Vacation bonuses for 2001–2006 upheld; ministry's prescription and third-party claims rejected.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2432 din 10 octombrie 2007 a admis acțiunea formulată de reclamanții N.A.P., F.C., C.C., Z.E., D.G., N.M., I.M.D., C.N., M.O. și V.R., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății Publice și intimatul-chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, având ca obiect plata unor drepturi salariale reprezentând prima de vacanță aferentă anilor 2001-2006, actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la plata efectivă.

Totodată, a respins excepțiile lipsei de obiect a acțiunii și prescripției dreptului la acțiune, invocate de pârâtul Ministerul Sănătății Publice precum și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de același pârât.

În acest sens instanța a reținut că dispozițiile legale prin care a fost suspendat dreptul la prima de concediu și-au încetat valabilitatea, ca efect al anulabilității legilor bugetare la sfârșitul exercițiului bugetului anual, excepția lipsei de obiect a acțiunii fiind prin urmare neîntemeiată, precum și faptul că termenul de prescripție al acțiunii reclamanților nu s-a împlinit întrucât cursul acesteia a fost întrerupt în perioada în care au fost în vigoare actele normative prin care s-a dispus suspendarea dreptului la primă de vacanță.

Pe fondul cauzei instanța a apreciat că, în condițiile în care, potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, funcționarii publici au dreptul, pe lângă indemnizația de concediu și la primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, suspendarea dreptului, prin legi succesive ale bugetului de stat nu impietează asupra existenței acestui drept salarial astfel încât, odată cu încheierea anului pentru care s-a dispus suspendarea lui, dreptul la primă de concediu devine activ și poate fi solicitat de cei în cauză.

Cu privire la cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța de fond a apreciat că este neîntemeiată, în lipsa unei obligații legale sau convenționale de garanție sau de despăgubire, cerință ce rezultă din dispozițiile art. 60 C. proc. civ.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Sănătății Publice.

Recurentul a susținut că, în mod greșit, instanța a respins excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune deoarece în conformitate cu dispozițiile Decretului nr. 167/1958 și ale art. 166 din C. muncii, dreptul la acțiune al reclamanților se prescrie în termen de 3 ani și prin urmare aceștia nu mai aveau posibilitatea legală de a solicita drepturi salariale începând cu anul 2003, de asemenea a criticat hotărârea Curții de Apel și cu privire la respingerea excepției lipsei de obiect a cererii apreciind că suspendarea dreptului la plata indemnizației de concediu, astfel cum a fost prevăzut de Legea nr. 188/1999, echivalează cu inexistența acestuia până la expirarea termenului de suspendare.

Pe fondul cauzei s-a susținut că, având în vedere suspendarea anuală a dreptului în discuție, prin legi succesive ale bugetului de stat, în speță urma a se face aplicarea dispozițiile art. 56 și art. 64 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, aspect pe care instanța de fond nu l-a avut în vedere.

S-au invocat în acest sens prevederile constituționale privind măsurile de protecție socială, astfel cum este și dreptul la primă de vacanță invocat de intimații-reclamanți și s-a susținut posibilitatea legiuitorului de a suspenda acordarea unor asemenea măsuri, într-un anumit interval de timp.

Analizând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum și cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este legală și temeinică, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcționarilor publici de a primi, pe lângă indemnizația de concediu și o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

Este adevărat că acordarea primei de vacanță, prin prevederile legale susmenționate, a fost suspendată în perioada 2001-2006, prin dispoziții succesive, însă această suspendare, cum corect a reținut instanța de fond, nu echivalează cu stingerea dreptului, atât vreme cât nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturat.

Așadar, nu se poate considera că suspendarea dreptului în perioada respectivă, echivalează cu inexistența lui în cadrul aceleiași perioade, întrucât s-ar încălca principiul constituțional ce garantează realizarea drepturilor acordate.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a respins-o în mod corect ca neîntemeiată, având vedere, prevederile art. 13 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958 și faptul că legile de suspendare a dreptului au constituit un caz de forță majoră care a împiedicat-o pe reclamantă să facă acte de întrerupere.

Pe de altă parte, atâta vreme cât suspendarea dreptului nu echivalează, în nici un caz, cu inexistența acestuia, nu se poate susține nici inexistența dreptului la acțiune în vederea realizării lui, excepția lipsei de obiect fiind neîntemeiată, așa cum corect a stabilit instanța de fond.

Se reține de asemenea și corecta respingere a cererii pârâtului de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor în condițiile în care, în speță, nu este vorba de transmiterea, cu titlu oneros, a unui drept subiectiv între cele două părți, singurul din care s-ar putea naște o obligație de garanție sau de despăgubire.

Față de aceste motive, constatând că sentința atacată este legală și temeinică, în baza art. 312 alin. (1) teza a doua din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Sănătății Publice împotriva sentinței civile nr. 2432 din 10 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2008.