Competence to hear administrative claims for damages based on discriminatory acts and omissions of public authorities

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 26 aprilie 2007 sub nr. 2905/2/2007, reclamantul R.R. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, ca, prin hotărârea ce se va pronunța, (1) să se constate ca faptele prezentate sunt fapte de discriminare conform art. 2 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 137/2000 și (2) să se oblige pârâții la plata de daune morale reclamantului, în solidar, în cuantum de 300.000 RON, ca urmare a discriminării sistematice pe baza de stare civilă și a consecințelor grave ale acestor fapte asupra vieții sale de familie cu minora A.K.R.

și asupra vieții sale personale, conform art. 21 alin. (1), (2) din O.G. nr. 137/2000. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin sentința civilă nr. 2629/2000, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre reclamant și numita D.C.R., încredințându-se acesteia din urma spre creștere și educare minora A.K.R., că prin decizia irevocabilă nr. 1643/2001 a Curții de Apel Cluj-Napoca, s-a stabilit programul de vizitare a minorei. S-a mai arătat că pârâta Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a săvârșit o serie de fapte de discriminare prin răspunsurile date reclamantului la datele de 14 iulie 2004 și de 20 decembrie 2004, la adresele depuse de reclamant la datele de 07 iulie 2004 și de 07 decembrie 2004, prin faptul că a permis trecerea frontierei de către minora A.K.R.

în scop de imigrare, la datele de 4 decembrie 2004, de 02 februarie 2006 și de 23 septembrie 2006, prin modul în care a elaborat Legea nr. 248/2005 și prin răspunsul dat la 27 septembrie 2006 la cele aproximativ 10 memorii și notificări prealabile trimise de reclamant în perioada iulie 2006 - 22 septembrie 2006, precum și că pârâtul Ministerul Administrației și Internelor a săvârșit și el fapte de discriminare în privința reclamantului, prin răspunsul dat la data de 01 februarie 2006. Prin notele de precizare, depuse la data de 02 octombrie 2007, reclamantul a învederat că obiectul acțiunii, formulate în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, consta în (1) a se constata că cele două autorități publice - prin acte administrative și/sau nesoluționarea în termen a cererilor ce le-au fost adresate, au săvârșit fapte calificate ca fiind de discriminare, conform art. 2 alin. (1) și alin. (2) din O.G. nr. 137/2000 și (2) a se obliga în solidar pârâții la plata de daune morale, în cuantum de 300.000 RON, ca urmare a discriminării sistematice pe baza de stare civilă și a consecințelor grave ale acestor fapte asupra vieții sale de familie cu minora A.K.R.

și asupra vieții sale personale, conform art. 21 alin. (1), (2) din O.G. nr. 137/2000. Prin sentința civilă nr. 2819 din 13 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția de necompetență materială și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, reținându-se că obiectul acțiunii îl constituie pretențiile împotriva pârâților ca urmare a constatării caracterului discriminatoriu al acțiunilor acestora, caz în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 coroborat cu art. 13 alin. (3) și art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București sub nr. 1233/299/2008, iar, la termenul de judecată din 4 martie 2008, instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență materială a instanței.

Prin sentința civilă nr. 3263 din 11 martie 2008 a Judecătoriei sectorului 1 București, instanța a admis excepția invocată, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București. De asemenea, instanța a constat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție spre soluționare. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut, în esență, că reclamantul pretinde că a fost victima unor fapte de discriminare săvârșite de pârâții, autorități publice, prin modul în care au răspuns cererilor ce vizau un drept, respectiv un interes legitim al reclamantului, prin nesoluționarea în termen legal al unor astfel de cereri, situație în care devin incidente în cauză prevederile art. 1 și art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 554/2004. Învestită cu un conflict negativ de competență între o Judecătorie și o Curte de Apel, potrivit art. 20 pct. 2, 21 și 22 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, prin obiectul său, cererea de chemare în judecată vizează calitatea de persoană discriminată și se solicită obligarea pârâților la plata despăgubirilor pentru refuzul sau pentru nesoluționarea în termenul legal a unor cereri pe care reclamantul le-a formulat. Despăgubirile sunt solicitate ca o consecință a refuzului de soluționare a cererilor adresate pârâților, fapte calificate ca fiind discriminatorii, conform art. 2 alin. (1), (2) din O.G. nr. 137/2000.

Potrivit art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 137/2000 republicată „persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri, restabilirea situației anterioare discriminări sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun”. Prin cererea de chemare în judecată reclamantul solicită instanței să se constate că are calitate de persoană discriminată, ca o consecință a actelor administrative emise de pârâți, autorități publice, respectiv atât prin modul în care i-au răspuns cererilor cât și prin refuzul de soluționare a solicitărilor pe care le-a adresat. Potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ dispoziții pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea, orice persoană care se consideră vătămată într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Art. 2 alin. (2) din lege asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept sau la un interes legitim, ori după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal. Astfel în cadrul unei acțiuni în contencios administrativ, recunoașterea sau realizarea unui drept ori a unui interes legitim nu poate fi solicitată decât o legătură cu un act administrativ tipic sau asimilat, supus controlului de legalitate exercitat de instanță.

Prin urmare, având în vedere că reclamantul pretinde că faptele de discriminare sunt săvârșite de pârâți, autorități publice centrale, prin actele administrative invocate, cu plata despăgubirilor solicitate, în conformitate cu prevederile art. 10 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și cu respectarea principiului disponibilității părții care permite titularului acțiuni să aleagă calea procedurală pentru recunoașterea dreptului său interesului legitim, urmează ca în temeiul art. 22 alin. (5) din C. proc. civ. să fie stabilită competența în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competență de soluționare a litigiului privind pe R.R. și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, respectiv Inspectoratul General al Poliției de Frontieră în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2008.