Ethnic persecution compensation: sufficiency of witness declarations to prove forced displacement under O.G. 105/1999

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 609 din 16 noiembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta H.I., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, dispunând anularea hotărârii din 20 august 2007 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, pentru perioada 1 septembrie 1940-1 septembrie 1943, începând cu data de 1 noiembrie 2007.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că familia soțului reclamantei a fost nevoită, în toamna anului 1940, din motive etnice, să părăsească localitatea de domiciliu P. și să se stabilească în localitatea S., întorcându-se în localitatea de domiciliu în toamna anului 1943.

Împotriva acestei soluții, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304 C. proc. civ., a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Cluj, arătând că hotărârea este netemeinică și nelegală, întrucât reclamanta nu a făcut dovada susținerilor sale. De asemenea, se arată în motivarea recursului, instanța de fond a făcut o apreciere eronată a probelor, întrucât martorii care au dat declarații în cauză, raportat la împrejurările în care a avut loc refugiul acestora, nu puteau cunoaște circumstanțele refugiului familiei soțului reclamantei. Mai arată recurenta că instanța de fond face o gravă eroare, „acordând drepturi dinainte de intervalul legal 06 septembrie 1940-06 martie 1945".

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus-menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

De asemenea, în conformitate cu art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din Ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente (alin. 1) sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori [alin. (2)].

Or, din declarația notarială a martorilor M.Ș. și I.A., audiați și nemijlocit de către instanța de fond, rezultă, într-adevăr, că soțul decedat al intimatei-reclamante, H.F., s-a refugiat împreună cu familia sa, din motive etnice, în septembrie 1940, din localitatea P., în care își aveau domiciliul, în localitatea S., întorcându-se în localitatea de domiciliu în septembrie 1943.

În cauză, dovada refugiului soțului intimatei-reclamante s-a făcut, așadar, conform legii, împrejurarea față de care în mod corect a procedat instanța de fond admițând acțiunea și obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantei, în calitate de soție supraviețuitoare, drepturile prevăzute de art. 3 din O.G. nr. 105/1999.

Nu poate fi reținută nici critica vizând (ne)veridicitatea declarațiilor martorilor audiați în cauză, întrucât cu privire la acest aspect recurenta-pârâtă s-a rezumat a-și exprima numai suspiciunea de fals a probelor respective, fără a face, însă, demersurile și a se folosi de procedurile prevăzute de lege pentru aceste situații.

În ceea ce privește critica referitoare la data de început a perioadei pentru care au fost acordate drepturile reclamantei, respectiv 1 septembrie 1940, se va reține că nici aceasta nu este întemeiată, aspectul în discuție reprezentând o simplă eroare materială, a cărei îndreptare poate fi realizată pe calea prevăzută de art. 281 C. proc. civ., prin corectarea dispozitivului sentinței recurate, în raport cu minuta acesteia, în care s-a menționat corect data de 6 septembrie 1940, ca dată de început a perioadei pentru care au fost acordate drepturile intmatei.

Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se, ca fiind temeinică și legală, sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței nr. 609 din 16 noiembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2008.