Recognition of ethnic refugee status for a minor accompanying Roma parent under post-1940 persecution compensation law

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta P.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii din 09 iulie 2007 emisă de pârâtă, și obligarea acesteia la emiterea unei noi hotărâri privind acordarea drepturilor de refugiat din motive etnice prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în perioada octombrie 1940-martie 1945 s-a refugiat împreună cu mama sa, de origine rromă din localitatea C.M., ocupată de trupele maghiare, prin punctul de frontieră T., în localitatea C.N. și ulterior în T., situație dovedită cu declarațiile de martori.

Prin sentința civilă nr. 567 din 9 noiembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta P.A., dispunând anularea hotărârii din 09 iulie 2007 emisă de pârâtă și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 1 noimebrie 1940–6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 decembrie 2006.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta a fost nevoită să părăsească localitatea de domiciliu, deoarece mama sa era de origine rromă și a făcut dovada că a suferit prejudicii în urma refugierii forțate, pentru a evita deportarea, motiv pentru care excluderea sa de la beneficiul acordat de lege refugiaților este nelegală.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Cluj criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 3041 C. proc. civ.

Se susține, în esență, că instanța de fond nu a analizat temeinic declarațiile autentificate ale martorilor și nici pe cea dată sub prestare de jurământ, care nu au putut preciza cu exactitate nici data refugiului, nici localitatea de plecare sau cea de refugiu, neputând fi coroborate în favoarea reclamantei. Recurenta-pârâtă mai arată că afirmațiile martorilor C.L. și B.A. sunt contrazise de declarațiile autentificate date de aceste persoane în alte dosare care a avut ca obiect recunoașterea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, indicând că la momentul octombrie 1940 se aflau în altă localitate de naștere sau de refugiu față de cea indicată pentru reclamanta P.A.

Recursul este nefondat.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus-menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor cetățenilor români, care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, această situație putând fi dovedită cu acte oficiale, iar în lipsa acestora cu declarații de martori, potrivit art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 127/2002 cuprinzând Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 105/1999, reclamanta făcând dovada legală a temeiniciei pretențiilor sale.

Este de notorietate situația că, în urma încheierii Dictatului de la Viena, prin care au fost cedate anumite teritorii românești din Ardealul de Nord, au avut loc persecuții etnice, exercitate de regimul hortyst asupra populației românești din teritoriile ocupate, iar sub influența curentului politic nazist, în special asupra persoanelor cu origine evreiască sau rromă.

Cum din dovezile administrate în cauză (acte de stare civilă, declarații de martori autentificate și declarație dată sub prestare de jurământ în fața instanței de fond) rezultă că reclamanta, la data refugiului, avea vârsta de 13 ani, fiind născută la data de 30 iunie 1927, iar mama sa P.M. – de etnie rromă a părăsit localitatea de domiciliu – C.M., intrată sub jurisdicția autorităților maghiare, în luna octombrie 1940, este evident că, reclamanta, nu putea avea altă situație decât a mamei sale, fiind minoră la acel moment.

În aceste condiții, toate consecințele nefavorabile suportate de mama reclamantei, ca urmare a refugiului, s-au răsfrânt și asupra ei, fapt care o îndreptățește la recunoașterea calității de refugiat și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, astfel cum, în mod corect, a reținut instanța de fond.

Pe de altă parte, înscrisurile depuse de recurenta-pârâtă pentru a demonstra că declarațiile martorilor conțin date inexacte în raport de alte afirmații făcute de alte persoane, în diverse declarații autentificate referitoare la martorii din prezenta cauză, nu au relevanță în soluționarea acțiunii reclamantei P.A., instanța neputând să aprecieze și să cenzureze veridicitatea acestora, atâta vreme cât ele au produs efecte juridice în alte dosare întocmite în baza Legii nr. 189/2000, care nu o privesc pe reclamantă.

Față de argumentele expuse mai sus, Înalta Curte constată să sentința pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, este temeinică și legală, și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj, împotriva sentinței civile nr. 576 din 9 noiembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2008.