Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5369/2009 AI generated

Judicial disciplinary sanction for exercising right of reply in violation of professional dignity and decorum

Case Number Decizia nr. 5369/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the disciplinary sanction against a judge who was found to have violated Article 17 of the Code of Ethics for Judges and Prosecutors. The dispute concerned a complaint by a newspaper editor alleging the judge’s misconduct for personally visiting the publication’s office, accompanied by family members, to demand an explanation and exercise her right of reply regarding a critical article, which resulted in a conflict. The court held that the judge’s chosen method of exercising the right of reply was incompatible with the duty to maintain dignity and professional decorum in public, noting that appropriate legal channels under the judicial organization law should have been utilized instead of a confrontational approach. The ruling affirmed the legality of the administrative act finding the ethical breach, emphasizing that the conduct compromised the judge’s dignity and the prestige of justice.

Legislator headnote

AI generated

art. 30 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, art. 3041 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ; Judicial disciplinary sanction for exercising right of reply in violation of professional dignity and decorum: The dispute concerned a complaint by a newspaper editor alleging the judge’s misconduct for personally visiting the publication’s office, accompanied by family members, to demand an explanation and exercise her right of reply regarding a critical article, which resulted in a conflict. The court held that the judge’s chosen method of exercising the right of reply was incompatible with the duty to maintain dignity and professional decorum in public, noting that appropriate legal channels under the judicial organization law should have been utilized instead of a confrontational approach. The ruling affirmed the legality of the administrative act finding the ethical breach, emphasizing that the conduct compromised the judge’s dignity and the prestige of justice.

Keywords

AI generated
disciplinary law right of reply judicial breach of duty administrative sanction procedural rights administrative complaint

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Procedural basis for dismissing the appeal as unfounded.

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/ 2004, modificată și completată

Substantive legal basis for assessing the lawfulness of the challenged administrative act.

art. 20 din hotărârea Plenului C.S.M. nr. 326/ 2005 modificată și completată

Specific procedural norm governing the review of decisions issued by the High Council of Magistrature.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

1. Obiectul acțiunii.

Prin hotărârea din 5 mai 2009 a Plenului C.S.M. a fost respinsă contestația formulată de recurentă împotriva hotărârii din 22 ianuarie 2009 a secției pentru judecători, pronunțată în Dosarul nr. 4/J/2008, având ca obiect sesizarea Comisiei de disciplină pentru judecători cu privire la încălcarea de către C.C., judecător la Judecătoria Slatina, a dispozițiilor art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului C.S.M. din 24 august 2005.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs C.C., criticând hotărârea Plenului C.S.M. ca netemeinică și nelegală.

2. Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formulării cererii.

În urma publicării unui articol de presă în ziarul I.O., C.C. s-a deplasat la sediul redacției G.S. pentru a solicita un drept la replică, însoțită de soțul și tatăl acesteia.

La data de 11 august 2008, la C.S.M., a fost înregistrată sesizarea petiționarei SC B.M.G. SRL, editor al publicației săptămânale I.O., prin care se reclamă conduita necorespunzătoare a judecătorului C.C., din cadrul Judecătoriei Slatina, manifestată față de membrii redacției ziarului după publicarea art.

Prin hotărârea din 22 ianuarie 2009 a secției pentru judecători a fost admisă sesizarea formulată de Comisia de disciplină pentru judecători a C.S.M. împotriva d-nei C.C., judecător la Judecătoria Slatina și s-a constatat încălcarea de către aceasta a dispozițiilor art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație C.C., iar prin hotărârea din 5 martie 2009 Plenul C.S.M. a respins contestația formulată, iar C.C. a declarat recurs la secția contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivarea recursului, s-a arătat că nu a avut un comportament necorespunzător care să compromită demnitatea sa în funcție și societate și a precizat că prin hotărârea atacată, C.S.M. i-a adus o vătămare, un prejudiciu, în calitatea de magistrat și în imaginea sa.

Recurenta a mai arătat și faptul că în mod greșit s-a reținut în hotărârea C.S.M. atacată că reacția sa a fost exagerată și că a încălcat limitele exercitării dreptului la replică, întrucât nu s-au făcut probe în acest sens.

3. Apărările invocate prin întâmpinare de intimatul C.S.M.

Intimatul solicită respingerea recursului ca nefondat, criticile vizând numai modul de apreciere a probelor reținute de secția pentru judecători pentru a constata încălcarea de către recurentă a dispozițiilor art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, aprobat prin hotărârea din 24 august 2005 a Plenului C.S.M.

Potrivit acestor dispoziții, „judecătorii și procurorii sunt datori să se abțină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în funcție și societate”.

În raport cu situația de fapt reținută, conduita reclamantei a fost calificată drept derogatorie de la regulile de deontologie a magistraților.

Conținutul obligației prevăzute de art. 17 din Codul deontologic nu poate fi restrâns la fapte enumerate limitativ.

Încălcarea reținută în sarcina recurentei a vizat modul în care aceasta și-a exercitat dreptul la replică față de publicarea unui articol vexatoriu și denigrator la adresa persoanei și funcției sale.

Recurenta s-a deplasat la redacția ziarului pentru a cere explicații de la persoana semnatară a art., a fost însoțită de soțul și tatăl acesteia, ceea ce a ridicat judecătorul pe o poziție de forță.

Intimatul conchide, arătând că în ipoteza în care judecătorul consideră că respectivul articol de presă i-a afectat reputația profesională, avea posibilitatea de a cere intervenția C.S.M. în condițiile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 republicată, modificată și completată ulterior.

II. Considerentele instanței de recurs.

1. Recursul este nefondat.

2. Este adevărat că singurele critici ce rezultă din motivarea căii de atac se referă la modul de apreciere a probelor reținute de secția pentru judecători pentru a constata încălcarea de către recurentă a dispozițiilor art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor.

Aceasta nu înseamnă însă că instanța de recurs, analizând legalitatea actului administrativ atacat nu poate emite aprecieri asupra criticii formulate.

Aceasta nu duce la substituirea instanței de control judiciar în modul de apreciere a probelor realizate de organul administrativ sau în cercetarea dovezilor.

Ceea ce are de analizat instanța de recurs este împrejurarea, în cadrul motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., dacă actul administrativ atacat a respectat prevederile legale incidente, inclusiv principii fundamentale ale dreptului sau norme internaționale.

Legalitatea actului administrativ poate fi analizată și prin prisma analizei concluziilor deduse din interpretarea probelor administrate.

3. O concluzie importantă reținută în cuprinsul hotărârii din 22 ianuarie 2009 a secției pentru judecători a C.S.M. și preluată de hotărârea Plenului C.S.M. din 5 martie 2009 este aceea a inexistenței probelor legate de aducerea colectivului de redacție a unor jigniri sau expresii calomnioase.

Cercetarea incidentului a fost făcută deosebit de minuțios de către intimat și aceasta este dovada că probele din dosar au fost apreciate corect și riguros.

4. Recurentei i s-a reproșat modalitatea aleasă pentru a-și spune punctul de vedere și mai ales faptul că, deplasarea la redacția ziarului s-a făcut cu scopul de a reproșa apariția art. și de a avea și un drept la replică.

5. Modalitatea aleasă de recurentă a dus însă la un conflict între aceasta, tatăl și soțul său, pe de o parte, și câțiva membrii ai redacției, pe de altă parte.

6. În mod corect s-a reținut în hotărârea recurată că exercitarea dreptului la replică nu trebuie să se facă în condiții de natură a compromite demnitatea judecătorului în funcție ori de a afecta prestigiul justiției.

Judecătorul este obligat să adopte un comportament demn și civilizat și că manifeste tactul necesar pentru a nu răspunde la anumite provocări.

Recurenta nu avea dreptul să solicite explicații suplimentare de la autorul art. și, mai mult, să se deplaseze în acest scop la sediul redacției, însoțită de membrii familiei, care au solicitat, la rândul lor, explicații.

Rezultatul ulterior al incidentului a fost apariția unui nou articol, redactat în termeni și mai virulenți, de natură a discredita atât judecătorul cât și prestigiul justiției.

5. S-a mai reținut că cererea de apărare a reputației profesionale, în condițiile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 republicată și modificată a fost făcută numai după începerea cercetării preliminare de către C.S.M., motiv pentru care în mod corect s-a ajuns la concluzia ineficientei apărări pe acest aspect.

6. Față de acestea, urmează a se constata legalitatea actului administrativ atacat din perspectiva celor indicate de către recurentă, astfel încât în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/ 2004, modificată și completată, art. 20 din hotărârea Plenului C.S.M. nr. 326/ 2005 modificată și completată, se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.C. împotriva hotărârii din 5 martie 2009 a Plenului C.S.M., ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2009.