Eligibility for wartime ethnic persecution benefits: admissibility of witness testimony when official documents are unavailable

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta B.I. a chemat în judecată C.J.P. Satu Mare, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea hotărârii din 4 septembrie 2007 emisă de pârâtă și să constate calitatea sa de beneficiar al drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1991 aprobată prin Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că, deși a dovedit cu martori că împreună cu familia sa a fost nevoită să se refugieze din localitatea C., în perioada 1941-1945, pârâta i-a respins cererea de acordare a drepturilor prevăzute de lege, pe considerentul că nu a făcut dovada persecuției etnice.

Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 24/CA/2008-PI din 4 februarie 2008 a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea hotărârii din 4 septembrie 2007 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că este de neînțeles cum în condițiile unui refugiu - care în mod normal se desfășoară neorganizat - să i se pretindă reclamantei dovezi scrise atât a persecuției, cât și a refugiului.

A mai reținut că reclamanta a dovedit că a fost refugiată și că refugiul a fost determinat de frica insuflată de ocupația maghiară asupra părții de nord a Ardealului.

Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâta C.J.P. Satu Mare.

Recurenta a susținut în esență că reclamanta nu a făcut dovada existenței unei persecuții din motive etnice ce a avut drept consecință strămutarea ei în altă localitate.

A mai susținut că dovada cu martori, se face potrivit legii, doar în cazul în care aceasta nu se poate face cu acte oficiale, imposibilitate care trebuie dovedită.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată, a fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

După cum se poate observa, din analiza acestui text de lege, condiția de bază pe care trebuie să o îndeplinească persoana care solicită drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 este aceea de a fi fost persecutată pe criterii etnice și determinată să-și schimbe domiciliul, legea nefăcând nici o distincție între naționalitatea celor persecutați sau între localitățile unde a avut loc refugiul.

Legea cadru are în vedere toate regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, regimuri instaurate atât în teritoriile cedate cât și cele păstrate în continuare sub administrarea Statului Român.

Nu se poate susține ideea că prin folosirea în conținutul actului normativ a termenului de „persoană cetățean român” legiuitorul ar fi înțeles să distingă între anumite etnii existente pe teritoriul statului, ci dimpotrivă, s-au avut în vedere toți cetățenii români, indiferent de etnia lor, care aflați pe teritoriul Statului Român, au avut de suferit persecuții pe motive etnice, persecuții care au determinat părăsirea localității de domiciliu, în sensul art. 1 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 105/1999.

Potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate cu acte oficiale eliberate de organele competente iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

În cauză, din declarațiile autentificate sub nr. 3708 din 3 august 2007 ale martorilor M.M. și R.V. rezultă că în perioada martie 1941 - noiembrie 1945 reclamanta a fost refugiată din localitatea C. situată pe teritoriul Ungariei în localitatea T. situată pe teritoriul Statului Român, urmare a Dictatului de la Viena din anul 1940.

Așa cum corect a reținut și instanța de fond, refugiul a fost determinat de frica insuflată de ocupația maghiară, frică confirmată ulterior de conduita armatei maghiare pe teritoriul ocupat.

Cum voința legiuitorului a fost aceea de a acorda măsuri reparatorii oricărui cetățean român care în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice și cum reclamanta a făcut dovada cu martori (martori care ei înșiși au calitatea de persoană refugiată) că a fost strămutată din motive etnice în perioada martie 1941 - noiembrie 1945 în mod corect instanța de fond a admis acțiunea acesteia astfel că recursul de față fiind nefondat urmează să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.J.P. Satu Mare împotriva sentinței civile nr. 24/CA/2008-PI din 4 februarie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2008.