Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 468/2008 AI generated

Public servant vacation bonus: legal effect of statutory suspension versus abrogation of accrued patrimonial rights

Case Number Decizia nr. 468/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the Minister of Public Health, upholding the Court of Appeal's decision that awarded the public servant vacation bonuses for the years 2003–2005, although it previously rejected the claim for moral damages as the monetary sums were updated for inflation. The dispute concerned whether legislative suspensions of the statutory right to a vacation bonus for public servants during 2001–2006 permanently extinguished the right or merely prevented its immediate exercise. Relying on Article 188/1999 and constitutional principles regarding the restriction of rights under Article 53 of the Romanian Constitution and Protocol No. 1 of the European Convention on Human Rights, the court held that the suspension of a statutory right does not equate to its abrogation; therefore, the right subsisted during the suspension period and remained enforceable, rendering the legislative suspensions incapable of eliminating the accrued patrimonial entitlement.

Legislator headnote

AI generated

art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, art. 5 din Legea nr. 379/2005, art. 5 din Legea nr. 380/2005, art. 3041 C. proc. civ, art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999; Public servant vacation bonus: legal effect of statutory suspension versus abrogation of accrued patrimonial rights: The dispute concerned whether legislative suspensions of the statutory right to a vacation bonus for public servants during 2001–2006 permanently extinguished the right or merely prevented its immediate exercise. Relying on Article 188/1999 and constitutional principles regarding the restriction of rights under Article 53 of the Romanian Constitution and Protocol No. 1 of the European Convention on Human Rights, the court held that the suspension of a statutory right does not equate to its abrogation; therefore, the right subsisted during the suspension period and remained enforceable, rendering the legislative suspensions incapable of eliminating the accrued patrimonial entitlement.

Keywords

AI generated
patrimonial rights european Convention on Human Rights suspension period constitution right to remain statutory right

Cited Legislation

AI generated
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul O.R.D.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999
600/08.12.1999), s-a menținut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M.
art. 5 din Legea nr. 379/2005
(5) al art. 5 din Legea nr. 379/2005 al bugetului de stat pentru anul 2006 și alin.
art. 5 din Legea nr. 380/2005
(1) al art. 5 din Legea nr. 380/2005 al asigurărilor sociale de stat pentru anul 2006 prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu au fost suspendate până la data de 31 decembrie 2006.
art. 3041 C. proc. civ
Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul pentru considerentele expuse în continuare.
art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999
Astfel, dreptul la prima de concediu stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M.
art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999
251/22.03.2004), precum și prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M.
art. 53 din Constituția
Neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut și garantat nu poate înlătura existența lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția României revizuită (art.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (1) teza a II-a coroborate cu cele ale art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004

The procedural and substantive legal basis cited to dismiss the appeal as unfounded and render the decision final.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor dosarului constată că:

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului București, reclamanta P.C. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Sănătății Publice, obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță, aferentă anilor 2003-2005, precum și plata daunelor interese.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că are calitatea de funcționar public fiind în raporturi de serviciu cu pârâta, raporturi guvernate de Legea nr. 188/1999, cu modificările și completările ulterioare, iar potrivit dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Lege, are dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.

A mai arătat reclamanta, faptul că printr-o serie de acte normative s-a dispus suspendarea aplicării acestui art., astfel încât nu a putut beneficia de acest drept în anii 2001-2006, deși dreptul subzistă și în prezent, textul care îl prevede fiind în vigoare.

Ministerul Sănătății Publice a formulat întâmpinare solicitând instanței să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei acțiunii reclamantei.

Tribunalul București prin sentința civilă nr. 1012 din 9 februarie 2007 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, reținând faptul că litigiul este în competența instanței de contencios administrativ pentru care competența este stabilită expres de dispozițiile art. 10 din Legea contenciosului administrativ.

Prin sentința civilă nr. 1596 din 11 iunie 2007 a Curții de Apel București a fost admisă acțiunea reclamantei privind plata primelor de vacanță și a fost respinsă cererea privind solicitarea de daune interese.

Pentru a se pronunța în sensul arătat instanța de fond a reținut, în esență, pe de o parte, nelegalitatea normelor respective de suspendare a dreptului la prima de concediu, iar, pe de altă parte, că suspendarea dreptului la prima de concediu pentru perioada 2001-2006 nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.

A fost respinsă cererea de daune interese întrucât instanța a dispus actualizarea sumelor datorate în raport cu indicele de inflație.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul O.R.D.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că instanța de fond a aplicat greșit legea în cauza dedusă judecății, neobservând că deși potrivit prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 republicată, funcționarul public are dreptul la o primă de concediu, totuși, acordarea primei a fost suspendată în anii 2001-2006 prin legile bugetului de stat pentru anii 2001-2005 și art. III din O.U.G. nr. 33/2001 până la 01 ianuarie 2002, legi care sunt în acord cu prevederile constituționale, iar aplicarea lor este obligatorie inclusiv funcționarilor publici.

Mai arată recurentul-pârât că și în anul 2006, potrivit alin. (5) al art. 5 din Legea nr. 379/2005 al bugetului de stat pentru anul 2006 și alin. (1) al art. 5 din Legea nr. 380/2005 al asigurărilor sociale de stat pentru anul 2006 prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu au fost suspendate până la data de 31 decembrie 2006.

Recursul este nefondat.

Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul pentru considerentele expuse în continuare.

Este necontestat că prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcționarilor publici ca pe lângă indemnizația de concediu să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

De asemenea, este de necontestat că prin dispoziții succesive acordarea primei de vacanță a fost suspendată în anii 2001-2006.

Astfel cum corect a reținut instanța de fond, Înalta Curte constată că suspendarea dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia.

Astfel, dreptul la prima de concediu stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M. Of. nr. 600/08.12.1999), s-a menținut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 251/22.03.2004), precum și prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 365/29.05.2007).

Așadar, prin suspendarea acestui drept nu se poate considera că acesta nu exista în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.

Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența.

Neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut și garantat nu poate înlătura existența lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția României revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.

Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a coroborate cu cele ale art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Sănătății Publice împotriva sentinței civile nr. 1596 din iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2008.