Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1149/2008 AI generated

Rejection of prosecutor appointment without contest upheld; appeal dismissed as meritless

Case Number Decizia nr. 1149/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal, upholding the lower court’s decision to reject the claim, thereby affirming the respondent authority’s position. The case involved an administrative challenge to the Council of the Magistracy’s (CSM) decision to deny the plaintiff’s request for appointment as a prosecutor without a public contest, despite a prior section finding that the plaintiff met statutory conditions. The court ruled that while the CSM Section’s recommendation creates a "vocation" to hold the office, it does not constitute an automatic right or a fundamental constitutional entitlement, and the full CSM Plenary possesses the discretionary authority to select candidates from those eligible, limited by the number of approved vacancies. Relying on Article 33 of Law No. 303/2004 and Article 35 of Law No. 317/2004, the court held that the Plenary’s selection process, based on objective criteria such as institutional needs and professional performance, was lawfully exercised and not arbitrary, dismissing the claim of discriminatory or unreasoned rejection.

Legislator headnote

AI generated

art. 3041 C. proc. civ, art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004; Rejection of prosecutor appointment without contest upheld; appeal dismissed as meritless: Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Keywords

AI generated
selection criteria challenge of administrative decisions appointment of counsel standing of public prosecutor request for appointment grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 31 mai 2007, reclamantul M.A. a chemat în judecată C.S.M., solicitând anularea hotărârii din 3 aprilie 2007 prin care i-a fost respinsă cererea de numire fără concurs, ca procuror la una din unitățile de parchet de pe lângă judecătoriile situate în județul Arad, precum și obligarea pârâtului să sesizeze pe Președintele României în vederea emiterii decretului de numire în funcție.

În motivarea cererii, reclamantul a învederat că refuzul pârâtului de a aproba numirea sa ca procuror, fără concurs, este nejustificat, în condițiile în care prin hotărârea din 27 martie 2007 Secția pentru procurori a C.S.M. a constatat că îndeplinește condițiile pentru a ocupa o astfel de funcție prevăzute de art. 33 alin. (5), (7), (8) și (10) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Prin sentința civilă nr. 1927 din 4 iulie 2007 Curtea de Apel București, secția contencios, administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că secția de procurori din cadrul instituției pârâte a constatat că 98 candidați la numirea în funcția de procuror fără concurs îndeplinesc condițiile legale, recomandând Plenului C.S.M. să procedeze la numirea directă pentru cele 50 posturi de procuror aprobate.

Instanța a constatat că Plenul C.S.M. este îndreptățit să realizeze o selecție între candidații care au vocația de a fi numiți ca procurori, fără concurs, în raport de performanțele profesionale ale fiecăruia și de rezultatele interviului dat.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul M.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamantul a arătat că instanța a ignorat faptul că selectarea celor 50 de persoane ale căror cereri de numire au fost admise, s-a făcut de către pârât prin apreciere arbitrară, după criterii obscure, necontrolabile. În hotărârea emisă de pârât, susține reclamantul că nu apare nici o motivare concretă a respingerii cererilor de numire în funcție a celor 48 persoane care îndeplineau și ele, ca și cele 50 admise, condițiile prevăzute de lege.

În cazul său, s-a afirmat că soluția de respingere a cererii a avut la bază studiul dosarului profesional și interviul dat, dar, arată reclamantul, aceasta este o formulare generală, nefiind motivată concret hotărârea de respingere a cererii sale de numire în funcția de procuror.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Astfel, persoanele prevăzute în art. 33 alin. (5), (7) și (8) din Legea nr. 303/2004, în versiunea în vigoare la data emiterii actului administrativ contestat, pot fi numite în funcția de judecător sau procuror fără concurs, după ce în prealabil susțin un interviu în fața secției corespunzătoare, atributul de a propune Președintelui României numirea în funcție revenind Plenului C.S.M., potrivit art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004.

Aceste prevederi se coroborează cu dispozițiile cap.V privind procedura de numire fără concurs în funcția de judecător sau de procuror din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în magistratură, aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 152/2006 și publicat în M. Of. nr. 230/2006.

Potrivit acestui regulament, secțiile C.S.M. recomandă numirea persoanelor în funcția de judecător și procuror, candidații astfel recomandați, aprobați de Plenul C.S.M., urmând a fi propuși Președintelui României pentru funcțiile respective.

Interpretând dispozițiile actelor normative susmenționate, rezultă că recomandarea unei secții din cadrul C.S.M. nu duce automat la numirea persoanelor propuse, acestea dobândind doar o vocație și nu un drept de a ocupa funcția de judecător sau procuror, fiind atribuțiile Plenului C.S.M. de a aprecia asupra selecției candidaților care îndeplinesc condițiile legale, în limita posturilor aprobate.

Așadar, acești candidați nu au un drept de a beneficia în mod automat de numirea în funcția de judecător sau procuror fără concurs, vocația prevăzută în normele susmenționate neconstituind un drept fundamental constituțional și neinstituind obligația corelativă a autorității de a proceda la numire.

Dreptul ce revine Plenului C.S.M. de a aprecia și a decide asupra candidaților selectați în limita posturilor aprobate pentru a fi ocupate fără concurs nu poate fi însă de natură a institui discriminări, ci trebuie exercitat în mod egal, față de toate persoanele aflate în situații identice.

În cauză Plenul C.S.M. a decis numirea celor 50 de candidați în funcția de procuror fără concurs în raport de o serie de criterii obiective, privind nevoile de optimizare a volumului de activitate prin ocuparea locurilor vacante la parchete cu deficit de personal, asigurarea stabilității în sistem și parcurgerea etapelor de formare și perfecționare a procurorilor.

S-au avut în vedere, astfel cum rezultă din motivarea hotărârii și datele relevate de dosarele profesionale ale candidaților, conținutul interviurilor susținute de aceștia, precum și performanțelor lor profesionale, votul membrilor C.S.M. fiind secret.

Așadar, nu are suport probator susținerea reclamantului în sensul că pârâtul și-a exercitat dreptul de selecție a candidaților în mod abuziv și arbitrar, Curtea constatând că aprecierea C.S.M. asupra cererii reclamantului de numire ca procuror fără concurs a fost exercitată în limitele legii.

În raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.A. împotriva sentinței civile nr. 1927 din 4 iulie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2008.