Refugee status compensation and evidentiary sufficiency of testimonial proof for wartime ethnic displacement

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată în data de 25 martie 2009, reclamantul P.P. a solicitat instanței anularea hotărârii nr. 5283 din data de 13 august 2008 emisă de către pârâta Casa Județeană de Pensii Sălaj, cu consecința recunoașterii, în favoarea sa, a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât are calitatea de refugiat.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în data de 25 martie 2008, a depus, la Casa Județeană de Pensii Sălaj, cerere pentru acordarea drepturilor de refugiat, dar neprimind niciun răspuns, în data de 18 martie 2009, s-a prezentat la sediul pârâtei, aceasta comunicându-i că cererea sa a fost respinsă.

În aceste condiții, reclamantul apreciază că hotărârea pârâtei este nelegală, deoarece nu cuprinde motivele pentru care i s-a respins solicitarea, având în vedere faptul că a depus actele doveditoare, inclusiv declarații de martori autentificate de notarul public, pentru recunoașterea calității de refugiat pentru perioada 1940-1945, astfel cum impun dispozițiile O.G. nr. 105/1999.

Pârâta Casa Județeană de Pensii Sălaj, prin întâmpinarea formulată, a solicitat instanței respingerea acțiunii ca nelegală și netemeinică, deoarece, în dovedirea susținerilor sale, reclamantul nu a prezentat nicio dovadă cu acte și, mai mult, declarațiile martorilor, date în fața notarului public, sunt sumare, neconducînd la concluzia existenței persecuției reclamantului și a familiei acestuia.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 297 din 15 iunie 2009, a admis acțiunea, a anulat hotărârea atacată și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 15 septembrie 1940-06 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 01 aprilie 2008.

Instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu probele administrate și cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000.

Împotriva susmenționatei sentințe, a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Sălaj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând, în temeiul art. 304 pct. 9, modificarea acestei hotărâri, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

Recurenta a susținut că, în mod eronat, prima instanță a admis acțiunea reclamantului numai în temeiul unor declarații testimoniale și în absența unui înscris autentic sau sub semnătură privată, așa cum impun prevederile art. 1191 alin. (1) C. civ., întrucât, în cauză, se tinde la obținerea unor drepturi (indemnizație) în valoare mai mare de 250 RON.

S-a mai arătat că, intimatul-reclamant nu se încadrează în prevederile actului normativ invocat, deoarece nu a dovedit că motivele refugiului său au fost de natură etnică.

Analizând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este legală și temeinică.

Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost completată și modificată, de dispozițiile acestei ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 06 septembrie 1940 până la 06 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

Prin persoană strămutată în altă localitate, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice”.

În mod eronat recurenta-pârâtă susține că intimatul-reclamant nu s-ar afla în această situație.

Astfel, din declarațiile autentice ale martorilor B.A. și D.L., ei înșiși beneficiari ai Legii nr. 189/2000, și declarațiile judiciare ale martorilor C.I. și B.A., coroborate cu actele de stare civilă ale reclamantului, rezultă că s-a făcut dovada, în condițiile art. 4 din H.G. nr. 127/2002 că, în luna septembrie 1940, intimatul-reclamant, împreună cu familia sa s-au refugiat din comuna Cizer, județul Sălaj, în localitatea Dîngău Mare, județul Cluj, datorită persecuțiilor exercitate pe criterii etnice asupra populației din Ardealul de Nord, de către trupele maghiare de ocupație.

În consecință, față de dovezile existente la dosar, se reține că sentința este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Sălaj împotriva sentinței civile nr. 297/CA din 15 iunie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2009.