Status as Securitate worker under OUG 24/2008: evidentiary sufficiency of surveillance records and compliance with adversarial proceedings

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1. Obiectul acțiunii și procedura derulată în primă intanță

Prin acțiunea formulată, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat instanței de contencios administrativ constatarea calității pârâtului I.C. de lucrător al Securității.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâtul a avut calitatea de șef al Securității Orașului Huși și ulterior șef al Securității Municipiului Bârlad. În această calitate, a supravegheat operativ diverse persoane, prin interceptarea convorbirilor telefonice și folosirea de informatori, și a procedat la deschiderea mapei de verificare pentru o persoană care a participat la revolta muncitorilor din noiembrie 1987, ulterior această persoană fiind condamnată la 2 ani închisoare cu suspendare, pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri.

Inițial acțiunea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, care, prin încheierea din data de 05 decembrie 2008, a scos-o de pe rol și a înaintat-o Curții de Apel București, în temeiul art. 34 din O.U.G. nr. 24/2008.

Pârâtul a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, excepție respinsă de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 807 din 19 mai 2009.

2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 3926 din 17 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul I.C. și a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că din materialul depus de reclamant la dosar reiese că, în calitatea sa de ofițer de Securitate, pârâtul a dispus și coordonat măsuri de supraveghere informativă a unor persoane, fie prin folosirea de tehnică operativă, fie prin folosirea de informatori. Aceste măsuri au avut ca rezultat îngrădirea și chiar suprimarea unor drepturi și libertăți ale omului, în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, precum dreptul la respectarea vieții private și libertatea de gândire și conștiință.

Instanța de fond a avut în vedere și înscrisurile depuse în dosarul Tribunalului, din care rezultă că s-a dispus încadrarea informativă a numitului I.N., precum și faptul că pârâtul a aprobat urmărirea informativă a numitului P.N., pentru „prevenirea desfășurării de către suspect a unor acțiuni propagandă dușmănoasă” și a solicitat folosirea mijloacelor tehnice pentru obținerea de informații de la aceeași persoană.

3. Recursul exercitat împotriva sentinței

Pârâtul I.C. a declarat recurs împotriva hotărârii instanței de fond, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat că sentința este motivată prin referire la înscrisuri care nu i-au fost niciodată comunicate, fiind privat de dreptul de a se apăra și de a le contracara, în condițiile în care, din cauza distanței, a fost împiedicat să se prezinte la termenele de judecată.

A mai arătat că din probatoriul administrat nu rezultă că activitatea lui s-a încadrat în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul-pârât și a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

1. Argumente de fapt și de drept relevante

Potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, în sfera noțiunii de „lucrător al Securității” intră „orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți ale omului”.

Instanța de fond a reținut, în mod corect, că probele administrate fac dovada că activitatea desfășurată de recurentul-pârât în calitate de ofițer al Securității se încadrează în ipoteza textului de lege citat, cu referire la înscrisuri privind verificarea informativă a unor persoane determinate, pentru identificarea sau prevenirea unor atitudini potrivnice regimului comunist, măsuri care s-au concretizat prin urmărirea persoanelor, interceptarea corespondenței și a comunicațiilor telefonice, investigații sau percheziții la domiciliu, lezând astfel libertatea de exprimare și dreptul la viața privată.

Verificând actele de procedură aflate la dosarele Tribunalului București și al Curții de Apel București, Înalta Curte constată că la fiecare termen pârâtul a fost reprezentat de avocat, mai puțin la ultimul termen de judecată în fața Curții de apel, când procedura a fost legal îndeplinită, în condițiile art. 92 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit art. 152 C. proc. civ., dacă, la orice termen stabilit pentru judecată, se înfățișează numai una dintre părți, instanța, după ce va cerceta toate lucrările din dosar și va asculta susținerile părții, se va pronunța pe temeiul dovezilor administrate, putând primi excepțiile și apărările părții care lipsește.

În ceea ce privește regularitatea administrării probei cu înscrisuri, Înalta Curte reține, potrivit celor consemnate în încheierea din data de 31 octombrie 2008, că documentele utilizate ca probe au fost depuse la dosar, de către reprezentantul reclamantului, în ședința publică de la acea dată, când dosarul se afla pe rolul Tribunalului București, o copie fiind comunicată apărătorului pârâtului, prezent în ședință.

Prin urmare, contrar susținerilor recurentului-pârât, în cauză au fost respectate principiul contradictorialității și dreptul la apărare.

2. Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 3041 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de I.C. împotriva sentinței civile nr. 3926 din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2010.