Late-payment surcharges for electricity supply: statutory penalties upheld despite absence from contracts and appeal dismissed as unfounded.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, rendering the lower appellate decision final and upholding the obligation of the defendant railway company to pay the plaintiff energy supplier approximately 115.5 million lei in late-payment surcharges plus litigation costs. The dispute centered on whether mandatory statutory penalties for unpaid electricity invoices could be enforced when the underlying service contracts and conventions between the parties did not explicitly include such clauses. The court rejected the appellant's argument that the charges violated the principle of contractual freedom under Civil Code Article 969, determining that the surcharges were not contractual obligations but statutory mandates under Article 94 of Government Decision No. 236/1993, which imposed a mandatory 0.2% daily penalty for late payments and could not be derogated by private agreement.
Legislator headnote
AI generatedart. 969 C. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ; Late-payment surcharges for electricity supply: statutory penalties upheld despite absence from contracts and appeal dismissed as unfounded: Împotriva deciziei pronunțate în apel a formulat recurs apelanta-pârâtă S.N.C.F.R. SA, invocând, ca temei de drept al cererii sale, dispozițiile art. 304 pct. 9 și pct. 11 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1890, pronunțată la data de 20 noiembrie 2000, în dosarul nr. 6226/COM/2000, secția comercială a Tribunalului Timiș a admis acțiunea formulată de reclamanta SC E. SA împotriva pârâtei S.N.CF.R. SA, astfel cum a fost precizată, cu consecința obligării acesteia să plătească reclamantei suma de 115.513.406 lei, reprezentând majorări de tarif și suma de 7.625.805 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Spre a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în principal, că, pentru neplata în termen a facturilor emise de reclamantă pentru încasarea prețului energiei electrice furnizate pârâtei în perioada iunie 1997 – ianuarie 1999, aceasta datorează, conform art. 94 din H.G. nr. 236/1993, o majorare de tarif de 0,2% pe zi, care însumează 115.513.406 lei, conform calculului anexat acțiunii introductive, necontestat.
Apelul formulat de pârâtă împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat de secția comercială și de contencios administrativ a Curții de Apel Timișoara, prin decizia nr. 219/A, pronunțată la data de 7 martie 2001, în dosarul nr. 536/COM/2001.
Pentru a pronunța menționata decizie, instanța de apel a reținut că pârâta nu poate invoca exonerarea de plată a majorărilor pe motiv că acestea nu sunt cuprinse expres nici în contractul încheiat în anul 1989, nici în convenția încheiată în anul 1996, între fostele foruri tutelare ale părților, întrucât obligația de plată a acestora este prevăzută, în mod imperativ, de art. 94 din H.G. nr. 263/1993, neputându-se deroga de la aceasta.
Împotriva deciziei pronunțate în apel a formulat recurs apelanta-pârâtă S.N.C.F.R. SA, invocând, ca temei de drept al cererii sale, dispozițiile art. 304 pct. 9 și pct. 11 C. proc. civ.
În motivarea recursului, s-a arătat, în esență, că instanța de apel a încălcat art. 969 C. civ., având în vedere că majorările de tarif nu au fost prevăzute nici în contractul nr. 3150268/1998, nici în convenția nr. 1/954/1994, încheiate între părți, astfel că, nefiind concretizate într-o convenție, nu puteau fi acordate, critică ce se circumscrie motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului și menținerea soluțiilor pronunțate în cauză ca fiind legale și temeinice.
Recursul este nefondat.
Astfel, este de observat că instanța de apel a reținut, cu justețe, că obligația de plată a majorărilor de tarif este legală, fiind prevăzută de art. 94 din H.G. nr. 236/1993, corect aplicat în speță, și nu contractuală, așa încât, critica încălcării art. 969 C. civ., ce vizează incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu poate fi primită.
Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul formulat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta S.N.C.F.R SA, prin S.M.F. SA, Agenția teritorială Timișoara, împotriva deciziei nr. 219 din 7 martie 2001 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2003.