Administrative review of High Court judicial acts barred as non-administrative

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1431 din 29 mai 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantul B.C., în contradictoriu cu Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care reclamantul a solicitat modificarea actelor emise de completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, și anume: deciziile nr. 1/2006, nr. 183/2006, nr. 447/2006 și nr. 513/2006, și a susținut faptul că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil prin faptul că nu au fost soluționate cererea de recuzare a președintelui de complet și cererea de semnare a unei încheieri, cereri pe care le-a formulat în ședința din 16 octombrie 2006 a completului de 9 judecători.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel, a reținut că actele adoptate de completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție nu sunt acte administrative în sensul Legii nr. 554/2004, ci sunt acte aparținând puterii judecătorești, care se contestă prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.

Împotriva sentinței civile pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul B.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență, recurentul-reclamant susține că actele emise de completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt acte administrative, în sensul art. 1 alin. (1) pct. 2-6 și 8 din Legea nr. 554/2004 și având în vedere competența completului de 9 judecători, prevăzută de art. 16 și art. 17 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cu referire la prevederile Legii nr. 188/1999.

Mai susține recurentul că prin actele contestate i-au fost încălcate drepturile sale legitime, vinovat fiind statul român, prin funcționarii săi, astfel că instanța de contencios administrativ ar trebui să se sesizeze din oficiu.

În drept, recurentul-reclamant invocă dispozițiile art. 20 și art. 21 din Legea nr. 554/2004, ale art. 1000 C. civ. și ale Legii nr. 188/1999.

Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 și art. 3041 C. proc. civ și nomele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Prin cererea de chemare în judecată, recurentul-reclamant contestă hotărâri judecătorești pronunțate de completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție depuse în ale dosarului de fond.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată:

„Art. 24. - (1) completul de 9 judecători soluționează recursurile și cererile în cauzele judecate în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

(2) completul de 9 judecători judecă și alte cauze date în competența sa prin lege, precum și ca instanță disciplinară.”

Potrivit art. 1 și art. 8 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, pot face obiectul acțiunii în contencios administrativ actele unilaterale cu caracter individual sau normativ emise de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

În cauză, nu pot fi primite criticile din recurs referitoare la faptul că hotărârile pronunțate de completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt acte administrative în sensul dispozițiilor menționate din Legea nr. 554/2004.

Pe de o parte, completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție nu este o autoritate publică în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu face parte din sistemul organelor administrației de stat și nu acționează în vederea executării ori a organizării executării legii, ci aparține sistemului instanțelor judecătorești, iar actele sale sunt supuse normelor procedurale cuprinse în C. proc. civ și C. proc. pen., iar nu potrivit procedurii reglementate de Legea nr. 554/2004.

Pe de altă parte, completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție nu emite acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ci pronunță hotărâri judecătorești în sensul dispozițiilor C. proc. civ. și C. proc. pen., care nu pot forma obiectul unei acțiuni în contencios administrativ.

În această privință, în mod unitar, în practica judecătorească și în doctrina de specialitate, s-a reținut că actele emise în legătură directă cu activitatea de judecată a instanțelor nu sunt acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legii nr. 554/2004, astfel că ele nu pot fi supuse cenzurii instanței de contencios administrativ.

Astfel fiind, întemeiat și legal a reținut Curtea de Apel că este inadmisibilă acțiunea formulată de B.C. în temeiul Legii nr. 554/2004 împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate de completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Față de cele arătate, Curtea constată că sentința civilă atacată este legală și temeinică și, în potrivit art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ, va respinge ca nefondat recursul declarat de B.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.C. împotriva sentinței civile nr. 1431 din 29 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2008.