Recovery of concession value after expiration barred by failure to exercise contractual termination rights for non-use
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's recourse, upholding the lower court's decision that rejected the municipality's claim for compensation for loss of use, thereby leaving in force the first-instance judgment obliging the concessionaire to pay pending royalties and late penalties but not the claimed benefit from non-use. The dispute concerned a concession agreement for municipal land, where the municipality sought to recover value for the period after the land reverted to private ownership in August 2000, asserting that the concessionaire failed to vacate the premises. The court determined the recourse was unfounded because the concession had a fixed term of seven months and, crucially, the municipality failed to comply with the specific contractual clauses requiring formal withdrawal of the concession and termination of the contract upon the concessionaire's breach, as mandated by Article 9 of the agreement; consequently, the claim for compensation based on non-use was deemed legally baseless due to this procedural non-compliance.
Legislator headnote
AI generatedRecovery of concession value after expiration barred by failure to exercise contractual termination rights for non-use: Pe de altă parte corect a reținut instanța de fond că reclamanta nu a procedat în conformitate cu clauzele stipulate la art. 9 din contractul de concesiune, astfel încât față de aceste prevederi pct. c i pretențiile sale sunt neîntemeiate cum de altfel corect a reținut și Curtea de Apel București prin decizia recurată.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 115 din 19 martie 2001 Tribunalul Călărași a admis în parte acțiunea reclamantei Primăria Municipiului Călărași formulată în contradictoriu cu pârâta S.C. A.I. SRL Călărași și a obligat-o pe aceasta din urmă să-i plătească reclamantei 3.337.111 lei cu titlu de redevență și 4.955.113 lei penalități de întârziere. A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 13.643.555 lei cu titlu de beneficiu nerealizat.
Pentru a hotărî astfel Tribunalul a reținut în baza înscrisurilor de la dosar (respectiv art. IV.5 din contractul de concesiune nr. 17.020 din 9 august 1999, aflat în copie la dosarul de fond) respectiv art. V. 6, 7 că pârâta datorează redevența pe trimestrul III și IV 1999.
În ce privește capătul de cerere privind contravaloarea lipsei de folosință s-a reținut că reclamanta nu a procedat conform art. 9: c: 1 privind retragerea concesiunii și rezilierea contractului în cazul neîndeplinirii de către concesionar a obligațiilor asumate.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței prin care a considerat că greșit a fost respins capătul de cerere privind contravaloarea lipsei de folosință a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 983 din 8 iunie 2000 pronunțată de Curtea de Apel București, secția comercială în dosarul nr. 1301/2001.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs reclamanta apelantă reiterând prin motivele de recurs criticile din apel privind greșita respingere a capătului de cerere privind lipsirea de finalitate câtă vreme concesionarul nu a eliberat terenul concesionat.
Critica este neîntemeiată, iar recursul se va respinge pentru considerentele ce urmează:
Din contractul de concesiune rezultă că acesta a fost încheiat pe o durată de 7 luni (vezi art. III: 3).
Totodată prin adresa 1143 din 12 ianuarie 2001 reclamanta a făcut cunoscut pârâtei încetarea contractului de cesiune urmare trecerii terenului concesionat în proprietatea unei persoane fizice începând cu 25 august 2000. Așa fiind pârâta nu putea să figureze la 10 ianuarie 2001 cu debite față de reclamantă altele decât sumele la care a fost obligată prin sentința tribunalului, pe de o parte.
Pe de altă parte corect a reținut instanța de fond că reclamanta nu a procedat în conformitate cu clauzele stipulate la art. 9 din contractul de concesiune, astfel încât față de aceste prevederi pct. c i pretențiile sale sunt neîntemeiate cum de altfel corect a reținut și Curtea de Apel București prin decizia recurată.
Față de considerentele ce preced, Curtea:
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta Primăria Municipiului Călărași împotriva deciziei nr. 983 din 8 iunie 2001 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2003.