Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 717/2008 AI generated

Inadmissibility of serial annulment appeals and judicial fine for abusive procedural conduct in pension dispute

Case Number Decizia nr. 717/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the annulment appeal as inadmissible and imposed a 100 RON judicial fine on the appellant, thereby upholding the previous decision that rejected the prior appeal. The dispute centered on the calculation of a pension, where the appellant repeatedly challenged final decisions regarding the litigation between him and a national energy transport company, attempting to relitigate the merits despite the final nature of the 2003 ruling. The Court determined that the appeal was inadmissible under Art. 321 of the Civil Procedure Code because the applicant reiterated previously rejected grounds without identifying any of the specific statutory grounds for annulment listed in Arts. 317–318, and that the appellant's conduct constituted an abuse of right and a bad-faith judicial deviation under Arts. 723 and 1081(1)(1)(a) of the Civil Procedure Code, justifying the imposition of the fine.

Legislator headnote

AI generated

art. 321 C. proc. civ, art. 723 C. proc. civ, art. 1081 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ, art. 1088 C. proc. civ, art. 1085 C. proc. civ; Inadmissibility of serial annulment appeals and judicial fine for abusive procedural conduct in pension dispute: The dispute centered on the calculation of a pension, where the appellant repeatedly challenged final decisions regarding the litigation between him and a national energy transport company, attempting to relitigate the merits despite the final nature of the 2003 ruling. The Court determined that the appeal was inadmissible under Art. 321 of the Civil Procedure Code because the applicant reiterated previously rejected grounds without identifying any of the specific statutory grounds for annulment listed in Arts. 317–318, and that the appellant's conduct constituted an abuse of right and a bad-faith judicial deviation under Arts. 723 and 1081(1)(1)(a) of the Civil Procedure Code, justifying the imposition of the fine.

Keywords

AI generated
civil annulment abuse of process Civil Procedure Code procedural rights statutory grounds prior conduct

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 1081 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

Legal basis cited in the dispositive for applying the 100 RON judicial fine to the applicant for bad-faith judicial deviation.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 4330 din 09 noiembrie 2007, a respins contestația în anulare formulată de A.S.O. împotriva deciziei nr. 1494 din 09 martie 2007, a aceleiași instanțe, reținând că, prin cererea sa, contestatorul a atacat nu numai decizia sus-menționată, dar și alte 5 decizii precedente pronunțate de Înalta Curte, în soluționarea unor căi de atac.

A mai reținut instanța că motivul de contestație în anulare, care antamează fondul pricinii soluționate irevocabil prin decizia nr. 3976 din 19 noiembrie 2003 a Înaltei Curți, nu se încadrează în motivele expres și limitativ precizate de art. 317 și 318 C. proc. civ., iar cererea contestatorului reiterează motivația precedentelor contestații, atrăgând astfel incidența art. 321 C. proc. civ. potrivit căruia „nu se poate face o nouă contestație pentru motive ce au existat la data celei dintâi”.

Împotriva acestei decizii contestatorul A.S.O. a formulat din nou contestație în anulare, arătând că o consideră „greșită, netemeinică și nelegală”, din motive pe care le va formula ulterior.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 21 februarie 2008, intimata Compania Națională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” SA a invocat inadmisibilitatea contestației în anulare pentru motivul prevăzut de art. 321 C. proc. civ., potrivit căruia „nu se poate face o nouă contestație pentru motive ce au existat la data celei dintâi”.

Pe fond, instanța a arătat că decizia contestată a fost dată cu respectarea actelor normative în vigoare.

Examinând admisibilitatea contestației, Înalta Curte constată că prevederile art. 317-321 C. proc. civ. reglementează contestația în anulare ca pe o cale de atac de retractare, nedevolutivă, ce poate fi exercitată numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 317 și 318. Potrivit art. 321 C. proc. civ., nu se poate face o nouă contestație pentru motive ce au existat la data celei dintâi.

În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior.

Contestatorul a exercitat această cale atac împotriva deciziei nr. 4330 din 09 noiembrie 2007, prin care, la rândul său, a fost respinsă ca inadmisibilă o contestație în anulare împotriva deciziei nr. 1494 din 09 martie 2007, fără să indice nicio împrejurare de fapt sau de drept care să poată fi încadrată în cazurile de contestație în anulare prevăzute de lege, motiv pentru care cererea sa urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

Curtea constată, de asemenea, că litigiul privind modul de calcul al pensiei contestatorului, inițiat printr-o cerere de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, cu nr. 802 din 29 mai 1996, a fost soluționat irevocabil prin decizia nr. 3976 din 19 noiembrie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, care a respins ca nefondat recursul împotriva sentinței nr. 1228 din 17 decembrie 2002 pronunțată în fond după o casare anterioară.

Decizia de recurs a fost atacată cu o contestație în anulare respinsă ca tardivă prin decizia nr. 5297 din 29 iunie 2004.

După pronunțarea acelei decizii, contestatorul a formulat nu mai puțin de alte 6 contestații în anulare (cu excepția celei de față), prin care, de fiecare dată, a atacat, ca fiind nelegală și netemeinică, decizia pronunțată în soluționarea contestației în anulare anterioare.

Toate contestațiile au fost respinse ca inadmisibile prin deciziile nr. 216 din 18 ianuarie 2005, nr. 4338 din 16 septembrie 2005, nr. 952 din 21 martie 2006, nr. 3458 din 17 octombrie 2006, nr. 1494 din 09 martie 2007 și nr. 4330 din 09 noiembrie 2007.

Această conduită procesuală a contestatorului, care a perpetuat litigiul timp de mai mulți ani, prin exercitarea unei căi de atac extraordinare în afara cadrului legal stabilit de art. 317-321 C. proc. civ., constituie un abuz de drept, în sensul art. 723 C. proc. civ., care impune exercitarea drepturilor procesuale cu bună credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.

Date fiind circumstanțele expuse, Înalta Curte constată că formularea prezentei contestații în anulare, prin care partea a declanșat o nouă procedură judiciară, fără a-și motiva în vreun fel cererea, întrunește elementele abaterii judiciare prevăzute de art. 1081 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ. („introducerea, cu rea credință, a unor cereri vădit netemeinice”), motiv pentru care îi va fi aplicată contestatorului o amendă judiciară în cuantum de 100 RON.

Cu privire la amendă, hotărârea instanței are caracter executoriu, potrivit art. 1088 C. proc. civ. și este susceptibilă de reexaminare în condițiile prevăzute de art. 1085 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A.S.O. împotriva deciziei nr. 4330 din 09 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Aplică, contestatorului sancțiunea amenzii judiciare în cuantum de 100 RON, în temeiul art. 1081 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

Irevocabilă în privința contestației în anulare.

Cu drept de reexaminare în 15 zile de la comunicare în ceea ce privește sancțiunea amenzii.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2008.