Recognition of refugee status and reparation benefits for ethnic displacement following the 1940 Vienna Award

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 3 octombrie 2007, reclamantul I.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în mod nelegal, prin hotărârea atacată, pârâta i-a respins cererea de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, deși a dovedit că s-a refugiat în luna octombrie 1940 din localitatea de domiciliu, datorită persecuțiilor exercitate pe criterii etnice de către trupele de ocupație după Dictatul de la Viena.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială,de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 642/2007 din 22 noiembrie 2007 a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 15 octombrie 1940–6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2007.

Instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu probele administrate și cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000.

Împotriva sus menționatei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj.

Recurenta a susținut, în esență că, în mod eronat, prima instanță și-a fundamentat hotărârea exclusiv pe declarația unui martor, în absența și a unor alte surse de informație, care să indice aceleași date, ținând cont și de împrejurarea că martora nu a indicat sfârșitul perioadei refugiului, iar susținerile acesteia nu sunt în concordanță cu declarațiile autentice depuse la dosar.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu criticile invocate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în speță, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, pentru motivele care vor fi expuse în continuare.

Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost completată și modificată, de dispozițiile acestei ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

Prin persoană strămutată în altă localitate, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice”.

În mod eronat recurenta-pârâtă susține că intimatul–reclamant nu s-ar afla în această situație.

Astfel, din declarația judiciară a martorei I.M., coroborată cu declarațiile autentificate ale martorilor T.I. și C.L., cu actele de stare civilă ale reclamantului și cu adresa din 28 iunie 2006 emisă de Direcția Județeană Cluj a Arhivelor Naționale, rezultă că, s-a făcut dovada, în condițiile art. 4 din H.G. nr. 127/2002 că, în octombrie 1940, intimatul-reclamant împreună cu mama sa s-au refugiat din localitatea de domiciliu, în mai multe localități, datorită persecuțiilor exercitate pe criterii etnice asupra populației române, de către trupele maghiare de ocupație.

În ceea ce privește sfârșitul refugiului, instanța, în mod corect, a indicat data de 6 martie 1945, acesta fiind termenul limită prevăzut de legea reparatorie.

Aparentele neconcordanțe între declarațiile martorilor sunt justificate de vârsta înaintată a acestora, precum și de intervalul mare de timp scurs de la momentul producerii faptelor generatoare de drepturi în litigiu.

În consecință, față de dovezile existente la dosar, se reține că sentința este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 642 din 22 noiembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 mai 2008.