Suspension of police salary rights by budget law does not extinguish acquired entitlements

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 25 aprilie 2007, reclamantul M.C.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Ministerul Finanțelor Publice, să se constate existența drepturilor sale, în calitate de polițist, respectiv la sporul de fidelitate pentru anul 2005 și la prime de concediu egale cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu în anii 2004, 2005 și 2006.

S-a mai solicitat obligarea pârâților în solidar la plata sporului de fidelitate pentru anul 2005, respectiv la plata primelor de concediu pe anii 2004, 2005 și 2006, sume actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda medie practicată în sistemul bancar pe această perioadă, cât și la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1549 din 06 iunie 2007 a admis acțiunea și a obligat pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând prime de concediu pentru anii 2004, 2005 și 2006 și sporul de fidelitate pentru anul 2005, sume actualizate cu indicele de inflație, până la data efectuării plății; a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce Ministerului Internelor și Reformei Administrative sumele necesare plății drepturilor reclamantului; a respins cererea de chemare în garanție și a obligat pârâții, în solidar, la 100 RON cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamantul are dreptul stabilit prin lege la prima de concediu (art. 37 din O.G. nr. 38/2003 aprobată prin Legea nr. 353/2003), acest drept fiind suspendat pe perioada în litigiu prin legile bugetare, însă cum suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu stingerea acestuia, cererea reclamantului este întemeiată.

În ce privește sporul de fidelitate, s-a reținut că exercițiul acestui drept a fost suspendat doar pentru anul 2005, dreptul la sporul de fidelitate încadrându-se în categoria drepturilor câștigate prin lege (art. 6 din O.G. nr. 38/2003), derivând dintr-un raport de serviciu, astfel încât cererea este întemeiată.

S-a mai reținut că sumele vor fi actualizate în raport de rata inflației, întrucât reclamantul a fost prejudiciat prin imposibilitatea de a beneficia de aceste drepturi.

De asemenea, s-a reținut că sumele necesare efectuării plăților vor fi atacate de Ministerul Economiei și Finanțelor care gestionează bugetul de stat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, în baza prevederilor art. 304 pct. 8 și 9 și art. 3041 C. proc. civ.

Recurentul a susținut că instanța de fond în mod greșit a considerat că Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât raportul de muncă este între reclamant, pe de o parte, și instituția în care își desfășoară activitatea, pe de altă parte.

S-a mai susținut, de asemenea, că instanța a făcut o greșită aplicare a Legii nr. 500/2002 a finanțelor publice apreciind că Ministerul Economiei și Finanțelor gestionează bugetul de stat.

Pe fondul cauzei, recurentul a criticat soluția exclusiv cu privire la primele de concediu, arătând că acordarea acestora a fost suspendată succesiv în perioada 2001-2005 prin acte normative care au fost emise cu respectarea normelor de tehnică legislativă.

Totodată, s-a susținut că beneficiul primei de vacanță nu constituie un drept salarial fundamental, iar legiuitorul este în drept să acorde, să suspende, modifice, abroge sau să stabilească perioada în care să acorde acest drept.

Recurentul a mai susținut și că plata primelor de concediu apare ca fiind nelegală și imposibil de efectuat întrucât, ca urmare a suspendării aplicării dispozițiilor legale referitoare la acordarea acestora pentru perioada 2001-2005, nu au fost și nu sunt prevăzute sumele necesare.

Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

În conformitate cu art. 37 alin. (1) teza I din O.G. nr. 38/2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor „la plecarea în concediul de odihnă, polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu”.

Ulterior, aplicarea acestei prevederi legale a fost suspendată prin art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003 privind bugetul de stat pe anul 2004 până la 31 decembrie 2004, prin art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004 privind bugetul de stat pe anul 2005 până la 31 decembrie 2005 și prin art. 5 alin. (5) din Legea nr. 379/2005 privind bugetul de stat pe anul 2006 până la 31 decembrie 2006.

Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune a se reține că dreptul polițiștilor la primă pentru concediul de odihnă, instituit prin art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 și-a produs efectele începând cu data menționată, suspendarea exercițiului acestui drept neechivalând cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege care prevede acest drept.

De altfel, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menționate.

Așa fiind, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.

În atare situație, concluzia ce se impune este aceea de a se considera că prevederile O.G. nr. 38/2003, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 353/2003, au fost numai suspendate, amânate, prin acte normative temporare, emise datorită unor condiții financiare deosebite.

Față de cele ce preced, în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 1549 din 06 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 ianuarie 2008.