Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 117/2012 AI generated

Objection to enforcement: Statute of limitations for compulsory enforcement of pre-existing judgments in state asset disputes

Case Number Decizia nr. 117/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice allowed the appellant’s appeal, partially modifying the lower court’s decision to admit the objection to enforcement and annul the enforcement acts, while maintaining the remaining provisions of the prior judgment. The dispute concerned an objection to enforcement filed against an executive title issued by the National Agency for the Management of Public Debt and Non-Performing Loans, where the appellant argued the right to request compulsory enforcement had prescribed. The decisive legal basis was the application of the general three-year statute of limitations for the right to request compulsory enforcement under Article 405 of the Code of Civil Procedure, rather than the special seven-year term under Article 13(5) of Emergency Ordinance No. 51/1998, which the court held applies only to claims taken over as executive titles and not to non-performing loans litigated by the agency; since the judgment became final in September 2004 and the title was communicated in October 2010, the right to enforce was time-barred.

Legislator headnote

AI generated

art. 401 alin. (1) lit. c) C. proc. civ, art. 4052 C. proc. civ, art. 156 alin. (1) C. proc. civ, art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998; Objection to enforcement: Statute of limitations for compulsory enforcement of pre-existing judgments in state asset disputes: În ceea ce privește critica recurentei referitoare la încălcarea dreptului la apărare, Înalta Curte reține că este neîntemeiată față de faptul că art. 156 alin. (1) C. proc. civ., nu obligă instanța să admită cererea pentru lipsă de apărare, judecătorul putând să aprecieze temeinicia motivelor invocate de parte și să respingă cererea dacă nu este întemeiată. Or, așa cum rezultă din practicaua încheierii din 21 iunie 2011 contestatoarea nu a depus înscrisuri justificative în susținerea cererii sale pentru lipsă de apărare.

Keywords

AI generated
objection to debt enforcement statute of limitations compulsory enforcement civil judgment public debt requested state

Cited Legislation

AI generated
art. 401 alin. (1) lit. c) C. proc. civ
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut în principal că excepția este nefondată față de data comunicării titlului executoriu (2 noiembrie 2010) și data formulării contestației (19 noiembrie 2010), fiind respectate dispozițiile art. 401 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
art. 4052 C. proc. civ
51/1998 și art. 4052 C. proc. civ., referitoare la prescripție; 5.
art. 156 alin. (1) C. proc. civ
În ceea ce privește critica recurentei referitoare la încălcarea dreptului la apărare, Înalta Curte reține că este neîntemeiată față de faptul că art. 156 alin.
art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998
Neîntemeiată este și critica recurentei referitoare la necompetența Curții de Apel București având în vedere dispozițiile art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998 care prevăd că cererile de orice natură privind drepturile și obligațiile în legătură cu activele statului preluate de A.V.A.S.
art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998
Textul legal menționat reglementează cererile de orice natură privind drepturile și obligațiile în legătură cu activele statului, creanțele supuse executării silite contestate făcând parte din această categorie conform art. 2 alin.
art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998
Este de reținut că termenul special de 7 ani prevăzut în art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 se aplică în situația în care A.V.A.S.
art. 312 alin. (1) C. proc. civ
a fost parte (20 septembrie 2004), iar titlul executoriu a fost comunicat la 4 octombrie 2010, Înalta Curte reține că dreptul material de a cere executarea silită s-a prescris la 20 septembrie 2007 și în consecință având în vedere dispozițiile art. 312 alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Ședința publică de la 19 ianuarie 2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad sub nr. 18218/55/2010 formulată împotriva titlului executoriu transmis de A.V.A.S. prin adresa nr. VP4/2606 din 4 octombrie 2010 și comunicată societății la data de 4 noiembrie 2010, contestatoarea SC A. SA a solicitat să se constatate nulitatea titlului executoriu, restituirea cauțiunii și obligarea intimatei la plata dobânzilor legale aferente sumei depuse cu titlu de cauțiune și a onorariului de succes, cu cheltuieli de judecată.

Intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale și teritoriale a Judecătoriei Arad, excepția tardivității formulării contestației la executare, iar pe fond, a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 2678 din 16 martie 2011, Judecătoria Arad a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Pe rolul Curții de Apel București cauza a fost înregistrată sub nr. 3877/2/2011 la Secția a VI-a comercială.

Prin sentința comercială nr. 104 din 28 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VI-a comercială s-a respins excepția tardivității formulării contestației, iar pe fond s-a respins contestația ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut în principal că excepția este nefondată față de data comunicării titlului executoriu (2 noiembrie 2010) și data formulării contestației (19 noiembrie 2010), fiind respectate dispozițiile art. 401 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului A.V.A.S. de a pune în executare sentința civilă nr. 1007 din 3 martie 2004 pronunțată de Judecătoria Arad instanța de fond a reținut că întrucât dreptul de a cere executarea silită s-a născut la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești pronunțată la 3 martie 2004, reiese că la data comunicării titlului executoriu către contestatoare nu era împlinit termenul de 7 ani prevăzut de O.U.G. nr. 51/1998.

Împotriva sentinței comerciale nr. 104 din 28 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a declarat recurs SC A. SA criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în sensul că: 1. a fost pronunțată cu încălcarea dreptului la apărare; 2. a fost dată de o instanță necompetentă material; 3. așa-zisa recunoaștere invocată de instanța fondului nu reprezintă nimic altceva decât expunerea pretențiilor reclamantei A.V.A.S.; 4. instanța fondului a încălcat normele de drept regăsite și reglementate de O.U.G. nr. 51/1998 și art. 4052 C. proc. civ., referitoare la prescripție; 5. instanța nu s-a pronunțat în considerente și dispozitiv cu privire la excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București; 6. instanța nu s-a pronunțat pe capetele de cerere 1, 2 și 3 ale contestației motiv pentru care apreciază că aceasta nu a intrat pe fondul cauzei.

Intimata A.V.A.S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de criticile recurentei, Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește critica recurentei referitoare la încălcarea dreptului la apărare, Înalta Curte reține că este neîntemeiată față de faptul că art. 156 alin. (1) C. proc. civ., nu obligă instanța să admită cererea pentru lipsă de apărare, judecătorul putând să aprecieze temeinicia motivelor invocate de parte și să respingă cererea dacă nu este întemeiată. Or, așa cum rezultă din practicaua încheierii din 21 iunie 2011 contestatoarea nu a depus înscrisuri justificative în susținerea cererii sale pentru lipsă de apărare.

Neîntemeiată este și critica recurentei referitoare la necompetența Curții de Apel București având în vedere dispozițiile art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998 care prevăd că cererile de orice natură privind drepturile și obligațiile în legătură cu activele statului preluate de A.V.A.S. sunt de competența Curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul sau după caz domiciliul pârâtului.

Textul legal menționat reglementează cererile de orice natură privind drepturile și obligațiile în legătură cu activele statului, creanțele supuse executării silite contestate făcând parte din această categorie conform art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 potrivit căruia activele statului supuse valorificării potrivit prezentei ordonanțe de urgență cuprind creanțele proprii rezultate din activitatea A.V.A.S.

Criticile recurentei referitoare la faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat pe celelalte capete de cerere sunt neîntemeiate întrucât din moment ce instanța a respins contestația în totalitate nu era obligată să se pronunțe individual pe fiecare capăt de cerere.

În ceea ce privește motivul recurentei referitor la faptul că dreptul material de a cere executarea silită s-a prescris, Înalta Curte reține că este întemeiat având în vedere faptul că în prezenta cauză se aplică regula generală privind termenul de prescripție.

Este de reținut că termenul special de 7 ani prevăzut în art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 se aplică în situația în care A.V.A.S. a preluat creanța constatată prin acte care constituie titlu executoriu sau care, după caz, au fost investite cu formulă executorie și nu situațiilor în care A.V.A.S. a fost parte într-un litigiu în legătură cu creanțele neperformante.

În acest context subliniem faptul că art. 44 alin. (1) din O.G. nr. 51/1998 prevede că litigiile în legătură cu creanțele neperformante preluate la datoria publică în care A.V.A.S. este parte se soluționează cu respectarea prevederilor capitolului IX din O.U.G. nr. 51/1998 completate în mod corespunzător cu dispozițiile Codului de procedură civilă.

Art. 405 alin. (1) teza I C. proc. civ., prevede că dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel.

Față de faptul că dreptul de a cere executarea silită s-a născut la data rămânerii definitive a hotărârii în care A.V.A.S. a fost parte (20 septembrie 2004), iar titlul executoriu a fost comunicat la 4 octombrie 2010, Înalta Curte reține că dreptul material de a cere executarea silită s-a prescris la 20 septembrie 2007 și în consecință având în vedere dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul; va modifica în parte sentința recurată în sensul că va admite contestația la executare și în consecință va anula actele de executare; va menține în rest dispozițiile sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de contestatoarea SC A. SA, împotriva sentinței comerciale a Secției a VI-a comercială a Curții de Apel București nr. 104 din 28 iunie 2011.

Modifică în parte sentința recurată în sensul că admite contestația la executare.

Anulează actele de executare.

Menține în rest dispozițiile sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2012.