Bribery and abuse of office allegations; requirement to motivate acquittal and conduct forensic accounting to verify prejudice.

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 90 de la 3 martie 2008, Tribunalul Dolj a respins cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpatul N.I., prin apărător din infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și de inculpatul B.I., prin apărător, din infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul N.I., cetățean român, studii superioare, căsătorit, doi copii din care unul minor, stagiul militar satisfăcut, pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 246 C. pen. raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpatul N.I. la 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b), c) C. pen.

În baza art. 81, 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni.

S-a atras atenția inculpatului asupra art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b), c) C. pen. pe durata suspendării pedepsei principale.

S-a constatat că inculpatul N.I. a fost reținut de la 19 aprilie 2006 - 20 aprilie 2006 și arestat preventiv de la 20 aprilie - 22 aprilie 2006.

Prin aceeași sentință, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B.I., cetățean român, studii superioare, căsătorit, doi copii majori, stagiul militar satisfăcut, pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen., 76 lit. d) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.I. la 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 81, 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni.

S-a atras atenția inculpatului asupra art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen. pe durata suspendării pedepsei principale.

A fost respinsă cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă SC C.M.I. SRL Drobeta-Turnu Severin, str. S., județul Mehedinți, reprezentată de M.G.

S-a constatat că suma de 500 RON a fost restituită de inculpatul B.I. denunțătorilor M.G. și M.P.

S-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra sumelor de 300 euro și 941 RON ridicate de la inculpatul N.I. cu ocazia percheziției biroului.

A fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de 4000 RON cheltuieli judiciare către stat, iar celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că, prin Rechizitoriul nr. 20/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Craiova s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpaților N.I. pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită în forma prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. combinat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în forma prevăzută de art. 246 C. pen. raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea prevederilor art. 33 lit. a) C. pen. și B.I. pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influență în forma prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare și complicitate la infracțiunea de luare de mită în forma prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. comb. cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea prevederilor art. 33 lit. a) C. pen., reținându-se următoarea situație de fapt:

În vara anului 2005, cu ocazia valorificării de material lemnos pentru foc pe raza Municipiului Băilești, județul Dolj, numita M.G., reprezentanta SC C.M.I. SRL Drobeta-Turnu Severin, l-a cunoscut întâmplător pe inculpatul B.I., acesta din urmă oferindu-se să-i găsească clienți interesați în achiziționarea de lemne pentru foc. Pe acest fond, între soții M. și B.I. s-au stabilit relații de colaborare în valorificarea lemnelor pentru foc.

În cursul lunii august 2005, inculpatul B.I. le-a comunicat soților M. că există oportunitatea livrării de material lemnos pentru foc școlilor de pe raza municipiului Băilești, achiziționarea urmând să se facă în baza unei licitații organizate de către Primăria Băilești. Tot cu acea ocazie, acesta le-a sugerat să participe cu o oferă de 1.700.000 ROL/tonă garantându-le că la acea valoare vor câștiga, lăsând să se înțeleagă în acest sens că va uza de influența pe care o avea asupra primarului N.I., cu care fusese coleg de școală, atât pentru adjudecarea licitației în favoarea SC C.M.I. SRL, cât și pentru a urgenta efectuarea plăților imediat după emiterea facturilor de către firma furnizoare în schimbul unui comision de 20 RON/tona de lemn de foc livrată, care trebuia plătit primarului.

Astfel, în scopul aprovizionării cu lemne de foc a școlilor din subordinea Primăriei Municipiului Băilești pentru iarna anilor 2005 - 2006, Primăria Municipiului Băilești a inițiat procedura de atribuire a contractului de achiziție publică prin „cererea de ofertă”.

În acest sens, pe baza referatelor de necesitate întocmite de directorii școlilor și a expunerii de motive privind necesitatea acestei achiziții întocmită de Serviciul Urbanism și Amenajarea Teritoriului din cadrul Primăriei Municipiului Băilești, la data de 15 septembrie 2005, s-a procedat la solicitarea de oferte de la un număr de 6 furnizori și constituirea comisiei de evaluare a acestora.

Comisia de evaluare a fost numită de primarul Municipiului Băilești prin Dispoziția nr. 1984 din 26 septembrie 2005 și în urma analizei, consemnate în procesul-verbal din data de 26 septembrie 2005 s-a stabilit că cea mai avantajoasă ofertă aparține SC C.M.I. SRL Drobeta-Turnu Severin.

După derularea procedurii, conform declarațiilor numiților M.P. și B.I., aceștia s-au întâlnit cu primarul N.I., care i-a invitat în biroul său. Cu acea ocazie, conform susținerilor celor doi, inculpatul N.I. i-a pretins numitului M.P. în prezența lui B.I. suma de 20 RON/tona de lemne livrată, condiționând de plata acestei sume efectuarea cu celeritate a plății contravalorii lemnelor livrate. Conform declarației martorului M.P., acesta a acceptat, solicitând însă ca Primăria să-i facă o plată în avans de aproximativ 20.000 RON pentru a derula mai ușor aprovizionarea cu lemne, primarul fiind de acord cu această propunere.

În urma procedurii de achiziție publică organizată de Primăria Municipiului Băilești, prin care s-a desemnat câștigătoare oferta SC C.M.I. SRL s-au încheiat următoarele contracte de furnizare: din 14 octombrie 2005 încheiat cu Școala Generală nr. 1 Băilești; din 17 octombrie 2005 încheiat cu Școala Generală nr. 2 Băilești; din 14 octombrie 2005 încheiat cu Școala Generală nr. 3 Băilești; din 14 octombrie 2005 încheiat cu Școala Generală nr. 4 Băilești; din 14 octombrie 2005 încheiat cu Școala Generală nr. 5 Băilești; din 18 octombrie 2005 încheiat cu Școala Generală nr. 6 Băilești și respectiv din 19 octombrie 2005.

După încheierea acestor contracte, respectiv în perioada octombrie - decembrie 2005, SC C.M.I. SRL a livrat școlilor cu care s-au încheiat contracte cantitatea de 316,8 tone din cantitatea totală de 525 tone contractată, școlile contractante achitând până la 31 decembrie 2005 suma totală de 45.946 RON (83,7% din valoarea totală a livrărilor), rămânând o sumă restantă de 8.930 RON.

După 1 ianuarie 2006 plățile restante către SC C.M.I. SRL au fost sistate, inculpatul B.I. comunicând soților M. că primarul N.I. este supărat pentru că aceștia nu și-au onorat promisiunile făcute cu ocazia discuției avute și că nu va mai fi efectuată nicio plată până când nu își vor achita „datoria” restantă, respectiv minim 2.000 RON din suma pretinsă și un camion cu lemne pentru a debloca plățile, urmând ca restul sumelor pretinse să fie achitate pe parcursul derulării contractului.

În urma demersurilor inculpatului B.I., în perioada 01 februarie - 26 martie 2006, fără încheierea unor contracte de furnizare, anumite școli din subordinea Primăriei Municipiului Băilești au mai achiziționat lemne de foc de la SC P. SRL din Băilești, în valoare totală de 35.453 RON, a căror contravaloare a fost achitată ritmic fără a depăși durata unei luni, în condițiile în care datoriile restante către SC C.M.I. SRL nu fuseseră onorate. În perioada 01 ianuarie - 28 martie 2006 demersurile reprezentanților acestei societăți comerciale au rămas fără niciun rezultat, în ciuda faptului că în cursul lunii februarie 2006 a mai livrat 6 tone lemn de foc.

În perioada 23 martie - 18 aprilie 2006, între denunțătorii M.G. și M.P. și inculpatul B.I. au avut loc mai multe întâlniri și discuții telefonice, înregistrate audio-video și respectiv audio în baza autorizării Tribunalului Dolj, din care a rezultat fără echivoc modul în care a fost desfășurată activitatea infracțională a acestuia din urmă.

Din înregistrările confirmate de către instanță ca prezentând interes pentru cauză a rezultat că la data de 28 martie 2006, denunțătorii M.G. și M.P. i-au înmânat inculpatului B.I. suma de 500 RON pretinsă de acesta, pentru a-l determina pe primarul N.I. să deblocheze o parte a sumelor restante în vederea achitării sumelor promise primarului, având în vedere blocajul financiar în care societatea se găsea.

Urmare a primirii sumei de 500 RON de către inculpatul B.I., au fost efectuate următoarele plăți:

În ceea ce privește decontările efectuate în data de 29 martie 2006 s-a constatat că Școala Generală nr. 5 avea conform extrasului de cont emis de Trezoreria Municipiului Băilești, la data de 29 martie 2006 credite bugetare deschise în valoare de 13.867 RON din care au fost utilizate credite în valoare de 10.805,85 RON (disponibil neutilizat 3061,15 RON).

În cursul zilei de 29 martie 2006 unitatea de învățământ a introdus la plată Ordinul de plată nr. 69 pentru achitarea sumei de 3.061 RON în favoarea SC C.M.I. SRL cu mențiunea „c/v act. 395011 dec. parțială.”

Această decontare reprezenta a treia plată parțială (O.P. din 17 noiembrie 2005 - 7000 RON și din 25 noiembrie 2005 - 2000 RON) a contravalorii facturii din 28 noiembrie 2005 emisă de SC C.M.I. SRL. Acest ordin de plată a fost semnat de reprezentanții ordonatorului terțiar de credite și de cei ai Trezoreriei Municipiului Băilești.

S-a stabilit însă, că formularul nu poartă semnătura de supervizare a primarului, întrucât inițial fusese completat un alt ordin de plată pentru suma de 3.750 RON reprezentând diferența de plată a facturii din 28 noiembrie 2005, formular care fusese vizat de către primar, însă, constatându-se în momentul introducerii spre plată la Trezoreria Băilești că suma depășea nivelul de buget aprobat pentru trimestrul I, a fost necesară refacerea acestuia în limita plafonului bugetar aprobat, respectiv pentru suma de 3.061 RON. Întrucât lucrătorii Trezoreriei Băilești aveau cunoștință de aprobarea dată de către primar pentru efectuarea plății, nu au mai solicitat o nouă supervizare scrisă pe noul ordin de plată, întrucât suma ce urma a fi plătită era mai mică decât cea aprobată inițial.

În ceea ce privește Școala Generală nr. 6 s-a constatat că din extrasul de cont emis de Trezoreria Municipiului Băilești la data de 29 martie 2006 unitatea de învățământ avea credite bugetare deschise în valoare de 27.330 RON din care au fost utilizate credite în valoare de 23.451,18 RON (disponibil neutilizat 6678,82 RON).

În ziua de 29 martie 2006 s-a introdus la plată Ordinul de plată nr. 39 pentru achitarea sumei de 1020 RON către SC C.M.I. SRL, cu mențiunea „fact. nr. 3958018 reprez. lemne foc”. Această decontare a reprezentat plata integrală a contravalorii facturii din 15 februarie 2006.

La acest ordin de plată s-a constatat că pe lângă semnăturile autorizate ale ordonatorului terțiar de credite și ale Trezoreriei Municipiului Băilești mai poartă pe verso o viză însoțită de o semnătură care ulterior s-a confirmat a fi a inculpatului N.I.

La data de 29 martie 2006 disponibilitățile bănești din contul Primăriei Municipiului Băilești (din care se puteau efectua și cheltuieli de natura bunurilor și serviciilor) însumau 115.986,26 RON fiind posibilă achitarea integrală a sumelor restante către SC C.M.I. SRL, lucru care însă nu s-a petrecut. Astfel, în contul societății a fost virată suma de 4061 RON, sumă la care de altfel a făcut referire inculpatul B.I. în discuția avută cu soții M.G. și M.P. la data de 28 martie 2006 cu ocazia primirii celor 500 RON, înregistrată audio-video, a cărei transcriere se află atașată dosarului cauzei.

Ulterior primirii banilor, între soții M. și inculpatul B.I. au avut loc mai multe discuții telefonice și întâlniri, transcrierile acestora fiind atașate de asemenea dosarului cauzei, din care a rezultat că primarul refuză orice discuție cu aceștia până în momentul achitării „restanțelor” de plată, respectiv a sumei de 1500 RON și a unui camion de lemne, care urmau să-i fie remise prin intermediul lui B.I.

În aceste condiții, la data de 18 aprilie 2006, soții M.G. și P. s-au prezentat la Primăria Băilești având asupra lor suma de 1500 RON. Conform înțelegerii avută telefonic, l-au contactat pe inculpatul B.I., căruia i-a comunicat că au adus banii, după care i-au solicitat acestuia o întrevedere cu inculpatul N.I. pentru a se asigura că nu vor fi păcăliți de către inculpatul B.I., în condițiile în care acesta făcuse afirmația că unul din directorii de școală cu restanțe de plată era plecat din localitate, iar plata nu putea fi efectuată fără semnătura acestuia. Întâlnirea a avut loc în biroul inculpatului N.I. unde, după ce martorul denunțător M.P. însoțit de inculpatul B.I. l-a asigurat că se achită restanțe, inculpatul a fost de acord cu efectuarea plăților către SC C.M.I. SRL.

După discuția avută cu inculpatul N.I., cei doi s-au deplasat în biroul inculpatului B.I., unde au avut loc noi discuții la care a participat și martora denunțătoare M.G., conținutul acestora fiind redat integral, în formă scrisă și atașat la dosar.

Deși inițial a refuzat să-i înmâneze suma de 1500 RON, până la semnarea documentelor de plată de către reprezentanții școlii și ai Primăriei, în urma insistențelor repetate și a presiunilor exercitate de inculpatul B.I., denunțătorul M.P. i-a înmânat suma de 1500 pentru a fi înmânată inculpatului N.I.

Conform înregistrărilor, inculpatul B.I. însoțit de martorul M.P. s-a deplasat la Școala Generală nr. 5 Băilești în vederea completării ordinului de plată de către contabilul-șef, acesta urmând să fie semnat a doua zi și de directorul școlii care lipsea din localitate.

Întrucât suma aflată la dispoziția unității școlare în acel moment era insuficientă și se impunea suplimentarea acesteia, cei doi s-au deplasat din nou la inculpatul N.I. pentru ca acesta să semneze dispoziția bugetară.

După înmânarea sumei de 1500 RON inculpatului B.I., au fost decontări către SC C.M.I. SRL în data de 18 aprilie 2006 și respectiv în data de 19 aprilie 2006.

În ceea ce privește decontările efectuate în data de 18 aprilie 2006 de către Școala Generală nr. 5 s-a constatat că potrivit extrasului de cont pus la dispoziție de Trezoreria Municipiului Băilești la data de 18 aprilie 2006 unitatea de învățământ avea credite bugetare deschise în valoare de 14.267 RON din care s-au utilizat 14.256,85 RON (disponibil neutilizat 10,15 RON).

Pentru efectuarea plăților din ziua respectivă, inculpatul N.I. a deschis prin dispoziția bugetară (fără număr) din 18 aprilie 2006 credite bugetare în valoare de 1796 RON (încadrându-se în prevederile trim. I și II din bugetul de cheltuieli).

După suplimentarea creditelor bugetare, plățile efectuate au însumat 1790,64 RON din care, suma de 689 RON a fost achitată cu O.P. nr. 71 către SC C.M.I. SRL cu mențiunea „Dif. fact. nr. 3958011 lemne de foc”.

Această decontare a reprezentat a patra plată parțială și ultima a facturii din 28 noiembrie 2005. Și la acest ordin s-a constatat că pe lângă semnăturile autorizate ale ordonatorului terțiar de credite și ale Trezoreriei Municipiului Băilești mai există pe verso o viză însoțită de o semnătură care, ulterior s-a confirmat a fi a directorului executiv economic, M.V. din Primăria Municipiului Băilești.

Din probele administrate s-a stabilit că plățile din acea zi vizau cheltuieli curente, restul de plată datorat SC C.M.I. SRL fiind inclus alături de acestea datorită valorii mici, încadrându-se în cutuma stabilită de inculpatul N.I.

Potrivit declarației martorei M.V. aceasta a vizat cheltuielile după ce, conform procedurii interne, a adus la cunoștință și a avut acordul inculpatului N.I. pentru efectuarea cheltuielilor.

La data de 18 aprilie 2006 disponibilitățile bănești din cadrul Primăriei Municipiului Băilești (din care se puteau efectua și cheltuieli de natura bunurilor și serviciilor) însumau 133.690,08 RON.

În ceea ce privește decontările din data de 19 aprilie 2006 de către Școala Generală nr. 3 s-a constatat că potrivit extrasului de cont emis de Trezoreria Municipiului Băilești la data de 19 aprilie 2006 unitatea de învățământ avea credite bugetare deschise în valoare de 26.956,68 RON din care s-au utilizat 23.721,74 RON (disponibil neutilizat 3.234,94 RON).

Pentru efectuarea plăților din ziua respectivă, în valoare de 5357,35 RON, s-au suplimentat creditele bugetare cu suma de 6000 RON prin dispoziția bugetară nr. 81 din 19 aprilie 2006 emisă de ordonatorul principal, inculpatul N.I.

Din totalul plăților efectuate, suma de 4160 RON a fost achitată către SC C.M.I. SRL cu ordinul de plată din 19 aprilie 2003 având mențiunea „c/v fac. 3958015 lemn de foc”.

Și în cazul acestui ordin de plată s-a constatat că, pe lângă semnăturile legale ale unității de învățământ și Trezoreriei Municipiului Băilești, exista pe verso o viză și o semnătură care ulterior s-a confirmat a fi a primarului Municipiului Băilești, inculpatul N.I.

La data de 19 aprilie 2006, disponibilitățile bănești din contul Primăriei Municipiului Băilești (din care se puteau efectua și cheltuieli de natura bunurilor și serviciilor), însumau, 58.436,6 RON.

Din probatoriul administrat în cauză s-a stabilit că, deși nu avea atribuții de serviciu în acest sens în calitate de angajat al Serviciului Public al Poliției Comunitare Băilești, de întreaga activitate de aprovizionare cu lemne a școlilor generale s-a ocupat învinuitul B.I. Acest lucru a reieșit ca evident din declarațiile numiților M.G. și M.P., ale directorilor și contabililor de la școlile generale (toți aceștia în discuțiile pe tema lemnelor de foc fiind îndrumați de primarul N.I. să ia legătura cu învinuitul B.I. pentru rezolvarea problemelor legate de aprovizionare, calitate și plăți), precum și din înregistrările ambientale efectuate în cauză.

Starea de fapt și de mai sus și rezolvările juridice adoptate de prima instanță au fost demonstrate cu următoarele probatorii: înregistrările audio-video ambientale și interceptările convorbirilor telefonice efectuate în baza autorizării Tribunalului Dolj; declarațiile de martor ale numiților M.G. (denunțător, reprezentant legal al SC C.M.I. SRL Drobeta-Turnu Severin); M.P. (denunțător); M.V. (director economic Primăria Băilești); G.M. (contabil Șc. Gen. Nr. 1, Șc. Gen. Nr. 3 și Grădinița nr. 9 Băilești); I.A.A. (contabil Șc.

Gen. Nr. 4, Șc. Gen. Nr. 5); G.A. (contabil Șc. Gen. Nr. 6); C.E. (contabil-șef Grup Școlar Agricol, Șc. Gen. Nr. 2, Grădinițele nr. 2 și 6 Băilești); C.C.V. (administrator financiar Șc. gen nr. 1, Șc. Gen. Nr. 6 Băilești); B.E.L. (referent Trezoreria Băilești - Compartimentul Cheltuieli); C.M. (director Șc. gen. Nr. 1 Băilești); R.M. (director Șc. Gen. Nr. 2 Băilești); C.A. (director Șc. Gen. Nr. 3 Băilești); D.N. (director Șc. Gen. Nr. 4 Băilești); B.A. (director Șc. Gen. Nr. 5 Băilești); B.L. (director Șc. Gen.

Nr. 6 Băilești); C.C. (Grup școlar Agricol Băilești); P.P. (administrator al SC P. SRL Băilești); D.S. (angajat al SC C.M.I. SRL Drobeta-Turnu Severin); C.A. (angajat al SC C.M.I. SRL Drobeta-Turnu Severin); declarațiile de învinuit ale numiților N.I. și B.I.; raportul de constatare tehnico-științifică ce a avut următoarele obiective: verificarea respectării prevederilor legale privind atribuirea contractelor de achiziție publică „lemne de foc” către SC C.M.I. SRL din Drobeta-Turnu Severin, în luna septembrie 2005; stabilirea valorii totale a contractelor de furnizare „lemne de foc” încheiate în anul 2005 de școlile din subordinea Primăriei Municipiului Băilești cu SC C.M.I.

SRL și modul de executare (cantitățile livrate, valoare, respectarea termenelor de livrare, decontare); stabilirea obligațiilor neachitate pe care le înregistrau școlile din subordinea Primăriei Municipiului Băilești față de SC C.M.I. SRL la datele de 28 martie 2006, 17 aprilie 2006 și 18 aprilie 2006, cu indicarea facturilor de la care provin și vechimea înregistrată; verificarea achiziționării de către școlile din subordinea Primăriei Municipiului Băilești de lemne de foc din alte surse în perioada septembrie 2005 - aprilie 2006 și dacă acestea au fost decontate la timp; stabilirea condițiilor în care s-au decontat, în perioada 29 martie - 19 aprilie 2006, obligațiile neachitate față de SC C.M.I.

SRL avându-se în vedere creditele bugetare deschise pentru contul de cheltuieli materiale, încadrarea în prevederile bugetare, disponibilitățile bănești existente în contul Primăriei Municipiului Băilești, documentele de plată întocmite, semnăturile persoanelor autorizate și alte elemente relevante.

Față de probele administrate, s-a reținut că, în drept, fapta inculpatului N.I., care în calitate de primar al Municipiului Băilești, atât direct, cât și prin intermediul învinuitului B.I., a pretins de la reprezentanții SC C.M.I. SRL pentru sine sume de bani (20 RON/tona de lemn pentru foc livrată) și bunuri (un camion cu lemne pentru foc) pentru punerea la dispoziția școlilor a fondurilor necesare și pentru aprobarea efectuării cu celeritate a plății contravalorii lemnelor pentru foc livrate unităților de învățământ aflate în subordinea Primăriei Băilești primind în acest scop, prin intermediul învinuitului B.I., suma de 1500 RON de la numitul M.P., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită în forma prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare (potrivit art. 15 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, primarii având atribuții de constatare și sancționare a contravențiilor). Fapta inculpatului N.I. care, în calitate de primar al Municipiului Băilești, cu intenție și bună-știință, în perioada 01 ianuarie 2006 - 28 martie 2006 a refuzat să pună la dispoziția unităților de învățământ aflate în subordinea Primăriei Băilești fondurile financiare necesare achitării sumelor restante aferente contravalorii lemnelor pentru foc livrate acestora de către SC C.M.I. SRL Drobeta-Turnu Severin, deși dispunea de aceste fonduri, ca urmare a neplății de către reprezentanții acestei societăți comerciale a sumelor pretinse, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor peroanelor în forma prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen. raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare. În cauză s-a făcut aplicarea prevederilor art. 33 lit. a) C. pen. privind concursul de infracțiuni.

Fapta învinuitului B.I., care, uzând de influența pe care o avea asupra primarului Municipiului Băilești, inculpatul N.I. a primit pentru sine suma de 500 RON de la reprezentanții SC C.M.I. SRL pentru a-l determina pe acesta să deblocheze parțial efectuarea plăților restante ale unităților de învățământ aflate în subordinea Primăriei Băilești, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență în forma prevăzută și pedepsită de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare. Fapta învinuitului B.I., care a intermediat inculpatului N.I. comunicarea către reprezentanții SC C.M.I. SRL a pretențiilor formulate în schimbul deblocării plăților restante și a modalității de plată, primind de la aceștia și înmânând inculpatului N.I. în acest scop suma de 1500 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la săvârșirea infracțiunii de luare de mită în forma prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/200, cu modificările și completările ulterioare. În cauză s-a făcut aplicarea prevederilor art. 33 lit. a) C. pen. privind concursul de infracțiuni.

Fapta numiților M.G. și M.P., de a da învinuitului B.I. suma de 500 RON pentru ca acesta să-și folosească influența asupra primarului Municipiului Băilești, inculpatul N.I., în vederea deblocării de către acesta a plăților restante datorate unităților de învățământ aflate în subordinea Primăriei Băilești pentru lemnele de foc livrate de SC C.M.I. SRL întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare. Fapta numiților M.G. și M.P., de a da inculpatului N.I., primarul Municipiului Băilești, suma de 1500 RON prin intermediul învinuitului B.I. pentru ca acesta să deblocheze plățile restante datorate unităților de învățământ aflate în subordinea Primăriei Băilești pentru lemnele de foc livrate de SC C.M.I. SRL, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită în forma prevăzută și pedepsită de art. 255 alin. (1) raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Constatând că sunt întrunite condițiile de impunitate prevăzute de art. 61 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare pentru infracțiunea de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare și de art. 255 alin. (3) C. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 255 alin. (1) raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, existând astfel o cauză care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, s-a dispus față de cei doi făptuitori neînceperea urmăririi penale cu privire la comitere infracțiunilor menționate.

Prin adresa din data de 22 iulie 2006, SC C.M.I. SRL Drobeta-Turnu Severin a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 35.000 RON, reprezentând prejudiciul produs ca urmare a refuzului inculpatului N.I. de a pune în perioada 01 ianuarie 2006 - 28 martie 2006 la dispoziția unităților de învățământ aflate în subordinea Primăriei Băilești fondurile financiare necesare achitării sumelor restante aferente contravalorii lemnelor pentru foc livrate acestora de către SC C.M.I. SRL Drobeta-Turnu Severin, prejudiciu compus din rate scadente, dobânzi și penalități aferente trecerii creditului contractat de societate la B.C.R. Sucursala Mehedinți în poziția „restant” și executării silite a locuinței personale, cu suma de 2.000 RON reprezentând cheltuieli ocazionate de urmărirea penală efectuată în cauză și suma de 30.000 RON daune morale. Conform adresei menționate, actele justificative vor fi prezentate în fața instanței de judecată.

Partea civilă prin reprezentant legal a depus la dosar copie contract de ipotecă din 11 aprilie 2005; adresele întocmite de B.C.R. - Sucursala Mehedinți din 16 ianuarie 2006 și respectiv din 16 februarie 2006; adresa din 01 martie 2006 SC C.M.I. SRL către Primăria Municipiului Băilești; bilanțul SC C.M.I. SRL din 31 decembrie 2005 vizat de către DGFP Mehedinți; balanțele de verificare a SC C.M.I. SRL din lunile ianuarie, februarie, martie 2006.

În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor în infracțiunile de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și respectiv de complicitate la infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, instanța a reținut următoarele:

Potrivit art. 254 alin. (2) C. pen. infracțiunea de luare de mită este agravată dacă se săvârșește de către un funcționar cu atribuții de control.

Din interpretarea acestor dispoziții legale a rezultat că pentru a se încadra infracțiunea de luare de mită în forma agravată este necesar ca subiectul activ al infracțiunii să fie funcționar cu atribuții de control.

Prin expresia „atribuții de control” se înțelege o activitate complexă, de verificare și analiză a unei situații în vederea evoluției acesteia și propunerii sau luării de eventuale măsuri de remediere, iar nu doar surprinderea, constatarea ori împiedicarea unor acte de nerespectare a regulilor impuse de bunul mers al serviciului într-o unitate.

Conform art. 66 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, primarul este șeful administrației publice locale și al aparatului propriu de specialitate al autorităților administrației publice locale, pe care îl conduce și coordonează.

Potrivit art. 68 din Legea nr. 215/2001, primarul are ca atribuții de serviciu între altele, să conducă serviciile publice locale, să exercite funcția de ordonator principal de credite, să verifice din oficiu sau la cerere, încasarea și cheltuirea sumelor din bugetul local, să reprezinte orașul în relațiile cu alte autorități publice, persoane fizice sau juridice.

În raport cu atribuțiile ce reveneau inculpatului N.I., în calitate de primar, acesta este funcționar cu atribuții de control și deci, subiect activ al infracțiunii de luare de mită în varianta agravată prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Pentru aceste considerente, în baza art. 334 C. proc. pen., instanța a respins cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpatul N.I. din infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/200 în infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și de inculpatul B.I. din infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Potrivit dispozițiilor art. 254 alin. (2) C. pen. infracțiunea de luare de mită constă în fapta funcționarului cu atribuții de control care, direct sau indirect pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini ori întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.

Din interpretarea dispozițiilor legale sus-menționate a rezultat că infracțiunea de luare de mită are conținuturi alternative putându-se realiza sub aspectul elementului material printr-o acțiune sau inacțiune. Acțiunea poate să constea în pretinderea sau primirea de bani sau alte foloase ce nu i se cuvin făptuitorului ori în acceptarea promisiunii unor astfel de foloase, iar inacțiunea constă în nerespingerea de către acesta a unei asemenea promisiuni.

În speță, denunțătorii M.P. și M.G. au susținut că inculpatul N.I. le-a pretins un comision de 20 RON pe ton de lemne livrate, condiționând de plata acestei sume efectuarea cu celeritate a contravalorii lemnelor livrate și că a primit prin intermediul inculpatului B.I. suma de 1500 RON reprezentând o parte din acest comision.

În ceea ce privește declarația denunțătoarei M.G., având în vedere că aceasta nu a participat la niciuna din discuțiile purtate cu inculpatul N.I., iar faptul că acesta a pretins un comision de 20 RON pe tona de lemne livrate, îl știe numai din susținerile inculpatului B.I. și ale soțului său M.P., declarația sa nu a putut fi avută în vedere ca relevând probe certe de vinovăție a inculpatului N.I. în infracțiunea de luare de mită.

Denunțătorul M.P. la rândul său, a arătat în declarație că ar fi avut o discuție cu inculpatul N.I. după câștigarea licitației pentru lemne de foc, discuție în cadrul căreia, inculpatul ar fi pretins acel comision de 20 RON/tona de lemne livrate.

Acest aspect a fost susținut și de inculpatul B.I., care, însă are calitatea de inculpat în cauză, fiind cercetat pentru trafic de influență și complicitate la luare de mită și care și-a mai însușit de altfel o sumă de 500 RON tot cu motivarea că îi va da inculpatului N.I., astfel că orice declarație a acestuia trebuie privită cu rezerva corespunzătoare.

Deși cei doi au susținut că inculpatul N.I. ar fi pretins și chiar ar fi primit acei bani, nu există nicio altă probă certă din care să rezulte acest lucru.

Astfel, cu ocazia percheziției efectuată în data de 19 aprilie 2006 în biroul inculpatului N.I., suma de 1500 RON despre care se susține că a fost primită în data de 18 aprilie 2006 de la denunțători prin intermediul inculpatului B.I., nu a fost găsită, sumele de bani găsite neavând însă legătură cu prezenta cauză, întrucât seriile bancnotelor nu au corespuns cu cele consemnate de organul de urmărire penală ca fiind bani ce urmează a fi dați inculpatului B.I. pentru a ajunge la inculpatul N.I.

De asemenea, conform înregistrării ambientale din data de 18 aprilie 2006, denunțătorul M.P. însoțit de inculpatul B.I., a mers într-adevăr în biroul inculpatului N.I., însă din conținutul discuției ce a avut loc între aceștia nu reiese cu certitudine referirea la acel „comision” pretins de către inculpat.

Este adevărat că inculpatul l-a întrebat pe denunțător dacă „le mai creează probleme” iar acesta din urmă i-a spus că „se va achita de restanțe”, însă această afirmație nu poate conduce în mod singular și automat la concluzia că în realitate era vorba despre acel „comision”, știut fiind faptul că denunțătorii nu și-au respectat la rândul lor obligațiile contractuale și nu au furnizat la termenele stipulate materialul lemnos, astfel că pentru a evita situația ca unele școli să rămână fără lemne în mijlocul iernii, în luna februarie 2006, a fost nevoie ca materialul lemnos să fie achiziționat de la alți furnizori.

De altfel, e greu de crezut că atâta timp cât inculpatul N.I. i-a pretins denunțătorului M.P., conform susținerilor sale, direct acel „comision”, în momentul în care denunțătorul a mers în biroul acestuia în data de 18 aprilie 2006, nu i-a înmânat personal inculpatului banii pretinși de către acesta ci i-a dat inculpatului B.I. pentru ca acesta să îi înmâneze la rândul său inculpatului N.I.

De remarcat a fost și faptul că însuși denunțătorul M.P. avea dubii în ceea ce privește faptul că „comisionul” îi este solicitat de către inculpatul N.I. pentru sine, atâta timp cât i-a cerut inculpatului B.I. să îl însoțească în biroul primarului „pentru a se asigura că nu este păcălit” de acesta din urmă și numai după numeroase insistențe din parte inculpatului B.I. i-a dat acestuia suma de 1500 RON pentru „a-i da primarului”.

Nici înregistrarea ambientală audio-video a întâlnirii și discuției avute cu inculpatul B.I. la data de 19 aprilie 2006 nu a dovedit fără drept de tăgadă vinovăția inculpatului N.I. în comiterea infracțiunii de luare de mită.

Astfel, din discuția purtată între cei doi a rezultat că inculpatul B.I. l-a întrebat pe inculpatul N.I. dacă ”(...) a numărat banii și dacă sunt toți cincisprezece milioane pe care ți i-am (...)” iar inculpatul N.I. a răspuns „(...) da, mă, da (...)” însă având în vedere că aceste afirmații pot fi rupte din context, că inculpatul N.I. se pregătea în acel moment să intre într-o ședință și răspunsul său să fi fost dat numai pentru a pune capăt discuției, precum și dificultățile de vorbire ale inculpatului B.I., nici această înregistrare nu poate fi considerată o probă certă că inculpatul N.I. a primit suma de 1500 RON pe care denunțătorul M.P. a susținut că i-a dat-o prin intermediul inculpatului B.I.

În cauză s-a constatat că după câștigarea licitației și încheierea contractelor de furnizare cu unitățile de învățământ aflate în subordinea Primăriei Băilești, în perioada octombrie - decembrie 2005, partea civilă SC C.M.I. SRL a livrat școlilor cu care s-au încheiat contracte diferite cantități de lemne, totalizând 316,8 tone din cantitatea totală de 525 tone contractată, școlile contractante achitând suma totală de 45.946 RON (83,7% din valoarea totală a livrărilor), suma restantă de plată la data de 31 decembrie 2005 fiind de 8.930 RON.

Începând cu 1 ianuarie 2006 sub pretextul lipsei de disponibil în cont, plățile restante către SC C.M.I. SRL au fost sistate, deși în perioada 01 februarie - 26 martie 2006, fără încheierea unor contracte de furnizare, anumite școli din subordinea Primăriei Municipiului Băilești au mai achiziționat lemne de foc de la SC P. SRL din Băilești, în valoare de 35.453 RON, a căror contravaloare a fost achitată fără a depăși durata unei luni.

Toate demersurile făcute de reprezentanții SC C.M.I. SRL, în perioada 1 ianuarie - 28 martie 2006 au rămas fără niciun rezultat, în ciuda faptului că în cursul lunii februarie 2006 a mai livrat 6 tone lemne de foc.

De menționat este și faptul că ulterior descentralizării serviciilor publice, ca urmare a adoptării H.G. nr. 2.192 din 30 noiembrie 2004, prin care au fost aprobate normele metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, aplicabile începând cu anul financiar 2005 pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat din județele-pilot, printre care și județul Dolj, unitățile de învățământ au dobândit autonomie decizională cu privire la angajarea și efectuarea cheltuielilor aprobate prin buget.

În realitate însă, la nivelul Primăriei Municipiului Băilești, această procedură nu a fost respectată de inculpatul N.I., în calitate de primar și ordonator principal de credite, astfel că potrivit declarațiilor directorilor de școli, a contabililor, a angajaților Trezoreriei Municipiului Băilești și a contabilului șef al Primăriei, pe baze cutumiare nicio plată nu era efectuată de către ordonatorii terțiari de credite fără aprobarea expresă, scrisă sau verbală a primarului N.I.

Astfel, pentru a fi acceptate la plată de către Trezoreria Municipiului Băilești, ordinele de plată emise de școli trebuiau în mod obligatoriu vizate pe „verso” de către primar și pe cale de excepție pentru cheltuielile cu valori mici și cele ce vizau utilități (telefon, curent, gaze etc.) de către contabilul șef al Primăriei, dar și în acest caz numai după consultarea prealabilă a primarului. Deschiderea și repartizarea creditelor bugetare se efectua de către ordonatorul principal de credite doar în limite și pentru acele cheltuieli aprobate de către acesta și nu lunar cum prevedeau actele astfel încât autonomia decizională la nivelul ordonatorului terțiar de credite, era anihilată prin aceste practici, aceștia fiind la dispoziția ordonatorului principal de credite.

Cunoașterea cadrului legal de către inculpatul N.I. dar nerespectat, a fost dovedită prin adresa din 02 februarie 2006 a Primăriei Municipiului Băilești, prin care acesta a comunicat conducerii Școlii cu clasele I - VIII nr. 6 Băilești, următoarele: „Cum însă aveți calitatea de ordonator terțiar de credite, iar contractul cu furnizorul de lemne este încheiat de instituția dumneavoastră, sunteți singurii care puteți lua măsuri, mergând eventual până la acționarea în instanță pentru nerespectarea clauzelor contractuale. Referitor la problema geamurilor, de asemenea este atributul dumneavoastră, ca ordonator terțiar de credite, să vă gospodăriți astfel încât, situația școlară pe care o conduceți să funcționeze în condiții cât mai bune”.

În acest context, prin refuzul inculpatului de a pune la dispoziția unităților de învățământ aflate în subordinea Primăriei Băilești, fondurile financiare necesare achitării sumelor restante aferente contravalorii lemnelor pentru foc livrate acestora, SC C.M.I. SRL a ajuns în imposibilitate de a-și onora în continuare obligația contractuală ca urmare a lipsei de lichidități.

Având în vedere că la pronunțarea unei condamnări, instanța trebuie să-și întemeieze convingerea vinovăției inculpatului pe bază de probe sigure, certe și întrucât în cauză, probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului s-a impus a se da eficiență regulii de drept potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului” (in dubio pro reo).

Chiar dacă, în cauză s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu există, și totuși îndoiala persistă în ce privește vinovăția, atunci îndoiala este „echivalentă cu o probă pozitivă de vinovăție”.

Pentru considerentele ce preced, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. instanța a dispus achitarea inculpatului N.I. pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și a inculpatului B.I. pentru infracțiune prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Potrivit art. 246 C. pen. constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcționarului public, care în exercițiul atribuțiilor de serviciu, cu știință nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.

În drept, fapta inculpatului N.I. care, în calitate de primar al Municipiului Băilești, cu bună-știință, în perioada 1 ianuarie 2006 - 28 martie 2006 a refuzat să pună la dispoziția unităților de învățământ aflate în subordinea Primăriei Băilești fondurile financiare necesare achitării sumelor restante aferente contravalorii lemnelor pentru foc livrate acestora de către SC C.M.I. SRL Drobeta-Turnu Severin, deși dispunea de aceste fonduri, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen. raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000.

La individualizarea judiciară a pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul sancționator, modalitatea de comitere a faptei, dar și persoana inculpatului care nu are antecedente penale, s-a prezentat în fața instanței de judecată, însă nu a recunoscut săvârșirea faptei, criterii față de care instanța va aplica inculpatului o pedeapsă cu închisoarea în limita minimă prevăzută de textul sancționator.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a reținut că natura faptei săvârșită, ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului, faptul că inculpatul a săvârșit fapta folosindu-se de funcția sa de primar, au dus la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală și respectiv de ocupare a funcției de primar, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, motiv pentru care exercițiul acestora a fost interzis pe perioada executării.

Apreciind însă, că scopul preventiv și educativ al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia, în baza art. 81 C. pen., instanța a dispus suspendarea executării pedepsei aplicată inculpatului pe un termen de încercare stabilit conform art. 82 C. pen.

Potrivit art. 257 C. pen., traficul de influență constă în primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni de daruri direct sau indirect pentru sine sau pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.

Deși inculpatul B.I. a susținut că suma de 500 RON primită de la denunțătorul M.P. la data de 18 aprilie 2006 reprezintă de fapt restituirea unei părți de împrumut, această susținere a fost infirmată de către martorul M.P. și înregistrările ambientale efectuate la acea dată.

În ceea ce privește competența primarului, în calitatea sa de funcționar asupra căruia subiectul activ a exercitat intervenția, de a debloca efectuarea plăților către SC C.M.I. SRL, este de subliniat că legea nu condiționează ca acesta să aibă în exclusivitate asemenea atribuții, căci o astfel de cerință ar excede prevederilor art. 257 C. pen., fiind suficient ca el să aibă anumite sarcini concrete în domeniul respectiv, care pot influența o anumită decizie.

În cauză, așa cum s-a arătat anterior, deși unitățile de învățământ în urma descentralizării serviciilor publice aveau autonomia decizională cu privire la angajarea și efectuarea cheltuielilor aprobate prin buget, în realitate nicio plată nu era efectuată de către ordonatorii terțiari de credite fără aprobarea expresă, scrisă sau verbală a primarului.

În drept, fapta inculpatului B.I. de a pretinde și primi pentru sine suma de 500 RON de la reprezentanții SC C.M.I. SRL, pe care i-a făcut să creadă că are influență asupra primarului Municipiului Băilești și a-l determina pe acesta să deblocheze parțial efectuarea plăților restante ale unităților de învățământ aflate în subordinea Primăriei Băilești, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul sancționator, modalitatea de comitere a faptei, dar și persoana inculpatului care nu are antecedente penale, s-a prezentat în fața instanței de judecată și a recunoscut săvârșirea faptei, criterii față de care a reținut în favoarea acestuia circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), c) C. pen. și a coborât pedeapsa ce i-a fost aplicată sub limita minimă prevăzută de textul sancționator conform art. 76 lit. d) C. pen.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a reținut că natura infracțiunii săvârșită, ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului au dus la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. cu excepția dreptului de a alege, motiv pentru care exercițiul acestora a fost interzis pe perioada executării pedepsei.

Totodată, apreciind că scopul educativ și preventiv al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia, în baza art. 81 C. pen., instanța a dispus suspendarea executării pedepsei aplicată pe un termen de încercare stabilit conform art. 82 C. pen.

Drept urmare s-a atras atenția inculpatului asupra art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.

S-a făcut de asemenea aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen.

Sub aspectul laturii civile a cauzei instanța a reținut că partea civilă SC C.M.I. SRL Drobeta-Turnu-Severin, prin reprezentantul său legal M.G. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 35.000 RON despăgubiri civile reprezentând rate scadente, dobânzi și penalități aferente trecerii creditului contractat de societate la B.C.R. Sucursala Mehedinți în poziția „restant” și executării silite a locuinței personale și cu 30.000 RON daune morale.

În motivarea acestei din urmă, reprezentantul legal al părții civile a arătat că după începerea cercetărilor din dosarul de față, societatea al cărei reprezentant este, nu a mai încheiat alte contracte de furnizare material lemnos, întrucât partenerii de afaceri au devenit suspicioși și nu i-a mai acordat credibilitatea de care se bucura anterior.

Potrivit art. 14 alin. (3) C. proc. pen. și art. 998 C. civ. orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.

De asemenea pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesar să fie întrunite următoarele condiții: să existe un prejudiciu, să existe o faptă ilicită, între prejudiciu și fapta ilicită să existe o legătură de cauzalitate și vinovăția celui ce a cauzat prejudiciul.

De asemenea, conform art. 1169 C. civ. „Cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească”.

În dovedirea despăgubirilor civile solicitate în cauză, partea civilă a depus la dosar contractul de ipotecă din 11 aprilie 2005 prin care împrumutul în valoare de 350.000.000 lei contractat de partea civilă a fost garantat cu imobilul apartament al soților M.P. și M.G. și adresa din 16 ianuarie 2006 emisă de B.C.R. - Sucursala Județului Mehedinți prin care i se aducea la cunoștință că la data de 16 ianuarie 2006 figurează în evidențele băncii cu un debit restant în sumă totală de 19.856 cu o vechime de 182 zile, reprezentând credite restante, dobânzi restante și creanțe restante aferente creditului acordat conform contractului de împrumut din 11 aprilie 2005.

După cum se observă, debitul restant cu care partea civilă figura la data de 16 ianuarie 2006 avea o vechime de 182 zile, deci mult anterior derulării contractelor de furnizare material lemnos cu unitățile școlare din subordinea Primăriei Băilești (octombrie - decembrie 2005), iar suma restantă de plată către partea civilă SC C.M.I. SRL la data de 31 decembrie 2005 totaliza 8.930 RON.

Din compararea datelor de mai sus a rezultat că e greu de crezut că între fapta inculpatului N.I. de a nu pune la dispoziția unităților de învățământ aflate în subordinea Primăriei Băilești fondurile financiare necesare achitării sumelor restante aferente contravalorii lemnelor pentru foc livrate acestora de către SC C.M.I. SRL în valoare de 8.930 RON și debitul restant cu care figurează partea civilă la B.C.R. - Sucursala Mehedinți, în sumă de 19.856 RON există legătură de cauzalitate.

Nici în ceea ce privește pretinsul prejudiciu moral, partea civilă nu a făcut nicio dovadă în speță cum că, urmare a cercetărilor din cauza de față, partenerii de afaceri nu i-a mai acordat credibilitatea de care se bucura anterior și au refuzat să mai încheie contracte de furnizare cu material lemnos.

Pentru aceste motive, în baza art. 346 C. proc. pen., prima instanță a respins ca nedovedite, cererile de despăgubiri civile formulate de partea civilă SC C.M.I. SRL reprezentată de M.G.

Nici cererea reprezentantei părți civile de restituire a cheltuielilor de transport efectuate pe parcursul judecății nu este întemeiată, aceasta nefăcând nicio dovadă pe parcursul procesului în acest sens.

Potrivit dispozițiilor art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, introdus prin Legea nr. 161 din 21 aprilie 2003, banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat, atunci când se denunță autorității fapta de corupție mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat pentru acea faptă.

În conformitate cu aceste dispoziții legale, instanța a constatat că în cursul urmăririi penale, inculpatul B.I. a restituit suma de 500 RON denunțătorilor M.G. și M.P.

În baza art. 353 C. proc. pen., instanța a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanța din 12 iulie 2006, asupra sumelor de 300 euro și 941 RON ridicate cu ocazia percheziției efectuate în biroul inculpatului N.I.

Împotriva acestei sentințe, au formulat apel D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova, partea civilă SC C.M.I. SRL, inculpații N.I. și B.I.

În apelul declarat de Ministerul Public - D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova s-a criticat sentința instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, invocându-se următoarele motive:

- sentința pronunțată este lovită de nulitate absolută, susținându-se că instanța de fond, nu a motivat, în niciun fel, soluția de achitare a inculpatului B.I., pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000;

- sentința este nelegală, deoarece dispunându-se condamnarea inculpatului N.I. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 au fost respinse pretențiile formulate de partea civilă;

- sentința este nelegală, deoarece, deși s-a dispus achitarea inculpatului N.I., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen., nu mai putea fi raportată la dispozițiile art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000;

- hotărârea instanței de fond se susține că este nelegală, pentru că s-a dispus achitarea celor doi inculpați pentru infracțiunea de luare de mită și, respectiv complicitate la luare de mită, în vădită contradicție cu probele administrate în cauză;

- nelegalitatea sentinței constând în aceea că au fost respinse cererile de acordare a unor cheltuieli de transport formulate de M.P. și M.G., în condițiile dovedirii acestor cheltuieli;

- în sfârșit, se susține că hotărârea este netemeinică, pentru că pedepsele aplicate inculpaților au fost greșit individualizate în raport cu criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

În apelul declarat de partea civilă SC C.M.I. SRL, s-a criticat de asemenea sentința, pentru nelegalitate.

Primul motiv a vizat respingerea cererii privind acordarea de despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea imobilului deținut de reprezentantul apelantei M.G., în sensul că datorită întreruperii efectuării plăților către apelantă, cauzată de cei doi inculpați, N.I. fiind ordonator principal de credite și Primar al mun. Băilești, partea civilă a fost pusă în imposibilitate de a onora plata unor rate în contul unui contract de împrumut bancar, ceea ce a determinat unitatea creditoare la executarea silită cu privire la bunul imobil ce a constituit gajul pentru acordarea împrumutului.

Cel de-al doilea motiv de apel, a criticat sentința pentru nelegalitate, în legătură cu respingerea de către instanța de fond, a capătului de cerere cu privire la obligarea inculpaților la daune morale în sumă de 30.000 RON.

Ultimul motiv de apel privește dispoziția instanței de fond, de respingere a capătului de cerere a obligării inculpaților la plata cheltuielilor judiciare, reprezentând cheltuieli de transport și celelalte cheltuieli aferente deplasării reprezentanților părții civile la organul de urmărire penală și la instanța de judecată care a soluționat în fond cauza.

Apelul declarat de inculpatul N.I. a vizat nelegalitatea sentinței cu privire la condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, susținându-se că instanța de fond a apreciat în mod corespunzător probele administrate în cauză, în sensul că, în calitate de primar, în perioada 1 ianuarie - 28 martie 2006, ar fi refuzat să pună la dispoziția unităților de învățământ aflate în subordinea Primăriei Băilești, fondurile necesare achitării sumelor de bani aferente materialului lemnos pentru foc, livrate acestora de către apelanta parte civilă SC C.M.I. SRL, în condițiile în care contractele de furnizare de lemne erau încheiate direct cu unitățile de învățământ, iar acestea au dobândit, în conformitate cu H.G. nr. 2.192/2004 autonomie decizională, cu privire la angajarea și efectuarea cheltuielilor, având obligația îndeplinirii clauzelor contractuale, respectiv efectuarea plăților.

În aceste circumstanțe, apelantul a susținut că nu avea nicio atribuție în ceea ce privește aprobarea efectuării acestor plăți, pentru plata cantităților de lemne livrate de partea civilă, unităților școlare, rolul său fiind doar acela de a verifica legalitatea plăților, acestea fiind aprobate de către ordonatorii terțiari de credite, respectiv de către directorii unităților școlare beneficiare.

S-a concluzionat în sensul admiterii apelului cu consecința desființării sentinței și achitarea inculpatului pentru infracțiunea de abuz în serviciu prevăzute de art. 246 C. pen. raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000.

În cauză a declarat apel și inculpatul B.I., criticând sentința pentru nelegalitate, cu privire la infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, apelantul susținând că suma de bani pe care denunțătorul M.G. și soțul acesteia, M.P. pretind că i-au dat-o, nu era destinată pentru a interveni pe lângă coinculpatul N.I., în vederea efectuării plăților, ci reprezenta pur și simplu un comision pentru ca apelantul să ajute societatea SC C.M.I. SRL, să vândă material lemnos pentru foc și către alți potențiali beneficiari.

Aceasta, cu atât mai mult, cu cât, apelantul a susținut că se purtase o discuție nemijlocită între inculpatul N.I. - primarul orașului Băilești și M.P. - soțul administratorului M.G., prin care cei doi s-au înțeles în sensul ca M.P. să îi achite inculpatului N.I., câte 200.000 lei pentru fiecare tonă de lemne achiziționată.

În aceste condiții, apelantul a susținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen., solicitând desființarea sentinței și achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 163 de la 9 iulie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 1036/63/2006 au fost respinse apelurile declarate de D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova, partea civilă SC C.M.I. SRL, inculpații N.I. și B.I., împotriva Sentinței penale nr. 90 de la 3 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 1036/63/2006, ca nefondate.

Au fost obligați apelanții inculpați și apelanta parte civilă la câte 150 RON cheltuieli judiciare statului.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a considerat criticile formulate de Ministerul Public - D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova ca nefondate.

Primul motiv de nelegalitate este neîntemeiat, apreciindu-se că instanța de fond a procedat la o analiză minuțioasă a materialului probator administrat în cauză, atât pe parcursul urmăririi penale, cât și a cercetării judecătorești, concluzionând că nu s-a făcut dovada săvârșirii infracțiunii de complicitate la luarea de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu consecința achitării inculpatului B.I.

Astfel, prima instanță, evaluând materialul probator administrat a reținut că inculpatul B.I. „care are calitatea de inculpat, fiind cercetat pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influență și complicitate la luare de mită, în sensul că și-a însușit suma de 500 RON, cu motivarea că urmează să o dea inculpatului N.I., declarațiile acestuia urmează să fie privite cu rezerva corespunzătoare.”

Prima instanță a apreciat că, deși cei doi au susținut că inculpatul N.I. ar fi pretins și chiar ar fi primit acești bani, nu există nicio altă probă certă din care să rezulte acest lucru.

Mai mult, cu ocazia percheziției efectuate la 19 aprilie 2006 în biroul inculpatului N.I., suma de 1.500 RON, despre care s-a susținut că a fost primită în ziua precedentă de la denunțători, prin intermediul inculpatului B.I., nu a fost găsită, sumele de bani găsite neavând legătură cu cauza, seriile bancnotelor nu au corespuns cu cele consemnate de organul de urmărire penală, ca fiind bani ce urmează a fi dați inculpatului B.I. pentru a ajunge la inculpatul N.I.

În același sens, s-a constatat că se face trimitere la înregistrarea ambientală din 18 aprilie 2006, în care denunțătorul M.P., însoțit de inculpatul B.I. a mers în biroul inculpatului N.I., iar din conținutul discuției dintre aceștia, nu a rezultat cu certitudine referirea la acel comision pretins de către inculpat.

Prin urmare, s-a constatat că motivul de apel formulat de Ministerul Public în sensul că nu s-a motivat soluția de achitare a inculpatului B. pentru infracțiunea menționată este nefondat.

Și cel de-al doilea motiv de apel este nefondat.

În baza materialului probator administrat în cauză și raportat la documentele prezentate de părțile vătămate constituite părți civile, M.P. și M.G., instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Astfel, s-a reținut că motivele invocate cu privire la suma pretinsă nu au un suport probatoriu, susținerile acestora în sensul că prezintă rate scadente, dobânzi și penalitățile aferente trecerii creditului contractate de societate la B.C.R. Sucursala Mehedinți, în poziția „restant”, cu consecința executării silite a imobilului, nu au fost dovedite.

Concret, s-a constatat în mod temeinic și legal că debitul restant cu care partea civilă figura la 16 ianuarie 2006, avea o vechime de 182 zile, prin urmare, mult anterior derulării contractelor de furnizare de material lemnos către unitățile școlare din subordinea Primăriei Băilești (octombrie - decembrie 2005), iar suma restantă de plată către partea civilă SC C.M.I. SRL la 31 decembrie 2005 era de 8.930 RON.

Aceasta, în condițiile în care din contractul de ipotecă nr. 166/2005, prin care împrumutul în valoare de 350.000.000 lei a fost garantat cu imobilul soților M.P. și M.G., aflat în derulare, părțile civile prezentau la 16 ianuarie 2006, un debit de 19.856 RON, cu o vechime de 182 zile, reprezentând credite restante, dobânzi restante și creanțe restante aferente creditului acordat.

În aceste condiții, nefăcând dovada motivelor invocate în sensul că banca a pornit executarea silită ca urmare a neplății ratelor, situație generată de activitatea infracțională a inculpatului N.I., care a întârziat plata materialului lemnos livrat, nu a fost dovedită, situație în care, în mod legal cererea de despăgubiri civile ca și cererea de acordare a daunelor morale, au fost respinse.

Și cel de-al treilea motiv de apel este nefondat.

Prima instanță, constatând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a dispus achitarea inculpatului N.I., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen., în mod legal a făcut raportare la dispozițiile art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, așa cum a fost învestită prin actul de sesizare al instanței.

Raportarea s-a făcut la legea specială ca urmare a calității pe care o avea inculpatul N.I. astfel că nu s-a putut susține teza potrivit căreia infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., are o existență de sine stătătoare, neputând fi raportată la prevederile art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000.

Și cel de-al patrulea motiv de apel este nefondat.

Așa cum s-a menționat anterior, prima instanță a evaluat în mod corespunzător materialul probator administrat pe parcursul urmăririi penale și în faza de cercetare judecătorească.

Pentru stabilirea corespunzătoare a situație de fapt și în baza rolului devolutiv al apelului, instanța de control judiciar a procedat la audierea celor doi inculpați la 25 noiembrie 2008 și, respectiv la 2 martie 2009, constatându-se că aspectele reținute de prima instanță referitoare la discuțiile purtate, la derularea contractului cu referire la susținerile martorilor M.P. și M.G., au corespondent probatoriu și au fost reținute în mod legal și temeinic de instanța de fond.

În consecință, pentru aceleași considerente, curtea de apel a apreciat că motivul de apel invocat cu privire la nelegalitatea sentinței constând în greșita apreciere a materialului probator este neîntemeiat.

Referitor la critica privind soluționarea laturii civile, raportat la cheltuielile judiciare reprezentând cheltuieli de transport s-a constatat că instanța de fond a dispus respingerea acestor pretenții civile ca urmare a faptului că nu s-a făcut nicio dovadă cu acte, în legătură cu cheltuielile efectuate de martorii M.P. și M.G.

În sfârșit, ultima critică, vizând netemeinicia sentinței este nefondată, prima instanță apreciind în mod temeinic gradul de pericol social concret dezvoltat de faptele pentru care a reținut vinovăția și cu deosebire poziția procesuală a inculpaților, lipsa antecedentelor penale făcând în mod corespunzător aplicația dispozițiilor art. 72 și 52 C. pen.

Pentru aceste considerente, apelul declarat de Ministerul Public s-a apreciat ca fiind nefondat, urmând să fie respins în consecință.

Criticile formulate de partea civilă SC C.M.I. SRL au vizat latura civilă a cauzei și sunt neîntemeiate.

Primul motiv a vizat pretențiile derivând din executarea silită a imobilului cu care se pretinde că a fost gajat un credit, ale cărui rate nu au putut fi onorate, datorită neplății corespunzătoare a lemnelor livrate către toate unitățile școlare din mun. Băilești.

Așa cum s-a menționat anterior, neplata corespunzătoare în rate în contul creditului angajat, nu se poate raporta la activitatea celor doi inculpați, părțile civile prezentând un debit de 19.856 RON la 16 ianuarie 2006, cu o vechime de 182 zile, în condițiile în care contractul privind furnizarea materialului lemnos către unitățile școlare din Băilești, privește perioada octombrie - decembrie 2005, iar suma restantă de plată către partea civilă la 31 decembrie 2005, era de 8.930 RON.

Implicit, nu puteau fi acordate daune morale de vreme ce nu s-a făcut dovada că executarea silită a băncii s-a produs ca urmare a plății cu întârziere a contravalorii materialului lemnos livrat.

În sfârșit, s-a respins cererea formulată de M.P. și M.G. privind obligarea la plata cheltuielilor judiciare, reprezentând cheltuieli de transport, hrană și deplasare pentru că nu s-a făcut nicio dovadă cu acte în legătură cu prejudiciul efectiv înregistrat.

Apelurile declarate de inculpați sunt de asemenea nefondate.

Cu privire la inculpatul B.I., curtea de apel a constatat că s-a făcut dovada săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen., în sensul că inculpatul presta muncă în sediul Primăriei Băilești, le-a dat asigurări soților M.P. și G. că se află într-o relație specială cu primarul N.I. cu care susținea că a fost și coleg de școală, ceea ce i-a determinat pe cei doi să-i plătească suma de 500 RON, crezând că acesta are influență asupra primarului și-l poate determina să procedeze la efectuarea plăților pentru materialul lemnos livrat.

Mai mult, în repetate rânduri, inculpatul a purtat convorbiri telefonice cu M.P., căruia i-a dat de înțeles că plata lemnelor livrate poate fi reluată numai în situația în care primește bani în vederea remiterii către N.I.

După primirea sumei, inculpatul a mers în biroul primarului, ceea ce i-a întărit convingerea lui M.P. că situația plății materialului lemnos se poate rezolva în mod favorabil.

Pentru aceste considerente, curtea de apel a apreciat că instanța de fond a reținut în mod corespunzător vinovăția apelantului, procedând la condamnarea acestuia.

În sfârșit, apelul inculpatului N.I. este nefondat.

Din probele administrate în cauză, respectiv din deplasările sistematice ale lui M.P. și administratorului societății, M.G., la sediul primăriei din orașul Băilești a rezultat că plata materialului lemnos livrat de societatea administrată de aceștia nu a fost efectuată în mod corespunzător pentru perioada 1 ianuarie - 28 martie 2006, în care apelantul N.I. a refuzat în mod nejustificat să pună la dispoziție fondurile financiare achitării sumelor, deși resursele financiare existau la data respectivă.

Chiar dacă unitățile școlare aveau o anumită autonomie decizională, cu privire la angajarea și efectuarea cheltuielilor conform H.G. nr. 2.192/2004, în virtutea atribuțiunilor pe care le deținea în calitate de primar, inculpatul avea obligația legală de a verifica efectuarea plăților.

Cum sesizările efectuate de administratorul societății, precum și de soțul acesteia, în legătură cu neefectuarea plății s-au derulat pe parcursul câtorva săptămâni, a fost evident faptul că inculpatul nu și-a îndeplinit, în mod corespunzător atribuțiunile de serviciu, fiind îndeplinite dispozițiile art. 246 C. pen.

Concluzionând, instanța a apreciat sentința pronunțată ca fiind legală și temeinică, așa încât în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a dispus respingerea apelurilor, ca nefondate.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii au declarat, în termenul legal, recursuri, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, partea civilă SC C.M.I. SRL, intimații inculpați N.I. și B.I., atât partea civilă, cât și intimații inculpați, inițial, fără a arăta motivele de recurs.

În dezvoltarea motivelor de recurs formulate în scris, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a criticat hotărârile pronunțate în cauză pentru șase motive de recurs astfel:

Un prim motiv de recurs vizează, atât hotărârea pronunțată de instanța de fond, cât și decizia instanței de control judiciar, sub aspectul că nu cuprind motivele pe care se întemeiază soluția de achitare a inculpatului B.I., critică întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.

S-a arătat că sentințele pronunțate de instanțe sunt nelegale, deoarece instanțele nu au motivat, în niciun fel, soluțiile de achitare a inculpatului B.I. pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În motivarea hotărârii, prima instanță a făcut aprecieri doar cu privire la existența infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, reținută în sarcina inculpatului N.I.

În mod greșit, instanța nu a făcut nicio referire și nu a motivat în niciun fel soluția de achitare a inculpatului B.I., pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Ca urmare, cu privire la această infracțiune, hotărârea pronunțată în cauză nu este motivată.

Instanța de control judiciar a încercat să găsească o „motivare” pentru soluția de achitare cu privire la complicitate la săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 săvârșită de inculpatul B.I.

Motivele invocate de instanța de control judiciar se refereau însă, doar la infracțiunea săvârșită sub forma autoratului, de inculpatul N.I.

În consecință, niciuna dintre instanțe nu a motivat în vreun fel soluția de achitare pronunțată față de inculpatul B.I. pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Un al doilea motiv de recurs se referă la nelegalitatea celor două soluții pronunțate în cauză, deoarece infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor i s-a dat o greșită încadrare juridică, critică întemeiată pe dispozițiile cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.

Sentința pronunțată de instanța de fond și decizia instanței de control judiciar sunt nelegale, deoarece dispunând achitarea inculpatului N.I. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. nu mai putea fi raportată la dispozițiile art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000.

Infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 se referă la o infracțiune de abuz în serviciu săvârșită în realizarea scopului urmărit de infracțiunea de mită.

Cu alte cuvinte, infracțiunea de abuz în serviciu a fost infracțiunea mijloc prin care inculpatul N.I., în calitate de primar, i-a determinat pe martorii M.P. și M.G. să-i remită suma de 1.500 RON pentru ca el să pună la dispoziția școlilor, fondurile necesare achitării lemnelor livrate.

În mod repetat, inculpatul N.I. le-a transmis martorilor M.P. și M.G., că fondurile nu vor fi alocate școlilor decât după ce el va primi „comisionul” de 200 RON pentru fiecare tonă de lemne livrată.

Dispunând achitarea inculpatului N.I. și B.I. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită și respectiv complicitate la infracțiunea de luare de mită, infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor are o existență de sine stătătoare, fiind nelegală raportarea sa la dispozițiile art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000.

În mod legal, instanțele trebuiau să pună în discuția părților schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.

Un al treilea motiv de recurs se referă la nelegalitatea hotărârilor pronunțate în cauză, în sensul că motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, critică întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.

Soluția pronunțată de instanța de fond și decizia pronunțată de Curtea de Apel Craiova sunt nelegale, deoarece dispunând condamnarea inculpatului N.I. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen. raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, au fost respinse pretențiile părții civile.

Infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. este o infracțiune de prejudiciu.

Urmarea cerută de lege, ca o condiție sine qua non a existenței acestei infracțiuni este producerea unei vătămări a intereselor legale ale unei persoane.

Atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, au fost administrate probe - înscrisuri, din care rezultă că, partea civilă SC C.M.I. SRL Drobeta-Turnu Severin, era îndreptățită să primească, potrivit obligațiilor contractuale, contravaloarea cantității de lemne livrate școlilor din municipiul Băilești.

Deși Primăria municipiului Băilești avea fondurile necesare, inculpatul N.I. a refuzat să pună la dispoziția unităților de învățământ sumele de bani aferente plății lemnelor livrate. Din acest motiv, școlile nu și-au putut executa obligațiile contractuale, astfel încât, reprezentanții legali ai SC C.M.I. SRL au intrat în incapacitate de plată și nu și-au mai putut achita creditele pe care le aveau la B.C.R. - Sucursala Mehedinți.

Urmarea acestei lipse de lichidități i-a determinat pe martorii M.P. și M.G. să-și vândă apartamentul în care locuiau și în care aveau și sediul societății.

Față de actele depuse în cauză și menționate chiar și în sentința penală criticată nu se poate reține că prejudiciul suferit de partea civilă nu a fost dovedit.

Aceeași motivare a fost netemeinic și nelegal reținută și de instanța de control judiciar.

De altfel, în lipsa prejudiciului sau a unei alte vătămări a intereselor legale ale unei persoane, infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor nu există.

Un al patrulea motiv de recurs vizează faptul că prin cele două hotărâri pronunțate în cauză, s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare, motiv întemeiat pe dispozițiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

Hotărârea pronunțată de instanța de fond și decizia Curții de Apel Craiova sunt nelegale, deoarece în mod greșit și în vădită contradicție cu probele administrate în cauză s-a dispus achitarea celor doi inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, respectiv pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În contradicție cu probele administrate în cauză, instanțele au reținut că nu s-a dovedit, în afara oricărui dubiu, că cei doi inculpați au săvârșit infracțiunea de corupție prevăzută de Legea nr. 78/2000.

Discuția privind pretinderea și modalitatea în care urma să fie primită suma de bani pretinsă, a fost realizată între cei doi inculpați și martorul M.P.

Dintre aceste trei persoane, martorul M.P. și inculpatul B.I. au relatat, cu lux de amănunte, aceleași împrejurări. Singurul care nu a recunoscut fapta de a pretinde și primi bani pentru îndeplinirea unei obligații de serviciu a fost inculpatul N.I.

Declarațiile martorului M.P. și ale coinculpatului B.I., s-au coroborat cu interceptările ambientale ale căror transcrieri se află la dosarul cauzei.

Din toate aceste probe, a rezultat fără niciun dubiu că, pentru ca martorul M.P. să fie determinat să-i plătească inculpatului N.I. suma pretinsă, primarul (N.I.) nu a pus la dispoziția școlilor din Băilești, fondurile necesare pentru achitarea lemnelor deja livrate.

În acest mod, nu au fost respectate obligații contractuale, deși în aceeași perioadă au fost achitate altor societăți cantități de lemne livrate fără a fi încheiate contracte de furnizare.

Instanțele au considerat în mod neîntemeiat, că înregistrările ambientale din datele de 05 și 18 aprilie 2006 nu sunt relevante în cauză, deși din acestea a rezultat cu certitudine, atât înțelegerea de a plăti sumele de bani, reprezentând comisionul pretins de inculpatul N.I., cât și refuzul acestuia de a aloca fonduri pentru plata materialului lemnos furnizat.

În mod surprinzător instanțele au făcut abstracție de înregistrarea ambientală din 19 aprilie 2006, din care a rezultat, fără niciun dubiu, că inculpatul N.I. nu numai că a primit banii pretinși, dar i-a și numărat și în plus, aștepta și o mașină cu lemne, ce urma să fie dusă la locuința mamei sale.

Este fără precedent interpretarea dată de instanțe declarației inculpatului B.I., prin care acesta se incriminează și în care a arătat că a fost prezent când inculpatul N.I. a pretins și primit suma de bani, reprezentând obiectul mitei.

Considerând că, B.I. are calitatea de inculpat, instanța de fond și instanța de control judiciar au înlăturat declarația acestuia ca fiind subiectivă și lipsită de relevanță, deși aceasta s-a coroborat, atât cu declarația martorilor M.P. și M.G., cât și cu înregistrările ambientale ale căror transcrieri se află la dosarul cauzei.

Mai mult decât atât, instanțele au ignorat împrejurarea că, numai după ce martorul M.P. a plătit suma de 500 RON, s-a făcut o plată parțială a materialului lemnos furnizat școlilor din Băilești.

Ambele instanțe au ignorat și împrejurarea că numai după ce s-a plătit și a doua tranșă de 15 milioane RON vechi din „comisionul” stabilit, inculpatul N.I. a vizat pe verso ordinul de plată prin care s-a pus la dispoziția școlii generale fondul necesar pentru achitarea materialului lemnos, deja livrat.

Cele două instanțe au fost stăruitoare în a-l apăra pe inculpatul N.I.

Deși, în niciun moment, nici personal și nici prin apărătorul său, inculpatul N.I. nu s-a apărat de maniera că inculpatul B.I. are dificultăți de vorbire și că nu a înțeles ceea ce acesta i-a spus în convorbirea din 19 aprilie 2006, cele două instanțe au reținut că inculpatul N.I. nu a înțeles discuția cu B.I.

Mai mult decât atât, cele două instanțe au reținut că inculpatul N.I. se grăbea să intre într-o ședință și de aceea nu a acordat suficientă atenție discuției cu inculpatul B.I.

Instanțele au omis însă, să constate că inculpatul N.I. a confirmat nu numai primirea sumei de 15 milioane lei, ci și promisiunea că la locuința mamei sale îi va fi adus un camion cu lemne.

Instanțele au omis, de asemenea, să constate că discuția dintre cei doi inculpați a fost extrem de concisă, deoarece s-a desfășurat în fața primăriei, în situația în care pe lângă ei treceau mai multe persoane.

Ca urmare, soluția de achitare pronunțată de instanțe cu privire la infracțiunea de luare de mită săvârșită de către inculpatul N.I., nu are niciun fundament probatoriu.

În speță se impunea condamnarea inculpatului N.I. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și a inculpatului B.I. pentru complicitate la săvârșirea aceleiași infracțiuni.

Un al cincilea motiv de recurs vizează faptul că instanța de fond și instanța de control judiciar nu s-au pronunțat cu privire la probele administrate de partea civilă, motiv întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.

Hotărârea pronunțată de instanța de fond și decizia instanței de control judiciar sunt netemeinice, deoarece în mod greșit au fost respinse cererile formulate de martorii M.P. și M.G. cu privire la cheltuielile de transport.

La dosarul Curții de Apel Craiova, se află actele depuse de către martorii M.P. și M.G., în ceea ce privește cheltuielile de transport efectuate de aceștia.

Martorii M.P. și M.G. ... Cu numeroase ocazii cei doi martori s-au deplasat, atât la organele de urmărire penală, cât și la instanța de judecată pentru a da declarații în cauză.

Este evident că au făcut deplasări din localitatea de domiciliu, în municipiul Craiova, iar aceste cheltuieli cu privire la transport se cuveneau a fi achitate martorilor de către inculpații care au fost condamnați în cauză.

Un al șaselea motiv de recurs se referă la netemeinicia hotărârii pronunțate de instanța de fond, cât și la decizia pronunțată de instanța de control judiciar, pedepsele aplicate inculpaților fiind greșit individualizate, în raport cu dispozițiile art. 72 C. pen., motiv întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, instanțele nu au avut în vedere nici circumstanțele reale ale faptelor și nici circumstanțele personale ale inculpaților.

a) Într-un mod cu totul personal de apreciere și de individualizare instanțele i-au aplicat inculpatului B.I., cel care a recunoscut faptele săvârșite în cursul urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești și care a ajutat organele de urmărire penală, o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare, față de pedeapsa de numai 6 luni închisoare aplicată inculpatului N.I., cel care nu a recunoscut fapta săvârșită și reținută în sarcina sa prin rechizitoriu.

b) În mod greșit, instanțele nu le-au aplicat inculpaților și pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

În raport cu modalitățile de săvârșire a infracțiunilor, cu perioada de timp îndelungată în care infracțiunile au fost săvârșite și de calitatea pe care cei doi inculpați o aveau, respectiv aceea de primar și aceea de șef al poliției comunitare din localitate, se impunea ca inculpaților să le fie aplicate și pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a), b) și c).

Pedepsele aplicate inculpaților se impuneau să fie mai aspre, atât ca întindere, cât și ca modalitate de executare.

Față de cele expuse, parchetul a solicitat, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. admiterea recursului declarat, casarea hotărârilor pronunțate de Tribunalul Dolj și de Curtea de Apel Craiova și a dispune condamnarea inculpaților pentru toate infracțiunile deduse judecății.

La dosarul cauzei au fost primit prin fax și depuse la dosarul cauzei, motivele de recurs formulate de recurenta parte civilă SC C.M.I. SRL, aflate la dosarul Înaltei Curți.

În dezvoltarea motivelor de recurs formulate în scris, sunt criticate hotărârile pronunțate de ambele instanțe, atât pe latură civilă, cât și pe latură penală.

Un prim motiv de recurs vizează faptul că, atât prima instanță, cât și instanța de apel au pronunțat hotărâri nelegale, deoarece motivarea soluțiilor contrazice dispozitivul hotărârii, cazul de casare invocat fiind art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.

Se arată că societatea prin adresa emisă cu nr. 01 din 22 iulie 2006 s-a constituit parte civilă pentru suma de 35.000 RON, reprezentând prejudiciul produs de activitatea infracțională a celor doi inculpați, 2000 RON, reprezentând cheltuieli ocazionate de urmărirea penală și 30.000 RON ca rezultat al prejudiciului moral.

În faza de cercetare judecătorească M.G. în dubla sa calitate de denunțătoare și reprezentantă legală a societății pe lângă menținerea declarației date precizează încă o dată că se constituie parte civilă pentru sumele specificate.

Recurenta a invocat că instanța a reținut că „refuzul inculpatului de a pune la dispoziția unităților de învățământ aflate în subordinea Primăriei Băilești, fondurile financiare necesare achitării sumelor restante aferente contravalorii lemnelor pentru foc livrate acestora, SC C.M.I. SRL a ajuns în imposibilitatea de a-și onora în continuare obligația contractuală ca urmare a lipsei de lichidități, astfel că prejudiciul cauzat s-a răsfrânt asupra creditului de 35.000 RON contractat la B.C.R. Sucursala Mehedinți ce a făcut să înregistreze rate scadente, dobânzi și penalități ducând la executarea silită a locuinței personale, deci este cert și recunoscut de instanță, ceea ce contrazice soluția de respingere a despăgubirilor civile solicitate.

Instanța a constatat că s-a făcut dovada existenței contractului de ipotecă din 11 aprilie 2005 garantat cu imobilul apartament al soților M.P. și M.G. pentru un credit de 35.000 RON, dovada că la data de 16 ianuarie 2006 B.C.R. Sucursala Mehedinți cu adresa 1201 i-a somat că au credite, dobânzi și creanțe restante.

Cu toate acestea instanța de fond compară aceste dovezi raportate la cererea societății și a emis o soluție bazată pe o presupunere folosind expresia „este greu de crezut că între fapta inculpatului N.I. de a nu pune la dispoziția unităților de învățământ fondurile necesare achitării sumelor restante către SC C.M.I. SRL și debitul restant cu care figurează partea civilă la B.C.R. (...) există legătură de cauzalitate”.

Recurenta a invocat dispozițiile art. 998 C. civ., menționând că fiind vorba de o răspundere delictuală cel ce a săvârșit fapta este ținut, atât pentru paguba previzibilă, cât și pentru cele imprevizibile deci „se acordă despăgubiri bănești pentru folosul de care a fost lipsită partea civilă”, neexistând o altă soluție de a fi restabilită situația anterioară, adică beneficiul locuinței executate silit de către bancă.

Condamnarea inculpatului N.I. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută și sancționată de art. 246 C. pen. raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 presupune existența unei vătămări a intereselor legale ale unei persoane, deci condiția existenței unui prejudiciu determină aplicabilitatea ei. Lipsa acestei condiții face ca fapta să nu îndeplinească condițiile infracțiunii, condamnarea inculpatului, rezultând a fi nelegală.

Partea civilă a solicitat suma de 30.000 RON reprezentând daunele morale cauzate de faptele inculpaților pentru care au fost condamnați, fiind respinse, de ambele instanțe.

Recurenta parte civilă consideră că executarea silită de către bancă a locuinței și înscrierea în registrul de răi platnici ai băncii constituie o vătămare a imaginii firmei și a credibilității în raporturile cu potențialii creditori; rămânerea societății fără sediul social și a familiei M.P. și M.G. fără locuință, fapte dovedite cu înscrisuri sunt motive temeinice care dovedesc prejudiciul moral. Neplata la timp a obligațiilor față de bancă și implicit a partenerilor cu care avea la rândul ei relații contractuale a dus la pierderea altor contracte de furnizare, material lemnos, adică la pierderea surselor de venit ale firmei.

Dacă coroborăm faptul cu acela că firma nu a putut plăti creditul contractat la bancă, că a pierdut sediul, că trei ani administratorul și angajatul M.P. au fost plimbați cu acest proces, fiind astfel suprimat timpul necesar desfășurării activității, că o familie și-a pierdut unitatea și liniștea dovedesc existența unui prejudiciu moral pentru care suma de 30.000 RON este chiar foarte modestă, iar soluțiile instanțelor care s-au pronunțat sunt nelegale, impunându-se obligarea inculpaților la plata acestor despăgubiri.

Un al doilea motiv de recurs se referă la nepronunțarea de către ambele instanțe asupra probelor administrate de partea civilă, cazul de casare invocat fiind art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.

Cererea de apel a fost formulată, atât în numele SC C.M.I. SRL, cât și a martorei M.G. în nume propriu, acela de martoră prin care se solicita cheltuielile de transport și deplasare pentru întreaga perioadă de desfășurare a procesului din faza de cercetare și până la pronunțarea hotărârilor pronunțate.

Cheltuielile cu veniturile angajaților săi, martorii M.G. și M.P. au fost suportate de către partea civilă, iar cheltuielile de transport și deplasare au fost efectuate de către martorii M.G. și M.P. în nume propriu și deci documentele depuse aflate la dosarul cauzei constituie dovezi certe asupra cărora instanța de fond și cea de control judiciar nu s-au pronunțat. Mai mult, în prima fază a apelului până la rămânerea în pronunțare s-au depus toate documentele cu cheltuielile de deplasare, ele fiind suplimentate de repunerea pe rol.

De asemenea, recurenta parte civilă a mai precizat că soluția pronunțată de instanța de control judiciar a fost una vădit nelegală în ceea ce privește obligarea părții civile la 150 RON cheltuieli judiciare, apreciind că este o dublă sancțiune aplicată martorilor și părții civile pentru a se atinge scopul legii penale, înfrângându-se dispozițiile art. 190 alin. (1) și (2) și art. 191 C. proc. pen., instanța de control judiciar nemanifestându-și rolul activ, dând dovadă de o nefirească grijă în favorizarea inculpaților cu precădere față de inculpatul N.I.

Sub aspectul laturii penale, recurenta parte civilă a arătat că faptele inculpaților N.I. și B.I. se circumscriu infracțiunilor de corupție și achitarea inculpaților pentru aceste fapte, luare de mită pentru primul și respectiv complicitate la săvârșirea infracțiunii de luare de mită sunt nelegale pentru că există o izbitoare contradicție între probele administrate și soluția pronunțată de către instanța de fond și menținută de instanța de control, iar cât privește condamnarea pentru celelalte infracțiuni, modul de executare și cuantumul aplicat sunt netemeinice și greșit individualizate.

În concluzie, recurenta parte civilă SC C.M.I. SRL a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate de către instanțe, condamnarea inculpaților pentru toate infracțiunile săvârșite și deduse judecății și în temeiul art. 998 C. civ. combinat cu art. 193 C. proc. pen., obligarea acestora la plata pretențiilor civile și a cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată de la 4 februarie 2010, în recurs, Înalta Curte, apreciind ca întemeiată cererea de amânare formulată de recurentul inculpat N.I., în vederea angajării unui apărător, asistența juridică fiind obligatorie, în conformitate cu art. 6 și art. 171 C. proc. pen. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului a amânat cauza la 18 martie 2010, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la data menționată, aflată la dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei au fost depuse, după ce în prealabil înregistrate prin Registratura Generală a instanței supreme sub nr. 8678 la 12 martie 2010, motivele de recurs formulate în scris de către recurentul inculpat B.I., în dublu exemplar, aflate la dosarul Înaltei Curți.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul inculpat B.I., prin apărător nu a făcut aprecieri asupra infracțiunii de complicitate la luare de mită, dar nu susține condamnarea sa, în propria cale de atac. Totodată, mai arată multiplele circumstanțe atenuante de care acesta beneficiază și anume lipsa antecedentelor penal, este bolnav, existând acte medicale depuse la dosar, este pensionat medical, a recunoscut fapta comisă și mai mult s-a pus la dispoziția organelor de anchetă, sprijinindu-le în dovedirea infracțiunii de luare de mită de către primar.

În ceea ce privește infracțiunea de trafic de influență, recurentul inculpat prin apărător a menționată că din chiar conținutul rechizitoriului rezultă că această sumă s-a dat după înțelegerea frauduloasă dintre primar și M.P. ce a avut loc între cei doi, înțelegere la care a participat și B., înțelegere la care primarul i-a cerut, iar M. a acceptat să-i plătească cei 200.000 RON (vechi) pentru fiecare metru cub de lemne de foc. Infracțiunea de luare de mită a primarului se consumase deja din momentul pretinderii făcute de primar.

Cu privire la suma de 500 RON ce face obiectul infracțiunii de trafic de influență reținută în sarcina inculpatului, aspectele sunt contradictorii în cele trei faze ale procesului penal, această situație rezultând nu din declarația sa în special, ci din declarațiile denunțătorului M.P., iar M.G. nu a oferit prea multe date în acest sens.

Astfel, la urmărirea penală, M.P. confirmă varianta reținută în rechizitoriu, în sensul că a dat acești bani lui B.I. pentru a interveni pe lângă primar în vederea deblocării sumelor de bani, nejustificându-se în niciun fel remiterea acestei sume în condițiile în care deja între primar și M.P. avusese loc înțelegerea cu privire la cei 200.000 lei pentru fiecare cub de lemne vândut pe care trebuia să-l primească primarul.

La prima instanță, M.P. a menționat o altă variantă în ce privește cei 500 de RON, în sensul că între acesta și B.I. exista deja o înțelegere veche ca M. să-i dea o sumă de bani pentru fiecare metru cub vândut, prin intermediul lui B., atunci când acesta din urmă îi făcea rost de cumpărături, în acest fel neputându-se vorbi de infracțiunea de trafic de influență.

La instanța de apel denunțătorul M.P. a spus o altă variantă și anume că banii reprezentau prima tranșă din suma negociată și promisă primarului (cei 200.000 lei vechi) pentru fiecare metru cub și nicidecum suma pentru care B. să intervină pe lângă primar și în această situație nu se poate vorbi de infracțiunea de trafic de influență comisă de B. Dar suma respectivă devine obiect al infracțiunii de luare de mită comisă de primar, indiferent dacă aceasta a ajuns sau nu la primar, deoarece infracțiunea de luare de mită se consumase deja, din momentul în care primarul a pretins de la denunțător cei 200.000 pentru fiecare metru cub de lemn.

Recurentul prin apărător a arătat că a avut o altă susținere cu privire la natura sumei și anume aceea a unui împrumut, apreciind că susținerea lui M. făcută la prima instanță este mai aproape de adevăr, existând o înțelegere mai veche între B. și M. de a-i da primarului un comision pentru fiecare metru cub de lemne vândut.

În atare situație, se consideră că infracțiunea de trafic de influență reținută lui B.I. nu este corectă, fapt pentru care în recurs solicită achitarea acestuia în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Un al doilea motiv de recurs îl constituie obligarea inculpatului B.I. (dar și a lui N.I.) la suma de 4000 RON cheltuieli judiciare către stat, în total cei doi inculpași trebuind să plătească 8000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În concluzie, recurentul-inculpat prin apărător a solicitat admiterea recursului, achitarea acestuia pentru infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen., în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. și dacă va fi condamnat pentru infracțiunea de complicitate la luare de mită a se reduce cheltuielile judiciare către stat la o sumă rezonabilă, înlăturarea obligării inculpatului la plata cheltuielilor de judecată în situația achitării și pentru art. 257 C. pen., reducerea cuantumului cheltuielilor judiciare, chiar dacă se va menține condamnarea, indiferent pentru ce infracțiune, iar în situația reținerii și condamnării și pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 C. pen., a se menține suspendarea condiționată a executării pedepsei, având în vedere circumstanțele personale, reținute chiar în rechizitoriu.

La termenul de judecată de la 18 martie 2010, apărătorul recurentului inculpat N.I. a solicitat un nou termen de judecată, întrucât inculpatul se află în imposibilitate de prezentare și ar fi necesară ascultarea lui, depunând o adeverință medicală în acest sens și a mai depus motive de recurs, fiind consemnate concluziile apărătorului recurentului intimat B.I. și ale reprezentantului Ministerului Public, iar Înalta Curte, după deliberare, a apreciat ca întemeiată și dovedită cererea de amânare formulată de apărătorul recurentului intimat inculpat N.I., față de imposibilitatea de prezentare a acestuia, prezența sa fiind obligatorie în vederea punerii în discuție a necesității ascultării sale și luării poziției inculpatului, în conformitate cu dispozițiile art. 38514 alin. (11) C. proc. pen., a amânat cauza la 29 aprilie 2010, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la data mai sus menționată, aflată la dosarul Înaltei Curți.

În motivele de recurs formulate de recurentul inculpat N.I., prin apărător, aflate la dosarul Înaltei Curți sunt criticate hotărârile pronunțate de instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie din perspectiva condamnării sale pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen.

Se consideră că în mod greșit instanțele au apreciat că inculpatul, în calitate de primar ar fi refuzat, în perioada 1 ianuarie 2006 - 28 martie 2006 să pună la dispoziția unităților de învățământ aflate în subordinea Primăriei Băilești, fondurile financiare necesare achitării sumelor restante aferente contravalorii lemnelor pentru foc livrate acestora de către SC C.M.I. SRL.

Acesta aprecieri sunt nefondate. După cum se poate observa, contractele de furnizare de lemne erau încheiate direct cu unitățile de învățământ, iar cum acestea au dobândit, potrivit H.G. nr. 2.192/2004 autonomie decizională cu privire la angajarea și efectuarea cheltuielilor, ele aveau obligația îndeplinirii clauzelor contractuale, respectiv efectuarea plăților.

Recurentul inculpat a menționat că nu avea nicio atribuție în ceea ce privește aprobarea efectuării plăților pentru contractele de livrare e lemne. Rolul său era doar de a verifica, nu și aproba cheltuirea sumelor din bugetul local, așa cum este prevăzut și în dispozițiile art. 68 lit. g) din Legea nr. 215/2001. Plățile erau aprobate de către ordonatorii terțiari de credite, respectiv de către directorii școlilor ce beneficiau de lemne.

Semnul „văzut” care era aplicat pe dispozițiile de plată de către el nu reprezenta aprobarea plății, ci doar verificarea plafonului pe categorii de cheltuieli pentru a se încadra în exercițiul bugetar. Plățile se efectuau independent de această viză, fapt dovedit și prin aceea că, deși unele dintre ordinele de plată nu purtau supervizarea sa scrisă, totuși lucrătorii Trezoreriei Băilești au efectuat plata.

Viza era pusă aleatoriu de către el sau de către contabila primăriei, în funcție de cine se găsea în sediu la momentul respectiv.

De altfel, unitățile școlare beneficiau de buget propriu și puteau să facă singure plata și numai în situația în care acestea nu mai aveau bani în cont era necesar să se emită o dispoziție bugetară pentru suma necesară plății, ținând seama în același timp de disponibilul din contul Primăriei și că prioritare erau cheltuielile curente (curent, gaz, reparații, etc.).

În cauză nu s-a demonstrat că ar fi existat întârzieri la plată nejustificate. Instanța de apel a susținut în considerentele hotărârii recurate că ar fi existat resursele financiare necesare achitării cantităților de masă lemnoasă, însă la dosarul cauzei nu există nicio probă în acest sens.

Din acest punct de vedere, recurentul prin apărător a considerat că expertiza pe care a solicitat-o la fond și care i-a fost respinsă de către instanță ar fi fost deosebit de utilă, aceasta ar fi demonstrat dacă părțile contractului de furnizare de lemne și-au respectat obligațiile contractuale, atât școlile, cât și partea vătămată SC Corp Mobil SRL. Totodată s-ar fi putut stabili cu certitudine dacă neplata materialului lemnos s-a datorat lipsei acute de fonduri sau altor cauze.

În acest context, raportul de constatare întocmit de către specialistul DNA nu poate fi considerat ca o probă obiectivă de vinovăție, ci, cel mult ca un mijloc de probă destinat să susțină trimiterea în judecată în sensul art. 200 C. proc. pen. Numai o expertiză făcută de către un expert independent, cu respectarea tuturor drepturilor procesuale, în special a dreptului la apărare, putea fi considerată o probă științifică obiectivă, aptă să susțină o soluționare legală a cauzei.

Recurentul inculpat a susținut că eventualele întârzieri, dacă au existat, au fost determinate, fie de neîndeplinirea obligațiilor contractuale ale furnizorului de lemne SC C.M.I. SRL, care a livrat doar o parte din cantitatea de lemne prevăzută în contract, fie de lipsa fondurilor bugetare.

Pentru nerespectarea clauzelor contractuale, furnizorul de lemne avea posibilitatea intentării unei acțiuni în justiție împotriva cocontractanților, lucru pe care însă nu l-a făcut, pentru că nu-și îndeplinise în totalitate obligațiile contractuale. În aceste condiții a ales calea „fabricării” unui denunț împotriva sa.

La termenul de astăzi, s-au prezentat recurenții intimați inculpați N.I., asistat de avocat R.S., apărător ales și B.I., asistat de avocat C.I., apărător ales, precum și recurenta parte civilă, prin administrator, asistată de avocat S.I., apărător ales.

Pentru recurenții intimați inculpați s-a prezentat și avocat E.I., apărător desemnat din oficiu, care a solicitat să se constate încetată delegația sa și să se facă aplicarea Protocolului încheiat între Ministerul Justiției și U.N.B.R. pentru serviciile de asistență juridică prestate în materie penală până la prezentarea apărătorilor aleși, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Avocat S.I. a învederat instanței că la termenul anterior nu s-a consemnat prezența părții civile, fără a face vreo solicitare expresă în acest sens.

Înalta Curte, având în vedere soluția dispusă în cauză a apreciat că se impune potrivit dispozițiilor legale ascultarea inculpaților în recurs, precum și în conformitate și cu dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Totodată, în temeiul art. 38514 alin. (11) și art. 70 alin. (2) C. proc. pen. a învederat recurenților-intimați inculpați că au dreptul să dea o nouă declarație în fața instanței, în prezența apărătorilor, dar și faptul că se pot prevala de dreptul la tăcere, iar în situația în care consimt să dea o nouă declarație, li s-a atras atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva lor.

Recurentul-intimat inculpat N.I. a conștientizat garanția procesuală pe care o are și și-a manifestat în mod expres dorința de a da o nouă declarație, în vreme ce recurentul-intimat inculpat B.I. a arătat că se prevalează de dreptul la tăcere.

Reprezentantul parchetului, în dezbateri, în susținerea motivelor scrise aflate la dosar a arătat că hotărârile pronunțate în cauză nu cuprind motivele pe care se întemeiază soluția de achitare a inculpatului B.I. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită, caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.

A mai arătat că al doilea motiv de recurs vizează nelegalitatea celor două hotărâri, deoarece infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor i s-a dat o greșită încadrare juridică, caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.

Al treilea motiv la care a făcut referire este acela că hotărârile sunt nelegale, întrucât motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., astfel apreciind că se impune soluția de casare cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Un alt motiv la care a făcut referire este acela că prin hotărârile pronunțate în cauză s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare, motiv prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

În acest sens a solicitat condamnarea inculpatului N.I. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită și a inculpatului B.I. pentru complicitate la luare de mită, la o pedeapsă cu închisoarea, cu executare în regim de detenție, cu aplicarea dispozițiilor art. 64 lit. a), teza a II-a, b) și c) C. pen. și confiscarea de la inculpatul N.I. a sumei de 1500 euro.

Un alt motiv pe care l-a invocat, întemeiat pe dispozițiile art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. este acela că instanțele nu s-au pronunțat cu privire la probele administrate de partea civilă, referitoare la cheltuielile de transport.

De asemenea a apreciat că hotărârile sunt netemeinice și sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpaților, nefiind dată eficiență dispozițiilor art. 72 și 52 C. pen., susținând că se impune majorarea cuantumului acestora. A mai arătat că, în raport cu pedepsele aplicate pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. și pentru aceea de trafic de influență, nu se mai poate susține punctul b din motivele scrise referitor la neaplicarea pedepsei complementare.

În concluzie a solicitat, în principal, condamnarea inculpaților pentru luare de mită și, respectiv, complicitate la luare de mită, la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenție, precum și aplicarea dispozițiilor referitoare la confiscarea sumei ce reprezintă obiectul mitei, în cazul inculpatului N.I.

În subsidiar, apreciind că nu a fost lămurită situația pretențiilor părții civile, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la curtea de apel pentru a lămuri aspectele referitoare la latura civilă a cauzei.

Apărătorul ales al recurentei părți civile, având cuvântul pe recursul declarat de parchet a arătat că, în principiu, este de acord cu acesta.

Cu privire la recursul părții civile, în ceea ce privește latura civilă a cauzei, a arătat că soluția a fost dată în mod greșit, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9 și 10 C. proc. pen., astfel solicitând admiterea cererii de despăgubiri civile.

Referitor la latura penală a arătat că faptele au fost dovedite, solicitând admiterea recursului și condamnarea inculpaților, cu acordarea de cheltuieli de judecată, conform chitanței depuse la dosar.

Apărătorul ales al recurentului-intimat inculpat N.I. a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de parchet, arătând că motivele invocate, încadrate în dispozițiile art. 3859 pct. 9 C. proc. pen. nu sunt întemeiate. Astfel, a apreciat că nu se justifică soluția de casare cu trimitere a cauzei spre rejudecare.

Pe de altă parte a susținut că soluțiile pronunțate de Tribunalul Dolj și Curtea de Apel Craiova sunt legale și temeinice, că referitor la inculpatul N.I., cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. planează un puternic dubiu, întrucât nu s-a dovedit prin nicio probă directă că acesta ar fi săvârșit infracțiunea în orice modalitate.

Cu privire la latura civilă a arătat că instanțele au soluționat-o în mod corect, solicitând respingerea celor două recursuri, ca nefondate.

În legătură cu recursul declarat de recurentul-intimat inculpat N.I. a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii sub aspectul condamnării pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. și achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

Apărătorul ales al recurentului intimat inculpat B.I., având cuvântul pe recursul declarat de parchet a arătat că în ce privește motivul referitor la greșita achitare a acestuia, dacă se reține vinovăția, trebuie aplicată o pedeapsă cu suspendare. Cu privire la susținerea că hotărârile nu cuprind motivele achitării, a arătat că dacă este apreciată ca întemeiată, urmează a se dispune casarea cu trimitere la prima instanță.

Referitor la susținerea că pedeapsa ar fi greșit individualizată a solicitat respingerea acestui motiv.

Totodată a solicitat respingerea, ca nefondat a recursului părții civile.

Cu privire la recursul recurentului-intimat inculpat B.I. a arătat că acesta în mod greșit a fost condamnat pentru infracțiunea de trafic de influență. În acest sens a invocat dispozițiile art. 3859 pct. 13 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, desființarea hotărârii și achitarea acestuia în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen.

De asemenea a solicitat reducerea obligațiilor către stat ale inculpatului.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul pe recursul părții civile a solicitat admiterea acestuia, în raport cu motivele formulate de parchet.

Referitor la recursurile inculpaților a pus concluzii, în sensul respingerii, ca nefondate, a acestora, considerând că inculpatul N.I. a încălcat hotărârea de guvern, așa încât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 246 C. pen., iar referitor la inculpatul B.I. s-a făcut dovada că a primit suma de 500 RON, așa încât soluțiile sunt legale și temeinice, arătând totodată că și cuantumul cheltuielilor judiciare este corespunzător.

Pozițiile adoptate de către recurenții-intimați inculpați, fiecare, în ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

În declarația dată de recurentul-intimat inculpat N.I., în recurs, la data de 29 aprilie 2010, aflată la dosarul Înaltei Curți, acesta a arătat că „Mențin declarațiile date la Tribunalul Dolj la data de 5.02.2007 și la 2 martie 2009 la instanța de apel dosarul curții de apel, ce corespund adevărului și pe care le-am dat de bună-voie. Nu am de făcut alte precizări suplimentare.”

Examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova, recurenta parte civilă SC „C.M.I.” SRL și de recurenții-intimați inculpați N.I. și B.I. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare invocate, respectiv art. 3859 pct. 9, 10, 17, 18 și 14 C. proc. pen., referitor la recursul parchetului, art. 3859 pct. 9, 10, 18, 14 C. proc. pen., referitor la recursul părții civile, art. 3859 pct. 18, 10 din același cod privind pe inculpatul N.I. și art. 3859 pct. 13 din același cod privind pe inculpatul B.I., Înalta Curte constată recursurile declarate ca fiind fondate pentru considerentele ce se vor arăta pentru fiecare.

În ceea ce privește recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova:

Din analiza cauzei rezultă că instanța de apel pe calea primului control judiciar ca urmare, a exercitării căii de atac a apelului, de către procuror, partea civilă și inculpați, verificând hotărârea primei instanțe, prin prisma, atât a materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, a judecății, în primă instanță, în etapa cercetării judecătorești, cât și a readministrării unor probe, în baza art. 378 alin. (1) C. proc. pen., în considerentele deciziei pronunțate, fie nu a motivat critici susținute de către procuror, fie nu s-a pronunțat asupra alteia referitoare la nepronunțarea asupra unor cereri esențiale formulate de reprezentantul părții civile, așa încât aceste motive de recurs invocate în cea de-a doua cale ordinară de atac exercitată, de către procuror și întemeiate pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9 și 10 C. proc. pen., reprezintă motive de recurs de ordin procedural, (errores juris in procedendo), ce presupun încălcări ale unor garanții procesuale de natură, fie a afecta drepturile lor la un proces echitabil, fie să influențeze soluția procesului.

Astfel, în raport cu cele mai sus menționate, Înalta Curte constată că motivele de recurs ale procurorului întemeiate pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9 și 10 C. proc. pen., în raport cu hotărârea atacată prevalează sub aspectul examinării lor, prin prisma soluției procedurale expres reglementate, în cazul incidenței lor, în raport cu celelalte critici formulate de ordin substanțial, întemeiate pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17, 18, 14 C. proc. pen.

Așadar, Înalta Curte, verificând decizia instanței de apel, în raport cu motivul invocat și anume acela al nemotivării, de către prima instanță a soluției de achitare a inculpatului B.I. pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, de complicitate la luare de mită, consideră critica formulată, ca fiind fondată.

Astfel, în considerentele expuse asupra nemotivării de către prima instanță a soluției de achitare a inculpatului B.I. pentru infracțiunea mai sus arătată, instanța de apel, pe de-o parte, fie s-a rezumat la afirmații cu caracter general („instanța de fond procedând la o analiză minuțioasă a materialului probator administrat în cauză, atât pe parcursul urmăririi penale, cât și a cercetării judecătorești, concluzionând că nu s-a făcut dovada săvârșirii infracțiunii de complicitate la luarea de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000”), fie a făcut referiri la anumite probe (percheziția efectuată la 19 aprilie 2006 în biroul inculpatului N.I. și respectiv în înregistrarea ambientală din 18 aprilie 2006), fără însă a face o analiză proprie, față de critica formulată de procuror, asupra modului în care a fost stabilită nevinovăția inculpatului, atât în fapt, cât și în drept, în raport cu elementele constitutive ale infracțiunii pretins a fi comisă, a coroborării mijloacelor de probă administrate sau dimpotrivă înlăturarea lor.

Înalta Curte constată că instanța de apel asupra criticii formulate, nu a făcut o examinare și nici nu a expus argumente cu privire la modul în care a avut loc o adecvare, la condițiile concrete ale cauzei a dispozițiilor art. 356 C. proc. pen., referitoare la conținutul expunerii unei hotărâri judecătorești, mai ales cu privire la descrierea faptei ce a făcut obiectul învinuirii inculpatului B.I., cu arătarea concretă a timpului, locului, a circumstanțelor reale ale faptei pretins a fi sau nu comisă de către acesta, a încadrării juridice, sub aspectul în care actele de executare se circumscriau sau nu conținutul constitutiv al normei reținute, printr-o analiză efectivă a mijloacelor de probă administrate, a celor care au fost înlăturate, precum și a oricăror elemente de fapt pe care s-a sprijinit soluția de achitare pronunțată față de inculpatul menționat.

Afirmațiile făcute asupra declarațiilor inculpatului B.I. „care are calitatea de inculpat, fiind cercetat pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influență și complicitate la luare de mită, în sensul că și-a însușit suma de 500 RON, cu motivarea că urmează să o dea inculpatului N.I., declarații acestuia urmează să fie privite cu rezerva corespunzătoare” nu pot echivala cu o înlăturare a lor din cadrul analizei asupra probatoriului, nejustificându-se afirmația constatatoare a nereținerii mijlocului de probă administrat.

Mai mult în considerentele hotărârii pronunțate de prima instanță rezultă descrierea împrejurărilor faptice și analiza lor, prin prisma elementelor constitutive ale infracțiunii de luare de mită, precum și a mijloacelor de probă administrate, numai în ceea ce-l privește pe inculpatul N.I., neexistând în mod distinct un examen propriu asupra probelor administrate cu privire la inculpatul B.I., în raport cu fapta pretins săvârșită de către acesta și încadrarea juridică reținută, care a condus la pronunțarea soluției de achitare, așa încât aceasta apare ca nemotivată.

Motivarea soluției pe care o pronunță judecătorul, cu respectarea prevederilor art. 356 C. proc. pen., prin stabilirea împrejurărilor faptice concrete, a locului, timpului a altor circumstanțe reale, cărora li se conferă, în drept existența sau inexistența conținutului constitutiv al unei infracțiuni, pe baza unui proces de sinteză, analiză, în care pe calea metodelor și raționamentelor de interpretare, într-un limbaj clar, concis, coerent, reprezintă garanția că soluția pronunțată este fundamentată, în fapt și în drept, dând posibilitatea părților să exercite în mod eficient dreptul la o cale de atac.

În avizul nr. 11 adoptat în anul 2008 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni din cadrul Consiliului Europei, privind calitatea hotărârilor judecătorești, norme care au un conținut de recomandare se arată în conținutul § 34 - 50 exigențele pe care trebuie să le aibă o hotărâre.

Astfel se stipulează în § 34 că „Hotărârea trebuie, în principiu, să fie motivată. Calitatea hotărârii depinde în principal de calitatea motivării (...)”;

§ 35 „Motivarea permite nu numai o bună înțelegere și acceptare hotărârii de către justițiabil ci este mai ales o garanției împotriva arbitrariului. Pe de o parte, ea obligă judecătorul să distingă mijloacele de apărare ale părților și să precizeze elementele care îi justifică decizia și o fac să fie conformă legii și, pe de altă parte, ea permite o înțelegere a funcționării justiției de către societate”; § 36 ”Motivarea trebuie să fie coerentă, clară și lipsită de ambiguități și de contradicții. Ea trebuie să permită urmărirea unui raționament care a condus judecătorul la aceasta”; § 42 „În ceea ce privește conținutul său, hotărârea judecătorească cuprinde examinarea chestiunilor în fapt și în drept aflate la baza controversei”; § 43 „La examinarea chestiunilor în fapt judecătorul va întâlni contestații referitoare la probatoriu, mai exact asupra legalității acestuia. El va examina de asemenea valoarea probantă a elementelor ce ar putea avea utilitate pentru soluționarea litigiului.”; § 44 „Examinarea chestiunilor în drept trebuie să cuprindă aplicarea regulilor de drept național, european și internațional (...)”; § 46 „Examinarea chestiunilor în drept trece, într-un mare număr de cazuri, prin interpretarea regulii de drept.”; § 47 „Această putere de interpretare nu trebuie să ne facă să uităm că judecătorul trebuie să asigure securitatea juridică, ce garantează previzibilitatea atât a conținutului regulii de drept, cât și a aplicării sale și contribuie la calitatea sistemului judiciar.”

Or, în contextul concret al cauzei, în considerentele expuse în hotărârea pronunțată de către prima instanță, așa cum s-a mai arătat, nu există o analiză asupra împrejurărilor faptice ale inculpatului B.I., în raport cu pretinsa faptă de complicitate la luare de mită, cu arătarea, în baza mijloacelor de probă administrate, a locului, timpului și a altor circumstanțe cu privire la actele de executare ce ar fi fost sau nu săvârșite de acesta și nici asupra modului în care acestora nu li s-a conferit, atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul constitutiv al infracțiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată, respectiv art. 26 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Inexistența analizei distincte și detaliate, atât în fapt, cât și în drept, în raport cu ansamblul materialului probator administrat în cauză a soluției de achitare a inculpatului B.I. de către prima instanță, a condus la imposibilitatea unei reale examinări a criticii formulate în apel, de către procuror, instanța de apel, rezumându-se doar la referiri generice, atât la constatări, cât și la indicarea unor mijloace de probă de către prima instanță invocate în susținerea soluției coinculpatului N.I. și nici nu a evaluat nici mijloacele de probă administrate chiar în apel, ceea ce echivalează cu nemotivarea deciziei instanței de control judiciar sub aspectul menționat, nefiind respectate dispozițiile legale cu privire la art. 356 C. proc. pen., încălcare ce nu poate fi complinită direct în recurs, așa încât este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.

Totodată, Înalta Curte consideră că motivul de recurs invocat de către procuror referitor la contradicția între motivarea soluției și dispozitiv, sub aspectul condamnării inculpatului N.I. pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 și soluția de respingere a pretențiilor părții civile, întemeiat pe cazul de casare statuat de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., urmează a fi avut în vedere din perspectiva modului în care instanța de apel a omis să analizeze modul în care a fost respinsă cererea de efectuare a unei expertize contabile solicitată de inculpat, prin apărător la data de 5 noiembrie 2007, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la dosarul primei instanțe, care să conducă la stabilirea unui element constitutiv al infracțiunii de prejudiciu menționată, cerere esențială de natură a influența soluția în cauză, atât sub aspect penal, cât și civil.

Altfel spus, instanțele au stabilit vinovăția inculpatului N.I. în comiterea infracțiunii mai sus menționate fără a putea verifica în baza unui probatoriu complet existența sau inexistența unui prejudiciu, cât și întinderea acestuia, conducând la respingerea pretențiilor părților civile, ceea ce echivalează cu o contradicție între considerente și dispozitivul hotărârilor, fiind aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiată critica formulată de procuror cu privire la faptul că instanța de apel nu a analizat existența sau inexistența actelor doveditoare referitoare la cheltuielile de transport făcute de partea civilă SC C.M.I. SRL prin reprezentanții săi M.G. și M.P., în cursul procesului penal, respectiv în faza urmăririi penale și aceea a judecății, ceea ce a condus la greșita respingere a cererilor formulate de reprezentanții părții civile, în condițiile în care la dosarul Curții de Apel Craiova se aflau depuse mai multe bonuri fiscale și o chitanță de onorariu apărător, ceea ce făcea dovada deplasărilor la cercetări, cât și la judecată, așa încât este aplicabil cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.

În raport cu cele mai sus menționate, Înalta Curte consideră recursul declarat de către procuror ca fiind fondat, sub aspectul motivelor de recurs formale analizate, urmând ca celelalte critici de ordin substanțial să fie avute în vedere de către instanța de apel, cu ocazia rejudecării cauzei.

Referitor la recursul declarat de recurenta parte civilă SC „C.M.I.” SRL, Înalta Curte constată că acesta este fondat cu privire la considerentele deja expuse în recursul parchetului, atât cu privire la latura penală, a nemotivării soluției de achitare a inculpatului B.I., cât și a laturii civile, sub aspectul stabilirii existenței în mod complet a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor pentru care a fost trimis în judecată și condamnat inculpatul N.I., prin omisiunea analizării modului în care a fost respinsă cererea de efectuare a expertizei solicitate, în vederea stabilirii vătămării intereselor legale, sub forma existenței prejudiciului, întinderii acestuia, în raport și cu cererile părții civile, cât și a omisiunii acordării cheltuielilor de transport, motive ce coincid cu cele invocate și de către recurenta parte civilă, sub aspectul incidenței cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, 10 C. proc. pen., în propriul recurs, așa încât le-a considerat și din această perspectivă, ca fiind întemeiate.

Instanța de recurs apreciază că asupra celorlalte critici de ordin substanțial invocate de către recurenta parte civilă pe latură penală cu privire greșita achitare a inculpaților N.I. pentru infracțiunea de luare de mită și respectiv greșita achitare a inculpatului B.I. pentru infracțiunea de complicitate la luare de mită pentru care au fost trimiși în judecată, greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților, sub aspectul cuantumurilor și modalității de executare, întemeiate pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 și 14 C. proc. pen., urmează să fie avute în vedere cu ocazia rejudecării apelurilor, de către instanța de apel.

În ceea ce privește recursul declarat de către recurentul-intimat inculpat N.I., Înalta Curte consideră că este fondat, pe de-o parte pentru considerentele avute în vedere în recursul parchetului, așa cum au fost expuse mai sus și care urmare a încălcărilor procedurale atrage incidența cazurilor de casare invocate, art. 3859 pct. 9 și 10 C. proc. pen., iar pe de altă parte, pentru motivul invocat în propriul recurs referitor la omisiunea modului în care a fost respinsă efectuarea probei cu expertiză contabilă de către prima instanță, întemeiat pe dispozițiile art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.

Astfel, din analiza cauzei rezultă că inculpatul N.I. a fost trimis în judecată și pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare.

În cursul urmăririi penale a fost dispusă prin rezoluția din 6 iunie 2006 de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Craiova, aflată la Dosarul nr. 20/P/2006 efectuarea unei constatări tehnico-științifice de către specialistul din cadrul Direcției Naționale Anticorupție având următoarele obiective: 1) Se vor verifica respectarea prevederilor legale privind atribuirea contractului de achiziție publică „lemne de foc” către SC C.M.I. SRL din Drobeta-Turnu Severin, în luna septembrie 2005; 2) Se va stabili care este valoarea totală a contractelor de furnizare „lemne de foc” încheiate în anul 2005 de școlile din subordinea Primăriei Municipiului Băilești cu SC C.M.I. SRL și cum s-au realizat (cantitățile livrate, respectarea termenelor de livrare, decontare); 3) Se vor stabili obligațiile neachitate pe care le înregistrau școlile din subordinea Primăriei Municipiului Băilești față de SC C.M.I. SRL la datele de 28 martie 2006, 17 aprilie 2006 și 18 aprilie 2006, cu indicarea facturilor de la care provin, vechimea înregistrată; 4) Se va preciza dacă școlile din subordinea Primăriei Municipiului Băilești au mai făcut în perioada septembrie 2005 - aprilie 2006 și alte achiziții publice de lemne de foc și dacă acestea au fost decontate la timp; 5) Se vor stabili condițiile în care s-au decontat, în perioada 29 martie - 19 aprilie 2006 obligațiile neachitate față de SC C.M.I. SRL avându-se în vedere creditele bugetare deschise pentru contul de cheltuieli materiale, încadrarea prevederilor bugetare, disponibilitățile bănești existente în contul Primăriei Municipiului Băilești, documentele de plată întocmite, semnăturile persoanelor autorizate și alte elemente relevante. Specialiștii vor prezenta orice alte date utile cauzei. Raportul de constatare tehnico-științifică va fi depus la Serviciul Teritorial Craiova al Direcției Naționale Anticorupție până la data de 30 iunie 2006.

Raportul de constatare întocmit la data de 16 iunie 2006 se află la dosarul parchetului menționat, având atașate cele 10 anexe, care răspunde fiecărui obiectiv stabilit, evidențiind și disponibilitățile bănești din contul Primăriei Municipiului Băilești, așa cum rezultă și din anexa nr. 10.

La termenul de judecată de la 5 februarie 2007, în primă instanță, avocatul inculpatului N.I. a solicitat pe lângă alte probe și efectuarea unei expertize contabile, fiind consemnate concluziile, după care tribunalul a prorogat pronunțarea asupra cererii de efectuare a unei expertize contabile, formulată de avocatul inculpatului, după epuizarea probatoriului din cursul urmăririi penale, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la data menționată, aflată la dosarul tribunalului.

La termenul de la 5 noiembrie 2007, prima instanță a pus în discuție cererea formulată de avocatul inculpatului la termenul din data de 5 februarie 2007, prin care a solicitat efectuarea unei expertize contabile, cerere față de care s-a prorogat pronunțarea după epuizarea probatoriului din cursul urmăririi penale.

Avocatul inculpatului N.I. a solicitat efectuarea unei expertize contabile conform obiectivelor pe care le-a depus la dosar și anume: dacă s-au respectat obligațiile contractuale în ce privește livrarea de lemne la termenele stipulate de către SC C.M.I. SRL, la cât timp de la data livrării a fost plătită suma aferentă fiecărei livrări de lemne, dacă a existat disponibil cu destinația acoperirii cheltuielilor de achiziționare a lemnelor, la cât se ridicau penalitățile datorate de SC C.M.I. SRL pentru livrarea cu întârziere. În motivarea cererii a arătat că în cauză nu există un raport de expertiză contabilă, ci doar o constatare tehnică, apreciind că nu este suficientă o astfel de constatare, ci efectuarea unui raport de expertiză contabilă potrivit dispozițiilor art. 112 C. proc. pen., că această constatare tehnică nu este întocmită de un expert contabil independent, ci de un salariat al organului de acuzare și, deci, se pune întrebarea dacă poate fi vorba de independență. De asemenea, există diferențe între o constatare tehnică și un raport de expertiză contabilă, în cazul celei din urmă inculpatul putând fi apărat, având dreptul la expert asistent. Mai mult, o mare parte din raportul de constatare se referă la modalitatea de încheiere a contractului, pe inculpat interesându-l modul de executare a contractului, În concluzie, a solicitat încuviințarea expertizei contabile (a depus în scris obiectivele raportului de expertiză contabilă).

Avocatul inculpatului B.I. a solicitat efectuarea raportului de expertiză contabilă, apreciind că nu poate fi vorba de independență în cazul funcționarului ce a întocmit raportul de constatare.

Reprezentantul Ministerului Public a arătat că nu este necesară efectuarea expertizei contabile și că potrivit dispozițiilor art. 11 lit. c) din O.U.G. nr. 43/2002 nota de constatare existentă la dosar este mijloc de probă. În acest sens a arătat că în aceeași lege s-a arătat că specialistul ce întocmește nota de constatare, este angajat la D.N.A., este funcționar public, a răspuns prin ordonanță obiectivelor expertizei, a arătat că nu se impune efectuarea expertizei pentru că în actul de învestire a instanței s-a reținut în sarcina inculpatului N.I., că, deși erau bani în cont (așa cum rezultă din actele Primăriei Băilești) a refuzat să dispună plățile către SC C.M.I. SRL, expertiza neputând dovedi că nu existau acești bani. Cu privire la respectarea sau nerespectarea obligațiilor contractuale de către SC C.M.I. SRL acestea nu țin de sfera penalului, ci de exercitarea unor acțiuni civile, pentru neplata facturilor, partea civilă intrând în procedura de lichidare judiciară, pierzându-și și apartamentul. Față de toate acestea a solicitat respingerea cererii de efectuare a raportului de expertiză contabilă.

Avocatul inculpatului N.I., în replică a arătat că specialistul care a întocmit raportul de constatare este sub directa supraveghere a D.N.A., iar inculpatul cu această ocazie nu și-a putut face apărarea și nu a putut beneficia de expert asistent.

Reprezentantul Ministerului Public, în replică, a arătat că pentru infracțiunea de abuz în serviciu relevantă este împrejurarea dacă în contul Primăriei Băilești erau sau nu bani în cont, din expertiză neputând rezulta acest lucru.

Instanța, având în vedere actele de la dosar, a respins cererea de efectuare a unei expertize contabile ca neutilă cauzei, aspectele arătate, rezultând din încheierea de ședință, în care au fost consemnate și dezbaterile, de la acea dată, aflată la dosarul tribunalului.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră că instanța de apel avea obligația, potrivit art. 378 C. proc. pen., cu ocazia verificării sentinței atacate, să examineze și modul în care au fost soluționate și cererile părților, așa cum a fost și aceea referitoare la administrarea probei cu expertiză contabilă, natura unei asemenea solicitări, precum și consecințele neadministrării ei, în raport cu infracțiunea pretinsă a fi săvârșită de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor reținută în sarcina inculpatului N.I., ceea ce însă prima instanță de control judiciar nu a efectuat.

Înalta Curte constată că cererea de efectuare a expertizei contabile a fost respinsă, ca inutilă, de către prima instanță, fără a fi motivată, în mod concret, în raport cu alte mijloace de probă administrate în cauză, a evidenția natura și consecințelor neadministrării ei, fiind încălcate dispozițiile art. 67 alin. (3) C. proc. pen.

Altfel spus simpla mențiune, în sensul respingerii, ca inutilă a unei probe nu echivalează cu motivarea soluției dispuse asupra acesteia, întrucât condiția pretinsă de normă impune chiar și indirect, arătarea în concret a argumentelor ce o fundamentează.

Astfel, în contextul concret al cauzei, în vederea asigurării dreptului la apărare în mod complet al inculpatului N.I., ca o garanție procesuală importantă a unui proces echitabil, în condițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte apreciază că efectuarea unei expertize contabile, cu obiectivele arătate, în concret, așa cum au fost arătate în încheierea de ședință de la data mai sus menționată, dar și din cererea depusă la dosarul primei instanțe, prin natura probei și condițiile exercitării unui asemenea mijloc de probă, prevăzute expres în art. 116 și următoarele C. proc. pen., se asigură aflarea adevărului.

Altfel, spus, efectuarea unei expertize contabile, reprezintă mijlocul de probă care îi conferă inculpatului N.I. dreptul de a cere numirea unui expert recomandat de acesta, care să participe la efectuarea expertizei, în condițiile art. 120 alin. (3) C. proc. pen., așa încât se realizează pe deplin respectarea dreptului la apărare al acestuia.

Raportul de constatare efectuat în cauză de către specialistul din cadrul Direcției Naționale Anticorupție reprezintă un mijloc de probă a cărui valoare probantă urmează a fi analizată prin coroborarea cu toate probele administrate, în cursul procesului penal, inclusiv cu acela al expertizei contabile, care în raport cu obiectivele indicate, urmează a clarifica complet aspectele financiare, inclusiv dacă existau resurse financiare necesare achitării lemnelor, în contul Primăriei Municipiului Băilești cu această destinație.

Înalta Curte apreciază că pe calea expertizei contabile coroborate cu ansamblul mijloacelor de probă administrate se va stabili cu certitudine existența sau inexistența vătămării intereselor legale ale părții civile SC C.M.I. SRL, respectiv a unui prejudiciu produs acesteia, a întinderii sale, respectiv realizarea sau nu a conținutului constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, atât în ceea ce privește latura penală, cât și latura civilă a cauzei, urmând, ca în raport cu aceasta a fi soluționată și cererea formulată de partea civilă prin reprezentanții săi.

Așadar, instanța de recurs consideră că administrarea probei cu expertiză contabilă reprezintă o cerere esențială de garantare a drepturilor inculpatului N.I., care poate influența soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.

Înalta Curte consideră că motivul de recurs mai sus menționat prevalează, în raport cu acela de ordin substanțial referitor la greșita condamnare a inculpatului N.I. pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 cu modificările ulterioare, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., motiv care însă va fi avut în vedere cu ocazia rejudecării de către instanța de apel.

Referitor la recursul recurentului intimat inculpat B.I., Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru considerentele arătate în recursul procurorului referitor la nemotivarea soluției de achitare pentru infracțiunea de complicitate la luare de mită, urmând ca la rejudecare, instanța de apel să aibă în vedere și motivele de recurs de ordin substanțial formulate în propria cale de atac exercitată, întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 13 C. proc. pen.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova, de recurenta parte civilă SC „C.M.I.” SRL și de recurenții-intimați inculpați N.I. și B.I. împotriva Deciziei penale nr. 163 din 9 iulie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Se va casa decizia penală atacată și se va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor declarate la instanța de apel, Curtea de Apel Craiova, care cu respectarea dispozițiilor art. 378 C. proc. pen. va administra, în baza efectului devolutiv al apelului, proba cu expertiză contabilă solicitată de către inculpatul N.I., cu obiectivele indicate în mod expres, în condițiile prevăzute de lege pentru efectuarea acesteia, precum și orice alte mijloace de probă sau readministrarea unora dintre cele care au fost deja administrate, după punerea lor în discuție contradictorie, nemijlocită și publică și aprecierea utilității, concludenței și pertinenței lor, urmând a avea în vedere și toate celelalte critici de ordin substanțial formulate de către procuror, partea civilă, intimații inculpați invocate în apel, cât și în recurs, așa rezultă din cererile formulate în scris și aflate la dosar și la care s-a făcut referire și în considerentele prezentei decizii, în scopul stabilirii adevărului și pronunțării unei soluții legale și temeinice sub toate aspectele.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenții intimați inculpați, în sumă de câte 75 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, ca urmare a asigurării asistenței obligatorii, ce a avut loc pentru termenul de judecată de la 4 februarie 2010 și 29 aprilie 2010, de către doamna avocat E.I., cu împuternicirea avocațială nr. 003202 emisă la 25 februarie 2010, (Dosarul nr. 1036/63/2006 al Înaltei Curți), potrivit art. 6 cu referire la art. 5 din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistență juridică și/sau reprezentare ori de asistență extrajudiciară, precum și pentru asigurarea serviciilor de asistență juridică privind accesul internațional la justiție în materie civilă și cooperarea judiciară internațională în materie penală încheiat între Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova, de recurenta parte civilă SC „C.M.I.” SRL și de recurenții intimați inculpați N.I. și B.I. împotriva Deciziei penale nr. 163 din 9 iulie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează decizia penală atacată și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor declarate la instanța de apel, Curtea de Apel Craiova.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenții intimați inculpați, în sumă de câte 75 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 29 aprilie 2010.

Procesat de GGC - NN