Criminal liability of notary for abuse of office and causing damage via successive real estate sales allegedly committed to circumvent property transfer restrictions

Asupra recursului penal de față,

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 18 din 6 octombrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 18c/54/2010, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul M.C. împotriva Ordonanței nr. 398/P/2009 din 20 iulie 2009 pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova privind pe intimata Ș.F., menținându-se această ordonanță.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că intimata, în calitate de notar, nu a încălcat dispozițiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 întrucât primul contract de vânzare-cumpărare încheiat între soții T. și soții B. nu este fundamentat pe o cauză ilicită, fiind încheiat în condițiile obligatorii ale dispozițiilor legale menționate, că notarul nu a avut posibilitatea să administreze probe pentru a stabili care este scopul real al celor două contracte de vânzare-cumpărare, acesta fiind atributul instanței de judecată.

În ceea ce privește extractele de carte funciară nr. x și nr. y din anul 2008, s-a reținut că acestea au fost prezentate de vânzători și că nu există motiv ca intimata, în calitate de notar, să pună la îndoială autenticitatea sau exactitatea datelor cuprinse în extrase.

Faptul că notarul a autentificat contractul subsecvent din 15 ianuarie 2008 în aceeași zi, fără ca vânzătorii să fi devenit proprietari tabulari, reprezintă practica notarului intimat, aspect care-i permite celui din urmă îndreptățit să ceară înscrierea dobândirilor necesare odată cu aceea a dreptului său.

S-a mai reținut că aspectele reținute nu au conotații penale în sensul învederat de petent, astfel încât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. pentru care acesta a solicitat a se face cercetări penale.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, în esență, pentru următoarele motive:

- instanța de fond trebuia să realizeze o examinare nemijlocită a activității intimatei, în calitate de notar, în legătură cu autentificarea celor două contracte de vânzare-cumpărare și respectiv a încheierii de îndreptare eroare materială din 27 martie 2008 în raport de obligațiile sale, conform art. 6 și respectiv art. 43 alin. (2) și (3) și art. 45 alin. (1) și (2) din Legea nr. 36/1995 și ale art. 70 din cuprinsul Regulamentului de punere în aplicare a legii, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 710/C/1995.

Instanța de fond nu a analizat activitatea intimatei, în raport cu dispozițiile legale, întrucât la încheierea celor două contracte de vânzare-cumpărare, cu bună știință, nu a verificat dacă părțile dețineau toate înscrisurile obligatorii potrivit legii, nu a verificat calitatea de persoană îndreptățită a cumpărătorilor B. care, chiar dacă erau foștii proprietari, nu au respectat obligația de notificare a chiriașilor, prevăzută de art. 43 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, nu a verificat dacă cei doi vânzători T. erau căsătoriți și a autentificat cele două contracte de vânzare-cumpărare succesive în baza unui singur extras de carte funciară.

Instanța de fond a reținut că intimata și-a încălcat cu bună-știință obligațiile de serviciu, iar instanțele civile, care au stabilit (cu autoritate de lucru judecat) că nu erau îndeplinite condițiile legale la încheierea celor două contracte de vânzare-cumpărare, au dispus anularea acestora pentru cauză ilicită și fraudă la lege.

A solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecând să se admită plângerea formulată împotriva ordonanței Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova și în temeiul art. 2781 alin. (8) C. proc. pen., desființarea ordonanței atacate și trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea judecării, în complet legal constituit, pe baza probelor existente la dosar, în subsidiar a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, desființarea ordonanței atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea urmăririi penale față de intimată sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.

Intimata a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea hotărârii recurate întrucât notarul public a respectat dispozițiile legale la autentificarea celor două acte, întrucât imobilul nu era interzis la înstrăinare, că aceasta se făcea de către o persoană îndreptățită expres prevăzută de lege, conform art. 3 din Legea nr. 10/2001, respectiv fostul proprietar.

A mai arătat că nu este fondată susținerea referitoare la nerespectarea notificării, întrucât prevederile art. 43 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 au caracterul unei norme dispozitive, de la care părțile puteau deroga. Pentru autentificarea actului, notarul public a obținut extrasul de Carte Funciară, iar promisiunea de vânzare-cumpărare al cărei beneficiar era recurentul-petent nu a fost notată în Cartea Funciară.

Recursul este nefondat.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate de petent, dar și a dispozițiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că hotărârea recurată este legală și temeinică.

Conform dispozițiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., judecătorul soluționând plângerea, verifică rezoluția sau ordonanța atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri nou prezentate.

În raport de dispozițiile legale menționate, judecătorul fondului a verificat ordonanța atacată pe baza materialului probator din dosarul cauzei și a înscrisurilor nou prezentate, reținând în considerentele sentinței recurate aspectele care au făcut obiectul criticilor formulate de petent.

Astfel, critica formulată de petent conform căreia procurorul trebuie să se pronunțate prin rezoluție și nu prin ordonanță nu este întemeiată, întrucât potrivit art. 203 C. proc. pen., în cadrul urmăririi penale, organul de urmărire penală dispune prin ordonanță doar acolo unde legea prevede în mod expres aceasta.

Prin ordonanța atacată procurorul a dispus pe lângă neînceperea urmăririi penale față de intimata Ș.F. pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. și disjungerea cauzei și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea efectuării de cercetări penale față de alte persoane din același dosar. Or, potrivit art. 45 pct. 12, declinarea de competență se dispune prin ordonanță, așa cum în mod corect s-a procedat.

În analiza activității intimatei, în calitate de notar, judecătorul fondului a avut în vedere, în mod corect, Sentința nr. 6959 din 24 aprilie 2009 pronunțată de Judecătoria Craiova, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 969 din 14 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, prin care s-a admis acțiunea formulată de petentul (reclamant) M.C. și s-a constatat nulitatea absolută a celor două contracte de vânzare-cumpărare și a încheierii de îndreptare din 27 martie 2008 încheiate de Biroul Notarului Public Ș.F.

De asemenea, judecătorul fondului a sesizat în mod corect că din considerentele hotărârilor civile, în cauză, au relevanță doar aspectele care stabilesc dacă notarul a încheiat cele două contracte de vânzare-cumpărare cu rea-credință. În considerentele ambelor hotărâri civile se reține că primul contract de vânzare-cumpărare încheiat între soții T. și soții B. nu este întemeiat pe o cauză ilicită, ci în condițiile derogatorii ale art. 43 din Legea nr. 10/2001, condiții care se verificau și erau incidente în cauză. Mai mult, instanța civilă a reținut că soții B. au fost doar intermediari în transmiterea proprietății de la soții T. către SC F. SRL Craiova, vânzare care altfel nu ar fi fost posibilă în condițiile reglementate de art. 9 din Legea nr. 112/1995. În aceste condiții s-a considerat că cele două contracte de vânzare-cumpărare trebuie privite ca operațiune juridică unică tocmai pentru a înlătura interdicția de vânzare a imobilului în termenul de 10 ani reglementat de art. 9 din Legea nr. 112/1995.

Judecătorul fondului a reținut în mod corect că, la întocmirea actului, intimata-notar public nu a încălcat dispozițiile art. 45 și art. 6 din Legea nr. 36/1995 și că nu putea refuza încheierea actului notarial solicitat deoarece nu se regăseau în speță situațiile prevăzute de art. 6 din legea sus-menționată, adică actul solicitat să fi fost contrar legii sau bunelor moravuri.

Din copia legalizată a Cărții Funciare nr. x Craiova rezultă că s-a notat convenția autentificată sub nr. z/2004 de BNP Z.A. și actul adițional autentificat sub nr. a/2004 de BNP Z.A. încheiat între promitenții vânzători T.M. și Ș. pe de o parte, și M.C. și M.D.M., pe de altă parte, la data de 28 ianuarie 2008, deci ulterior încheierii actelor autentificate sub nr. b și c din 15 ianuarie 2008.

Astfel, intimata nu putea să aibă cunoștință de existența acestei promisiuni de vânzare-cumpărare și nici de litigiul dintre părți, care a fost notat la 30 aprilie 2009 sub nr. crt. 8 partea a II-a a Cărții Funciare x.

În aceste condiții a reținut judecătorul fondului că la data autentificării actelor de vânzare-cumpărare, din declarațiile părților nu s-a putut constata intenția de fraudare a legii.

Chiar dacă ulterior, prin Sentința civilă nr. 6959 din 24 aprilie 2009 pronunțată de Judecătoria Craiova s-a constatat nulitatea absolută a celor două acte de vânzare-cumpărare succesive pentru fraudă la lege, acest fapt nu se datorează activității ilicite a notarului public, deoarece la momentul încheierii actului, din dovezile ce i-au fost prezentate, acesta nu putea constata cauza ilicită, scopul pentru care erau încheiate actele, ci este atributul instanței de judecată.

În ceea ce privește extrasul de carte funciară nr. d și e din 11 ianuarie 2008, se reține că acestea au fost prezentate de vânzători, neexistând niciun motiv pentru care intimata-notar public să pună la îndoială autenticitatea sau exactitatea datelor înscrise în actele extrase.

Cele două extrase de carte funciară nu sunt nule, întrucât nu au fost emise cu încălcarea dispozițiilor art. 41 din Legea nr. 7/1996, conform căreia se interzice emiterea unui al doilea extras de carte funciară în primele 5 zile de valabilitate ale primul extras, întrucât ele vizează două aspecte diferite, un extras privește proprietatea exclusivă, respectiv apartamentul situat în Craiova str. A.C. jud. Dolj, iar cel de-al doilea extras privește părțile de proprietate comună, indiviză ale aceluiași imobil; aceasta este de fapt explicația că cele două extrase sunt emise pentru cărți funciare diferite cu nr. y și x.

În acest fel, instanța a respectat dispozițiile art. 54 din Legea nr. 76/1996, întrucât au fost solicitate extrasele de carte funciară pentru autentificare - d și e din 11 ianuarie 2008.

În mod corelativ, critica potrivit căreia notarul nu avea voie să autentifice contractul din primul act autentic nr. b din 15 ianuarie 2008 este neîntemeiată.

Mențiunile care se fac în Cartea Funciară nu au rol constitutiv de drepturi în ceea ce privește transmiterea de proprietate, ci doar rol pentru opozabilitate. Dobânditorul unui drept de proprietate printr-un act constitutiv sau translativ de proprietate devine proprietar ca efect al consimțământului părților, exprimat în forma reglementată de lege (în speță - forma autentică) și după ce a devenit proprietar el poate să dispună de dreptul său printr-un act subsecvent de intabulare a dreptului său cu privire la primul act, intabulare având doar efecte de opozabilitate.

Mai mult, faptul că în aceeași zi notarul a autentificat contractul subsecvent nr. c din 15 ianuarie 2008, fără ca vânzătorii să fi devenit proprietari tabulari nu este un caz singular, în practica BNP Ș.F., așa cum rezultă din contractele autentificate la 9 iunie 2006, 12 iunie 2006, 13 aprilie 2006, 17 aprilie 2006, 16 iulie 2007, 17 iulie 2007, 10 mai 2010, art. 23 din Legea nr. 7/1996, permițându-i „celui din urmă îndreptățit”, să ceară înscrierea dobândirilor succesive odată cu aceea a dreptului său.

Pe de altă parte, vânzătorii B.O. și B.C.I. au declarat în fața notarului că apartamentul este proprietatea lor, nu a mai fost înstrăinat sau ipotecat, iar cumpărătorul SC F. SRL, reprezentat prin P.C., a declarat că are cunoștință de situația de fapt și de drept a apartamentului, nu este grevat de sarcini și nu este ipotecat.

În acest context, s-a apreciat că Sentința civilă nr. 6959 din 24 aprilie 2009, a Judecătoriei Craiova, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 969 din 14 septembrie 2010, a Curții de Apel Craiova nu este suficientă pentru a se constata că notarul public în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu știință, a îndeplinit acte în mod defectuos, prin care a cauzat o vătămare a intereselor legale ale petentului sau că ar fi indus în eroare vreo persoană cu prilejul autentificării celor două contracte de vânzare-cumpărare, în condițiile în care aspectele constatate prin hotărârea respectivă au caracter civil, fără a avea conotații penale

Pentru considerentele arătate, văzând și dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petentul M.C. împotriva Sentinței penale nr. 180 din 6 octombrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pe care o menține ca legală și temeinică.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a dispune obligarea recurentului-petent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul M.C. împotriva Sentinței penale nr. 180 din 6 octombrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul-petent la plata sumei de 200 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 aprilie 2011.