Petition for revision of transport license revocation held inadmissible due to appellate court's failure to evocate merits
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the petition for revision as inadmissible, leaving in force the prior appellate decision that upheld the administrative authority's revocation of the plaintiff company's road transport license. The dispute involved a challenge to the disqualification of a transport operator from executing a specific route after it failed to maintain the required vehicle fleet, which led the authorities to re-tender the route; the petitioner sought revision by arguing that newly discovered documents proved its association with other firms used the same vehicles in a separate bid, allegedly violating regulations prohibiting duplicate participation. The court held the petition inadmissible under Article 322 of the Code of Civil Procedure because the appealed decision was rendered by an appellate court that did not evocate the merits of the case, a strict procedural requirement for filing a petition for revision against such judgments.
Legislator headnote
AI generatedart. 322 C. proc. civ; Petition for revision of transport license revocation held inadmissible due to appellate court's failure to evocate merits: The dispute involved a challenge to the disqualification of a transport operator from executing a specific route after it failed to maintain the required vehicle fleet, which led the authorities to re-tender the route; the petitioner sought revision by arguing that newly discovered documents proved its association with other firms used the same vehicles in a separate bid, allegedly violating regulations prohibiting duplicate participation. The court held the petition inadmissible under Article 322 of the Code of Civil Procedure because the appealed decision was rendered by an appellate court that did not evocate the merits of the case, a strict procedural requirement for filing a petition for revision against such judgments.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for declaring the request for revision inadmissible because the appealed decision was rendered by a court of appeal that did not rule on the merits.
Full text
Asupra cererii de revizuire de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 2268 din 2 mai 2008, a respins, ca nefondat, recursul declarat de SC L.T. SRL Focșani împotriva sentinței civile nr. 2105 din 3 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța o astfel de soluție, instanța a reținut că reclamanta nu s-a prezentat să-și susțină acțiunea și nici nu a transmis înscrisurile propuse în probațiune.
Totodată, s-a apreciat că instanța de fond a interpretat corect prevederile art. 47 alin. (2) din Ordinul nr. 1842/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de autorizare și efectuare a transporturilor rutiere, potrivit cărora, după anularea licenței de executare pentru traseu, cursa sau traseul se va oferi spre executare altor operatori de transport rutier.
De asemenea, s-a reținut că reclamanta a renunțat la executarea traseului, nemaiîndeplinind condiția de a asigura parcul necesar de autovehicule, împrejurare în raport cu care s-a dispus în mod întemeiat descalificarea societății.
Împotriva deciziei pronunțate în recurs a formulat cerere de revizuire reclamanta SC L.T. SRL Focșani.
În cuprinsul cererii de revizuire se invocă faptul că, după soluționarea recursului, revizuenta a intrat în posesia unui înscris care, prin efectele sale juridice, interzicea participarea firmelor cuprinse în Asociația X la licitația de atribuire a traseului în discuție.
Astfel, prin contractul de asociere din 19 mai 2005, firmele SC M.T. SRL și SC V.T. SRL s-au asociat în vederea executării transportului de persoane, punând în asociere mijlocul de transport înmatriculat sub nr. CCC.
Totodată, se susține faptul că, în conformitate cu reglementările legale aplicabile - art. 32 alin. (5) din Ordinul nr. 1842/2001, asociația menționată nu mai putea să participe la o altă licitație cu aceleași mijloace de transport.
Cererea de revizuire este inadmisibilă.
Potrivit art. 322 C. proc. civ., revizuirea hotărârii pronunțate de o instanță de recurs se poate cere atunci când evocă fondul, în cazurile prevăzute expres și limitativ pentru această cale extraordinară de atac.
Decizia a cărei retractare a fost solicitată de revizuentă a fost pronunțată de instanța de recurs, care respingând recursul nu a evocat fondul.
În consecință, nefiind îndeplinită cerința impusă de art. 322 C. proc. civ. pentru admisibilitatea căii extraordinare de atac exercitată, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de SC L.T. SRL Focșani împotriva deciziei nr. 2268 din 2 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 mai 2008.