Material jurisdiction for fiscal tax restitution under 500,000 RON assigned to Tribunal under Law 554/2004
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, quashed the Court of Appeal's decision, and remanded the case to the Bucharest Court of Appeal, specifically the Administrative and Fiscal Section, for competent resolution; the appellant effectively prevailed in the procedural phase, invalidating the lower court's dismissal of the claim. The dispute concerned a claim for the restitution of 731.5 RON paid as a first registration tax to the National Agency for Fiscal Administration (ANAF), which the Court of Appeal had dismissed due to an alleged lack of valid power of attorney for the representative, based on the claim being filed by a civil procedure representative rather than a properly authorized legal entity. Relying on Article 10(1) of Law No. 554/2004, the High Court determined that because the subject matter involved a tax claim under 500,000 RON, the material jurisdiction lay with the Tribunal (as the court of first instance for such fiscal disputes), not the Court of Appeal; consequently, pursuant to Articles 304(3) and 312(6) of the Code of Civil Procedure, the appellate instance was incompetent to decide the case on the merits or procedural capacity in the manner it did.
Legislator headnote
AI generatedart. 161 C. proc. civ, art. 137 C. proc. civ, art. 304 pct. 3 C. proc. civ, art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 312 alin. (6) C. proc. civ; Material jurisdiction for fiscal tax restitution under 500,000 RON assigned to Tribunal under Law 554/2004: Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată, din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6), va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2611 din 17 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentat a semnatarului acțiunii și, în consecință, a anulat acțiunea formulată de reclamantul A.A.E. în contradictoriu cu Direcția Generală a Marilor Contribuabili din cadrul A.N.A.F.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin cererea adresată Curții de Apel București, reclamantul A.A.E., în numele S.C. U.L.C. IFN S.A. București, a solicitat restituirea taxei de primă înmatriculare în sumă de 731,5 RON și a dobânzilor purtătoare până la restituirea efectivă a sumei pretinse, acțiune formulată în contradictoriu cu A.N.A.F. - Direcția Generală a Marilor Contribuabili.
Instanța a reținut că înscrisul depus la dosar prin care SC U.L.C. IFN SA îl împuternicește pe A.A.E. să o reprezintă în fața autorităților legale pentru recuperarea taxei de primă înmatriculare este un înscris sub semnătură privată și nu îndeplinește cerința unei procuri făcută prin înscris autentic.
Din aceste considerente, instanța a reținut că actul depus la dosar nu constituie o dovadă a reprezentării legale a societății în discuție, motiv pentru care a constatat lipsa dovezii de reprezentant al semnatarului acțiunii și a dispus în conformitate cu dispozițiile art. 161 C. proc. civ., anularea cererii de chemare în judecată.
Împotriva sentinței civile nr. 2611 din 17 iunie 2009, reclamantul A.A.E., în numele SC U.L.C. IFN SA a declarat recurs, criticând sentința pronunțată ca nelegală și netemeinică.
În cadrul motivelor de recurs recurentul a arătat că instanța de fond în mod greșit a admis excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată, excepție invocată din oficiu, întrucât a făcut pe deplin dovada existenței acestei calități.
A mai precizat că societatea de leasing l-a mandatat pentru introducerea acestei acțiuni, și are acest drept izvorât din contractul de leasing financiar încheiat între mandatar și societate.
Recurentul a mai arătat că taxa de primă înmatriculare a fost încasată prin emiterea unei chitanțe, care nu are caracterul unui act administrativ fiscal.
Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată, din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6), va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal.
Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.
Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale Curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ. în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
În cauza de față obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă restituirea sumei de 731,50 RON și a dobânzilor legale, sumă ce a fost achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare.
Prin urmare, având în vedere faptul că suma ce formează obiectul dosarului este sub 500.000 RON, instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță este Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal.
În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 3 și art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și, pe cale de consecință, va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A.A.E. în numele SC U.L.C. IFN SA, împotriva sentinței civile nr. 2611 din 17 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2010.