Public servant dismissal via administrative order: appeal dismissed for failure to exhaust mandatory pre-suit administrative remedy

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la data de 23 ianuarie 2007 și precizată ulterior, C.I. a solicitat ca în contradictoriu cu Autoritatea Națională a Vămilor, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Regională Vamală Arad să se dispună anularea ordinelor nr. 10159 din 29 decembrie 2006 și nr. 332 din 22 ianuarie 2007, emise de vicepreședintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală – Autoritatea Națională a Vămilor, ca nelegale.

Prin aceste acte administrative de autoritate s-a dispus eliberarea reclamantului din funcția publică de execuție de inspector vamal I asistent 2, la Biroul vamal Nădlac cu începere de la 01 ianuarie 2007 și, respectiv pe data încetării concediului pentru incapacitate temporară de muncă.

De asemenea, reclamantul a cerut obligarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală –Autoritatea Națională a Vămilor la reîncadrarea sa în funcția publică de execuție deținută anterior, conform art. 89 alin. (2) din Legea nr. 188/1998, precum și obligarea tuturor pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 88 din 30 martie 2007, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția ridicată de pârâta Direcția Regională Vamală Timișoara și, pe cale de consecință, a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Instanța a reținut că această soluție se impune deoarece anterior sesizării sale, reclamantul nu a exercitat procedura administrativă prealabilă instituită prin dispozițiile art. 89 din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 251/2006.

Totodată, a făcut referire la prevederile art. 7 alin. (1) a Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 care stabilesc obligativitatea recursului administrativ.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C.I.

Recurentul a susținut că în mod greșit prima instanță a admis excepția ridicată de una dintre pârâte și a respins acțiunea ca inadmisibilă, ignorând, însă, normele C. muncii care reglementează în astfel de cazuri „o acțiune directă în anulare, necondiționată de îndeplinirea unei eventuale plângeri prealabile”.

Pe de altă parte, soluția recurată este echivocă, în sensul că nu precizează pentru care anume din cele două acte administrative contestate a admis excepția, mai ales că față de ordinul nr. 332/2007, această apărare nu fusese ridicată de părți sau de instanță din oficiu și nici pusă în discuția părților.

S-a susținut apoi, că ordinul nr. 10159 din 29 decembrie 2006 este nemotivat în fapt și în drept, producând efecte retroactive datei la care a fost comunicat persoanei interesate și nesocotind drepturile de asigurări de șomaj ale funcționarului public.

În sfârșit, reclamantul a arătat că măsura eliberării sale din funcție a fost dispusă în timp ce se afla în concediu medical, contrar prevederilor art. 60 alin. (1) lit. a) C. muncii, cu începere de la data de 01 ianuarie 2007, adică într-o zi de sărbătoare legală.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 89 alin. (1) din Legea n. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 251/2006, în cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, precum și plata de către autoritatea sau instituția publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public.

Aplicațiunea acestui text legal a fost făcută în mod corect de prima instanță ca urmare a excepției ridicate de una dintre autoritățile publice pârâte.

Excepția era întemeiată de vreme ce s-a dovedit că anterior sesizării instanței cu acțiunea în anulare a ordinelor de eliberare din funcția publică de execuție, reclamantul nu a exercitat recursul administrativ, prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ca o condiție de admisibilitate a acțiunii.

Cum deja s-a arătat, cauza are ca obiect raportul de serviciu al unui funcționar public și atrage competența materială a instanțelor de contencios administrativ.

Împrejurarea că în dispozitivul sentinței nu a fost indicat și ordinul nr. 332 din 22 ianuarie 2007, emis de vicepreședintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, nu justifică reformarea soluției în sensul cerut, cât timp nu se contestă că nici împotriva acestui act administrativ procedura prealabilă nu a fost îndeplinită.

Excepția de inadmisibilitate a acțiunii a fost invocată de pârâta Direcția Regională Vamală Timișoara (care a dobândit calitate procesuală pasivă ca efect al desființării Direcției Regionale Vamale Arad) în cadrul întâmpinării formulate, așa încât fără temei se susține că instanța a admis-o fără a o pune în discuția prealabilă și contradictorie a părților.

Având în vedere aceste considerente și prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii, celelalte motive de recurs vizând legalitatea și temeinicia măsurilor dispuse prin actele administrative nu vor mai fi analizate.

În consecință, urmează a se dispune respingerea recursului declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.I. împotriva sentinței civile nr. 88 din 30 martie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2008.