Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 676/2008 AI generated

Appeal inadmissibility for challenging irrevocable judgment rejecting annulment action as time-barred

Case Number Decizia nr. 676/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal's irrevocable decision to reject the annulment challenge, which left the lower court's dismissal of the administrative act cancellation claim in force. The dispute involved a claimant seeking to annul an administrative act issued by a municipality, but the procedural history showed that the initial cancellation suit had already been rejected by the trial court as time-barred under the 30-day statutory limit, and the subsequent annulment challenge against the appellate decision confirming that result was subsequently barred from further appeal. The decisive legal basis was Article 299 paragraph (12) of the Code of Civil Procedure, which establishes that irrevocable judgments are not subject to ordinary appeals; because the Court of Appeal's decision rejecting the annulment challenge was already irrevocable, the subsequent appeal to the High Court was procedurally improper and thus dismissed.

Legislator headnote

AI generated

art. 5 din Legea nr. 29/1990, art. 3041 C. proc. civ, Art. 299 alin. (12) C. proc. civ; Appeal inadmissibility for challenging irrevocable judgment rejecting annulment action as time-barred: The dispute involved a claimant seeking to annul an administrative act issued by a municipality, but the procedural history showed that the initial cancellation suit had already been rejected by the trial court as time-barred under the 30-day statutory limit, and the subsequent annulment challenge against the appellate decision confirming that result was subsequently barred from further appeal. The decisive legal basis was Article 299 paragraph (12) of the Code of Civil Procedure, which establishes that irrevocable judgments are not subject to ordinary appeals; because the Court of Appeal's decision rejecting the annulment challenge was already irrevocable, the subsequent appeal to the High Court was procedurally improper and thus dismissed.

Keywords

AI generated
action for annulment challenge of cancellation procedural deadline article of civil procedure challenge of administrative decisions statutory basis

Cited Legislation

AI generated
art. 5 din Legea nr. 29/1990
În motivarea soluției s-a reținut că instanța de fond a admis corect excepția de tardivitate a acțiunii, întrucât reclamantul a formulat acțiunea în anularea actului administrativ cu depășirea termenului legal de 30 de zile, prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990.
art. 3041 C. proc. civ
Art. 299 alin. (12) C. proc. civ
Cited as the procedural basis for declaring the appeal inadmissible because the challenged decision was irrevocable and thus not subject to further appeal.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 299 alin. (12) C. proc. civ.

Cited as the procedural basis for declaring the appeal inadmissible because the challenged decision was irrevocable and thus not subject to further appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 816 din 21 aprilie 2005, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul V.V.V. împotriva sentinței civile nr. 3505 din 20 septembrie 2004 și a încheierii din 22 decembrie 2004 a Tribunalului București, secția a VIII-a, Dosar nr. 9668/CA/2003, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București.

În motivarea soluției s-a reținut că instanța de fond a admis corect excepția de tardivitate a acțiunii, întrucât reclamantul a formulat acțiunea în anularea actului administrativ cu depășirea termenului legal de 30 de zile, prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990. În ceea ce privește termenul de 1 an, prevăzut în art. 5 alin. final din Legea nr. 29/1990, s-a reținut că acesta nu este aplicabil, întrucât reclamantul nu s-a adresat inițial autorității emitente a actului administrativ și, ulterior, autorității administrative ierarhic superioare.

Contestația în anulare formulată de reclamantul V.V.V. împotriva acestei hotărâri a fost respinsă de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 909 din 15 iunie 2006, hotărâre irevocabilă.

În considerentele deciziei s-a reținut că susținerile contestatorului-recurent privind omisiunea instanței de a analiza motivul 3 din recurs, respectiv actul care acesta consideră că face dovada faptului că s-a adresat autorității administrative ierarhic superioare sunt neîntemeiate, instanța analizând recursul prin prisma criticilor formulate de recurent, inclusiv în temeiul art. 3041 C. proc. civ. și stabilind, în mod corect, că acțiunea reclamantului-recurent este tardivă, având în vedere prevederile art. 5 din Legea nr. 29/1990.

Și această decizie a fost atacată cu recurs de reclamantul V.V.V., criticând-o pentru nelegalitate întrucât unul dintre magistrați s-ar fi pronunțat în aceeași pricină cu cea de față. De asemenea, s-a motivat recursul și pe faptul că instanța ar fi schimbat atât natura, cât și înțelesul acțiunii, aplicând greșit dispozițiile Legii nr. 29/1990.

Recursul este inadmisibil și va fi respins.

Art. 299 alin. (12) C. proc. civ. prevede că hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului.

În speță, V.V.V. a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 909/2006 a Curții de Apel București, prin care irevocabil s-a respins contestația în anulare împotriva deciziei nr. 558/2005 a Curții de Apel București.

Față de faptul că hotărârea atacată cu acest recurs este irevocabilă și de dispozițiile art. 299 (1)2 C. proc. civ. mai sus invocate, recursul declarat de V.V.V. este inadmisibil.

Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul de față ca fiind inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de V.V.V. împotriva deciziei civile nr. 909 din 15 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2008.