoare
Fapta inculpatului C.V. de a transfera, în mod repetat, în conturile bancare personale suma totală de 1.039.000 RON - provenind din săvârșirea unor infracțiuni pe seama SC N.V. SRL Oradea și de a folosi aceste sume în interes personal, constituie infracțiunea de spălare de bani - prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., texte în baza cărora l-a condamnat la o pedeapsă de: 4 ani închisoare
Fapta inculpatului C.V., de a livra, în mod repetat, Sucursalei E. Mureș-Iernut produse electrice de origine chinezească de calitate slabă prin substituirea în calitate superioară sub sigla S., cauzând astfel un prejudiciu de 114.919,91 RON, constituie infracțiunea de înșelăciune cu privire la calitatea mărfurilor - prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., texte în baza cărora l-a condamnat la o pedeapsă de: 3 ani închisoare
Faptele fiind în concurs instanța în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare la care a adăugat un spor de 1 an închisoare, în final urmând să execute o pedeapsă de : 5 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a), teza II, lit. b) C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei instanța de fond a avut în vedere pericolul social ridicat al faptelor comise, prin prisma modului și mijloacelor de săvârșire, a numărului mare de persoane implicate atrase în activitatea infracțională, prejudiciul însemnat cauzat părții civile, cuantumul ridicat al sumei folosită de inculpat în interes personal, conduita sa profund nesinceră, pluralitatea de infracțiuni reținute în sarcina sa, context în care instanța a apreciat că scopul educativ al pedepsei nu poate fi atins decât prin executarea acesteia în regim de detenție.
II. Deși inculpatul C.C. a afirmat că nu se face vinovat de comiterea infracțiunilor ce i se rețin, probatoriul administrat în cauză a dovedit contrariul. Pe de o parte, chiar fratele său - coinculpatul C.V. - audiat fiind a declarată că în fapt activitatea de conducere a societăților comerciale era realizată de C.C., pe care îl consilia de aproape, iar pe de altă parte, vinovăția sa a rezultată din coroborarea depozițiilor testimoniale prezentate și înscrisurilor aflate la dosarul de urmărire al cauzei și în special din împrejurarea că, în contul său a intrat suma totală de 2.490.000 RON, pe care a folosit-o la achiziționare unui imobil situat în București, (al cărui preț se ridică la suma de 250.000 euro) restul până la suma menționată cheltuind-o în interes personal.
Fapta inculpatului C.C. de a iniția împreună cu coinculpatul C.V. constituirea unei asocieri pentru săvârșirea de infracțiuni, constituie infracțiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen., texte în baza cărora l-a condamnat la o pedeapsă de: 3 ani închisoare
Fapta inculpatului C.C. de a-l determina, în mod repetat, pe inculpatul O.G. să folosească creditul SC N.V. SRL Oradea - în sumă totală de 3.597.186 RON, în interesul său și al fratelui său coinculpatul C.V., constituie infracțiunea de instigare la folosirea cu rea-credință a creditului societății într-un scop contrar intereselor acesteia - prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 272 pct. 2 Legea nr. 31/1990 republicată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen. (potrivit actualei numerotări art. 266 devenind art. 272), texte în baza cărora l-a condamnat la o pedeapsă de: 1 an 6 luni închisoare.
Fapta inculpatului C.C. de a transfera, în mod repetat, în conturile bancare personale suma totală de 2.490.000 RON - provenind din săvârșirea unor infracțiuni pe seama SC N.V. SRL Oradea și de a folosi aceste sume pentru dobândirea imobilului situat în București, str. I.P., sector 1, constituie infracțiunea de spălare de bani - prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., texte în baza cărora I-a condamnat la o pedeapsă de: 4 ani închisoare.
Fapta inculpatului C.C. de a livra, în mod repetat, Sucursalei E. Mureș-Iernut produse electrice de origine chinezească de calitate slabă prin substituirea în calitate superioară sub sigla S., cauzând astfel un prejudiciu de 114.919,91 RON, constituie infracțiunea de înșelăciune cu privire la calitatea mărfurilor - prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., texte în baza cărora l-a condamnat la o pedeapsă de: 3 ani închisoare.
Faptele fiind în concurs instanța în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, în final urmând să execute o pedeapsă de : 4 ani 6 luni închisoare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a), teza II, lit. b) C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei instanța a avut în vedere pericolul social ridicat al faptelor comise, prin prisma modului și mijloacelor de săvârșire, a numărului mare de persoane implicate atrase în activitatea infracțională, prejudiciul însemnat cauzat părții civile, cuantumul ridicat al sumei folosită de inculpat în interes personal, conduita sa profund nesinceră, pluralitatea de infracțiuni reținute în sarcina sa, context în care s-a apreciat că scopul educativ al pedepsei nu poate fi atins decât prin executarea acesteia în regim de detenție.
III. Deși inculpatul O.G. nu s-a considerat vinovat de comiterea faptelor, în condițiile în care nu a avut cunoștință de împrejurarea că activitatea coinculpatului C.V. este contrară legii, probațiunea testimonială administrată în cauză coroborată cu înscrisurile aflate în dosarul de urmărire penală și declarațiile celorlalți inculpați dovedesc contrariul. Audiat fiind, acesta nu contestă că a predat coinculpatului C.V. documentele firmei, ștampila societății, facturiere și avize semnate, toate în alb, care după completarea lor de către alte persoane a acceptat să le înscrie în contabilitatea firmei, toate acestea în schimbul unui beneficiu de 1.715.000.000 lei vechi, bani pe care i-a folosit în interes personal și asta în contextul în care pe firma sa s-au derulat afaceri doar 6 luni de zile. Poziția sa subiectivă a rezultat din chiar propria declarație de inculpat, mai mult acesta la rândul său i l-a recomandat lui C.V. și pe inculpatul N.M. care să-l ajute cu înscrisuri justificative a operațiunilor derulate pe firmă, fapt ce demonstrează, fără putință de tăgadă că avea cunoștință de caracterul ilegal al activității desfășurată pe seama firmei sale.
Fapta inculpatului O.G. de a adera și sprijini asocierea constituită de inculpații C.V. și C.C. constituie infracțiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen., texte în baza cărora l-a condamnat la o pedeapsă de: 3 ani închisoare.
Fapta inculpatului O.G. de a întocmi, în mod repetat, dispoziții de plată fictive prin care a ridicat suma de 171.500 RON din creditul SC N.V. SRL Oradea, constituie infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată - prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., texte în baza cărora l-a condamnat la o pedeapsă de: 1 an închisoare.
Fapta inculpatului O.G. de a nu evidenția și declara o parte din activitățile desfășurate cu alte firme comerciale, prin care s-a cauzat un prejudiciu total bugetului de stat de 4.148 RON - reprezentând impozitul pe profit și TVA de plată, constituie infracțiunea de evaziune fiscală - prevăzută de art. 9 lit. b), din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. (pct. I lit. b)), texte în baza cărora l-a condamnat la o pedeapsă de: 2 ani 6 luni închisoare și interzicerea pe o durată de 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 la teza II, lit. b) și c) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară;
Pentru aceleași considerente enunțate deja cu privire la inculpatul C.V. instanța a apreciat că în cauză inculpatul O.G. nu se face vinovat de infracțiunea de evaziunea de evaziune fiscală în forma prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, la dosar existând întocmit de organul fiscal doar un calcul ipotetic al prejudiciului cauzat statului, D.G.F.P. Bihor neformulând în cauză o constituire de parte civilă în acest sens, atâta vreme cât activitatea desfășurată pe seama firmei SC N.V. SRL Oradea nu a făcut obiectul unei verificări din partea acestei instituții.
Ca urmare, instanța în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. l-a achitat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. (pct. I lit. a)).
Fapta aceluiași inculpat de a folosi, în mod repetat, creditul societății în interesul fraților C. - 3.597.186 RON, precum și în interesul său personal 171.500 RON, constituie infracțiunea de folosire cu rea credință a creditului societății într-un scop contrar intereselor acesteia - prevăzută de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen. (potrivit actualei numerotări art. 266 devenind art. 272), texte în baza cărora l-a condamnat la o pedeapsă de: 1 an 6 luni închisoare.
Fapta inculpatului O.G. de a pune la dispoziția inculpatului C.V. documentele fiscale și ștampila SC N.V. SRL Oradea și de a-l ajuta astfel, în mod repetat, la transferarea creditului societății în sumă totală de 4.163.186 RON, din care 3.529.000 RON către frații C., constituie infracțiunea de complicitate la infracțiunea de spălare de bani - prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 23 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., texte în baza cărora l-a condamnat la o pedeapsă de: 3 ani 6 luni închisoare.
Faptele fiind în concurs instanța în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 3 ani 6 luni închisoare la care a adăugat un spor de 6 luni închisoare, în final urmând să execute o pedeapsă de : 4 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a), teza II, lit. b) C. pen. și interzicerea pe o durată de 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 litera la teza II, lit. b) și c) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară;
La individualizarea judiciară a pedepsei instanța a avut în vedere pericolul social ridicat al faptelor comise, prin prisma modului și mijloacelor de săvârșire, a numărului mare de persoane implicate atrase în activitatea infracțională, prejudiciul cauzat părții civile D.G.F.P. Bihor, cuantumul ridicat al sumei folosită de inculpat în interes personal (171.500 RON) iar pe de altă parte conduita sa sinceră și lipsa antecedentelor penale. Raportat la circumstanțele reale ale comiterii faptelor, pluralitatea de infracțiuni reținute în sarcina sa, apreciem că scopul educativ al pedepsei nu poate fi atins decât prin executarea acesteia în regim de detenție.
IV. Audiat fiind în cursul urmăririi penale inculpatul O.D. a avut o conduită sinceră recunoscând că i-a înmânat coinculpatului C.V. documentele financiar contabile ale SC E.E.G. SRL Timișoara pentru a desfășura relații comerciale prin intermediul acesteia, precizând însă că nu a beneficiat de nici o sumă de bani. Atunci când a dorit să pună capăt acestei stări de lucru ar fi fost amenințat de C.V., această din urmă apărare neputând fi primită în contextul în care nu s-a făcut dovada vreunei constrângeri fizice sau morale apte să înlăture caracterul penal al faptei.
Fapta inculpatului O.D. de a adera și sprijini asocierea constituită de inculpații C.V. și C.C. constituie infracțiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen., texte în baza cărora I-a condamnat la o pedeapsă de: 3 ani închisoare.
Fapta inculpatului O.D. de a pune la dispoziția inculpatului C.V. documentele fiscale și ștampila SC E.E.G. SRL Timișoara și de a-l ajuta astfel, în mod repetat, la transferarea sumei totale de 4.163.186 RON către SC N.V. SRL Oradea, din care suma totală de 3.529.000 RON a fost transferată în conturile personale ale fraților C., constituie infracțiunea de complicitate la infracțiunea de spălare de bani - prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 23 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., texte în baza cărora I-a condamnat la o pedeapsă de 3 ani 6 luni închisoare.
Fapta inculpatului O.D. de a livra, în mod repetat, Sucursalei E. Mureș-Iernut produse electrice de origine chinezească de calitate slabă prin substituirea în calitate superioară sub sigla S., cauzând astfel un prejudiciu de 114.919,91 RON, constituie infracțiunea de înșelăciune cu privire la calitatea mărfurilor - prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., texte în baza cărora I-a condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
Faptele fiind în concurs instanța, în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 3 ani 6 luni închisoare la care a adăugat un spor de 3 luni închisoare, în final urmând să execute o pedeapsă de: 3 ani 9 luni închisoare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a), teza II, lit. b) C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei instanța a avut în vedere pericolul social ridicat al faptelor comise, prin prisma modului și mijloacelor de săvârșire, a numărului mare de persoane implicate atrase în activitatea infracțională, prejudiciul cauzat părții civile Sucursala E. Mureș-Iernut, iar pe de altă parte, conduita sa sinceră și lipsa antecedentelor penale. Raportat la circumstanțele reale ale comiterii faptelor, pluralitatea de infracțiuni reținute în sarcina sa, s-a apreciat că scopul educativ al pedepsei nu poate fi atins decât prin executarea acesteia în regim de detenție.
V. Cu prilejul audierii inculpatul N.M. a susținut că nu a acționat cu vinovăție, iar buna sa credință a fost probată prin aceea că, deși i s-a remis un bilet la ordin în sumă de 540 milioane lei vechi, nu s-a atins de bani și a trimis biletul la ordin organelor de anchetă. Această apărare a fost lipsită de relevanță, în opinia instanței, în condițiile în care, deși conștient că actele de proveniență a mărfii au fost întocmite eronat, marfa care intenționa să o vândă fiind cu totul alta decât cea enunțată în acte (echipament electronic), a acceptat ca aceste înscrisuri justificative ce atestau raportul comerciale nereale, să fie folosită pentru a evidenția o livrare fictivă de produse către SC N.V. SRL Oradea, aportul său fiind menit a zădărnici aflarea adevărului cu privire la proveniența bunurilor, circuitul acestora și la transferul sumelor de bani către frații C.. Concluzionăm că în nici un caz inculpatul nu s-a aflat într-o eroare de fapt astfel cum susține în concluziile scrise, vinovăția sa fiind probată prin coroborarea declarațiilor coinculpaților cu înscrisurile aflate la dosarul de urmărire penală.
Fapta inculpatului N.M. de a întocmi la începutul anului 2005, în mod repetat, înscrisurile fiscale fictive prin care atestau în mod nereal raporturile comerciale din anul 2004, cu produse electrice chinezești substituite în produse de calitate superioară S. între SC R.I. SRL Galați și SC N.V. SRL Oradea, constituie infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată - art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., texte în baza cărora l-a condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare.
Fapta aceluiași inculpat de a întocmi înscrisurile fiscale fictive mai sus enunțate cu scopul de a zădărnici aflarea adevărului cu privire la proveniența acestor bunuri și la transferul sumelor de bani către frații C., constituie infracțiunea de favorizarea infractorului - art. 264 C. pen., texte în baza cărora l-a condamnat la o pedeapsă de: 6 luni închisoare.
Faptele fiind în concurs instanța în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de: 1 an închisoare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a), teza II, lit. b) C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei instanța a avut în vedere pericolul social concret al faptelor comise, prin prisma modului și mijloacelor de săvârșire, a numărului mare de persoane implicate atrase în activitatea infracțională, iar pe de altă, parte conduita sa sinceră și lipsa antecedentelor penale (inculpatul fiind reabilitat de drept de sub efectul pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 599/2005 a Judecătorie Tecuci). Raportat la circumstanțele reale ale comiterii faptelor și conduita inculpatului care nu a folosit biletul la ordin emis de inculpatul C.V., s-a apreciat că scopul educativ al pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatului, context în care în baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiționată a pedepsei principale pe perioada unui termen de încercare de 3 ani stabilit conform art. 82 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen.
VI. În memoriile înainte organelor de cercetare penale și instanței de judecată inculpata P.V. a susținut că a fost constrânsă fizic, iar mai apoi moral, să comită faptele ce i se rețin.
Potrivit dispozițiilor art. 46 C. pen. pentru ca să existe constrângerea fizică aptă să înlăture caracterul penal al faptei aceasta trebuie să se exercite chiar în momentul comiterii faptei și să dureze până la încetarea activității infracționale. Despre o astfel de constrângere nu se poate vorbi în cauză, neexistând nici o probă care să o dovedească în timpul desfășurării activității infracționale. Deși susține că a fost „sechestrată” împreună cu N.M. nu există nici o plângere penală formulată în acest sens de inculpată, context în care s-a apreciat că nu s-a făcut dovada faptului că a acționat sub imperiul unei constrângeri fizice.
Instanța de fond a apreciat că nu este incidență în cauză nici susținerea referitoare la constrângerea morală (inculpata susține că ulterior, prin telefon, i s-a cerut să înregistreze în contabilitate toate facturile emise pe seama SC R.I. SRL Galați, respectiv SC C. SRL Tecuci, acceptând deoarece a primit amenințări din partea unor persoane ce făceau parte din clanul fraților C.). Pe de o parte, inculpata nu a probat aceste amenințări (care s-ar fi proferat ulterior momentului „sechestrării”), iar pe de altă parte, nu se explicitează despre ce fel de amenințări ar fi fost vorba, un pericol viitor și eventual nejustificând săvârșirea unei fapte penale deoarece există posibilități de evitare a acestuia ca de exemplu înștiințarea organelor de poliție, luarea unor măsuri de protecție etc.
Fapta inculpatei P.V. de a întocmi la începutul anului 2005, în mod repetat, înscrisurile fiscale fictive prin care atestau în mod nereal raporturile comerciale din anul 2004, cu produse electrice chinezești substituite în produse de calitate superioară S. între SC C. SRL Tecuci și SC N.V. SRL Oradea, constituie infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată - art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., texte în baza cărora va fi condamnată la o pedeapsă de: 1 an închisoare.
Fapta aceleiași inculpate de a întocmi înscrisurile fiscale fictive mai sus enunțate cu scopul de a zădărnici aflarea adevărului cu privire la proveniența acestor bunuri și la transferul sumelor de bani către frații C., constituie infracțiunea de favorizarea infractorului - art. 264 C. pen., texte în baza cărora a condamnat-o la o pedeapsă de: 6 luni închisoare.
Faptele fiind în concurs instanța în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de: 1 an închisoare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a), teza II, lit. b) C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei instanța a avut în vedere pericolul social concret al faptelor comise, prin prisma modului și mijloacelor de săvârșire, a numărului mare de persoane implicate atrase în activitatea infracțională, iar pe de altă parte, conduita sa sinceră și lipsa antecedentelor penale. Raportat la circumstanțele reale ale comiterii faptelor și conduita inculpatei care nu a beneficiat de nici un folos de pe urma comiterii faptelor, s-a apreciat că scopul educativ al pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatei, context în care în baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiționată a pedepsei principale pe perioada unui termen de încercare de 3 ani stabilit conform art. 82 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatei asupra prevederilor art. 83 C. pen.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, constatând că inculpatul O.G. nu a contestat săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală și nici cuantumul prejudiciului cauzat părții civile, context în care instanța, în baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ. a obligat pe inculpatul O.G. la plata sumei de: 4.148 RON plus majorări de întârziere până la data stingerii sumei datorate în favoarea părții civile Agenția Națională de Administrare Fiscală București - Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor, cu titlu de despăgubiri civile (modul de calcul al prejudiciului fiind evidențiat în procesul verbal întocmit de organul fiscal).
Cu privire la constituirea de parte civilă formulată de SC E. București SA - Sucursala E. Mureș - Iernut instanța a apreciat ca întemeiate pretențiile formulate în condițiile în care, în cauză s-a probat vinovăția inculpaților, constatarea efectuată în cauză evidențiind faptul că produsele vândute acestei societăți sunt de calitate inferioară produselor originale S.
Ca urmare instanța în baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. și art. 998 și 999 C. civ. a obligat pe inculpații C.V., C.C. și O.G. în solidar, la plata sumei de 114919,91 lei în favoarea părții civile SC E. București SA - Sucursala E. Mureș - Iernut, cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art. 118 lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul O.G. a sumei de 171.500 RON reprezentând folos necuvenit, sumă de care inculpatul a recunoscut că a beneficiat urmare a acceptului pe care și l-a dat în vederea derulării de afaceri pe seama firmei sale.
Sumele de bani provenite din săvârșirea infracțiunilor pe seama SC N.V. SRL Oradea reprezintă obiectul material al infracțiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 23 lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002. Inculpații C.V. și C.C. au știu că relațiile comerciale pe seama SC N.V. SRL Oradea sunt frauduloase, motiv pentru care și sumele de bani obținute din vânzarea bunurilor au caracter ilicit, au dorit să beneficieze de sumele respective și, în consecință, le-au folosit în interes propriu și în achiziționarea unor imobile, realizând în acest fel transferul sau mutarea sumelor dintr-un loc de unde s-ar deduce ușor proveniența ilicită, într-un loc unde ar avea o aparență de proveniență legală .
Ca urmare, aceste sume de bani au fost supuse confiscării, context în care instanța în baza art. 25 din Legea 656/2002 cu referire la art. 118 lit. e) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpatul C.V. a sumei de 1.039.000 RON respectiv de la inculpatul C.C. a sumei de 2.490.000 RON.
În baza art. 445 C. proc. pen. a dispus anularea ca false a următoarelor înscrisuri: facturile fiscale emise de SC N.V. SRL Oradea (f. 208 - 306, vol. II), facturile fiscale emise de SC R.I. SRL Galați cu notele de intrare - recepție întocmite de SC N.V. SRL Oradea (f. 9 - 19, vol. III; f. 3 - 24, vol. IV), chitanțele emise de SC R.I. SRL Galați (f. 20 - 128, vol. III; f. 94 - 124, 156 - 184, 209 - 211, 245, vol. IV), facturile fiscale emise de SC C. SRL Tecuci cu notele de intrare - recepție întocmite de SC N.V. SRL Oradea (f. 249 - 314, vol. IV), chitanțele fiscale emise de SC C. SRL Tecuci (f. 336 - 373, 414 - 415, vol. IV), dispozițiile de plată emise de SC N.V. SRL Oradea (f. 60 - 92, 126 - 154, 186 - 207, 213 - 243, 316 - 334, 375 - 412, 417 - 430, 433 - 466, vol. IV), precum și facturile fiscale emise de SC C. SRL Râmnicu - Vâlcea și evidențiate de SC N.V. SRL Oradea (f. 475 - 479, vol. IV).
Împotriva sentinței au declarat apel părțile civile A.N.A.F. - D.G.F.P. Bihor, Sucursala E. Mureș - C.T. Iernut, județul Mureș și inculpații C.V., C.C., O.D., O.G., N.M. și P.V.
Partea civilă A.N.A.F.-D.G.F.P. Bihor a criticat sentința instanței de fond pe considerentul obligării inculpatului O.G. la suma de 4.148 RON cu titlu de despăgubiri, cuantum inexact raportat la constituirea inițială de parte civilă, necontestată de către inculpat, astfel încât valoarea prejudiciului o reprezintă în realitate suma de 4.841 RON.
Partea civilă Sucursala E. Mureș - C.T. Iernut a criticat hotărârea atacată solicitând obligarea inculpaților C.V., C.C. și O.D. la plata sumelor aferente cheltuielilor de deplasare în cuantum de 2.221,40 RON, aspect omis de prima instanță în rezolvarea laturii civile.
Inculpatul C.C. a criticat hotărârea atacată susținând că pedeapsa aplicată este exagerat dozată, iar în privința modalității de individualizare a executării sunt îndeplinite condițiile aplicării art. 81 C. pen. sau art. 861 C. pen.
Inculpatul O.G. a arătat că din probele administrate în cauză nu a rezultat implicarea sa în activitatea infracțională, neputându-se stabili cu certitudine o serie de aspecte ale stării de fapt, toate acestea constituindu-se în dubii care trebuie să-i profite. în subsidiar, apreciază că poate beneficia de reținerea unor circumstanțe atenuante și implicit de reducerea pedepsei aplicate și schimbarea modalității de individualizare a executării acesteia.
Inculpații N.M. și P.V. au criticat hotărârea atacată pre considerentul inexistenței laturii subiective a infracțiunilor reținute în sarcina lor. Susțin inculpații că nu au contribuit prin activitatea lor la ajutarea în vreun fel a grupului infracțional, simpla remitere a unor documente fiscale și bancare în alb neechivalând cu existența unei intenții de a zădărnici aflarea adevărului. împrejurarea că documentele fiscale care au atestat Activitatea circuitului produselor electrice chinezești au aparținut societății administrate de inculpatul N.M., nu poate conduce automat la concluzia unei activități infracționale, în subsidiar, ambii inculpați.
Inculpatul O.D. a critica hotărârea instanței de fond susținând că în sarcina sa nu pot fi reținute elementele constitutive al e infracțiunii descrise în actul de acuzare, dovedind că la un moment dat a încercat să pună capăt activității grupului infracțional. Raportat la situația sa familială, gradul său de implicare în săvârșirea faptelor apreciază că poate fi condamnat la o pedeapsă în condițiile art. 81 C. pen. sau art. 86 C. proc. pen.
Inculpatul C.V. a criticat hotărârea atacată atât oral cât și în scris pe considerentul nelegalității compunerii instanței de fond pe parcursul judecății, iar în subsidiar, pe acela al încetării procesului penal în privința săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 și art. 290 C. pen. și al achitării în privința săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 323 aliniatul pct. l și lit.
a) C. pen., art. 23 pct. 1 lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 și art. 297 alin. (1) C. pen. în susținerea primului motiv de apel inculpatul arată că instanța de judecată nu a fost compusă în mod legal întrucât procurorul de ședință nu a făcut parte din cadrul structurii D.I.I.C.O.T deși în conformitate cu Ordinul nr. 263/2002 al procurorului general al României, acest demers era obligatoriu. Din coroborarea dispozițiilor ordinului indicat cu cele ale Legii nr. 304/2004 rezultă în mod evident faptul că nu au fost respectate prevederile legale în materia compunerii instanței, impunându-se așadar desființarea în totalitate a sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
în privința infracțiunilor prevăzute de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 și art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul a arătat că raportat la limitele de pedeapsă în cauză sunt incidente dispozițiile privitoare la prescripția specială a răspunderii penale. Raportat la reținerea celorlalte infracțiuni inculpatul arată că, în realitate, hotărârea atacată constituie o adaptare a actului de acuzare, nefiind riguros motivată. Din probatoriul administrat în cauză au fost înlăturate elementele care sunt favorabile atât inculpatului C.V. cât și a coinculpatului C.C..
Nu se motivează și nu se demonstrează calitatea de lider al asocierii infracționale a inculpatului C.V. și nu sunt indicate și evidențiate prin probe atribuțiile fiecărui membru al grupării. Nu rezultă cu certitudine faptul că infracțiunea de spălare a banilor a făcut parte din scopul presupusei asocieri, neputându-se stabili infracțiunea predicat în cazul inculpaților C.. Este evident că, doar concomitent sau ulterior constatării infracțiunilor principale al căror produs „se spală” poate fi constatată o infracțiune subsecventă „de spălare” a banilor.
Nu subzistă nici infracțiunea de înșelăciune cu privire la calitatea mărfurilor câtă vreme nu au existat probe care să dovedească o calitate inferioară a produselor față de cele originale. Nu există, de asemenea, stabilit un prejudiciu ca urmare a folosirii acestor produse. Pe de altă parte, într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Brașov s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice care a stabilit calitatea și compatibilitatea cu sistemul energetic național al unor produse similare. în subsidiar, inculpatul a solicitat reindividualizarea pedepselor aplicate și în final aplicarea unei pedepse rezultante în condițiile prevăzute de art. 861 C. pen.
Motivele scrise de apel au fost invocate și pentru inculpatul C.C.
Prin decizia penală nr. 31/ A din 01 martie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, s-au dispus următoarele:
I) În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de părțile civile A.N.A.F. - D.G.F.P. Bihor și Sucursala E. Mureș - C.T. Iernut, Județul Mureș, desființată în parte sentința atacată și, în consecință:
- a fost obligat inculpatul O.G. la plata sumei de 4.841 RON cu dobânzi și penalități de întârziere până la data efectuării plății, reprezentând obligații către bugetul de stat în favoarea părții civile D.G.F.P. Bihor.
- au fost obligați, în solidar, inculpații C.V., C.C. și O.D. la plata sumei de 2.221,40 RON cu titlu de cheltuieli judiciare conform art. 193 C. proc. pen., în favoarea părții civile Sucursala E. Mureș - Centrala Termoelectrică Iernut, județul Mureș.
II) În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpații C.V., C.C., O.D., O.G., N.M. și P.V.
A fost obligat fiecare inculpat la plata a câte 1.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
III) Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate.
Pentru a dispune în acest sens, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele:
S-a stabilit de către prima instanță obligarea inculpatului O.G. la plata sumei de 4.148 RON, plus majorări de întârziere până la data stingerii debitului, în favoarea D.G.F.P. Bihor, în condițiile în care constituirea de parte civilă s-a referit la suma de 4.841 RON. Nefiind contestată această sumă de către inculpat, operează principiul disponibilității, astfel încât această sumă urmează a fi achitată părții civile cu dobânzi și penalități de întârziere până la plata efectivă.
Instanța de fond a omis să oblige în solidar pe inculpații C.V., C.C. și O.D. la plata sumei de 2.221,40 RON, reprezentând cheltuielile judiciare ocazionate de prezentul proces, și datorate - în temeiul dispozițiilor art. 193 C. proc. pen. - părții civile Sucursala E. Mureș - C.T. Iernut, cu toate că au fost depuse acte doveditoare.
În privința criticilor formulate de către inculpați, curtea de apel a apreciat că sunt nefondate, prima instanță stabilind pe baza unei judicioase interpretări a probelor implicarea fiecăruia în activitatea infracțională. S-a dovedit că inculpatul C.V. începând cu anul 2003 a conceput un circuit comercial cu produse electrice de origine chinezească, precum și un circuit bancar bazat pe girări succesive a unor plăți prin procedura de compensare în lanț prin care să obțină în scurt timp și prin interpunerea altor persoane fizice sau juridice profituri de 7 - 17 ori mai mari decât suma investită.
Planul infracțional a avut ca punct de pornire informațiile obținute de inculpat cu privire la o serie de investiții ce urmau a se derula la societățile de distribuire a energiei electrice din cadrul sistemului energetic național privind achiziționarea de piese și produse electrice necesare completării stocurilor. Astfel, inculpatul urma să achiziționeze de pe piața liberă produse electrice de origine chinezească de o calitate inferioară și pe care să le comercializeze ulterior ca produse de calitate superioară sub sigla mărcii S. la un preț între 7 - 17 ori mai mari.
La acest plan infracțional a fost cooptat și a aderat de bună voie fratele inculpatului, respectiv C.C., acesta fiind persoana care a dobândit o parte substanțială din sumele de bani. Pentru realizarea acestui plan infracțional cei doi inculpați aveau nevoie de ajutorul și sprijinul unor administratori de societăți comerciale, prin intermediul cărora să desfășoare activitatea de livrarea a produselor electrice de origine chinezească - SC E.E.G. SRL Timișoara, precum și activitatea de ridicare a banilor - SC N.V. SRL Oradea. Mai exact, au conceput să - și desfășoare activitatea infracțională pe seama unor societăți comerciale interpuse - din zone diferite ale țării, astfel încât numele lor să nu fie evidențiate în înscrisurile fiscale și bancare ale acestora.
în acest scop au fost cooptați inculpații O.D. - în cursul anului 2003 și O.G. (fiul administratoarei O.V.) - la începutul anului 2004. Sprijinul acestora a constat în punerea la dispoziția inculpatului C.V., în alb, a documentelor fiscale și bancare ale firmelor din Timișoara și Oradea, precum și a ștampilelor. Totodată, au acceptat să prezinte organelor de control fiscal înscrisuri fictive - completate din dispoziția inculpatului C.V., astfel încât activitatea infracțională să nu poată fi depistată în cazul unor verificări încrucișate.
Urmare a verificărilor încrucișate efectuate de organele fiscale, precum și a investigațiilor penale, a rezultat că în perioada 2003 - 2004, inculpații C.V. și C.C. au achiziționat la negru - fără eliberarea facturilor și chitanțelor fiscale, produse electrice de origine chinezească de la comercianții chinezi din Complexul comercial D. București. S-a stabilit de asemenea, în urma examinării facturilor de livrare a acestor produse prețurile produselor achiziționate și revândute au fost între 7 și 17 ori mai mari decât cele originale S.. De asemenea, probele testimoniale administrate în cauză au relevat faptul că produsele electrice chinezești au fost achiziționate de către inculpatul C.C., transportate și depozitate inițial la locuința inculpatului C.V. din municipiul Tecuci, iar începând cu luna martie 2004 într-un spațiu închiriat la SC Carbochim SA Cluj Napoca.
Din actele și materialele aflate la dosarul cauzei, precum și ale martorilor C.C., S.D., C.O.M., G.P., V.A., V.L.F. analizate pertinent de către instanța de fond s-a stabilit în mod cert întreaga activitate a celor doi inculpați care au pus bazele unei asocieri în vederea săvârșirii de infracțiuni la care au aderat și participat și ceilalți inculpați.
Infracțiunile reținute în sarcina inculpatului C.V. sunt dovedite și confirmate de materialul probator aflat la dosar. Fapta acestuia de a iniția împreună cu inculpatul C.C. o asociere în vederea săvârșirii de infracțiunii întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 323 alin. (1) C. pen. Relevante în sensul dovedirii acestei infracțiuni sunt și declarațiile inculpaților O.G. și N.M. care recunosc comiterea faptelor și dau detalii cu privire la întregul mecanism utilizat de inculpat în derularea operațiunilor comerciale ilegale.
Susținerile inculpatului în sensul că nu a existat o organizare a întregii activități infracționale care să conducă la concluzia unei premeditări a activității de fraudare a bugetului unei instituții de stat sunt nefondate. Toate probele administrate în cauză relevă o implicare a inculpatului C.V. alături de C.C. în activitatea reținută în actul de acuzare, atât în nume propriu cât și prin persoane interpuse fizice sau juridice, prin folosirea unor mecanisme comerciale dar și bancare cum ar fi girările succesive a unor plăți prin proceduri de compensare.
Aceste activități au fost identificate și dovedite ca ilegale și pot evidenția caracterul lor premeditat. Curtea de apel a apreciat că se impune a se face analiza fiecărei operațiuni comerciale încheiate de inculpați, acestea fiind analizate în mod pertinent de către prima instanță și nu există nici un aspect care să conducă instanța de control la alte concluzii sub aspect probator. Fapta aceluiași inculpat de a întocmi, în mod repetat, înscrisuri fiscale fictive privind circuitul produselor electrice chinezești substituite în produse de calitate superioară S., precum și înscrisuri care atestă în mod nereal împrumutarea unor sume de bani privind SC N.V.
SRL Oradea, constituie infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută și pedepsită de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Fapta aceluiași inculpat de a-l determina, în mod repetat, pe inculpatul O.G. să folosească creditul SC N.V. SRL Oradea - în sumă totală de 3.597.186 RON, în interesul său și al fratelui său coinculpatul C.C., constituie infracțiunea de instigare la folosirea cu rea-credință a creditului societății într-un scop contrar intereselor acesteia, prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 272 pct. 2 Legea nr. 31/1990 republicată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen.
În privința acestor infracțiuni, precum și a celei prevăzută de art. 290 C. pen., s-a apreciat că nu s-a împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale, așa cum susține inculpatul în motivele de apel, întrucât activitatea infracțională a avut un caracter continuat, ultimul act material având loc in luna ianuarie a anului 2005, când au fost returnate toate actele aparținând societății SC N.V. SRL Oradea inculpatului O.G. Termenul de prescripție fiind de 7 ani și 6 luni urmează a se împlini în luna iunie a anului 2012. Fapta aceluiași inculpat de a transfera, în mod repetat, în conturile bancare personale suma totală de 1.039.000 RON - provenind din săvârșirea unor infracțiuni pe seama SC N.V. SRL Oradea și de a folosi aceste sume în interes personal, constituie infracțiunea de spălare de bani, prevăzută și pedepsită de art. 23 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. Fapta aceluiași inculpat de a livra, în mod repetat, Sucursalei E. Mureș-Iernut produse electrice de origine chinezească de calitate slabă prin substituirea în calitate superioară sub sigla S., cauzând astfel un prejudiciu de 114.919,91 RON, constituie infracțiunea de înșelăciune cu privire la calitatea mărfurilor, prevăzută și pedepsită de art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.
S-a apreciat că infracțiunea de spălare a banilor reținută în sarcina inculpatului C.V. a fost dovedită pe deplin, acesta transferând în mod repetat mari sume de bani proveniți din săvârșirea unor infracțiuni în conturile bancare personale. Aceiași situație este dovedită și în cazul coinculpatului C.C.
Neindicarea de către instanța de fond în motivarea hotărârii a așa zisei infracțiuni predicat care stă la baza infracțiunii de spălare a banilor nu prezintă nici o relevanță practică atâta timp cât s-a dovedit pe deplin că sumele de bani pe care inculpații C. le-au obținut din săvârșirea unor infracțiuni și le-au însușit în nume propriu.
În opinia instanței de apel este dovedită de asemenea și infracțiunea de înșelăciune cu privire la calitatea mărfurilor câtă vreme a fost dovedită împrejurarea vânzării unor produse de origine chinezească și evident de o calitate inferioară sub sigla mărcii germane S., un reper în materie de calitate a acestor produse. S-a produs astfel un prejudiciu părții civile, rezultând că prețurile de vânzare a produselor chinezești de calitate inferioară au avut valori de 7 până la 17 ori mai mari decât cele recomandate de constructorul german.
În privința criticilor formulate de cei doi inculpați C.V. și C.C. prin notele scrise depuse la dosar în privința nelegalității compunerii completului de judecată, prin neparticiparea unui procuror aparținând structurii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, curtea de apel Ie-a apreciat ca fiind nefondate cu următoarea argumentare:
Potrivit Ordinului nr. 263/2008 a Parchetului de pe lângă înaltei Curți de Casație și Justiție emis de procurorul general în temeiul art. 67 alin. (3) și art. 76 din Legea nr. 304/2004, republicată, procurorii din cadrul acestei structuri participă la judecarea în fond și în căile de atac în cauze în care Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a sesizat instanțele de judecată. în prezenta cauză, rechizitoriul Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism fost întocmit la 25 mai 2007 instanța fiind sesizată în aceiași perioadă, la ședințele de judecată participând un procuror din cadrul unității de parchet competente și aflată în circumscripția teritorială a Tribunalului Bihor. Este evident că Ordinul nr. 263/2008, anterior indicat își produce efectele numai pentru viitor, neputându-se aplica unor situații apărute anterior emiterii lui.
Argumentele analizate anterior privesc și implicarea inculpatului C.C., persoană care alături de fratele său C.V. au coordonat întreagă activitate a grupului infracțional.
Referitor la motivele de apel invocate de inculpatul O.G., curtea de apel Ie-a apreciat ca fiind nefondate, acesta, în principal, solicitând achitarea de sub învinuirea săvârșirii infracțiunilor reținute în sarcina sa. Este de remarcat, în primul rând, atitudinea acestui inculpat care a recunoscut săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, arătând că a apelat la coinculpatul C.V., pastorul bisericii penticostale din Galați, căruia i-a propus să deruleze afaceri pe seama SC N.V. SRL Oradea, fapt ce i-ar fi facilitat obținerea unor venituri primului enunțat. Inculpatul C.V. a fost de acord, context în care i-a predat acestuia documentele firmei, ștampila societății, facturiere și avize semnate, aceste fiind predate în alb. Inculpatul C.V. i-a propus un comision de 5% iar afacerile s-au derulat aproximativ 7 luni din ianuarie 2004 și până în iulie 2004. I s-au returnat actele firmei în ianuarie 2005 cu toate operațiunile contabile evidențiate, aceste activități fiind realizate de contabilii firmelor administrate de familia C.. Inculpatul declară că obținut un beneficiu de 170.000 lei ca urmare a desfășurării afacerii pe firma SC N.V. SRL Oradea, însă nici un moment nu a avut cunoștință că operațiunile comerciale ale inculpatului C.V. sunt ilegale, deoarece în această situație nu ar fi acceptat să predea documentele și ștampila firmei. Nu a semnat acte ale firmei decât atunci când s-a efectuat operațiunea de înscriere în contabilitate a activităților derulate, iar documentele erau în copie. Pe inculpatul N.M. îl cunoaște, fiind consăteni și recunoaște că l-a prezentat pe acesta coinculpatului C.V. ca fiind o persoană ce i-ar putea ajuta cu înscrisuri justificative ale unor activități derulate pe firmă. în contextul ansamblului probator al cauzei implicarea acestui inculpat este dovedită, iar detaliile pe care le oferă sunt pe deplin susținute de probele aflate la dosar.
O altă împrejurare importantă pe care inculpatul O.G. o oferă este aceea a activității desfășurată de inculpații N.M. și P.V., contabila acestuia din urmă. A rezultat astfel că, O.G. l-a prezentat lui C.V. pe N.M., indicându-l ca fiind o persoană care i-ar putea ajuta oferindu-le înscrisuri justificative ale unor activități derulate pe firmă. Astfel, în calitatea sa de administrator al SC R.I. SRL Galați, inculpatul N.M., împreună cu inculpata P.V., contabilă la SC C. SRL Tecuci au întocmit în mod repetat înscrisuri fiscale fictive prin care atestau in mod nereal raporturi comerciale derulate în cursul anului 2004 cu produse electrice chinezești, substituite în produse de calitate superioară marca S. către societățile comerciale anterior arătate, pe de o parte și SC N.V. SRL Oradea. Prin același procedeu, au fost întocmite și evidențiate xerocopiile înscrisurilor bancare care atestau în mod necorespunzător adevărului că sumele de bani achitate de beneficiarii produselor electrice, au fost girate succesiv către furnizorii acestor produse și nu către frații C. sau alte persoane fizice. Aceste aspecte sunt dovedite prin declarațiile martorilor B.C. (f. 504 - 508, vol. IV), C. (fostă M.) O.M. (f. 525 - 527, vol. IV) și N.M. (f. 509 - 513, vol. IV), care se coroborează cu declarațiile inculpaților O.G. (f. 221 - 240, vol. IX) și O.D. (f. 189 - 196, vol. IX).
În opinia instanței de apel, deosebit de relevantă în sensul celor ce preced este declarația martorei N.M., audiată atât în cursul urmăririi penale cât și al instanței de fond, care oferă amănunte extrem de importante în dovedirea circuitului comercial conceput de inculpatul C.V. Arată martoră că l-a cunoscut pe inculpatul C.V. în anul 2002, acesta dorind să înființeze în Timișoara o firmă pe numele viitorului soț al martorei. Întrucât martora s-a opus, inculpatul C.V. a apelat la coinculpatul O.D. Deși C.V. i-a cerut martorei să fie contabila firmei, aceasta a refuzat neavând încredere în el însă ulterior cunoscându-i și familia lui O.D. martora i-a cerut - în scopul protejării sale - să-i solicite lui C.V.
înscrisurile fiscale derulate pe firma din Timișoara pentru a le evidenția în contabilitate. în aceste împrejurări a întocmit bilanțul pe 2003 pe care nu l-a semnat deoarece nu avea nici o calitate în această firmă. In toamna anului 2003 activitatea firmei din Timișoara a fost derulată pe relația cu S.I.S.E. - E.T. Nord Cluj-Napoca și în care au fost implicați C.V., M.O., N.P. și S.D. În această perioadă O.D. a fost ținut împreună cu familia sa la Timișoara tocmai pentru a nu cunoaște cifra de afaceri rulată pe seama firmei sale în relația cu partenerul din Cluj-Napoca.
C.V. i-a promis lui O.D. că îi va da un procent de 5% din cifra de faceri rulată pe seama firmei din Timișoara. La începutul anului 2004 martora a fost solicitată de C.V. să se prezinte la o cameră de hotel din Timișoara împreună cu O.D. și N.P. C.V. se afla singur în cameră, i-a predat o plasă în care se găseau înscrisuri fiscale din lunile martie - aprilie 2004, îndosariate pe furnizori și beneficiari respectiv pe T. Brașov, SC N.V. SRL Oradea, C.C. Câmpia - Turzii și S.I.S.E.E.T. Brașov. Martora a aflat de la O.D. că facturile fiscale au fost redate pe calculator de S.S.M., pe o parte din acestea la rubrica de primire figurând semnătura lui O.D.
Doar după declanșarea verificărilor fiscale încrucișate și a anchetelor penale martora a aflat de la O.D. că piesele electrice au fost achiziționate în totalitate de la un cetățean chinez din Complexul D. din București. După ce s-a declanșat ancheta penală la Timișoara, martora a cunoscut-o pe M.O., ambele fiind convocate la orele 7.30 dimineața la restaurantul S. din Timișoara de către inculpatul C.V. pentru a spune ce să declare la organele de anchetă. Ulterior s-a reîntâlnit cu M.O. la Cluj - Napoca, aceasta din urmă comunicându-i că a fost folosită de inculpatul C.V.
Pe perioada controlului au apărut neclarități în legătură cu înscrisurile bancare, astfel că s-a solicitat prezența lui O.G. - administratorul firmei din Oradea. Atunci a fost prima dată când martora I-a întâlnit pe O.G. și reține, că, cu acea ocazie s-a încheiat un proces verbal de predare-primire a acestor înscrisuri bancare. Abia în acel moment martora și-a dat seama că este ceva în neregulă în legătură cu sumele de bani girate de firma din Timișoara, moment în care s-a retras de la ajutorul acordat lui O.D.
Totodată, s-a dovedit că inculpații N.M. și P.V. au pus la dispoziție în alb, inculpaților C. documente fiscale și bancare aparținând firmelor pe care le administrau, aspecte dovedite de înscrisurile fiscale aflate la f. 9 - 129, vol. III și f. 3 - 431, vol. IV, dosar urmărire penală, care atestă livrarea fictivă a unor produse electrice către SC N.V. SRL Oradea în cursul anului 2004.
În concluzie, în opinia instanței de apel sunt pe deplin dovedite faptele inculpaților N.M. și P.V., aceștia prin conduita lor aju6tând gruparea infracțională în mod direct prin remiterea și întocmirea unor documente fiscale fictive care atestau în mod nereal raporturi comerciale. Activitatea inculpatei P.V. se circumscrie și infracțiunii de favorizarea infractorului, întrucât prin întocmirea înscrisurilor fiscale fictive a urmărit zădărnicirea aflării adevărului cu privire la proveniența acestor bunuri, precum și a transferului de sume de bani către inculpații C.
Referitor la criticile formulate de către inculpatul O.D. în sensul că activitatea sa nu se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina sa, lipsind latura subiectivă acestea sunt, în opinia curții de apel, nefondate pentru următoarele motive:
Implicarea acestui inculpat în activitatea grupului infracțional este dovedită, rezultând că în cursul anului 2002, la solicitarea inculpatului C.V. - cumnatul său, a înființat o societate comercială SC E.E.G. SRL Timișoara. Acest demers a fost realizat întrucât inculpatul C.V. nu putea figura ca administrator al vreunei societăți comerciale. A acceptat rugămintea inculpatului C.V., a participat la derularea afacerii cu SC E.T. SA Cluj - Napoca, rolul său fiind de a semna înscrisurile emise de firma sa. Inculpatul C.V. nu a avut oficial nici o calitate în firmă însă în realitate el a condus societatea, a desfășurat activitățile comerciale financiare și bancare în numele acestei firme. Inculpatul nu contestă faptul semnării unui număr de 10 facturi fiscale din totalul celor 48 prezentate de procuror, din care rezultă că firma sa ar fi achiziționat de la firma din Oradea diferite piese în valoare de peste 90 miliarde lei vechi, dar a făcut acest lucru la solicitarea inculpatului C.V. fără ca în realitate să preia efectiv produsele menționate în înscrisuri sau să fi plătit sumele de bani. Mai arată că a predat în alb facturi fiscale ale societății sale inculpatului C.V. și oamenilor lui, iar atunci când și-a dat seama că pe seama firmei sale desfășoară activități pe care nu le mai poate controla, a vrut să pună capăt acestei stări de lucruri, însă a fost amenințat de C.V. telefonic că deține un ordin de plată semnat în alb pe care-l poate introduce la plată pentru sume de 3 miliarde lei, context în care, necunoscând valoarea penală a acestui instrument de plată, a executat ordinele sale, oferindu-i toate actele societății - facturi, chitanțe, avize de însoțire a mărfii - toate în alb. S-au confirmat aceste afirmații sub aspect probator, mai ales prin înscrisurile aflate la dosar, astfel că este pe deplin dovedită implicarea acestui inculpat în activitățile infracționale.
În concluzie, curtea de apel a apreciat că la dosarul cauzei există suficiente probe care dovedesc implicarea inculpaților într-o activitatea infracțională derulată pe parcursul unei perioade relativ lungi de timp și prin crearea unui mecanism complicat care cuprindea utilizarea unor documente fiscale și bancare fictive.
S-a mai arătat că pedepsele aplicate inculpaților de către prima instanță sunt temeinice, cuantumul acestora fiind dozat în funcție de participarea fiecăruia la activitatea grupului infracțional. Modalitatea de individualizare a executării pedepselor aplicate este corectă și reflectă pericolul social deosebit de ridicat al infracțiunilor săvârșite dar și a prejudiciului cauzat părților civile. în acest context, solicitările inculpaților apelanți în sensul aplicării unor pedepse cu suspendarea condiționată, au fost apreciate ca fiind nejustificate.
Împotriva deciziei au declarat recurs inculpații O.G., C.C. și C.V.
Motivele de recurs ale inculpaților, astfel cum au fost menționate în înscrisurile depuse la dosar, precum și cele expuse în ședința de judecată, în condiții de contradictorialitate, au fost menționate în încheierea de dezbateri și amânarea pronunțării deciziei din data de 25 iunie 2012.
Inculpatul O.G., înainte de a se trece la dezbateri, a solicitat aplicarea dispozițiilor art. XI raportat la art. V din O.U.G. nr. 121/2011 cu referire la art. 3201 alin. (7) din C. proc. pen.
Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii în sensul respingerii cererii inculpatului de aplicare a dispozițiilor art. XI raportat la art. V din O.U.G. nr. 121/2011 cu referire la art. 3201 alin. (7) din C. proc. pen. cu motivarea că acesta a avut posibilitatea legală de a solicita aplicarea respectivelor dispoziții la instanța de apel, la primul termen de judecată cu procedura îndeplinită.
Instanța constată că, potrivit art. XI din O.U.G. nr. 121 din 22 decembrie 2011, publicată în M. Of. nr. 931 din 29 decembrie 2011, „Cu privire la art. V, In cauzele aflate în curs de judecată în care cercetarea judecătorească în primă instanță începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, dispozițiile art. 3201 C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător la primul termen cu procedură completă imediat următor intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență”.
În consecință, inculpatul O.G. a avut posibilitatea de a solicita aplicarea dispozițiilor art. XI raportat la art. V din O.U.G. nr. 121/2011 cu referire la art. 3201 alin. (7) din C. proc. pen. în cursul judecății în apel, la primul termen de judecată cu procedura îndeplinită, imediat după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 121/2011.
Atitudinea procesuală a inculpatului - constând în recunoașterea necondiționată a tuturor faptelor în cursul judecării recursului - urmează însă a fi avută în vedere, în sensul care se va arăta ulterior.
De asemenea, cu ocazia dezbaterilor, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen, solicitând reducerea pedepselor, prin reținerea unor circumstanțe atenuante (art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. - lipsa antecedentelor penale și art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. - sinceritatea în fața organelor judiciare) și aplicarea modalității de executare prevăzută de art. 861 C. pen.
Inculpații C.V. și C.C. au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, pct. 14, pct. 3, pct. 15 și pct. 17 și pct. 18 din C. proc. pen., după cum urmează:
- s-a susținut că este incident cazul de casare prevăzut de pct. 3 deoarece, în opinia apărării, procurorul de ședință nu a făcut parte din „structurile D.I.I.C.O.T.”.
Această critică nu este întemeiată deoarece, pe de o parte, cazul de casare se referă la numărul de judecători din care este format completul de judecată care soluționează cauza într-o anumită etapă a judecății sau într-o anumită procedură judiciară (art. 52 - 55 din Legea nr. 304/2004), iar nu la „alcătuirea” sau „constituirea” instanței, iar pe de altă parte, este corectă motivarea instanțelor cu privire la procurorul care, potrivit legii, trebuia să participe la judecată (în sensul de „constituirea instanței”).
- apărarea a susținut că este incident cazul de casare prevăzut de pct. 9 deoarece decizia atacată nu este motivată.
Potrivit art. 3859 pct. 9 C. proc. pen. „Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri:
- pct. 9. - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înțelege”.
Examinând decizia atacată, Înalta Curte constată că această critică a apărării este neîntemeiată, hotărârea judecătorească pronunțată de instanța de apel respectând cerințele conținutului deciziei astfel cum este prevăzut de art. 383 C. proc. pen.
În Avizul nr. ll (2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) în atenția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, privind calitatea hotărârilor judecătorești se arată că obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la flecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. întinderea acestei obligații poate varia în funcție de natura hotărârii. în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanță, precum și de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinale și de practicile diferite privind prezentarea și redactarea sentințelor și hotărârilor în diferite state. Pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea trebuie să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate (CEDO: Boldea împotriva României din 15 februarie 2007; Van den Hurk împotriva Olandei din 19 aprilie 1994; Helle împotriva Finlandei din 19 februarie 1997).
- s-a mai susținut de apărare că este incident cazul de casare prevăzut de pct. 17 s-a dat „o greșită încadrare juridică faptelor săvârșite” cu motivarea că „infracțiunea de spălare de bani nu există”, „infracțiunea prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 și cea prevăzută de art. 23 lit. a) și lit. c) din Legea nr. 656/2002 sunt greșit încadrate juridic”, „apreciem greșită încadrarea juridică și cu privire la art. 297 C. pen.”.
Din examinarea motivelor de recurs se constată însă, pe de o parte, că nu se menționează care ar fi, în opinia apărării, corecta încadrare juridică a faptelor, iar pe de altă parte, se constată că - în realitate - nu încadrarea juridică a faptelor este criticată, ci modul de administrare și evaluare a probelor de către instanțe, respectiv, neadmiterea unor expertize tehnice ori contabile.
În consecință, se constată că nu este incident cazul de casare referitor la „încadrarea juridică dată faptelor”, critica referitoare la evaluarea probelor de către judecător și, respectiv, critica referitoare la respingerea unor probe propuse de inculpat, nefiind suspuse controlului judiciar prin intermediul acestui caz de casare.
Cu toate acestea, instanța de recurs - examinând respectivele critici ale apărării prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. - a constatat că sunt neîntemeiate deoarece judecătorii s-au pronunțat asupra tuturor probelor administrate și, totodată, s-au pronunțat motivat asupra cererilor de încuviințare și administrare a unor probe noi.
Organele judiciare nu au obligația încuviințării și administrării tuturor probelor propuse de părți. Potrivit art. 67 C. proc. pen., cererea pentru administrarea probelor se admite numai dacă probele solicitate sunt concludente și utile aflării adevărului, legalei și completei soluționări a cauzei penale. Legea prevede numai obligația motivării admiterii sau respingerii cererii de administrare a unei probe, obligație la care s-au conformat ambele instanțe.
În sfârșit, în condițiile art. 63 C. proc. pen., coroborarea și aprecierea probelor constituie atributul instanței, aceasta având totodată dreptul de a înlătura motivat unele dintre probele administrate (art. 356 lit. c) din C. proc. pen.).
- apărarea a susținut și incidența cazului de casare prevăzut de pct. 15 cu motivarea că a intervenit prescripția răspunderii penale pentru toate infracțiunile. Nu s-a menționat, distinct pentru fiecare infracțiune, care este, în opinia apărării, data săvârșirii fiecărei infracțiuni, respectiv, care este data la care s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale pentru fiecare infracțiune, fiind folosită o exprimare generală: „având în vedere că presupusa activitate infracțională a fost derulată în cursul anilor 2003-17 mai 2004 apreciem că sunt incidente dispozițiile privitoare la prescripția specială a răspunderii penale”.
Înalta Curte, verificând această critică a apărării, a constatat că este întemeiată numai cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 272 din Legea nr. 31/1990, infracțiune pentru care, întradevăr, s-a împlinit termenul prevăzut de art. 124 cu referire la art. 122 C. pen.
- apărătorul inculpatului C.C., invocând cazul de casare prevăzut de pct. 18, a susținut că nu sunt probe convingătoare din care să rezulte vinovăția acestuia, solicitând achitarea în temeiul art. 10 lit. d) din C. proc. pen.; pentru inculpatul C.V., invocându-se același caz de casare, s-a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. a) din C. proc. pen. pentru infracțiunea de spălare de bani, iar cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 297 C. pen. s-a susținut că produsele nu erau false deoarece eticheta cu mențiunea „tip S.” era impusă de faptul că firma S. nu livrează produsele sale în România.
Instanța constată că nu este incident cazul de casare invocat de apărare pentru motivele ce se vor arăta:
Art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. prevede că o hotărâre este supusă casării atunci când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.
Prin „eroare de fapt” se înțelege o greșită examinare a probelor administrate în cauză, în ideea că la dosar există o anumită probă, când în realitate aceasta nu există, sau atunci când un anumit act, un anumit raport de expertiză ar demonstra existența unei împrejurări, când în realitate, din aceste mijloace de probă, reiese contrariul. în ce privește cerința ca eroarea de fapt să fie „gravă” trebuie înțeles că nu orice eroare asupra faptelor atrage aplicarea acestui caz de casare, ci numai acele erori care au influențat soluția procesului. în principiu, „eroarea gravă de fapt” trebuie să fie constatată din compararea faptelor reținute de instanță cu probele administrate.
Apărarea nu a arătat în ce constă eroarea gravă de fapt și ce probă este în contradicție cu situația de fapt reținută de prima instanță și, respectiv, confirmată de instanța de apel. Motivarea acestuia caz de casare sugerează, în realitate, o critică cu privire la modul în care instanțele au interpretat probele administrate, critică care însă nu este, prin ea însăși, suficientă să justifice incidența cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Prima instanță, precum și cea de apel, au motivat convingător situația de fapt și vinovăția inculpaților prin coroborarea probelor administrate în cursul procesului penal.
Este adevărat că inculpatul beneficiază de „prezumția de nevinovăție”, nefiind obligat să-și dovedească nevinovăția (art. 66 alin. (1) C. proc. pen.), revenind organelor judiciare (acuzării) obligația să administreze probe în vederea dovedirii vinovăției acestuia (art. 4, art. 62 și art. 65 alin. (1) C. proc. pen.). Este însă deopotrivă adevărat că, potrivit art. 66 C. proc. pen., inculpatul, în cazul în care există probe de vinovăție, are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie. în înțelesul legii „a proba lipsa lor de temeinicie”, este un drept și o obligație procesuală care nu se rezumă la negarea vinovăției, la negarea conținutului informativ al unei probe ori la negarea evaluării corecte a probelor de către instanță. De asemenea, nu realizează cerințele cazului de casare invocat critica apărării în legătură cu neîncuviințarea administrării unor probe de către instanță (expertize contabile sau expertize tehnice).
În măsura în care inculpatul nu reușește să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, prezumția de nevinovăție este răsturnată, această prezumție având caracter relativ, iar nu absolut.
Înalta Curte, constatând ampla motivare a hotărârilor atacate, astfel cum s-a arătat anterior, își însușește toate argumentele expuse în sentință și, respectiv, în decizie, apreciind că nu impune reluarea acestora în decizia instanței de recurs deoarece, pe de o parte, în etapa recursului nu au fost administrate probe noi pe situația de fapt, iar pe de altă parte, apărările inculpaților sunt aceleași cu cele susținute în fața instanței de fond și a instanței de apel, toate fiind examinate și înlăturate motivat.
- În final, apărarea - pentru toți inculpații - a criticat hotărârile judecătorești și cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor. S-a solicitat reținerea unor circumstanțe atenuante și aplicarea unei modalități neprivative de libertate pentru executarea pedepselor rezultante.
Instanța de recurs apreciază că această critică este neîntemeiată, având în vedere următoare:
Pe de o parte, potrivit art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Conform art. 72 din C. pen., care prevede criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama: de dispozițiile părții generale a Codului penal; de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal; de gradul de pericol social al faptei săvârșite; de persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.
Astfel:
- „conduita bună”, în sensul art. 74 lit. a) C. pen., nu se reduce, în mod exclusiv, la absența antecedentelor penale;
- „atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii rezultând din comportarea sinceră în cursul procesului”, în sensul art. 74 lit. c) C. pen., nu se reduce la recunoașterea săvârșirii faptelor în condițiile existenței, la dispoziția organelor judiciare, a tuturor probelor care dovedesc săvârșirea acestora, probe obținute în urma cercetărilor laborioase ale acestora.
Recunoașterea faptelor de către inculpatul O.G., în ultima etapă a judecății (în recurs), indiscutabil un element ce trebuie reținut întrucât sugerează asumarea deplină a răspunderii pentru consecințele juridice ale săvârșirii acestora, precum și celelalte date personale ale inculpatului, inclusiv lipsa antecedentelor penale, constituie criterii de individualizare a pedepsei, în condițiile art. 72 C. pen.
După cum s-a arătat, recursurile celor 3 inculpați vor fi admise pentru motivul privind împlinirea termenului de prescripție specială a răspunderii penale; pentru inculpații C.C. și O.G., pe cale de consecință, se va proceda și la înlăturarea sporurilor de pedeapsă, având în vedere următoarele:
Pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea prevăzută de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen., este închisoarea de la 1 la 3 ani.
Or, conform art. 122 alin. (1) lit. d) combinat cu art. 124 C. pen., durata termenului de prescripție specială a răspunderii penale este 7 ani și 6 luni.
În consecință, în raport cu data săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen., s-a împlinit durata termenului de prescripție specială a răspunderii penale, împrejurare care atrage soluția încetării procesului penal în conformitate cu dispozițiile art. II pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., cu aplicarea art. 124 combinat cu art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen.
Față de cele arătate, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) din C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursurile inculpaților și va casa, în limitele arătate, decizia și sentința atacate (cu referire la împlinirea termenului de prescripție specială a răspunderii penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen.).
Examinând individualizarea judiciară a pedepselor aplicate celor 3 inculpați, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a stabilit legal și temeinic cuantumul fiecărei pedepse, prin utilizarea adecvată a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., nefiind justificată critica apărării sub acest aspect.
Pe cale de consecință însă, ca urmare a încetării procesului penal pentru una dintre infracțiunile care au realizat condițiile concursului de infracțiuni, pentru inculpatul C.C. nu se va mai adăuga sporul de 6 luni închisoare aplicat de instanța de fond și menținut de instanța de prim control judiciar (pentru acesta contopirea prevăzută de art. 34 lit. b) din C. pen. vizând, în final, 3 pedepse, dintre care cea mai mare este de 4 ani închisoare).
De asemenea, pe de o parte, ca urmare a încetării procesului penal pentru una dintre infracțiunile care au realizat condițiile concursului de infracțiuni, iar pe de altă parte, reținând atitudinea procesuală a inculpatului O.G. care, în fața instanței de recurs, a recunoscut necondiționat săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, nu se va mai adăuga sporul de 6 luni închisoare aplicat de instanța de fond și menținut de instanța de prim control judiciar (pentru acesta contopirea prevăzută de art. 34 lit. b) din C. pen. vizând 4 pedepse).
În cazul inculpatului C.V., pe de o parte, pentru una dintre infracțiuni se va dispune încetarea procesului penal, rămânând însă 4 pedepse care vor forma obiectul contopirii potrivit art. 34 lit. b) din C. pen., iar pe de altă parte, contribuția sa concretă la săvârșirea faptelor care au făcut obiectul cauzei nu justifică înlăturarea sporului de pedeapsă de 1 an închisoare aplicat de instanța de fond, spor de pedeapsă menținut și de instanța de prim control judiciar.
Înalta Curte, în acord cu opinia celor două instanțe, apreciază că scopul pedepsei, astfel cum este menționat în art. 52 C. pen., poate fi realizat numai în condițiile executării efective a pedepselor rezultante, în acest mod fiind respectată și cerința proporționalității între gravitatea faptelor săvârșite și datele personale ale inculpatului.
În consecință, pentru motivele arătate, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) din C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursurile inculpaților și, în limitele arătate, va rejudeca cauza penală, casând, în parte, atât decizia atacată, cât și sentința instanței de fond.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursurilor vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de inculpații O.G., C.C. și C.V. împotriva deciziei penale nr. 31/A din 01 martie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.
Casează, în parte, decizia penală atacată și sentința penală nr. 60 din 3 martie 2011 a Tribunalului Bihor, secția penală, numai în ceea ce privește intervenirea prescripției speciale a răspunderii penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen. și, rejudecând în fond:
l. Descontopește pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată inculpatului C.V. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, respectiv:
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 323 alin. (1) C. pen.;
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 1 an 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. art. 25 C. pen. raportat la art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen.;
- 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. art. 23 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 297 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- sporul de 1 an închisoare.
În baza art. II pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., cu aplicarea art. 124 și art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului C.V. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale.
În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. contopește pedepsele de 3 ani închisoare, 1 an închisoare, 4 ani închisoare și 3 ani închisoare aplicate inculpatului C.V., acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare la care adaugă sporul de 1 an închisoare, în final 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
2. Descontopește pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului C.C. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, respectiv:
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 323 alin. (1) C. pen.;
- 1 an 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. art. 25 C. pen. raportat la art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen.;
- 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. art. 23 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 297 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Înlătură sporul de 6 luni închisoare aplicat inculpatului.
În baza art. II pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., cu aplicarea art. 124 și art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului C.C. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale.
În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. contopește pedepsele de 3 ani închisoare, 4 ani închisoare și 3 ani închisoare aplicate inculpatului C.C., acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
3. Descontopește pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare și interzicerea pe o durată de 2 ani a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară aplicată inculpatului O.G. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, respectiv:
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 323 alin. (1) C. pen.;
- 2 ani și 6 luni închisoare și interzicerea pe o durată de 2 ani a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen.;
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 1 an 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen.;
- 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. art. 26 raportat la art. 23 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Înlătură sporul de 6 luni închisoare aplicat inculpatului.
În baza art. II pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., cu aplicarea art. 124 și art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului O.G. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen. contopește pedepsele de 3 ani închisoare, 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., 1 an închisoare și 3 ani și 6 luni închisoare aplicate inculpatului O.G., acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 6 luni închisoare și interzicerea pe o durată de 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară.
Face aplicarea art. 71, 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați O.G. și C.V. până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 75 lei, se plătesc din fondul Ministerului Justiției.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat C.C., în sumă de 300 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 iunie 2012.