Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5009/2009 AI generated

Validity of suspending administrative tax dispute pending criminal prosecution for fiscal evasion

Case Number Decizia nr. 5009/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, reversed the lower court’s dismissal, and ordered the annulment of the tax administration’s decision suspending the resolution of an administrative complaint, compelling the agency to adjudicate the underlying dispute on the merits. The dispute involved a company challenging a decision by the National Agency for Fiscal Administration (ANAF) to suspend the processing of its administrative appeal against a tax inspection report and additional tax assessment, which had been issued after fiscal authorities referred potential tax fraud and evasions to penal authorities. The decisive legal basis was Article 214 of the Fiscal Procedure Code, regarding the suspension of administrative proceedings due to pending criminal investigations; the court found that the authorities failed to properly demonstrate the decisive impact ("înraurire hotărâtoare") of the penal findings on the administrative solution, particularly given that subsequent penal court orders had decided not to initiate criminal proceedings against key representatives of the company for the specific offenses alleged.

Legislator headnote

AI generated

art. 2961 lit. b) C. fisc, art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 3041 C. proc. civ, art. 2961 lit. b) din C. fisc, art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 271/2003; Validity of suspending administrative tax dispute pending criminal prosecution for fiscal evasion: În fine, (instanța de fond a reținut că susținerea reclamantei în sensul că suspendarea dispusă o prejudiciază nu poate fi primită, întrucât aceasta are posibilitatea legală ca, în temeiul dispozițiilor art. 215 C. proc. fisc. și art. 14 din Legea nr. 554/2004, să solicite suspendarea executării actelor administrativ fiscale contestate, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației pe cale administrativă și judecătorească.

Keywords

AI generated
administrative tax evasion suspension of investigation tax litigation proceedings legal validity of tax assessment tax inspection administrative complaint

Cited Legislation

AI generated
art. 2961 lit. b) C. fisc
au sesizat organele de urmărire penală cu privire la existența indiciilor săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 2961 lit. b) C. fisc.
art. 14 din Legea nr. 554/2004
și art. 14 din Legea nr. 554/2004, să solicite suspendarea executării actelor administrativ fiscale contestate, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației pe cale administrativă și judecătorească.
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
SRL invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
art. 3041 C. proc. civ
ca și prevederile art. 3041 C. proc. civ.
art. 2961 lit. b) din C. fisc
241/2005, respectiv de art. 2961 lit. b) din C. fisc.
art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 271/2003
pentru fapta prevăzută de art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 271/2003.
art. 296 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 271/2003
Disjungerea cauzei și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina a cauzei privind infracțiunea prevăzută de art. 296 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 271/2003 pentru care au fost efectuate cercetări față de A.N.C.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanțele cauzei. Soluția primei instanțe.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC M.P.I. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. și D.G.F.P. a Județului Olt, anularea deciziei nr. 283 din 29 august 2008 emisă de A.N.A.F. și obligarea acesteia să soluționeze pe fond contestația administrativă din 7 iulie 2008 la D.G.F.P. Olt și la A.N.A.F. din 29 iulie 2008.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin decizia nr. 283 din 29 august 2008, A.N.A.F. - D.G.S.C. s-a dispus suspendarea soluționării contestației formulate de SC M.P.I. SRL împotriva actelor administrativ fiscale reprezentate de raportul de inspecție fiscală din 07 iulie 2008 și decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală cu privire la infracțiunile prevăzute și sancționate de art. 2961 lit. b) C. fisc., art. 9 pct. 1 lit. a), b), c) și f) din Legea nr. 241/2005.

A mai susținut reclamanta că măsura suspendării soluționării contestației este rezultatul aplicării greșite a prevederilor art. 214 C. proc. fisc., organul fiscal nedovedind existența înrâuririi hotărâtoare a infracțiunilor cercetate asupra soluției din procedura administrativă.

Prin sentința nr. 53 din 17 februarie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că decizia contestată este legală și temeinică pentru următoarele considerente:

- potrivit dispozițiilor art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire asupra soluției ce urmează a fi dată în procedura administrativă;

În speță organele care au efectuat activitatea de control, respectiv reprezentanții Gărzii Financiare, D.G.F.P. Olt și A.N.A.F. au sesizat organele de urmărire penală cu privire la existența indiciilor săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 2961 lit. b) C. fisc. și de art. 9 pct. 1 lit. a), b), c) și f) din Legea nr. 241/2005, constatând că, deși reclamanta a solicitat emiterea autorizației de utilizator final pentru produse energetice utilizate în obținerea solvenților și diluanților, în realitate, atât materiile prime, materiile prime auxiliare, dar mai ale produsul finit nu reprezintă solvenți sau diluanți, ci un produs energetic accizabil care putea fi obținut și deținut în condiții de legalitate doar în antrepozite fiscale; obligațiile fiscale constând în accize au fost stabilite de organele de control pentru perioada 1 iunie 2006 - 31 mai 2008, pe considerentul că s-au constat fapte ce au avut ca scop obținerea de venituri ilegale prin schimbarea destinației produselor neaccizate și introducerea acestora în circuitul carburanților, societățile beneficiare neputând fi verificate;

În acest context s-a apreciat că între stabilirea obligațiilor bugetare datorate de reclamantă și stabilirea caracterului infracțional al faptelor imutabile reprezentanților societății există o strânsă legătură, fiind necesar a se stabili dacă au fost săvârșite infracțiuni în legătură cu aspectele constatate, în speță fiind vorba nu doar de simple indicii, ci chiar de o cercetare penală.

În fine, (instanța de fond a reținut că susținerea reclamantei în sensul că suspendarea dispusă o prejudiciază nu poate fi primită, întrucât aceasta are posibilitatea legală ca, în temeiul dispozițiilor art. 215 C. proc. fisc. și art. 14 din Legea nr. 554/2004, să solicite suspendarea executării actelor administrativ fiscale contestate, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației pe cale administrativă și judecătorească.

2. Motivele de recurs formulate de recurenta-reclamantă

Împotriva sentinței în termen legal a declarat recurs reclamanta SC M.P.I. SRL invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. ca și prevederile art. 3041 C. proc. civ. și solicitând modificare în tot a sentinței atacate în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată.

În esență recurenta-reclamantă a susținut următoarele:

- în mod eronat instanța de fond a reținut că organul care a efectuat activitatea de control fiscal ar fi sesizat organele în drept în legătură cu săvârșirea unei infracțiuni, sesizarea fiind realizată prin adresele din 7 iulie 2008 a D.G.F.P. Olt și din 11 martie 2008 emisă de Garda Financiară, prima dintre ele fiind însă conformă cu prevederile art. 214 din C. proc. fisc. coroborat cu art. 22-223 C. proc. pen.;

- adresa din 7 iulie 2008 a Direcției Generale a Finanțelor Publice Olt nu îndeplinește nici una dintre condițiile de fond și de formă prevăzute de art. 222-223 C. proc. pen.;

- nici adresa emisă de Garda Financiară nu poate fi considerată ca fiind o sesizare a organelor de urmărire penală, întrucât nu emană de la organul care a efectuat activitatea de control, așa cum impun prevederile art. 24 C. proc. fisc. și în plus este mult anterioară emiterii actelor administrativ fiscale reprezentate de raportul de inspecție fiscală înregistrate la Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova sub nr. T din 7 iulie 2008 și la D.G.F.P. Olt sub nr. 6464 din 7 iulie 2008 și respectiv decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată înregistrate sub nr. 149 din 7 iulie 2008;

- instanța de fond a reținut în mod eronat că s-ar fi făcut dovada înrâuririi hotărâtoare pe care ar avea-o constatarea infracțiunilor cu privire la care au fost sesizate organele de cercetare penală, asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă, mai cu seamă că din motivarea deciziei nr. 283 din 29 august 2008 pronunțată A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor nu rezultă expres care sunt persoanele față de care se fac cercetări penale, arătându-se numai generic că aceștia ar fi reprezentanții societății, ori sumele constatate de organul de control fiscal constituie datorii fiscale în sarcina societății în calitate de contribuabil;

- în cauză nu s-a făcut dovada că s-ar fi început urmărirea penală cu privire la infracțiunile prevăzute și incriminate de art. 9 pct. 1 lit. a), b), c) și f) din Legea nr. 241/2005, respectiv de art. 2961 lit. b) din C. fisc.

În cursul soluționării recursului recurenta-reclamantă a depus la dosar o serie de înscrisuri noi, respectiv un raport de expertiză tehnică judiciară, Ordonanța din 26 iunie 2009 emisă de DNA - Serviciul Teritorial Craiova în Dosarul nr. 299/II/2/2009 prin care s-au dispus următoarele: S-a depus totodată și rezoluția din 25 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina prin care urmare a disjungerii dispuse prin Ordonanța nr. 299/II/2/2008 a DNA s-a confirmat propunerea organelor de poliție de a nu se începe urmărirea penală împotriva numitului N.C., sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 2961 alin. (1) lit. b) din Infirmarea Ordonanței nr. 53/P/2008 din 29 aprilie 2009 a D.N.A. - Serviciul teritorial Craiova în ceea ce privește soluția de neîncepere a urmăririi penale adoptată față de A.N.C. pentru fapta prevăzută de art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 271/2003.

3. Disjungerea cauzei și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina a cauzei privind infracțiunea prevăzută de art. 296 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 271/2003 pentru care au fost efectuate cercetări față de A.N.C.

Un exemplar al ordonanței, împreună cu dosarul cauzei se vor înainta la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina, pentru continuarea cercetărilor.

4. Neînceperea urmăririi penale față de A.N.C. pentru fapta prevăzută de art. 9 pct. 1 lit. a), b), c), f) din Legea nr. 241/2005.

5. Menținerea dispozițiilor din Ordonanța nr. 53/P/2008 din 29 aprilie 2009 în ceea ce privește disjungerea și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara pentru continuarea cercetărilor sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală de către administratorii SC V.C. SRLTimișoara, SC P. SRL Timișoara, SC U.M. SRLDeva

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC M.P.I. SRL Găneasa, împotriva sentinței nr. 53 din 17 februarie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că admite acțiunea și dispune anularea deciziei nr. 283 din 29 august 2008 a A.N.A.F.

Obligă pârâta A.N.A.F. să soluționeze contestația administrativă formulată de SC M.P.I. SRL Găneasa.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2009.