Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 228/2008 AI generated

Revision dismissed for lack of identity of object between substantive pension update and enforcement proceedings

Case Number Decizia nr. 228/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the petition for revision, thereby upholding the prior judgment that rejected the claimant's demand to compel the Public Ministry to execute a final civil judgment and apply sanctions for non-compliance, leaving the lower court's decision in force. The dispute arose from the claimant's assertion that the Public Ministry had failed to fully update his judicial service pension for the period 2001–2004 by incorrectly excluding mandatory seniority and difficult working conditions surcharges from the 2003–2004 calculations, contrary to a prior final decision. The decisive legal basis was Article 322(1)(7) of the Code of Civil Procedure, which permits revision only for contradictory final judgments in the same cause between the same parties; the Court found the condition unmet because there was no identity of object, as the earlier judgment resolved the substantive right to pension recalculation, whereas the impugned judgment addressed the procedural enforcement of that prior title, thus constituting a distinct matter.

Legislator headnote

AI generated

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 322 pct. 7 C. proc. civ, art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ, art. 24 din Legea nr. 554/2004; Revision dismissed for lack of identity of object between substantive pension update and enforcement proceedings: În motivarea cererii, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., s-a arătat că decizia contestată și sentința Curții de apel sunt nelegale și netemeinice, întrucât nu respectă decizia nr. 222/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin care s-a stabilit irevocabil ca intimatul să includă în baza de calcul a pensiei actualizate a fostului magistrat sporurile de 20% pentru vechime în magistratură și de 15% pentru condiții deosebit de muncă, procente calculate asupra indemnizației lunare de bază majorate, de la 01 aprilie 2001 la zi.

Keywords

AI generated
pension revision civil revision proceedings matter in dispute civil service enforcement decision procedural rights

Cited Legislation

AI generated
art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004
222 din data de 24 ianuarie 2006, definitivă și irevocabilă, a Înaltei Curți de Casație și Justiție și aplicarea sancțiunii prevăzute de dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, persoanei vinovate pentru neexecutarea hotărârii judecătorești.
art. 322 pct. 7 C. proc. civ
În motivarea cererii, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., s-a arătat că decizia contestată și sentința Curții de apel sunt nelegale și netemeinice, întrucât nu respectă decizia nr.
art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ
Față de cele mai sus reținute se constată că nu sunt întrunite cerințele art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., neexistând identitate de obiect, nefiind vorba de aceeași pricină.
art. 24 din Legea nr. 554/2004
222/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, conform dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cererii de revizuire de fata;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 8263/2/2006 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 04 septembrie 2006, reclamantul C.E. a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, obligarea acestuia la executarea deciziei civile nr. 222 din data de 24 ianuarie 2006, definitivă și irevocabilă, a Înaltei Curți de Casație și Justiție și aplicarea sancțiunii prevăzute de dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, persoanei vinovate pentru neexecutarea hotărârii judecătorești.

În motivarea acțiunii formulate, reclamantul a arătat că prin decizia civilă nr. 222 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, să procedeze la actualizarea corectă a pensiei de serviciu, pentru perioada 2001-2004.

A mai arătat reclamantul că, deși decizia sus-menționată, învestită cu formulă executorie, a fost depusă la pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 08 martie 2006, nu a primit niciun răspuns din partea acestuia, nici până la data introducerii prezentei acțiuni.

Prin sentința civilă nr. 10 CC din data de 14 februarie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul C.E., ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a constatat că în speța de față nu sunt îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, întrucât pârâtul, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și-a îndeplinit obligația privind executarea hotărârii judecătorești irevocabile, reprezentând titlu executoriu, respectiv decizia nr. 222 din data de 24 ianuarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a comunicat Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale – Direcția Tehnologia Informației, datele necesare în vederea reactualizării pensiei de serviciu.

A mai reținut Curtea că, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a făcut dovada punerii în executare a deciziei nr. 222 din data de 24 ianuarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. 15352/1/2005, cu adresa din data de 21 martie 2006, din care rezultă că a fost comunicat venitul net in vederea actualizării pensiei de serviciu al reclamantului, în conformitate cu dispozițiile deciziei sus-menționate, pentru datele de 01 aprilie 2001 și 01 ianuarie 2002.

Împotriva sentinței civile nr. 10 CC din data de 14 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul C.E., care a susținut în esența că, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a procedat la actualizarea pensiei pentru aplicarea procentelor de 15% și respectiv 20% numai pentru etapele 01 aprilie 2001 și 01 ianuarie 2002.

Recurentul a mai susținut că pentru anii 2003 și 2004, s-a inclus în calcul cuantumul valoric anterior datei de 01 aprilie 2001, astfel că sumele respective nu mai cuprind procentele legale menționate de decizia nr. 222/2006.

Prin decizia nr. 3018 din data de 13 iunie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de C.E. ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că pârâtul, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin adresa din data de 21 martie 2006 a comunicat Casei Naționale de Pensii venitul net realizat prin includerea procentelor privind vechimea în magistratură și sporul pentru condiții deosebite de muncă, în vederea actualizării pensiei de serviciu la 01 aprilie 2001 și 01 ianuarie 2002, iar cu adresa din 19 septembrie 2005 venitul net la 01 octombrie 2002 calculat în același mod.

Mai reține instanța ca pentru perioada 01 ianuarie 2003, 01 octombrie 2003, 01 ianuarie 2004 pârâtul, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a comunicat Casei Naționale de Pensii venitul net stabilit prin adresă, iar pentru perioada 01 ianuarie-octombrie 2005 și respectiv octombrie-decembrie 2005 cu adresa din data de 06 martie 2006.

Împotriva deciziei nr. 3018 din data de 13 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire recurentul C.E.

În motivarea cererii, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., s-a arătat că decizia contestată și sentința Curții de apel sunt nelegale și netemeinice, întrucât nu respectă decizia nr. 222/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin care s-a stabilit irevocabil ca intimatul să includă în baza de calcul a pensiei actualizate a fostului magistrat sporurile de 20% pentru vechime în magistratură și de 15% pentru condiții deosebit de muncă, procente calculate asupra indemnizației lunare de bază majorate, de la 01 aprilie 2001 la zi.

Revizuentul a apreciat că cele două hotărâri sunt potrivnice, decizia nr. 3018/2007 fiind în contradicție cu decizia nr. 222/2006, ambele ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, deoarece ultima decizie nu are în vedere că modul de actualizare se referă nu numai la etapele 01 aprilie 2001 și 01 ianuarie 2002, ci de la 01 aprilie 2001 la zi.

Verificând cauza Înalta Curte constată că cererea de revizuire nu este întemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Decizia nr. 3018/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a cărei revizuire se solicită, a avut în vedere, conform cererii introductive de instanță, executarea deciziei nr. 222/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, conform dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Așadar, între cele două cauze nu a existat identitate de obiect, întrucât decizia nr. 222/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a rezolvat problema referitoare la reactualizarea pensiei reclamantului cu aplicarea sporurilor de 15% pentru condiții deosebite și de 20% pentru vechimea în magistratură, procente calculate asupra indemnizației lunare de bază majorate, de la 01 aprilie 2001 la zi; iar decizia nr. 3018/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, se referă la punerea în executare a primei decizii.

Față de cele mai sus reținute se constată că nu sunt întrunite cerințele art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., neexistând identitate de obiect, nefiind vorba de aceeași pricină.

Pe cale de consecință cererea de revizuire va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulata de C.E. împotriva deciziei nr. 3018 din data de 13 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2008.