Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5702/2009 AI generated

Eligibility for refugee status under O.G. 105/1999: proof by witness testimony and interpretation of intra-Romanian relocation following ethnic persecution

Case Number Decizia nr. 5702/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the County Pension House, thereby upholding the appellate court's decision that annulled the pension office's refusal to recognize the plaintiff's status as a refugee and ordered the recognition of financial rights under O.G. nr. 105/1999, with effects starting from August 1, 2008. The dispute concerned the legal eligibility of a Romanian citizen for compensatory benefits due to ethnic persecution between September 6, 1940, and March 6, 1945, specifically whether the move from a location under Romanian authority to another location under the same authority constituted a "refugee" status, which the appellant argued did not apply. The court held that the evidence was sufficient and the appellant's arguments unfounded, ruling that under Article 1 lit. c) of O.G. nr. 105/1999, the term "refugee" encompasses all individuals subjected to ethnic persecution via refuge, expulsion, or relocation, regardless of whether the destination was within or outside the then-Romanian territory or under foreign administration, and noting that the existence of the refugee fact could be proven by witness testimony rather than requiring authentic documents, consistent with the interpretive guidance established by the Supreme Court’s united sections in Decision no. 41/2007.

Legislator headnote

AI generated

art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 3041 C. proc. civ, art. 1191 C. civ; Eligibility for refugee status under O.G. 105/1999: proof by witness testimony and interpretation of intra-Romanian relocation following ethnic persecution: Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Keywords

AI generated
refugee status ethnic persecution witness testimony recognition of foreign decision legal status Roma asylum application

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta R.I. a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea hotărârii nr. 5556 din 12 decembrie 2008 emisă de către pârâta Casa Județeană de Pensii Sălaj, cu consecința recunoașterii în favoarea acesteia a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât are calitatea de refugiat.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că hotărârea pârâtei este nelegală și netemeinică și ca atare se impune anularea acesteia, întrucât în perioada septembrie 1940-martie 1945, împreună cu familia, a fost refugiată din localitatea de domiciliu.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 271 din 05 iunie 2009, a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea hotărârii nr. 5556 din 12 decembrie 2008 emisă de pârâtă și obligând-o pe aceasta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada septembrie 1940-06 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 01 august 2008.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că proba testimonială administrată în cauză este concludentă, martorii arătând instanței detalii ale refugiului reclamantei și mamei sale, relatând fapte pe care le-au cunoscut direct și în care au fost implicați personal.

Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Sălaj.

Recurenta a susținut că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii - art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, în cauză, dovada nu se poate face decât sau prin act autentic, sau prin act sub semnătură privată ori în speță valoarea obiectului este calitatea „de refugiat” care dă dreptul la o indemnizație lunară de până la 500 RON pe lângă celelalte drepturi.

Recurenta a mai susținut că reclamanta nu se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000, întrucât schimbarea domiciliului acesteia a avut loc dintr-o localitate care se afla sub autoritatea statului român într-o altă localitate care deasemenea, era sub aceeași autoritate or, statul român nu ar fi putut să-și persecute proprii cetățeni indiferent de etnia acestora.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

În conformitate cu dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 06 septembrie 1940 până la 06 martie 1945, din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus-menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face distincție între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice.

Potrivit art. 61 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente și, în lipsa acestor acte, prin declarație cu martori.

Este adevărat că, potrivit art. 1191 C. civ., dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește 250 RON, nu se poate face decât prin act autentic sau prin act sub semnătură privată, însă în cauză ceea ce urmează a se dovedi este un fapt juridic (refugiu) și nu un act juridic, așa încât dovada poate fi făcută și cu martori, cum dealtfel corect a procedat instanța de fond.

Astfel, din analiza declarațiilor martorilor G.I. și N.D. date în fața instanței rezultă fără putință de tăgadă că reclamanta împreună cu familia, s-a refugiat din localitatea de domiciliu, refugiul fiind determinat de teama persecuțiilor etnice ce s-au exercitat asupra lor, ca urmare a cedării Ardealului de Nord autorităților ungare.

Martorii au arătat instanței detalii ale refugiului reclamantei relatând fapte pe care le-au cunoscut personal și în care au fost și ei implicați așa încât pe bună dreptate instanța de fond a reținut că declarațiile acestora sunt pertinente și confirmă susținerile reclamantei, dispunând anularea hotărârii emise de pârâtă și recunoașterea calității de persoană refugiată a reclamantei.

În ceea ce privește critica recurentei, potrivit căreia schimbarea domiciliului familiei reclamantei nu poate fi considerată „refugiu” din motive etnice, deoarece localitatea părăsită nu se afla sub administrația altui stat, se va reține, de asemenea, că este neîntemeiată.

Aceasta, întrucât din conținutul textului art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții exercitate de regimurile instaurate în România în perioada precizată, sub forma refugiului, a expulzării sau strămutării în altă localitate, fără a se face nicio distincție după cum refugiul, expulzarea sau strămutarea s-au făcut pe teritoriul de atunci al României sau în afara acestuia, și fără a se face vreo caracterizare a localității părăsite de cei persecutați, esențial fiind actul persecuției. Or, potrivit unui principiu de drept, unde legea nu distinge, nici noi nu o putem face.

Acest aspect a fost, de altfel, lămurit de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, care, prin decizia nr. 41 din 7 mai 2007, pronunțându-se asupra recursului în interesul legii, a stabilit, în aplicarea dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, că „Cetățenii români, indiferent de naționalitate, care au fost persecutați din motive etnice de regimurile instaurate în perioada 06 septembrie 1940-06 martie 1945, indiferent dacă la data strămutării aveau domiciliul pe teritoriul statului român sau pe teritoriile românești aflate sub ocupația altor state și indiferent dacă localitatea în care au fost strămutați ori s-au refugiat se afla sub jurisdicție românească ori sub administrația unui alt stat, beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de textul de lege mai sus menționat”.

Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se, ca fiind temeinică și legală, sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Sălaj împotriva sentinței civile nr. 271 din 05 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2009.