Consular delay in processing citizenship recovery petitions and the legal threshold for administrative inaction versus reasonable processing time.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamantul B.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, obligarea acestuia să primească cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de actele doveditoare și la transmiterea de îndată a acestora către Comisia pentru Cetățenie din cadrul Ministerului Justiției.

În motivarea acțiunii reclamantul a învederat instanței că s-a adresat Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău în noiembrie 2008, în vederea depunerii cererii sale de redobândire a cetățeniei, dar, dat fiind refuzul de primire a actelor, în 10 noiembrie 2008 a solicitat, printr-o cerere scrisă, primirea cererii sale și a actelor doveditoare, solicitând să-i fie comunicată data la care urma să depună actele, însă nu a fost invitat, cu toate că termenul legal de 30 de zile a expirat.

Prin sentința civilă nr. 1257 din 25 martie 2009 Curtea de Apel București, a admis acțiunea reclamantului, a obligat pârâtul să primească cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române, însoțită de actele doveditoare, și să le înainteze de îndată Comisiei pentru Cetățenie din cadrul Ministerului Justiției și a obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 4,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, că nimeni nu contestă numărul covârșitor de astfel de cereri, de ordinul sutelor de mii, nici greutățile inerente în gestionarea unui asemenea număr de cereri, în condițiile personalului redus al secției consulare și al insuficienței spațiului, însă astfel de aspecte nu pot amâna la nesfârșit depunerea cererilor de către solicitanți.

Termenul de aproape 5 luni cât a trecut de la formularea cererii și până în momentul pronunțării prezentei hotărâri poate fi considerat mai mult decât rezonabil. În accepțiunea art. 10 din Convenția europeană asupra cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002. „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie".

Or, această obligație de soluționare a cererilor în termen rezonabil subsumează toate etapele eventuale ale unei proceduri, inclusiv cele premergătoare depunerii efective a cererii, cât timp aceasta din urmă e condiționată de anumite proceduri și termene.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că nu se poate constata refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, cum neîntemeiat a apreciat judecătorul fondului.

Recurentul-pârât a susținut că instanța de fond a reținut greșit existența unei culpe administrative, fără a avea în vedere situația specifică a derulării activității în exteriorul României, astfel că se impunea aprecierea justă a gradului în care ministerul poate dimensiona structura sa administrativă (sedii și resurse umane) într-un teritoriu care nu se află sub suveranitatea statului român.

Modificarea hotărârii atacate și respingerea ca nefondată a acțiunii a fost solicitată și față de împrejurarea că, Ia data introducerii cererii de chemare în judecată, nu era îndeplinită condiția depășirii unui termen rezonabil de soluționare a cererilor depuse de intimații-reclamanți.

Recurentul-pârât a arătat că solicitantul s-a adresat instanței de judecată, imediat după primirea răspunsului, pretins nesatisfăcător, din partea autorității administrative, fără ca, de lege lata să fie prevăzut un termen pentru primirea cererilor de redobândire a cetățeniei și fără a mai acorda autorității administrative un interval rezonabil de timp în care să emită invitațiile pentru depunerea dosarelor de redobândire a cetățeniei. Din acest motiv, s-a susținut că singurul element care se impunea a fi cercetat era acela al verificării comunicării unui răspuns în termen de 30 de zile de la data primirii cererii la autoritatea administrativă, răspuns care să nu conțină o exprimare explicită, cu exces de putere a refuzului administrativ, deoarece simpla trecere a timpului nu poate fi asimilată ipotezei cuprinse în definiția dată în art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzului de soluționare a unei cereri.

Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Reclamantul este cetățean al Republicii Moldova care și-a exprimat intenția de a redobândi cetățenia română în temeiul art. 10 din Legea nr. 21/1991, sens în care, în luna noiembrie a anului 2008, s-a prezentat la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău pentru a depune cerere în acest sens unde i s-a recomandat să facă o cerere scrisă de programare/intenție, prin poștă, recomandat, cu confirmare de primire, pentru a fi programat ulterior în vederea depunerii actelor pentru redobândirea cetățeniei române.

Această cerere scrisă a fost adresată secției consulare în data de 10 noiembrie 2008, conform avizului de recepție din 10 noiembrie 2008.

Prin adresa primită de la secția consulară, din 20 noiembrie 2008, reclamantul a fost invitat să aștepte până în momentul în care cererea sa va fi procesată, având în vedere numărul foarte mare de cereri în acest sens, moment în care reclamantul a ales calea acțiunii în justiție în vederea realizării dreptului său.

Se constată că Ministerul Afacerilor Externe, prin Secția Consulară a Ambasadei României în Republica Moldova, a respectat dispozițiile art. 8 din O.G. nr. 27/2002, aprobată prin Legea nr. 233/2002, care prevăd că, autoritățile și instituțiile publice sesizate au obligația să comunice petiționarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiției, răspunsul, indiferent dacă soluția este favorabilă sau nefavorabilă.

Nefiind dovedită încălcarea drepturilor de petiționare al reclamantului reglementat prin art. 51 din Constituție și art. 8 din O.G. nr. 27/2002, care au fost indicate de altfel ca temei juridic al cererii de chemare în judecată, se constată că în mod greșit s-a reținut în hotărârea atacată răspunderea ministerului pârât pentru nesoluționarea cererilor în termen legal.

În conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, nesoluționarea în termenul legal a unei cereri semnifică faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede un alt termen, ceea ce nu se poate constata în cazul cererilor formulate de reclamanți, pentru care a fost respectat acest termen cu caracter general, în absența unei prevederi derogatorii în materie de cetățenie.

De asemenea, nu se poate constata existența în cauză a unui refuz nejustificat de a soluționa o cerere, definit în art. 2 alin. (1) lit. i) din aceeași lege ca fiind exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane sau nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile.

Răspunsul comunicat reclamantului exprimă dimpotrivă voința ministerului pârât de a le rezolva cererea de redobândire a cetățeniei române, iar amânarea unei decizii a fost justificată în mod obiectiv de volumul extrem de mare al cererilor similare în raport de condițiile concrete de care dispun autoritățile române pentru înregistrarea și procesarea lor pe teritoriul altui stat, întrucât aceste cereri nu au fost depuse la Comisia de cetățenie din Ministerul Justiției, ci la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României, ca o facilitate acordată prin art. 12 din Legea nr. 21/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru persoanele care au domiciliul sau reședința în străinătate.

Față de data și conținutul răspunsului comunicat reclamantului se constată că până la formularea acțiunii în justiție nu a existat o încălcare a dispozițiilor art. 10 din Convenția europeană asupra cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002.

Conform acestei reglementări, fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie.

Elementele de fapt ale situației expuse anterior nu justifică aprecierea depășirii termenului rezonabil pentru examinarea cererii reclamantului de redobândire a cetățeniei române este lipsită de temei legal și contrară dispozițiilor art. 5 din Convenția europeană asupra cetățeniei, care interzic expres reglementările sau practicile discriminatorii.

Reclamantul a susținut neîntemeiat că i-a fost încălcat dreptul la redobândirea cetățeniei române, dat fiind că nu a fost emisă o decizie referitoare la acest drept recunoscut de art. 101 din Legea nr. 21/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar regulile cuprinse în art. 6 din Convenția europeană asupra cetățeniei nu sunt incidente în cauză, fiind prevăzute pentru alte categorii de persoane decât cetățenii altui stat care domiciliază în mod legal și obișnuit pe teritoriul acelui stat.

În consecință, nefiind dovedite condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe, va modifica hotărârea atacată în sensul că va respinge acțiunea formulată de reclamanți, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 1257 din 25 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului B.V., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2009.