Challenge to disability grading: admissibility of post-certification medical evidence in administrative review of handicap classification

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 21 din 01 februarie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul I.D., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți și Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Dâmbovița, prin care solicita anularea certificatului de încadrare în grad de handicap pentru adulți din 20 ianuarie 2009 emis de cea de-a doua pârâtă și a deciziei de încadrare în grad handicap din 13 mai 2009 emisă de prima pârâtă, și obligarea pârâtelor la emiterea unui nou certificat de încadrare în grad de handicap pentru adulți și a unei noi decizii de încadrare în grad de handicap.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Așa cum rezultă din înscrisurile administrate în cauză, reclamantul I.D. are statutul de pensionar de invaliditate, fiind inițial încadrat în gradul II de invaliditate, în perioada 2001-2003, iar din anul 2006 beneficiază de gradul I de invaliditate, situație care subzistă și în prezent și datorită căreia, sus-numitul beneficiază de pensie de invaliditate, dar și de indemnizație de însoțitor, potrivit Legii nr. 19/2000.

Datorită situației medicale și sociale în care se află, sus-numitul a beneficiat în mod constant în această perioadă și de programele de protecție specială, prevăzute de reglementările legale în vigoare pentru persoanele afectate de dizabilități.

Această situație, reține prima instanță, s-a datorat faptului că sus-numitul a suferit în luna septembrie 1992 un traumatism cranio-cerebral în zona occipitală dreaptă, iar după operația survenită în același an la Clinica de Neurochirurgie, în perioada 1993, 2003, reclamantul a fost reoperat, în ultimii ani nefiind supus unei alte perioade de internare.

În cursul procedurii de revizuire din ianuarie 2009, Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Dâmbovița l-a încadrat pe sus-numitul în gradul accentuat de handicap, iar prin certificatul din 20 ianuarie 2009, cu valabilitate permanentă, această soluție a fost confirmată de către Comisia Superioară de Evaluare, în urma respingerii contestației formulată de către reclamant împotriva certificatului menționat anterior.

În pronunțarea acestei soluții, pârâtele au avut în vedere faptul că gradul grav de handicap este evaluat mai puțin în raport cu frecvența crizelor, aspectul lor, starea post critică și, mai mult, în considerarea prezenței unor tulburări psihice grave, psihoza epileptică, care pune în pericol viața persoanei în cauză sau a anturajului său, evoluția bolii reclamantului, evidențiată de actele medicale prezentate celor două comisii, neindicând prezența la nivelul anului 2009 a unei astfel de stări a reclamantului. De asemenea, s-a reținut și faptul că rapoartele de evaluare complexă și ancheta socială efectuată de către Primăria comunei Răzvad nu ar evidenția nicio limitare a celui analizat, sub aspectul autoservirii, autonomiei, capacității de mobilitate și autogospodăririi, care să impună încadrarea în gradul grav de handicap și asigurarea unei persoane pentru îngrijire și supraveghere permanentă.

Se arată în considerentele sentinței atacate că, și în fața instanței de fond, reclamantul, prin procuratorul său, a prezentat aceleași acte medicale, cele mai multe din perioada anilor 1992-1993, 2003, care nu sunt de natură a face dovada unei situații contrare celor susținute de către pârâtă și menționate mai sus, cu atât mai mult cu cât aceste acte medicale cu valoare relativă, ca orice altă probă administrată în procesul civil, nu au putut fi coroborate cu concluziile unei lucrări de specialitate, întrucât reclamantul a arătat că renunță la efectuarea în cauză a unei expertize medico-legale, în condițiile în care procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, inclusiv în ceea ce privește încuviințarea și administrarea probelor.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul, fără însă a indica, în concret, care sunt motivele de recurs.

Recurentul-reclamant aduce critici sentinței atacate susținând că eronat instanța de fond a reținut că a fost internat și operat la Clinica de Neurochirurgie, deși, din înscrisurile depuse rezultă că operația a fost făcută la Spitalul Clinic de Neurochirurgie.

Se arată că ulterior încadrării în grad de handicap accentuat, contestat în cauză, starea sănătății sale s-a agravat, dovadă în acest sens fiind decizia nr. 709 din 19 februarie 2010, asupra capacității de muncă, ce confirmă gradul I de invaliditate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul formulat în raport de criticile formulate, ce pot fi subsumate motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

În raport de înscrisurile atașate dosarului, critica referitoare la faptul că recurentul-reclamant nu a fost internat și operat la Clinica de Neurochirurgie, ci la Spitalul Clinic de Neurochirurgie se confirmă, încă aceasta este irelevantă și nu poate schima soluția pronunțată de instanța de fond.

Analiza asupra legalității certificatului de încadrare în grad de handicap pentru adulți din 20 ianuarie 2009 și a deciziei de încadrare în grad de handicap din 13 mai 2009, s-a realizat în mod corect de instanța de fond în raport cu afecțiunile constatate la data eliberării certificatului și respectiv criteriile legale ale ordinului nr. 726/2002, astfel că nu poate fi reținută în cauză incidența prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

De altfel, recurentul-reclamant nu a adus critici sentinței atacate sub aceste aspecte, ci doar a susținut că ulterior stabilirii gradului de handicap prin decizia contestată în prezenta cauză starea sănătății sale a cunoscut o evoluție negativă, dovadă în acest sens fiind apreciată decizia asupra capacității de muncă nr. 709 din 19 februarie 2009, depusă în recurs.

Însă, decizia nr. 709 din 19 februarie 2010 este ulterioară atât emiterii actelor contestate, cât și pronunțării sentințe recurate, putând fi eventual invocată în situația în care recurentul-reclamant va solicita reexaminarea și reevaluarea gradului de handicap autorităților competente.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul I.D. împotriva sentinței nr. 21 din 01 februarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2010.