Pension authority's appeal dismissed; refugee status and benefits upheld on witness testimony.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul G.I. a chemat în judecată C.J.P. Cluj, solicitând instanței ca în contradictoriu cu aceasta să dispună anularea hotărârii din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă cu consecința recunoașterii în favoarea reclamantului a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că hotărârea pârâtei este nelegală și netemeinică și ca atare se impune anularea acesteia, întrucât în perioada aprilie 1941 - martie 1945 a fost refugiat împreună cu mama sa, datorită persecuțiilor etnice. A arătat astfel că, în luna iulie 1940 mama sa s-a angajat slujnică la un evreu din localitatea C., de unde a plecat în localitatea B. pentru ca apoi, în luna martie 1941 să revină în localitatea C., însă datorită persecuțiilor etnice din această localitate, în aprilie 1941 s-au refugiat din punctul de frontieră T., succesiv în localitățile C.N., B., C., T.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios, administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 511 din 22 octombrie 2007, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant, dispunând anularea hotărârii din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă.

Totodată, a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 1 aprilie 1941 – 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 noiembrie 2006.

Pentru a pronunța această sentință instanța, analizând proba testimonială administrată a constatat că declarația martorului L.V. este pertinentă, având legătură cu obiectul cauzei și concludentă, întrucât acesta a arătat instanței detalii ale refugiului reclamantului împreună cu familia acestuia, relatând fapte pe care le-a cunoscut direct și în care a fost implicat personal.

Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs C.J.P. Cluj.

Recurenta a susținut, în esență, că instanța a administrat probele cerute de lege, constând în audierea unui singur martor, fără să analizeze argumentele avute în vedere de recurentă împotriva celorlalți martori.

A mai susținut că, potrivit legii ar fi trebuit să fie avute în vedere două surse de informație care să indice împreună aceleași date, precum: data de plecare, localitatea de refugiu și data întoarcerii din refugiu, date care ar fi putut fi coroborate în favoarea reclamatului.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată, a fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

După cum se poate observa, din analiza acestui text de lege, condiția de bază pe care trebuie să o îndeplinească persoana care solicită drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 este aceea de a fi fost persecutată pe criterii etnice și determinată să-și schimbe domiciliul, legea nefăcând nici o distincție între naționalitatea celor persecutați sau între localitățile unde a avut loc refugiul.

Așa cum corect a reținut și instanța de fond, legea cadru are în vedere toate regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, regimuri instaurate atât în teritoriile cedate cât și cele păstrate în continuare sub administrarea Statului Român.

Nu se poate susține ideea că prin folosirea în conținutul actului normativ a termenului de „persoană cetățean român” legiuitorul ar fi înțeles să distingă între anumite etnii existente pe teritoriul statului, ci dimpotrivă, s-au avut în vedere toți cetățenii români, indiferent de etnia lor, care aflați pe teritoriul Statului Român, au avut de suferit persecuții pe motive etnice, persecuții care au determinat părăsirea localității de domiciliu, în sensul art. 1 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 105/1999.

Potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate cu acte oficiale eliberate de organele competente iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

În cauză, deși au fost depuse declarațiile autentificate ale martorilor N.A. și P.L. din al căror conținut rezultă că reclamantul împreună cu familia lui s-a refugiat din localitatea de domiciliu urmare a persecuțiilor etnice, instanța a dispus administrarea nemijlocită a probei cu martori. Astfel, în temeiul art. 193 pct. 1 C. proc. civ. martorul L.V. a confirmat calitatea de refugiați a reclamantului și membrilor familiei sale, dând instanței detalii privitoare la refugiu și relatând fapte pe care le-a cunoscut direct și în care a fost implicat personal.

Față de cele ce preced, se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică astfel că, recursul fiind nefondat, urmează să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 511 din 22 octombrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2008.