Proof of ethnic persecution for refugee status under Ordinance 105/1999: insufficiency of witness testimony and official records

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 30 mai 2006 pe rolul Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, reclamantul M.P., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, a solicitat instanței să dispună anularea hotărârii nr. 12223 din 10 martie 2006 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să îi recunoască calitatea de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, în mod nelegal, pârâta i-a respins cererea de recunoaștere a drepturilor respective, întrucât din adeverința de școlarizare pentru clasele I-IV rezultă că a urmat cursurile Școlii Generale din Vârciorog, iar din adeverința de la Arhivele Naționale rezultă că s-a refugiat anterior anului 1942.

Prin sentința civilă nr. 172/CA/2006-P.I. din 27 octombrie 2006, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant, reținând că acțiunea acestuia nu este dovedită cu niciun înscris oficial, iar declarațiile martorilor nu sunt concludente, neputând fi avute în vedere la stabilirea calității reclamantului de beneficiar al drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul M.P., recurs care a fost admis prin decizia nr. 883 din 13 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sentința fiind casată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

Înalta Curte de a reținut că se impune completarea probatoriului, întrucât din fișa completată la data de 03 decembrie 1940, fișă emisă de Secretariatul de Stat al Colonizării și Populației Refugiate, rezultă că persoanele refugiate sunt M.M., de 45 ani, văduvă, și P., de 20 de ani, fiul M., necăsătorit, soțul, respectiv tatăl persoanelor refugiate, figurând ca fiind decedat. Cât privește locul nașterii reclamantului (M.P.) urmează a se observa că este comuna Vărsăud, iar nu localitatea Călățea, raionul Aleșd, așa cum rezultă din certificatul de naștere al acestuia, depus în copie la dosar. Această situație este reținută, de altfel și de Arhivele Naționale prin adresa emisă la 08 octombrie 2006, prin care îndrumă reclamantul să se adreseze pentru dovezi primăriei, de la locul nașterii acestuia.

Rejudecând cauza după casarea cu trimitere, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 135/CA/2007-P.I.-R. din 07 septembrie 2007, a respins acțiunea reclamantului.

Conformându-se dispozițiilor instanței de trimitere, în rejudecare, Curtea de apel a constatat că reclamantul se află în imposibilitatea de a depune alte probe.

Pentru a pronunța această soluție, pe baza probatoriului existent la dosarul cauzei, Curtea de apel a reținut că reclamantul nu a făcut dovada încadrării în ipoteza reglementată de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și că există o puternică prezumție în sensul că părăsirea localității de domiciliu nu s-a datorat unor persecuții din motive etnice.

În esență, Curtea de apel a avut în vedere următoarele aspecte:

- conform mențiunilor înscrise în certificatul de naștere, reclamantul s-a născut la data de 13 octombrie 1935 în localitatea Călățea, raionul Aleșd, părinții săi fiind M.M.I., în vârstă de 22 de ani, și M.M.A., în vârstă de 23 de ani;

- fișa eliberată de Arhivele Naționale se referă la refugiul unor alte persoane decât reclamantul M.P. și mama acestuia M.M.A.;

- martorii F.G. și U.P. au revenit asupra declarațiilor notariale inițiale arătând că nu au cunoștință despre motivul plecării reclamantului din localitatea Călățea în localitatea Vârciorog.

Împotriva sentinței civile nr. 135/CA/2007-P.I.-R. din 07 septembrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul M.P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de recurs, recurentul-reclamant reiterează pe larg istoricul faptelor expuse la fond referitoare la persecuțiile din motive etnice suferite de familia sa în localitatea de domiciliu – Călățea, constând în principal în împrejurarea că tatăl său – sergent în rezervă, specialitatea transmisiuni, a fost amenințat cu mobilizarea în armata maghiară, ceea ce a determinat refugiul familiei în localitatea Vârciorog.

Recurentul-reclamant subliniază faptul că mama sa – M.M.A. nu are nicio legătură cu persoana menționată în fișa transmisă instanței de Arhivele Naționale și critică faptul că soluția se întemeiază pe acest act.

Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport cu prevederile art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, „beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 06 septembrie 1940 până la 06 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice”, fiind „refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate”.

Potrivit art. 4 alin. (1) și (2) din Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2002:

Art. 4 alin. „(1) Dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, cum sunt:

- acte eliberate de Crucea Roșie Internațională;

- acte eliberate de lagărele de concentrare;

- livrete militare sau adeverințe eliberate de U.M. Pitești, pentru persoanele care au fost în detașamentele de muncă obligatorie;

- carnet/foi de pontaj privind zilele de muncă obligatorie;

- carnet de identitate privind pe cei deportați în Moghilev;

- adeverințe eliberate de Arhivele Naționale Române sau de direcțiile județene ale acestora, ordine, dispoziții etc.;

- buletine de evidență a populației, eliberate de postul de jandarmi din localitatea respectivă din Transnistria;

- acte eliberate de primăria orașelor respective;

- certificate sau adeverințe de la autoritățile militare ori civile românești;

- adeverințe eliberate de alte autorități din Transnistria;

- alte asemenea acte oficiale.

(2) În lipsa actelor oficiale dovada persecuției etnice se poate face prin declarație cu martori.”

Potrivit dispozițiilor sus-menționate, dovada încadrării în ipoteza reglementată de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, se face fie prin actele oficiale menționate la art. 4 alin. (1) din Norme, fie prin declarații de martori în situația în care lipsesc actele oficiale.

În cauză, Curtea de apel, ca instanță de rejudecare, a realizat o corectă interpretare a probatoriului administrat.

Astfel, se constată că atât Casa Județeană de Pensii Bihor, cât și Curtea de apel au reținut că cererea recurentului-reclamant M.P. de recunoaștere a calității de refugiat nu este susținută de niciun act care să probeze persecuțiile din motive etnice suferite în localitatea de domiciliu și care au determinat familia să se refugieze în localitatea Vârciorog.

Mai mult decât atât, în considerarea extrasului din 27 iulie 2005 emis de Arhivele Naționale, depus în probațiune de recurentul-reclamant la Casa de pensii și în care este menționată M.M.A. ca refugiat în perioada 1940-1944, având numărul fișei înregistrată anterior datei de 18 mai 1942, Curtea de apel a efectuat demersurile necesare în vederea obținerii fișei respective pentru a lămuriri datele referitoare la persoana refugiată.

Arhivele Naționale au transmis Curții de apel fișa din 03 decembrie 1940 – completată de Secretariatul de Stat al Colonizării și Populației Evacuate – Secretariatul General al Refugiaților din Nordul Transilvaniei din care rezultă faptul că persoana refugiată M.M. nu este una și aceeași persoană cu mama recurentului-reclamant, fapt confirmat de altfel și de M.P. prin cererea de recurs. Sub acest aspect, în mod corect instanța de rejudecare a apreciat asupra celor două înscrisuri probante.

Este adevărat că din adeverința eliberată de Școala cu clasele I-VIII Vârciorog rezultă că recurentul-reclamant a absolvit la această unitate de învățământ ciclul primar în perioada septembrie 1943-iunie 1947, însă acest document nu este de natură a face dovada persecuțiilor din motive etnice suferite în localitatea de domiciliu – Călățea care să fi determinat refugiul în localitatea Vârciorog.

Astfel fiind, în lipsa unor acte oficiale, dovada motivelor care au determinat familia reclamantului să se mute din localitatea Călățea putea fi făcută, conform art. 4 alin. (2) din Norme, prin declarații de martori.

Și sub acest aspect, instanța de rejudecare a reținut în mod corect faptul că din declarațiile date în fața instanței de martorii U.P. și F.G. nu rezultă care a fost motivul pentru care familia reclamantului s-a mutat în localitatea Vârciorog.

Pe cale de consecință, realizând o corectă apreciere a probatoriului administrat, Curtea de apel a reținut că recurentul-reclamant nu a făcut dovada încadrării în ipoteza reglementată de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, existând o puternică prezumție în sensul că părăsirea localității de domiciliu nu s-a datorat unor persecuții din motive etnice.

Față de cele arătate, Curtea constată că sentința civilă atacată este legală și temeinică, urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să fie respins ca nefondat recursul declarat de M.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.P. împotriva sentinței civile nr. 135/CA/2007-P.I.-R. din 07 septembrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2008.