Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1587/2003 AI generated

Property claim appeal allowed; appellate ruling quashed for lack of reasoning and remanded

Case Number Decizia nr. 1587/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) allowed the claimant’s appeal, quashed the Court of Appeal’s decision no. 650/2001, and remanded the case to the same appellate court for a fresh re-hearing of the appeal; the claimant thus prevailed at this stage, and the lower appellate judgment is no longer in force. The underlying dispute concerned a property claim in which the claimant, asserting ownership under a title issued under Law No. 18/1991, sued a construction company and the municipal council to stop building works (sewage) on her land, recover damages for unlawful occupation and loss of use, and regain possession. The trial court and then the court of appeal had rejected the claim, relying on a lease contract over part of the land and finding no liability. The Supreme Court found the appeal well-founded only on the procedural ground under Art. 304 point 7 of the Civil Procedure Code, holding that the appellate decision lacked the required factual and legal reasoning under Art. 261 point 5, because the considerations were summary and did not address each head of claim or the evidence, thereby preventing judicial review; the second ground (Art. 304 point 9) was left for the appellate court to examine on remand.

Legislator headnote

AI generated

art.304 pct.7 C.proc.civ, art.304 pct.9 C.proc.civ, art.261 pct.5 C.proc.civ; Property claim appeal allowed; appellate ruling quashed for lack of reasoning and remanded: Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, cu invocarea motivului de casare prevăzut în art.304 pct.7 C.proc.civ., arătând că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluția dată, relevând și motivul de recurs înscris în art.304 pct.9 C.proc.civ., hotărârea atacată fiind lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii.

Keywords

AI generated
land law judicial review civil judgment construction companies municipal land standing to appeal

Cited Legislation

AI generated
art.304 pct.7 C.proc.civ
Critica recurentei, fondată pe motivul de recurs prevăzut în art.304 pct.7 C.proc.civ., este întemeiată.
art.304 pct.9 C.proc.civ
Această concluzie face inutilă examinarea celui de-al doilea motiv invocat în recurs, anume art.304 pct.9 C.proc.civ., criticile aduse pe acest temei vor fi cercetate în rejudecare de instanța de apel, ca și aspectul referitor la timbrarea acțiunii și a căii de atac.
art.261 pct.5 C.proc.civ
Decizia instanței de apel nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cerință menționată expres în art.261 pct.5 C.proc.civ..
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta M.N.împotriva deciziei nr.650 din 19 decembrie 2001 a Curții de Apel București – secția a IV-a civilă.

La apelul nominal s-au prezentat: recurenta reclamantă personal și asistată de avocat D.L.și intimații pârâți Consiliul General al Municipiului București reprezentat de Consilier juridic O.O.și S.C.”A.N.”S.A. București reprezentată de consilier juridic V.C..

Procedura completă.

Avocat D.L.solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris.

Consilier juridic O.O.și consilier juridic V.C. având pe rând cuvântul solicită respingerea recursului.

C U R T E A

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 25.08.1999, reclamanta M.N.a chemat în judecată pârâta S.C. A.N.București S.A., solicitând ca aceasta să sisteze lucrările de construcții (canalizare) începute pe terenul reclamantei, să îi plătească o sumă de bani ce reprezintă prejudiciul cauzat prin ocuparea terenului de 3500 m.p., să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul pe care l-a ocupat fără drept.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este proprietara terenului în baza titlului de proprietate emis la 11.07.1996 în temeiul Legii nr.18/1991 și pârâta execută lucrări fără acordul ei, lipsind-o de folosința lui și degradând terenul.

Ulterior, reclamanta a completat acțiunea cerând și daune pentru lipsa de folosință a terenului, pe trei ani anteriori promovării acțiunii, chemând în judecată și pârâtul Consiliul General al Municipiului București.

Prin sentința civilă nr.154 din 23.04.2001, Tribunalul Giurgiu a respins acțiunea așa cum a fost precizată și întregită (atât sub aspectul cadrului procesual cât și în ce privește pretențiile formulate) prin petiția depusă la dosar la 2.02.2001, împotriva pârâtelor Consiliul General al Municipiului București și S.C. A.N.București S.A.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că pârâta S.C. A.N.București S.A. a ocupat terenul reclamantei, a început lucrările pentru amplasarea stației de betoane și sortare cu anexele aferente, în temeiul unui contract de închiriere intervenit între reclamantă și S.C. „C.” S.A., antreprenorul care execută lucrarea pentru pârâtă.

Contractul de închiriere are ca obiect suprafața de teren de 10.000 mp., prețul închirierii este de 5.000.000 lei anual și a fost încheiat la 1.03.1996, cu termen până la 31.12.1999 și posibilitatea prelungirii lui prin acordul părților.

Împotriva sentinței a introdus apel reclamanta.

Sentința este nelegală și netemeinică, susține apelanta, prima instanță nu a analizat toate capetele de cerere formulate, anume privitor la obligarea intimatei pârâte de a lăsa în deplină proprietate și posesie suprafața de 5819 mp., de a sista lucrările de construcție de pe aceeași suprafață de teren și a apreciat greșit ca nefondată cererea de obligare a pârâtelor în solidar la plata sumei de 9252,48 USD, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului pe perioada 1997-1999, precum și a sumei de 9141,76 USD echivalentul prejudiciului cauzat prin indisponibilizarea terenului calculat pe o perioadă de 10 ani.

Curtea de Apel București, secția a IV civilă, prin decizia nr.650 din 19.12.2001 a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantă.

Se arată în considerentele deciziei, răspunzând criticilor apelantei, că majoritatea argumentelor acesteia nu se circumscriu soluției date, ci le exclud, curtea de apel apreciind că, în funcție de aceste critici, soluția este dată cu respectarea dispozițiilor legale în materie.

Fără a nesocoti drepturile apelantei, se arată în motivarea deciziei, instanța de fond a apreciat în contextul probelor administrate dacă aceasta este îndreptățită la despăgubiri și a argumentat soluția sub acest aspect, ca și sub aspectul lipsei de folosință pretins și s-a ținut cont că nu îi sunt imputabile intimatei pretinsele daune, față de mijloacele pe care le avea la îndemână apelanta.

Întrucât nu subzistă motive de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii atacate, conchide instanța de apel, se va respinge apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, cu invocarea motivului de casare prevăzut în art.304 pct.7 C.proc.civ., arătând că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluția dată, relevând și motivul de recurs înscris în art.304 pct.9 C.proc.civ., hotărârea atacată fiind lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta enunța întâi capetele de cerere care, în urma completării și precizării, formează obiectul acțiunii sale, după care redă motivarea cuprinsă în decizia curții de apel, susținând că deși, a expus în cererea de apel nemulțumirea sa relativ la nepronunțarea asupra fiecărui capăt de cerere din acțiune, instanța de apel nu s-a preocupat de criticile aduse, nu a dat răspuns acestora.

Critica recurentei, fondată pe motivul de recurs prevăzut în art.304 pct.7 C.proc.civ., este întemeiată.

Motivarea hotărârii judecătorești, inclusiv a celei pronunțate în apel, este un element indispensabil actului de justiție, inexistența considerentelor pe baza cărora s-a întemeiat soluția împiedică exercitarea controlului judiciar, motivarea constituind pentru părți o garanție împotriva arbitrariului judecătorilor.

Decizia instanței de apel nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cerință menționată expres în art.261 pct.5 C.proc.civ.. Considerentele constau într-o argumentare sumară, fără referire la capetele de cerere din acțiune și la probele dosarului, nu dau posibilitatea analizei temeiniciei și legalității hotărârii în cadrul recursului, așa încât se impune casarea deciziei și trimiterea cauzei la instanța de apel pentru rejudecarea apelului.

Această concluzie face inutilă examinarea celui de-al doilea motiv invocat în recurs, anume art.304 pct.9 C.proc.civ., criticile aduse pe acest temei vor fi cercetate în rejudecare de instanța de apel, ca și aspectul referitor la timbrarea acțiunii și a căii de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta M.N.împotriva deciziei nr.650 din 19 decembrie 2001 a Curții de Apel București secția a IV-a civilă pe care o casează și trmite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2003.