Litigation costs liability for administrative breach of the reasonable time requirement under Article 6(1) ECHR
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Ministry of Justice and Liberties, rendering the judgment irrevocable and thereby upholding the lower court's decision that partially granted the claimant’s relief regarding procedural costs. The dispute concerned the administrative failure to process a request for the readoption of Romanian citizenship within a "reasonable time," as defined by Article 6(1) of the European Convention on Human Rights, which resulted in the claimant initiating litigation; although the substantive claim for citizenship was rendered moot by the ministry’s eventual approval of the request during the proceedings, and the claim for moral damages was rejected for lack of proven prejudice, the issue on appeal focused solely on the allocation of litigation costs. The Court held that the appellant was liable for the claimant's judicial expenses because its failure to respect the reasonable deadline constituted procedural fault (culpa procesuală) under Article 274(1) of the Civil Procedure Code, applying the established doctrine that a party who delays performance until sued bears the costs, irrespective of whether the substantive obligation is ultimately fulfilled.
Legislator headnote
AI generatedart. 12 din Legea nr. 21/1991, art. 274 alin. (1) C. proc. civ; Litigation costs liability for administrative breach of the reasonable time requirement under Article 6(1) ECHR: Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ. „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 29 ianuarie 2009, reclamantul M.N. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, obligarea acestuia, prin Direcția Cetățenie - Comisia pentru Cetățenie să procedeze la analizarea cererii sale de redobândire a cetățeniei române, de îndată, precum și la plata unor daune morale în cuantum, de 1.000 RON.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că în anul 2002 s-a adresat pârâtului în vederea redobândirii cetățeniei române, conform art. 12 din Legea nr. 21/1991, Direcției Cetățenie necomunicându-i niciun răspuns.
Apreciază reclamantul că cei 4 ani care au trecut de la data depunerii cererii de acordare a cetățeniei române reprezintă o încălcare a „termenului rezonabil” de soluționare a acesteia, astfel cum acesta este definit în cuprinsul art. 6 pct. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Faptul că legea specială nu prevede un anumit termen nu înseamnă că autoritatea pârâtă poate să soluționeze cererea oricând. Nici faptul că soluționarea cererii depinde de anumite demersuri întreprinse pe lângă alte autorități nu este de natură să justifice o întârziere de 4 ani.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești a invocat excepția rămânerii fără obiect a acțiunii, arătând că prin Ordinul nr. 649/C din 24 februarie 2009 al Ministrului Justiției, publicat în M. Of. al României nr. 148/10.03.2009, cererea reclamantului a fost aprobată.
Prin sentința nr. 1242 din 24 martie 2009 Curtea de Apel București a admis excepția lipsei de obiect, a respins capătul de cerere formulat de reclamantul M.N. privind acordarea cetățeniei române ca rămas fără obiect, a respins capătul de cerere privind acordarea daunelor morale ca neîntemeiat și a obligat pârâtul la 4 RON cheltuieli de judecată către reclamant.
Asupra excepției lipsei de obiect a cererii, Curtea a reținut că, astfel cum reiese din adresa din 17 februarie 2009 a Direcției Cetățenie din cadrul Ministerului Justiției, cererea de redobândire a cetățeniei române formuată de reclamant a fost aprobată prin Ordinul Ministrului Justiției.
În ceea ce privește capătul de cerere privind daunele morale, Curtea a reținut că acesta este neîntemeiat, având în vedere, pe de o parte, faptul că nu s-a făcut dovada vreunui prejudiciu moral suferit de reclamant, iar pe de altă parte, că prin aprobarea cererii acestuia se realizează și o reparație morală îndestulătoare.
Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, care a criticat hotărârea atacată numai sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată, cu motivarea că această plată nu este justificată, având în vedere modul de soluționare a acțiunii, respectiv respingerea acțiunii formulată de reclamant.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ. „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”.
La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat de partea câștigătoare.
Din acest punct de vedere este irelevantă buna-credință a părții care a pierdut procesul, după cum este lipsit de importanță aspectul invocat de recurent și anume că „așa cum rezultă din considerentele și dispozitivul sentinței criticate, instanța nu a stabilit culpa procesuală a Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, iar pârâtul nu a căzut în pretenții față de reclamant, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru admiterea capătului de cerere privind cheltuielile de judecată”.
Pe de altă parte, pârâtul datorează cheltuieli de judecată tocmai pentru că este în culpă procesuală, din moment ce a soluționat cererea de redobândire a cetățeniei române formulată de reclamant cu încălcarea termenului rezonabil, astfel cum acesta este definit prin art. 6 pct. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Mai mult decât atât, practica judiciară a statuat că reclamantul are dreptul la plata cheltuielilor de judecată și în cazul în care pârâtul a efectuat, în cursul procesului, prestația ce i s-a cerut prin acțiune, căci prin comportarea sa l-a pus pe reclamant în situația de a sesiza instanța de judecată.
Față de cele ce preced, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești împotriva sentinței nr. 1242 din 24 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2009.