Ethnic refugee status recognition under Law 189/2000: evidentiary sufficiency of witness testimony for forced displacement during 1940–1945

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 12 noiembrie 2007, reclamantul T.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj, anularea hotărârii din 12 iunie 2007 și obligarea pârâtei să-i recunoască calitatea de refugiat.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 80 din 22 ianuarie 2008 a admis acțiunea, a dispus anularea hotărârii contestate, a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada septembrie 1940 - martie 1945 și să-i plătească drepturile ce i se cuvin în baza Legii nr. 189/2000 începând cu data de 01 august 2006.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, că probele existente la dosar atestă că reclamantul a fost refugiat pe motive etnice împreună cu familia, din localitatea C. în localitatea T.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C.J.P. Cluj, susținând că declarațiile martorilor trebuie să fie clare și să se susțină reciproc.

Or, în cauză, susține recurenta că declarațiile martorilor nu clarifică perioada și motivele refugiului.

Recursul este nefondat.

Conform art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, de prevederile acestei ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

Prin persoană strămutată în altă localitate, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice.

În cauză, din declarațiile autentificate ale martorilor N.A. și A.N, coroborate cu datele rezultate din actele de stare civilă depuse și declarațiile judiciare ale acelorași martori, rezultă că s-a făcut dovada, în condițiile art. 4 din H.G. nr. 127/2002 că, în perioada septembrie 1940 - martie 1945, după cedarea Ardealului de Nord, intimatul-reclamant împreună cu familia au fost obligați să se refugieze din localitatea C., județul Cluj, în T., ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate în zonă.

Pentru a stabili cu certitudine incidența prevederilor legale mai sus menționate și pentru a vedea astfel dacă reclamantul-intimat era îndreptățit la acordarea drepturilor compensatorii, instanța de fond în mod corect a procedat și la audierea nemijlocită a martorilor.

În plus, martorul N.A. este beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, cum rezultă din hotărârea nr. AA/2003 depusă la dosar.

În concluzie, dând o corectă dezlegare cauzei deduse judecății, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 80 din 22 ianuarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2008.