Admissibility of witness testimony to prove 1941–1944 refugee status for ethnic persecution benefits

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 208 din 11 mai 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta G.F., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii S., dispunând anularea hotărârii din 12 decembrie 2008 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat, în perioada 01 octombrie 1941 - 01 octombrie 1944 și să-i acorde drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000, începând cu data de 01 noiembrie 2008.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în baza probelor administrate în cauză, că reclamanta și familia sa s-au refugiat, în toamna anului 1940 - din cauza persecuțiilor etnice suferite, urmare cedării Ardealului de Nord către Ungaria - din localitatea de domiciliu H., în localitatea B., reîntorcându-se în localitatea de domiciliu în toamna anului 1944.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii S., susținând că este netemeinică și nelegală și invocând prevederile 304 pct. 9 și art. 304 din C. proc. civ. În motivarea recursului, pârâta arată, în esență, că reclamanta nu a făcut dovada persecuției etnice în conformitate cu prevederile legale aplicabile, în sensul că la dosarul cauzei nu se află nici un act oficial care să ateste susținerile reclamantei.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 din C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

De asemenea, în conformitate cu art. 61 din același act normativ, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Or, din declarațiile notariale ale martorilor M.D. și G.T., acest din urmă martor, precum și un al treilea, M.G., fiind audiați nemijlocit de instanța de judecată, rezultă într-adevăr că, din cauza persecuțiilor etnice - culminând chiar cu uciderea - la care era supusă populația de etnie română, ca urmare a cedării Ardealului de Nord către Ungaria, reclamanta și familia sa s-au refugiat, în luna octombrie a anului 1941, din localitatea H., în care își aveau domiciliul, în localitatea B., întorcându-se în localitatea de domiciliu în toamna anului 1944.

În cauză, dovada refugiului reclamantei s-a făcut, așadar, conform legii, instanța de fond în mod corect admițând acțiunea și obligând-o pe pârâtă să-i recunoască și să-i acorde reclamantei drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999.

Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii S. împotriva sentinței nr. 208 din 11 mai 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2009.