Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 355/2008 AI generated

Nullity of appeal for failure to substantiate within statutory deadline in constitutional unconstitutionality proceedings

Case Number Decizia nr. 355/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the appellant's appeal null, thereby upholding the lower court's decision to reject the constitutional unconstitutionality exception and maintain the 700 RON judicial fine imposed on the defendant. The case involved a procedural challenge by a company against a lower court's refusal to refer an unconstitutionality question regarding Article 15 of Law No. 554/2004 and its subsequent sanctioning of the company for bad faith. The decisive legal basis for the appellate decision was the failure of the appellant to substantiate the appeal within the mandatory 48-hour deadline as required by Article 303(1) of the Civil Procedure Code, and the absence of any public order grounds, rendering the appeal null under Article 306 of the Civil Procedure Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 244 pct. 1 C. proc. civ, art. 15 din Legea nr. 554/2004, art. 1081 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ, art. 303 alin. (1) C. proc. civ, art. 306 C. proc. civ; Nullity of appeal for failure to substantiate within statutory deadline in constitutional unconstitutionality proceedings: Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 teza a II-a din Legea nr. 554/2004 este inadmisibilă deoarece a mai fost invocată în același dosar, cu privire la același text de lege, adică a art. 15 din Legea nr. 554/2004, partea având posibilitatea să susțină în fața Curții Constituționale toate aspectele de neconstituționalitate.

Keywords

AI generated
procedural nullity article of civil procedure statutory deadline grounds for cassation objection of unconstitutionality bad faith

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 28 noiembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, cu excepția de neconstituționalitate a art. 15 teza a II-a din Legea nr. 554/2004 invocată de pârâta-reclamantă SC O.R. SA.

De asemenea, a dispus amendarea pârâtei-reclamante SC O.R. SA cu suma de 700 RON amendă judiciară și a suspendat judecarea cauzei în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea recursului declarat în ședință publică, împotriva acestei încheieri.

Încheierea a fost dată cu recurs în 48 ore de la pronunțare și cu drept de reexaminare în 15 zile de la luarea măsurii amendării pe dispoziția privind aplicarea acestei măsuri.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 teza a II-a din Legea nr. 554/2004 este inadmisibilă deoarece a mai fost invocată în același dosar, cu privire la același text de lege, adică a art. 15 din Legea nr. 554/2004, partea având posibilitatea să susțină în fața Curții Constituționale toate aspectele de neconstituționalitate.

În baza art. 1081 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., instanța a reținut că SC O.R. SA a introdus cu rea-credință cererea, motiv pentru care a dispus amendarea acesteia cu suma de 700 RON.

Pârâta-reclamantă SC O.R. SA, prin avocat I.D., a declarat recurs împotriva acestei încheieri de ședință pe care însă ulterior nu l-a mai motivat.

Având în vedere natura imperativă a termenului prevăzut de legea procesuală pentru exercitarea unui drept, reiese că nerespectarea acestuia, atrage sancțiunea decăderii, în conformitate cu dispozițiile art. 103 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs care, în cauză, este de 48 de ore de la pronunțare.

Pe de altă parte, conform art. 306 C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului când au fost invocate motive de ordine publică.

Cum în cauză motivele de recurs nu au fost depuse în termenul prevăzut de lege și nici nu s-au invocat motive de ordine publică, urmează a se constata că recursul declarat de SC O.R. SA, este nul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de SC O.R. SA împotriva încheierii din 28 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2008.