Public service law: Legal distinction between transfer to execution post and resignation, and insufficiency of witness testimony to prove vitiating consent of public official

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la data de 13 decembrie 2006 și precizată ulterior, I.M.V. a solicitat ca în contradictoriu cu A.N.A.F. să se dispună anularea ordinului nr. 1015 din 30 noiembrie 2006 emis de președintele acestei autorități publice ca nelegal și pe cale de consecință, reintegrarea sa în funcția de șef adjunct al Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Craiova, din cadrul D.G.F.P. a județului Dolj.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în realitate, el nu a cerut mutarea definitivă pe o funcție publică de execuție și nici nu a consimțit vreodată să fie mutat din funcția publică de conducere. De asemenea că, după discuția pe care a avut-o cu președintele A.N.A.F. la Craiova, a revenit asupra cererii de demisie și a solicitat reexaminarea și revocarea ordinului nr. 1015 din 30 noiembrie 2006, fapt dovedit cu xerocopia faxului, atașată în dosar. Revenirea a avut loc în cadrul termenului legal de 30 de zile prevăzut de art. 85 din Legea nr. 188/1999, republicată și oricum, mutarea definitivă invocată de pârâtă nu este susținută de argumente legale și nici de un acord scris din partea funcționarului public pentru a putea fi considerată valabilă.

Prin sentința civilă nr. 88 din 8 martie 2007, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea așa cum a fost formulată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în cazul reclamantului I.M.V. nu a avut loc o mutare din funcția publică de conducere, într-o funcție publică de execuție cu respectarea prevederilor art. 75 lit. d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, (adică dintr-un compartiment în altul al instituției publice), ci o trecere într-o funcție publică de execuție, fapt ce implică mai întâi demisia din funcția de conducere. Că, declarațiile martorilor audiați în cauză au confirmat apărarea reclamantului în sensul că cererea de demisie a fost scrisă în ziua în care președintele A.N.A.F. se afla în vizită la sediul instituției publice din Craiova.

În fine, s-a considerat că cererea respectivă a fost formulată de I.M.V. prin vicierea consimțământului său, astfel cum rezultă din relatările acelorași martori.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta A.N.A.F.

Recurenta a susținut că în mod greșit prima instanță a admis acțiunea, deoarece în speță nu este vorba de o încetare a raportului de serviciu al reclamantului prin demisie, ci de o modificare a acestuia, determinată de cererea scrisă de trecere într-o funcție publică de execuție.

Trecerea s-a făcut în interesul reclamantului, în considerarea principiului stabilității în exercitarea funcțiilor publice prevăzu de art. 3 lit. f) din Legea nr. 188/1999, cu modificările și completările ulterioare, precum și a dispozițiilor art. 36 din O.G. nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.

Urmare a cererii de mutare a reclamantului s-a emis actul administrativ prin care a fost aprobată mutarea definitivă a acestuia din funcția publică de conducere într-o funcție publică de execuție în cadrul aceleiași direcții generale.

În opinia recurentei, soluția instanței de fond este criticabilă și sub aspectul concluziei reținute în legătură cu vicierea consimțământului reclamantului în momentul redactării cererii de mutare definitivă în funcția publică de execuție.

Recursul este fondat.

Cum deja s-a arătat cu prilejul expunerii rezumative a lucrărilor din dosar, prin ordinul nr. 1015 din 30 noiembrie 2006, președintele A.N.A.F. a dispus mutarea definitivă a lui I.M.V. – șef administrație adjunct la Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Craiova, conform art. 75 alin. (2) lit. d) și art. 79 alin. (1) și 2 lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe o funcție publică de execuție în cadrul aceleiași direcții generale.

Actul administrativ a fost precedat de cererea reclamantului din aceeași dată, prin care acesta a solicitat aprobarea trecerii sale pe o astfel de funcție.

Rezultă prin urmare, fără echivoc, că nu a existat o cerere de demisie a lui I.M.V. din funcția publică de conducere formulată anterior și că mutarea sa în funcția de execuție s-a făcut cu respectarea normelor juridice menționate în cuprinsul actului administrativ contestat.

Din această cauză nici revenirea lui la o pretinsă cerere de demisie nu putea avea semnificația atribuită prin acțiunea precizată a reclamantului și însușită de curtea de apel.

Potrivit dispozițiilor art. 75 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 188/1999 în versiunea actualizată, modificarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici de execuție și a funcționarilor publici de conducere poate fi dispusă prin mutarea acestora funcționari în cadrul altui compartiment sau altei structuri fără personalitate juridică a autorității sau instituției publice.

Ținând seama de această reglementare legală, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că nu se poate reține nelegalitatea ordinului contestat, datorată unor cauze procedurale, respectiv nerespectării termenelor stabilite în cazul demisiei funcționarilor publici, câtă vreme această modalitate de încetare a raportului de serviciu nu este aplicabilă și nici nu poate fi asimilată situației reclamantului, față de care, de altfel, nici nu s-a urmărit încetarea raportului de serviciu.

Pe de altă parte, declarațiile martorilor A.M. și D.S., audiați de instanță, nu au forța probantă necesară pentru a fundamenta concluzia primei instanțe referitoare la vicierea consimțământului reclamantului în momentul formulării cererii de mutare în funcția publică de execuție.

Ambii martori au precizat că nu au asistat la discuția reclamantului cu președintele A.N.A.F. care a avut loc în biroul directorului executiv al Administrației Finanțelor Publice Craiova la data de 30 noiembrie 2006, iar depozițiile lor se bazează pe fapte și împrejurări care nu au fost percepute nemijlocit, personal.

În sfârșit, nu s-a făcut dovada viciului de consimțământ al reclamantului sub forma violenței morale, ce se pretinde că a fost exercitată de președintele A.N.A.F. cu prilejul acelei discuții și care să constituie un motiv temeinic pentru anularea actului administrativ unilateral supus controlului jurisdicțional.

Ținând seama de aceste considerente, precum și de prevederile art. 304 pct. 9 și 312 alin. (3) C. proc. civ., urmează a se admite recursul și a fi modificată sentința în sensul respingerii acțiunii precizate ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr. 88 din 8 martie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată iar pe fondul cauzei respinge acțiunea formulată de reclamantul I.M.V., ca neîntemeiată.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 martie 2008.