Recognition of refugee status under Law 189/2000: admissibility of testimonial proof in lieu of official documents

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 2 noiembrie 2007 reclamantul L.T. a chemat în judecată pe pârâta C.J.P. Cluj, solicitând anularea hotărârii din 9 martie 2006 prin care i s-a respins cererea pentru recunoașterea calității de refugiat și acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii reclamantul susține că, deși a justificat cu acte faptul că s-a refugiat, cererea i-a fost respinsă.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii, invocând excepția tardivității conform art. 7 pct. 4 al Legii nr. 189/2000.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 169 din 12 februarie 2008 a admis acțiunea formulată de L.T., a dispus anularea hotărârii din 9 martie 2006 emisă de C.J.P. Cluj.

Obligă pârâta să recunoască reclamantului calitatea de refugiat și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada octombrie 1940 - 6 martie 1945 începând cu data de 1 aprilie 2005.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că s-a dovedit prin probațiunea testimonială că reclamantul a suferit persecuții pe considerente etnice datorită cărora a fost nevoită să se refugieze din satul I.C., județul Cluj în localitatea C.N., C.M. și T. ca urmare a cedării Ardealului de Nord în urma Dictatului de la Viena.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C.J.P. Cluj, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Recurenta a susținut, în esență, următoarele:

Acțiunea este tardivă;

Declarațiile de martori trebuie să fie clare și să se susțină reciproc, neputându-se recunoaște un interval de refugiu nedeclarat de ambii martori, cum în mod greșit a procedat instanța de fond.

În lipsa actelor oficiale, dovezile administrate trebuie să fie în numărul necesar și să ofere credibilitate prin detalii și percepție directă.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește excepția tardivității introducerii cererii de chemare în judecată se reține că în mod corect a fost respinsă de instanța de fond prin încheierea de ședință din data de 22 ianuarie 2008, întrucât pârâta nici la judecata din fond și nici în recurs nu a făcut dovada comunicării hotărârii atacate.

Pe fond se rețin următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, „beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1045 a avut de suferit persecuții din motive etnice, pentru unul din motivele prezentate la lit. a)-g)”. Dispozițiile art. 61 din aceeași ordonanță prevăd că „dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege”.

În cauză, din declarațiile autentice ale martorilor L.T., M.M. și P.E., rezultă că în perioada octombrie 1940 - aprilie 1045 din cauza persecuțiilor etnice, familia reclamantului s-a refugiat în localitățile C.N., C.M. și T. ca urmare a cedării Ardealului de Nord în urma Dictatului de la Viena.

Așa fiind și având în vedere dispozițiile art. 61 din O.G. nr. 105/1999, care prevăd posibilitatea dovedirii situației de refugiat prin orice mijloc de probă, instanța constată că motivele de recurs sunt neîntemeiate, recursul urmând a fi respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 169 din 12 februarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 iunie 2008.