Consumer inspection fee recovery as civil claim rather than administrative challenge to testing order
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as unfounded, upholding the lower court’s decision to decline jurisdiction in favor of civil courts and ruling that the consumer protection authority defendants prevailed on the procedural threshold. The dispute involved a company seeking restitution for laboratory testing fees and product values allegedly unlawfully imposed during inspections, as well as an order compelling the administration to sanction a competitor for deceptive advertising. The court held that the claims for monetary restitution and mandatory administrative actions did not constitute the challenge of a typical administrative act or refusal to resolve a request as required for administrative jurisdiction, but rather represented civil obligations to pay and do. Consequently, the decisive legal basis was Article 1(1) and Article 2(2) of Law No. 554/2004, which strictly limits administrative jurisdiction to the annulment of administrative acts or recognition of rights/legitimate interests against such acts, leaving civil recovery and specific performance claims to ordinary civil jurisdiction under the Code of Civil Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 3041 C. proc. civ, art. 52 din Constituția, art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ; Consumer inspection fee recovery as civil claim rather than administrative challenge to testing order: The dispute involved a company seeking restitution for laboratory testing fees and product values allegedly unlawfully imposed during inspections, as well as an order compelling the administration to sanction a competitor for deceptive advertising. The court held that the claims for monetary restitution and mandatory administrative actions did not constitute the challenge of a typical administrative act or refusal to resolve a request as required for administrative jurisdiction, but rather represented civil obligations to pay and do. Consequently, the decisive legal basis was Article 1(1) and Article 2(2) of Law No. 554/2004, which strictly limits administrative jurisdiction to the annulment of administrative acts or recognition of rights/legitimate interests against such acts, leaving civil recovery and specific performance claims to ordinary civil jurisdiction under the Code of Civil Procedure.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for dismissing the appeal as unfounded.
Full text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 09 mai 2007, reclamanta SC D.B.R.C. SRL București a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, Oficiul pentru Protecția Consumatorilor al Municipiului București și Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor Ilfov (calitatea procesuală a ultimelor două autorități fiind preluată în prezent de Inspectoratul Regional pentru Protecția Consumatorilor București-Ilfov), restituirea sumelor achitate pentru testele de laborator dispuse în cursul anului 2006 de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor – Oficiul pentru Protecția Consumatorilor al Municipiului București și a produselor prelevate în anii 2006 și 2007, precum și obligarea Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor – Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor Ilfov să ia măsurile prevăzute de art. 23 lit. b), art. 24 alin. (1) lit. a) și art. 25 lit. a)-d) din Legea nr. 148/2000, pentru faptele de publicitate înșelătoare săvârșite de către SC S.R. SRL.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut, în esență, că deși nu a existat niciun fel de sesizări, intimatele au decis prelevarea de probe și de la societatea reclamantă și cu toate că testele de laborator au confirmat că produsele pe care le comercializează sunt corespunzătoare, autoritățile-pârâte nu au respectat prevederile art. 11 din H.G. nr. 755/2003, care impuneau ca, în astfel de cazuri, acestea să suporte costurile analizelor efectuate.
S-a mai arătat că, deși împotriva SC S.R. SRL, s-au formulat mai multe sesizări, costul analizelor de laborator, în ceea ce o privește pe aceasta, a fost suportat de către Oficiul pentru Protecția Consumatorilor al Municipiului București.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2093 din 11 septembrie 2007, a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de pârâți și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă restituirea contravalorii produselor prelevate și a analizelor de laborator, precum și obligarea pârâților să sancționeze o firmă concurentă reclamantei, pentru publicitate înșelătoare, obligații de a da și de a face care nu se încadrează în prevederile art. 1 alin. (1) și ale art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC D.B.R.C. SRL București.
În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea de declinare a competenței către instanța de drept comun a fost pronunțată cu ignorarea înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, prin care s-a făcut dovada că prejudiciul a cărui reparare a solicitat-o a fost produs ca urmare a măsurilor dispuse de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.
În acest sens, recurenta-reclamantă a arătat că măsurile de prelevare a unor produse pentru efectuarea de teste de laborator prevăzute în dispoziția Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nr. 1087 din 06 februarie 2007 au caracterul unui act administrativ, potrivit Legii nr. 554/2004, astfel încât competența judecării cauzei revine instanței de contencios administrativ.
În drept, recurenta-reclamantă și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocând încălcarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) și ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 01 februarie 2008, intimatul-pârât Inspectoratul Regional pentru Protecția Consumatorilor București-Ilfov a arătat, în esență, că acțiunea reclamantei nu are ca obiect anularea unui act administrativ și recunoașterea unui drept sau a unui interes legitim, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel încât soluția de declinare a competenței este legală și temeinică.
Intimata-pârâtă Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a depus și ea la dosar o întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București și excepția lipsei calității sale procesuale pasive, solicitând menținerea sentinței atacate, ca fiind legală și temeinică.
În ceea ce privește revocarea dispoziției Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nr. 1087 din 06 februarie 2007, intimata-pârâtă a arătat că în cererea de chemare în judecată nu se regăsește acest capăt de cerere.
Examinând cauza în raport cu motivele de recurs formulate și cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Obiectul acțiunii în contencios administrativ este configurat de prevederile exprese ale art. 52 din Constituția României și ale art. 1 alin. (1) și (8) din Legea nr. 554/2004, în sensul că persoana care se consideră vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ sau prin refuzul rezolvării unei cereri adresate unei autorități publice poate sesiza instanța de contencios administrativ pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei cauzate.
Cu alte cuvinte, în contenciosul administrativ, cererea privind recunoașterea unui drept sau a unui interes legitim și repararea pagubei cauzate este subsecventă cererii îndreptate împotriva unui act administrativ tipic sau asimilat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în caz contrar, competența revenind instanțelor civile, determinate potrivit criteriilor prevăzute de art. 1 pct. 1 și art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat:
1. restituirea de către pârâți a sumelor achitate pentru testele de laborator dispuse în cursul anului 2006 și a contravalorii produselor prelevate în anii 2006 și 2007, în total 14.294,52 RON;
2. obligarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor – Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor Ilfov să ia măsurile prevăzute de art. 23 lit. b), art. 24 alin. (1) lit. a) și art. 25 lit. a)-d) din Legea nr. 148/2000, pentru faptele de publicitate înșelătoare, conform art. 4 lit. b) și c), art. 6 lit. a) și art. 8 lit. a) din Legea nr. 148/2000, practicate de alți agenți economici, fapte care fac obiectul unor sesizări formulate de reclamantă.
Nicăieri în cuprinsul acțiunii cu care a fost învestită instanța de contencios administrativ nu se face referire la anularea unui act administrativ sau la un refuz de rezolvare a unei cereri, în sensul pe care Legea contenciosului administrativ îl dă acestor concepte.
Nici răspunsurile la întâmpinările prin care a fost invocată excepția necompetenței materiale, în fața primei instanțe, nu cuprind precizări ori calificări ale obiectului acțiunii potrivit celor arătate mai sus, argumentul reclamantei fiind acela că autorul faptei generatoare de prejudicii este o instituție centrală care atrage aplicarea art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
Este adevărat că instanța nu este legată de sensul literal al termenilor folosiți de reclamant, dar rolul activ nu poate fi exercitat astfel încât să creeze un dezechilibru între părți în folosirea drepturilor procedurale. Judecătorul nu se poate substitui părții în stabilirea cadrului procesual, mai ales când aceasta beneficiază de asistență calificată.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC D.B.R.C. SRL București împotriva sentinței civile nr. 2093 din 11 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2008.