Removal decision appeal: jurisdictional scope of finality clause when challenging removal and claiming permanent residence

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul C.C. a formulat contestație la decizia de returnare de pe teritoriul României din 12 iunie 2007 emisă de către M.I.R.A. – Autoritatea pentru Străini.

În motivare a arătat că executarea deciziei de returnare ar determina o ruptură față de familia pe care și-a întemeiat-o în România cu 17 ani în urmă, alături de care dorește să trăiască. A expus pe larg argumentele pentru care consideră că trebuie să i de acorde dreptul de ședere pe teritoriul Românei.

În drept, a invocat dispozițiile O.U.G. nr. 194/2002, cap.VIII, secțiunea a III-a pct. VIII alin. (2) și (3).

Prin sentința nr. 1970 din 15 august 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios, administrativ și fiscal, a anulat ca netimbrată acțiunea reclamantului C.C.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că reclamantul a învestit instanța cu o cerere în anularea actului administrativ vătămător pentru care era obligat să timbreze în cuantumul prevăzut de art. 3 alin. (4) din Legea nr. 146/1997 și că, deși a fost citat cu această mențiune, nu s-a conformat obligației prevăzute de legea indicată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C.C., invocând dispozițiile art. 3041 C. proc. civ.

Recurentul susține că a aflat despre obligația de a timbra cererea de chemare în judecată la termenul din 15 august 2007 când a solicitat instanței să dispună strigarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată, pentru a putea face dovada achitării taxei judiciare de timbru. Arată că s-a prezentat cu chitanța doveditoare dar ședința se încheiase, iar la registratura Curții de Apel București, în ziua respectivă, nu era program de lucru cu publicul, astfel că nu a avut posibilitatea să încunoștiințeze instanța.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul M.I.R.A. – Oficiul Român pentru Imigrări a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât art. 1 din Legea nr. 146/1997 dispune că toate acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse timbrării, mai puțin cele exceptate expres, în categoria cărora nu poate fi inclusă contestația formulată de recurentul-reclamant.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea recursului de față, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 82 alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor, republicată, modificată și completată, hotărârea prin care curtea de apel soluționează contestația împotriva deciziei de returnare, este irevocabilă.

În cauză însă, din modul în care este formulată cererea de chemare în judecată, rezultă că are un obiect mai complex, în sensul că pe lângă anularea deciziei din 12 iunie 2007 emisă de Serviciul 2 pentru Străini al municipiului București, mai vizează și acordarea dreptului de ședere permanentă.

Așa fiind, rezultă că sentința pronunțată de curtea de apel este supusă recursului în condițiile dreptului comun în materia contenciosului administrativ, respectiv a art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

Examinând recursul de față, Înalta Curte constată că este fondat.

Din practicaua sentinței civile nr. 1970 din 15 august 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, rezultă că cele susținute de recurent sunt reale. La prima strigare a cauzei, recurentul a solicitat lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței pentru a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 RON.

La reluarea dosarului s-a constatat numai prezenta pârâtului care a invocat excepția netimbrării acțiunii, ce a fost admisă de instanță.

Verificând dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu reclamantul C.C., Înalta Curte constată că domiciliul acestuia este incomplet indicat, doar cu stradă și număr, lipsind mențiunea privind sectorul. Deși citația era nulă, potrivit art. 88 alin. (2) C. proc. civ., prin înfățișarea părții în instanță viciul de procedură a fost acoperit – art. 89 alin. (2) C. proc. civ.

Totuși, având în vedere că abia în ședință publică i s-a adus la cunoștință, în condițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, suma datorată cu acest titlu, instanța trebuia să acorde un termen pentru îndeplinirea obligației legale.

La această concluzie conduce interpretarea coroborată a dispozițiilor cuprinse în art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 89 alin. (2) teza finală din C. proc. civ.

De altfel, în recurs, recurentul a atașat în original, chitanța eliberată de C.E.C. – V. la data de 15 august 2007, demonstrând achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 RON.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ. se va admite recursul și se va casa sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității recursului.

Admite recursul declarat de C.C. împotriva sentinței nr. 1970 din 15 august 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios, administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată.

Trimite cauza la instanța de fond, spre rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2008.